Marea este această lume cu valuri multe.
Că această lume
cu adevărat se închipuieşte mării,
că marea pururea
este cu frică şi cu trudă,
fără pace
şi fără credinţă:
unde-i moarte,
acolo arată viaţă;
când dă dulceaţă,
atunci amărăşte.
Pururea este prinsa [în ea] schimbare
şi furtuni de scârbe
şi valuri de lăcomii şi necurăţii. (…)
Călătoria noastră în această lume
este foarte sârguitoare,
ca o apă repede ce cură.
Aşa şi noi curăm [curgem]
şi ne apropiem de moarte,
şi zilele noastre trec
ca o umbră de nor fără de ploaie.
Ca o corabie pe mare
ce o bate vântul spre margine,
ca o piatră din deal la vale
când se răntună [se rostogoleşte]
şi nu să poate opri,
aşa merge de tare
şi viaţa noastră către moarte. (…)
Călătoreşti în ceastă lume
cum ai înota pe o mare
cu valuri şi cu vânturi rele,
unde sunt în toate zilele
furtuni de scârbe.
De o parte bat valurile
boalelor şi a neputinţelor,
de altă parte valurile
năpăştilor şi a sărăciilor,
de altă parte valurile nevoilor
ş’a greutăţilor celor mai mari.
Sfântul Varlaam, Cazania