Primele trei capitole din Facerea conform Septuagintei, ed. Alfred Rahlfs

***

Sfânta Scriptură a Vechiului  Testament conform Septuagintei

Traducere şi comentarii de

Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruş

Text tradus în 2005

Un proiect pe 30 de ani.

†

Facerea

***

Capitolul 1

1. Întru început a făcut Dumnezeu cerul şi pământul.

2. Dar pământul acesta era nevăzut şi fără formă şi întuneric era deasupra abisului[1] şi Duhul lui Dumnezeu [kai. pneu/ma qeou/] Se purta[2] pe deasupra apei[3].

3. Şi a zis Dumnezeu: „Să fie lumină!”; şi s-a făcut lumină.

4. Şi a văzut[4] Dumnezeu că e bună [kalo,n] lumina şi a separat[5] [diecw,risen] Dumnezeu [în aşa fel, încât] să fie o parte [de timp] cu lumină şi o parte [de timp] cu întuneric.

5. Şi a numit Dumnezeu lumina zi şi întunericul l-a numit noapte; şi s-a făcut seară şi s-a făcut dimineaţă: ziua una[6].

6. Şi a zis Dumnezeu: „Să fie o neclintire[7] [stere,wma] în mijlocul apei şi să se separe, prin mijloc, apa de apă”; şi s-a făcut astfel.

7. Şi a făcut Dumnezeu neclintirea şi a separat Dumnezeu acea jumătate a apei care era dedesubtul neclintirii, de acea jumătate a apei care era deasupra neclintirii.

8. Şi a numit Dumnezeu neclintirea cer şi a văzut Dumnezeu că este bun; şi s-a făcut seară şi s-a făcut dimineaţă: ziua a doua.

9. Şi a zis Dumnezeu: „Să fie adunată[8] apa[9] [care este] dedesubtul cerului într-o singură adunare [sunagwgh.n][10] şi să fie observabilă[11] această uscăciune [xhra,]”[12]. Şi s-a făcut aşa. Şi a fost adunată apa [care este] dedesubtul cerului într-o singură adunare şi a fost făcută vizibilă uscăciunea.

10. Şi a numit Dumnezeu uscăciunea pământ şi partea [care cuprinde] apele a numit-o mări; şi a văzut Dumnezeu că este bine.

11. Şi a zis Dumnezeu: „Să fie dătător[13] de verdeaţă acest pământ, de iarbă dătător, de sămânţă după felul ei şi după asemănarea ei şi copaci[14] purtători de roade pe pământ[15], care să facă roade cu sămânţa lor în acelea[16]„. Şi s-a făcut astfel.

12. Şi a dat pământul[17] verdeaţă, iarbă dătătoare de sămânţă după felul ei şi după asemănarea ei şi copaci[18] purtători de roade pe pământ, care să facă roade cu sămânţa lor în acelea. Şi a văzut Dumnezeu că este bine.

13. Şi s-a făcut seară şi s-a făcut dimineaţă: ziua a treia.

14. Şi a zis Dumnezeu: „Să fie luminători [fwsth/rej] în statornicia cerului, pentru lumina[19] pământului, [ca să] separe acea parte a zilei de cealaltă parte a nopţii şi să fie ca un semn minunat [shmei/a][20], [care să deosebească] şi anotimpurile[21] şi zilele şi anii.

15. Şi să fie ca o lumină în statornicia cerului, ca[22] să se vadă pe pământ[23]„. Şi s-a făcut aşa.

16. Şi a făcut Dumnezeu acei doi mari luminători: luminătorul cel mai mare pentru conducerea zilei şi luminătorul cel mai mic pentru conducerea[24] nopţii şi celelalte stele[25].

17. Şi le-a pus[26] pe ele însele Dumnezeu în statornicia cerului, ca să fie lumină peste pământ.

18. Să stăpânească [27]ziua şi noaptea şi să separe acea parte a luminii de cealaltă parte a întunericului. Şi a văzut Dumnezeu că este bine.

19. Şi s-a făcut seară şi s-a făcut dimineaţă: ziua a patra.

20. Şi a zis Dumnezeu: „Să scoată apele reptile [e`rpeta] cu viaţă în ele însele şi păsări zburătoare peste[29] pământ, ca şi [pe de-a lungul] statorniciei cerului”[30]; şi s-a făcut astfel.

21. Şi a făcut Dumnezeu animalele mari[31] şi toate animalele cu viaţă în ele însele, care se reproduc în ape, după felul lor şi păsările cu penaj după felul lor. Şi a văzut Dumnezeu că este bine.

22. Şi a binecuvântat Dumnezeu pe acelea însele zicând: „Să creşteţi şi să vă înmulţiţi şi să umpleţi apele din mări şi păsările să se înmulţească pe [32] pământ”.

23. Şi s-a făcut seară şi s-a făcut dimineaţă : ziua a cincia.

24. Şi a zis Dumnezeu: „Să scoată acest pământ [animale[33]] cu viaţă în ele însele, după felul lor: animale cu patru picioare[34] şi reptile şi fiare ale pământului după felul lor”; şi s-a făcut întocmai.

25. Şi a făcut Dumnezeu fiarele pământului după felul lor şi vitele cornute după felul lor şi toate reptilele pământului după felul lor. Şi a văzut Dumnezeu că sunt bune.

26. Şi a zis Dumnezeu: „Să facem [poih,swmen] [35] om după chipul[36] şi după asemănarea Noastră şi să stăpânească[37] peste peştii mării şi păsările cerului şi vitele cornute şi întregul pământ[38] şi toate reptile care se târăsc pe pământ.

27. Şi a făcut Dumnezeu omul după chipul [Său]; Dumnezeu l-a făcut pe acela. Bărbat şi femeie [a;rsen kai. qh/lu] i-a făcut pe aceia.

28. Şi a binecuvântat pe aceia Dumnezeu zicând: „Să creşteţi şi să vă înmulţiţi şi să umpleţi pământul şi de la sine să aveţi putere mereu şi să stăpâniţi peste peştii mării şi păsările cerului şi toate vitele cornute şi întregul pământ şi toate reptilele care se târăsc pe pământ”.

29. Şi a zis Dumnezeu: „Iată, am dat vouă toată iarba pământului care are în sine sămânţa şi care este pe întregul[39] pământ şi tot copacul[40] de pe pământ, care este cu sămânţă în fructul său; să vă fie [acestea] spre mâncare.

30. Şi tuturor fiarelor pământului şi tuturor păsărilor cerului şi la toate reptilele care se târăsc pe pământ şi care sunt cu viaţă în ele însele, [le-am dat] toată iarba verde pentru mâncare”; şi s-a făcut aşa.

31. Şi a văzut Dumnezeu toate câte făcuse şi iată: [erau] bune foarte [kala. li,an] ; şi s-a făcut seară şi s-a făcut dimineaţă: ziua a şasea.

*

Capitolul 2

1. Şi aşa s-au sfârşit[41] cerul şi pământul şi toată lumea [o` ko,smoj] însăşi.[42]

2. Şi a sfârşit Dumnezeu în ziua a şasea lucrările Sale pe care le-a făcut şi S-a odihnit în a şaptea zi, de toate lucrările Sale pe care le făcuse.

3. Şi a binecuvântat Dumnezeu ziua a şaptea şi a sfinţit-o pe ea, căci în aceea S-a odihnit de toate lucrările Sale, pe care le-a început Dumnezeu a le face.

4. Aceasta [este] cartea facerii cerului şi a pământului, de când s-a făcut ziua, în care Dumnezeu a făcut cerul şi pământul.

5. Şi toată verdeaţa câmpului care se făcuse înainte pe pământ şi toată iarba pământului care răsărise înainte nu primise ploaie, căci Dumnezeu [nu trimisese ploaie] pe pământ şi omul nu era lucrător al pământului.

6. Însă un izvor ţâşnea din pământ şi uda toată faţa[43] pământului[44].

7. Şi l-a făcut Dumnezeu pe om [luând] ţărână din pământ şi a suflat [evnefu,shsen] în faţa aceluia suflare[45] de viaţă şi s-a făcut omul întru suflet viu [eivj yuch.n zw/san].

8. Şi a plantat Domnul Dumnezeu[46] paradisul[47] în Eden, către răsărit şi a fost pus în acel loc omul, pe care îl crease.

9. Şi în plus[48], a făcut Dumnezeu să răsară din pământ tot copacul[49] frumos[50] [kalo.n] la vedere şi bun pentru mâncare; şi copacul vieţii în mijlocul paradisului, [cât] şi copacul care aduce cunoaşterea binelui şi a răului.

10. Şi râul care ieşea din Eden adăpa^[51] paradisul şi de aici se separa în patru începuturi (avrca,j).

11. Numele unuia [era] Fison. Acesta înconjura tot pământul acela Evilat [ Euilat], unde este aur.

12. Şi aurul pământului aceluia [este] bun şi acolo este mangalul (a;nqrax/charcoal^[52]) şi piatra de culoare verde [pra,sinoj ^[53]].

13. Şi numele râului al doilea [este] Gion [Ghwn ^[54]]. Acesta înconjoară tot pământul Etiopiei^[55].

14. Şi râul al treilea [este] Tigru. Acesta curge prin faţa Asiriei. Iar râul al patrulea este acest Eufrat.

15. Şi a luat Domnul Dumnezeu pe omul pe care îl făcuse şi l-a pus pe acela în paradis, ca să-l lucreze pe el şi să-l păzească.

16. Şi a poruncit Domnul Dumnezeu lui Adam zicând: „Din tot pomul[56] care este în paradis să iei[57] să mânânci.

17. Dar din pomul cunoştinţei binelui şi răului să nu mâncaţi [ouv fa,gesqe^[58]], căci atunci, în ziua [când] aţi mânca din acela, veţi fi daţi morţii^[59].

18. Şi a zis Domnul Dumnezeu: „Nu îi este bine omului singur[60], să-i facem un ajutor corespunzător[61] lui”.

19. Şi încă [mai mult], Dumnezeu a făcut din [ţărâna] pământului toate fiarele câmpului şi toate păsările cerului şi le-a adus pe ele înaintea lui Adam, ca să vadă ce nume [le va da] acelora. Aşa încât tot numele ce îl primesc de la Adam – [animalele] cu viaţă în ele însele – acela [le va rămâne] numele lor.

20. Şi a pus Adam nume tuturor vitelor cornute şi tuturor păsărilor cerului şi tuturor fiarelor câmpului. Dar lui Adam nu i s-a descoperit un ajutor asemănător sieşi.

21. Şi Dumnezeu l-a făcut să cadă în extaz (e;kstasin ^[62]) pe Adam şi să adoarmă. Şi a luat o parte[63] [din cele] ale lui şi carnea (sa,rka ^[64]) însăşi i-a plinit-o lui.

22. Şi a clădit (w,|kodo,mhsen ^[65]) Domnul Dumnezeu partea pe care o luase lui Adam într-o femeie şi a condus-o^[66] pe aceea la Adam.

23. Şi a zis Adam[67] : „Acum [este] acest os din oasele mele şi carnea din carnea mea[68], căci din [fiinţa] bărbatului său a fost luată aceasta.

24. Din cauza aceea, va pleca omul de la tatăl lui şi de la mama lui şi se va uni cu femeia sa şi se vor face cei doi asemenea unui [singur] trup”[69].

25. Şi erau cei doi goi, căci şi Adam şi soţia lui [ erau goi] şi nu se ruşinau.

*

Capitolul 3

1. Dar şarpele era cel mai înţelept[70] dintre toate fiarele de pe pământ, pe care le făcuse Domnul Dumnezeu. Şi a zis şarpele[71] femeii: „Pentru ce a zis Dumnezeu < să nu mâncaţi din tot pomul care este în paradis >?”[72].

2. Şi a zis femeia şarpelui: „Din [tot] fructul copacului paradisului vom putea mânca;

3. Dar din fructul copacului care se află în mijlocul paradisului a zis Dumnezeu <să nu mâncaţi din el, nici să nu vă atingeţi de el, ca să nu muriţi >”[73].

4. Şi a zis şarpele femeii: „Nu veţi fi daţi morţii!

5. Dar Dumnezeu ştie, că în acea zi în care aţi mânca din el[74], vi se va deschide ochii voştri şi veţi fi ca Dumnezeu[75], cunoscând binele şi răul”[76].

6. Şi a văzut femeia că [este] bun copacul pentru mâncare şi că e plăcut vederilor[77] şi a văzut şi a considerat că este frumos. Şi luând fructul lui a mâncat şi a dat şi bărbatului ei din acesta şi a mâncat.

7. Şi li s-au deschis[78] ochii amândurora şi au cunoscut că erau goi şi au cusut frunze de-ale smochinului şi au făcut cingătoare loruşi [în jurul coapselor].

8. Şi a auzit vocea / glasul Domnului Dumnezeu, Care Se plimba prin [cele] ale paradisului – [aceasta] înaintea serii – şi s-au ascuns; căci Adam şi femeia lui, de faţa Domnului Dumnezeu [s-au ascuns] în mijlocul copacului paradisului[79].

9. Şi l-a chemat Domnul Dumnezeu pe Adam[80] şi i-a zis lui: „Adame, unde eşti?”.

10. Şi [Adam] i-a zis Lui: „Vocea Ta am auzit plimbându-Se în [cele] ale paradisului şi am fost înfricoşat, căci gol sunt şi m-am ascuns”.

11. Şi a zis lui: „Cine ţi-a spus că eşti gol? Nu [cumva] din copacul din care ţi-am poruncit ţie, ca singur din acela < să nu mănânci >, din acela ai mâncat?

12. Şi a zis Adam: „Femeia pe care mi-ai dat-o [ca să fie] cu mine, aceea mi-a dat din copac şi am mâncat”.

13. Şi a zis Domnul Dumnezeu femeii: „Pentru ce ai făcut aceasta?”. Şi a zis femeia: „Şarpele m-a înşelat şi eu am mâncat”.

14. Şi a zis Domnul Dumnezeu şarpelui: „Căci ai făcut aceasta, blestemat să fii (epikata,ratoj su.) între toate vitele cornute şi între toate fiarele pământului; şi să mergi pe piept şi pe ale pântecelui ( koili,a| ^[81]) şi pământ să mănânci în toate zilele vieţii tale!

15. Şi duşmănie voi pune între acea parte a ta şi cealaltă parte a femeii, şi între acea parte a urmaşilor tăi şi cealaltă parte a urmaşilor ei, şi Acela^[82] îţi va ţine^[83] (thrh,sei) [sub supraveghere] capul şi tu Îi vei ţine (thrh,seij) [sub supraveghere] călcâiul Său”.

16. Şi femeii i-a zis: „Voi înmulţi mereu toate supărările tale şi geamătul tău. În dureri vei naşte copii şi către bărbatul tău te vei întoarce* şi el te va stăpâni”.

17. Lui Adam i-a zis: „Căci ai ascultat glasul femeii tale şi ai mâncat din pomul din care am poruncit ţie, ca numai din acesta < să nu mâncaţi din el >, blestemat este pământul în [cele] ale muncilor tale. În dureri să mănânci din acesta, în toate zilele vieţii tale.

18. Spini şi scaieţi / ciulini îţi vor creşte ţie[84] şi vei mânca iarba pământului.

19. În sudoarea frunţii tale îţi vei mânca pâinea (to.n a;rton ^[85]) ta, până când te vei întoarce în pământul din care ai fost luat, căci pământ eşti şi în pământ te vei întoarce”.

20. Şi a pus Adam nume femeii sale: „Viaţă” (Zwh,), căci aceasta este mama tuturor celor vii.

21. Şi a făcut Domnul Dumnezeu, lui Adam şi femeii lui, tunici din piei şi i-a îmbrăcat pe ei.

22. Şi a zis Dumnezeu: „Iată, Adam s-a făcut[86] ca unul dintre Noi, cunoscând binele şi răul. Şi acum, nu cumva să-şi întindă mâna şi să ia [din] ale pomului vieţii şi să mănânce şi să trăiască [aşa] în veci”.

23. Şi l-a trimis departe pe el Domnul Dumnezeu din [cele] ale desfătării paradisului, ca să lucreze pământul, din care a fost luat.

24. Şi a fost expulzat Adam şi locul lui [era] înaintea desfătării paradisului şi a pus heruvimi de o parte şi de alta şi sabie arzând, spre a păzi [de] întoarcerea înapoi, la pomul vieţii.

---

[1] În ed. LXX-Polirom: deasupra genunii.

[2] Forma din ed. BOR 1988. Dar de fapt e vorba de :  evpefe,reto/ bring upon : Se aducea peste / pe; Se producea peste / pe. Forma pe care o propune verbul american se apropie de expresia siriană a clocirii sau a inseminării apelor de către Duhul Sfânt, cu putere de viaţă.

[3] În Septuaginta e singularul şi nu pluralul, ca în ed. BOR 1988.

[4] A observat, a constatat.

[5] Ed. BOR 1988 şi 2001 : a despărţit.

[6] În ed. LXX-Polirom: ziua întâi.

[7] E vorba aici de o tărie care să producă neclintire, care să traseze o separaţie netă a apei. De aceea în ed. LXX-Polirom avem: „să se facă o tărie”.

[8] Sunacqh,tw = verb la imperativ aorist pasiv, pers a III-a, sg.

[9] Sau: să se adune apa.

[10] Prima atestare a sinagogii, a adunării. Şi în română s-a păstrat ideea de „adunare de ape”.  O mare e o adunare de ape. Apele se adună pentru a curge în mare. Marea e o unire, o unitate, o întâlnire între apele tuturor fluviilor şi ale râurilor.

[11] Văzută, observată, percepută, înţeleasă, experiată

[12] Forma feminină a adjectivului xhro,j , a, , o,n = uscat.

[13] Să producă, să ţâşnească, să rodească, să dea – ed. BOR 1988, să odrăslească – ed. BOR 2001.

[14] Am folosit pluralul, deşi era singularul. ÎPS Bartolomeu s-a ţinut ad litteram de textul din Septuaginta. Ed. BOR 1988 a folosit tot pluralul, ca şi  noi.

[15] „Pe pământ”, în ambele ediţii sinodale româneşti citate până acum, se afla la sfârşitul frazei şi nu intercalat ca aici. Am făcut schimbarea aceasta în mod special, ca să fie mai pregnantă ideea, că acei copaci fac roade pe pământ, numai aici. În versetul următor am făcut aceeaşi schimbare.

[16] În roade / în fructe

[17] A scos din sine, a zămislit, a scos la suprafaţă. Ed. BOR 2001 foloseşte tot pe : a odrăslit. Alte corelative posibile în acest context: a înmugurit, a germinat, a născut.

[18] Am mizat în continuare pe plural. Ce înţelegere duhovnicească are singularul, copacul?

[19] Cu sensul: de a lumina pământul

[20] Ca un indicator, ca o marcă, ca un semn de avertizare

[21] Sezoanele, o parte de timp / veacurile.

[22] Cu scopul de a…

[23] Să se poată vedea pe viitor oamenii unii cu alţii.

[24] Era o formă plurală în LXX. ÎPS Bartolomeu foloseşte: stăpânirea. Ed’ 88: cârmuirea. Important e că se transmite ideea, că luminătorii guvernează ziua şi noaptea, indicând când e una sau alta dintre cele două părţi ale zilei.

[25] Cu alte cuvinte, şi soarele şi luna sunt stele, corpuri cereşti, astre.

[26] Le-a stabilit

[27] Să cârmuiască – ed. BOR 1988, să conducă, să guverneze. Ed. BOR 2001 foloseşte tot pe: „să stăpânească”.

[28] Ed. BOR 1988: vietăţi (deci animale care au viaţă).

[29] Ed. BOR 1988: pe . Prepoziţia peste indică faptul că ele zbor în aer şi nu că stau pe pământ. De fapt a zbura e sinonim cu a zbura în aer, şi nu, cu a alerga pe pământ, chiar dacă au aripi. Peste e o îndrumare locativă, care exprimă spaţiul unde îşi vor exprima păsările statutul lor de fiinţe înaripate.

[30] Ed. BOR 2001 propune: „în largul tăriei cerului”. Ed. BOR 1988: „pe întinsul tăriei cerului”. Varianta noastră implică ideea că statornicia / tăria nu poate fi traversată, deşi ideea de văzduh, presupune o înaintare infinită în spaţiu. Ştim că se explorează spaţiul, galaxiile şi că spaţiul e găsit ca infinit. Dar, în acelaşi timp, ne e foarte greu să stabilim ce înseamnă tărie/ statornicie din prima pagină a Sfintei Scripturi. E o problemă deschisă multor interpretări. În orice caz, nu se poate trece în mod fizic, cu posibilităţile lumii decăzute, din spaţiul fizic, în Împărăţia lui Dumnezeu, la Dumnezeu.

[31] În ed. BOR 1988 urma: din ape.

[32] Acum am arătat prin această prepoziţie unde se înmulţesc, unde clocesc şi nasc pui păsările.

[33] E de fapt singularul. Nici ed. BOR 2001 nu a folosit singularul.

[34] Literal: tetrapode.

[35] Verb subjonctiv aorist activ, pers I, pl.

[36] Imaginea, forma, înfăţişarea

[37] El, omul

[38] Am păstrat locul iniţial al fragmentului : „şi întregul pământ”.

[39] Pe tot pământul

[40] Avem aici un singular cu nuanţă plurală.

[41] Ed. BOR 2001 : „s-au împlinit”.

[42] În ed. BOR 1988 apare: „şi toată oştirea lor”. ÎPS Bartolomeu spune în n. h, p. 23, că aparţine textului ebraic această sintagmă. El a rămas la : „toată podoaba lor”, cf . cu textul Vulgatei. Aici apare pentru prima dată în Sfânta Scriptură ideea de „cosmos”.

[43]Apare aici, pentru prima dată în textul Sfintei Scripturi, substantivul  pro,swpon. Substantivul   „countenance”, corelativul său englez înseamnă înfăţişare. Un altul e  „appearance” = înfăţişare, aparenţă.

[44] Cf. ed. LXX-Polirom: şi stropea toată faţa pământului.

[45] Am tradus pe pnoh.n / wind = vânt, suflare, adiere.

[46] Apare pentru prima dată această sintagmă.

[47] Nu apare niciodată substantivul „Rai”, ci numai „Paradis”, scris fără majusculă.

[48] Cu sensul de: mai mult / mai departe. Expresia „în plus” nu vrea să spună că s-a făcut ceva în afara voii lui Dumnezeu sau peste planul Său creaţional, ci ea subliniază continuitatea celor ce s-au făcut.

[49] În LXX este singularul, de aceea am tradus astfel. Am renunţat la forma plurală, explicită, pe care o adoptasem anterior, pentru că acest singular, după cum am mai spus, are nuanţă plurală intrinsecă.

[50] Apare pentru prima dată ideea explicită de frumos, deşi  kalo.n are dublul sens de bun / frumos.

[51] Uda

[52] Ambele ed. rom. : bdeliu.

[53] Ambele ed. rom. : piatra de onix.

[54] Ambele ed. rom. : Gihon.

[55] Ed. BOR 88: Cuş. Ed. BOR 2001 merge cu mine pe varianta din LXX.

[56] Corelativ cu copacul folosit anterior.

[57] Se foloseşte singularul şi nu pluralul.

[58] O poruncă pentru amândoi, deşi Sfânta Eva nu fusese încă creată. Porunca postului a dat-o pentru amândoi.

[59] La fel şi prorocirea morţii: are în vedere mai mult de o persoană.

[60] Ca să fie de unul singur

[61] Ed. BOR 1988: potrivit. Ed. BOR 2001: pe potriva lui.

[62] Prima apariţie textuală. Dicţionarul englez dă trei termeni corelativi celui grec : amazement = uluire; trance, vision = extaz. Crearea Sfintei Eva l-a găsit pe Sfântul Adam în uluire, în minunare de Dumnezeu.

[63] Ambele ediţii româneşti sinodale: una din coastele lui.

[64] Prima apariţie textuală.

[65] Dacă foloseam pe „erect”, puteam să spun: „şi a înălţat” pe femeie Dumnezeu dintr-o coastă.

[66] A adus-o

[67] Pentru prima dată se aude şi glasul omului în Sfânta Scriptură.

[68] Primele cuvinte ale omului au fost, cu alte cuvinte: Iată osul şi carnea din mine! Iată femeia! Iată viaţa! Iată comuniunea! Când a văzut pe cea care era din el a văzut comuniunea, dar şi descendenţa.

Când spunem Sfânta Treime spunem dragoste, adică comuniune. Când spunem om, spunem comuniune, avântul după comuniune, după împlinire. A recunoscut-o ca venind din sine. S-a recunoscut pe sine în ea. În legătura cu ceilalţi ne descoperim pe noi înşine, ne vedem în ei, în iubirea sau avertismentul lor. Comuniunea e regăsire de sine, nu pierdere în imensitate.

Comuniunea te personalizează, te întoarce spre tine, tocmai că priveşti prin alţii adevărul despre tine şi despre ei. Nu te ghidezi în comuniune numai după părerea ta, ci te deschizi părerilor multiple. Multiplicitatea ideilor care te cizelează, care creează unicitatea şi unitatea ta personală. Eşti cineva inconfundabil, pentru că ai trăit fondul tău personal ca unul deschis multor înţelegeri convergente.

[69] În loc de trup avem în LXX: carne. Dacă vrem să studiem Epistola către Efeseni şi să amplificăm relaţia dintre Hristos şi Biserica Sa, trebuie să plecăm de aici, de la această profeţie dumnezeiască.

Sfântul Adam profeţeşte despre Taina Sfintei Cununi înainte de a fi multiplicată fiinţa una în mai multe persoane, prin naşterea de fii. Transmiterea genetică, descendenţa apare aici : în Fac 2, 23. Cea care a fost făcută din el e numită femeie şi e recunoscută ca deofiinţă cu sine.

Deofiinţimea umanităţii apare în prima rostire umană. Transmiterea caracterelor umane, neamul, începe de acum, deşi Sfânta Eva e creată dintr-o parte a Sfântul Adam şi nu prin naştere. Femeia e luată din bărbat. Şi Sfânta Biserică va fi luată din coasta lui Hristos Dumnezeu: căci sângele şi apa ce au curs de acolo au creat Sfânta Biserică.

Trupul lui Hristos e Sfânta Biserică. Ea e luată din El, e ţinută de El, se înmulţeşte mâncându-L pe El, hrănindu-se cu Trupul Său.  Şi în LXX nu se spune că bărbatul îşi va lua femeie părăsindu-şi părinţii, ci omul. Omul ca un fapt generic. Fiul lui Dumnezeu va părăsi sânurile părinteşti – deşi niciodată nu S-a despărţit de Tatăl şi de Duhul – şi S-a făcut Carne, S-a făcut Trup.

El S-a unit cu Biserica Sa, încât El şi Biserica nu sunt doi, nu sunt două entităţi separate, ci sunt asemenea unui singure cărni, a unui singur Trup. De aceea am spus, că Taina Bisericii dumnezeieşti e profeţită aici, în aceste prime cuvinte dumnezeieşti ale omului, şi odată cu ea şi Întruparea Fiului lui Dumnezeu, cât şi tot procesul de răscumpărare al lumii.

Bărbatul pleacă de acasă, se desparte de iubirea părintească sau se distanţează de ea oarecum, pentru o iubire conjugală, care face din el şi din soţia lui o unitate indestructibilă, prin efortul celor doi, ajutaţi de harul dumnezeiesc. Până nu pleci, până nu te urneşti din loc, până nu te decizi să creezi împreună cu altcineva o căsnicie nu poţi să înţelegi frumuseţea acestei unităţi.

Dezideratul Sfintei Cununii e o urcare în transcendenţa chemării lui Dumnezeu, o unificare atât personală, în Duhul, cât şi una comunitar-comunională cu soţia ta şi cu copii tăi şi cu toată lumea. Nu trebuie neapărat să pleci, să îţi uiţi părinţii, familia în care te-ai născut, pentru ca să te însori.

Ci textul de aici ne cheamă la luarea unei decizii hotărâte, stabile, irevocabile, pentru proiectul unificării conjugale prin harul dumnezeiesc. Căsătoria e un proiect tainic, pentru că în el lucrează, mai mult sau mai puţin sesizabil, Dumnezeu, Care conduce pe cei doi la o tot mai mare întrepătrundere reciprocă, iradiere reciprocă, încât nu se mai pot recunoaşte pe ei înşişi. Metamorfoza interioară dumnezeiască a celor doi e frumuseţea unităţii precizate de capitolul 5 de la Efeseni.

În Taina Sfintei Cununi se pune început şi, în acelaşi timp, se amplifică legătura de dragoste a celor doi. Pe de o parte iubirea era, dar, în acelaşi timp, se sădeşte în cei doi. Harul iubirii coboară şi intersectează continuu pe cei doi, îi sprijină pentru a ajunge o unitate divino-umană, care e chemată să se includă în unitatea fiecăruia cu Hristos, care formează legătura indestructibilă a fiecăruia cu Hristos şi a lui Hristos cu Biserica Sa, care e formată din toţi cei care cred în El cu adevărat şi rămân în El.

[70] Wise, sensible, thoughtful. Wise presupune şi pe mag, deci zona ocultă.  Fronimw,tatoj e primul superlativ al Sfintei Scripturi. Astfel, putem înţelege că aici e vorba de o ironie, numindu-se înţelept cineva, care e „înţelept” numai în rele sau „bun” numai la rele, adică diavolul sau că şarpele, animalul, era cu adevărat cel mai înţelept dintre animale şi de înţelepciunea lui a profitat diavolul, vorbind prin el.

[71] După ce vorbeşte Sfântul Adam, al doilea vorbeşte diavolul (dintre creaturi mă refer). Şi apoi Sfânta Eva. Şi diavolul întreabă ca să insinueze păcatul. El trage la răspundere pe Dumnezeu prin femeie. El întreabă ce a spus Dumnezeu, fără să aibă parte la poruncă ca atare.

Porunca nu era pentru diavol. Deci el nu avea pentru ce să întrebe ce le-a poruncit Dumnezeu oamenilor, pentru că el nu era din categoria lor. Se amestecă şi el în treabă, am spune noi.

Diavolul se auto-invită. El nu e chemat de nimeni. Şi răutatea lui transpare cu putere, când se face că îl interesează anumite lucruri, care nu îl privesc ca atare. Şi chiar dacă se interesează, el nu se interesează decât să semene îndoială, dispreţ, să te facă să gândeşti împotriva lui Dumnezeu.

[72] Diavolul vrea că femeia să îi tălmăcească voia lui Dumnezeu. La fel veneau şi saducheii şi fariseii, învăţaţi de draci, ca să Îl întrebe pe Fiul lui Dumnezeu, ceea ce El Însuşi învăţase pe oameni prin Sfinţii Proroci sau chiar cu propria Sa gură. Întreabă spunând jumătăţi de adevăruri sau adevăruri trunchiate, care devin minciuni.

Minciuna, ca să fie credibilă, are un sâmbure de adevăr. Se viciază adevărul sau se pune ca o parte de fundament adevărul, ca să se creeze o minciună. Un adevăr spus nedeplin devine o minciună sau o parte a minciunii.

Erezia e un adevăr completat cu minciună sau un adevăr împăunat cu multe minciuni şi astfel se ajunge să se creeze cu timpul o minciună şi mai mare, care are prea puţine atingeri cu adevărul.

[73] În text nu e o formă de viitor mediu, ci de aorist activ.

[74] Din pom / din copac

[75] Aici e minciuna: nu ajungi Sfânt cunoscând răul prin păcat.

[76] Dumnezeu e Binele şi nu are nimic de-a face cu răul.

[77] D. plural.

[78] Avem de fapt aici un aorist pasiv.

[79] Am dat aici o traducere literală a textului, care exclude : „printre pomii raiului” a ed. ’88, pentru că aici nu avem pluralul. Însă, suntem nevoiţi să înţelegem tocmai pluralul, pentru că e vorba că s-au ascuns în apropierea copacului din mijloc şi nu în copacul din mijloc.

[80] Numai pe el, căci el era capul femeii, pentru că el conducea.

[81] Prima apariţie textuală. Chilia e pântecele care te naşte pentru viaţa cea veşnică.

[82] O formă masculină care Îl profeţeşte pe Mesia. Ed. BOR 2001 e de aceeaşi părere.

[83] Ed. BOR 1988 : „îţi va zdrobi capul…îi vei înţepa călcâiul” / Ed. BOR 2001 : „îţi va ţinti ţie capul…îi vei ţinti Lui călcâiul”. A ţinti exprimă tocmai focalizarea pe ceva anume. ÎPS Bartolomeu Anania a tras ultimele concluzii ale verbului grecesc aflat în text.

[84] Din pământ

[85] Prima apariţie textuală.

[86] De fapt e un perfect activ.

***

Pentru ca să puteţi vizualiza porţiunile de text din limba greacă veche…instalaţi în computerele dv. fontul de aici, conform indicaţiilor noastre.