Schiţă de plan de panegiric la Sfinţii Trei Ierarhi

in-fata-lui

Textul introductiv

„Dumnezeu Se preamăreşte întru Sfinţii Săi”

Modul de adresare

Fraţi creştini,

Introducerea

din orice lucru putem să tragem câte o mică învăţătură. Dacă un om oarecare ne poate fi un exemplu de viaţă morală şi de conduită socială, cu atât mai mult, Sfinţii lui Dumnezeu, ne pot fi exemple de urmat în viaţa noastră.

Anunţarea temei

Vom încerca, în cele care urmează, să desprindem câteva învăţături din vieţile Sfinţilor trei ierarhi: Vasile cel Mare, Grigorie de Nazianz şi Ioan Gură de Aur, pe care îi pomenim astăzi.

Tratarea temei

Sfântul e întotdeauna exemplul de viaţă autentic ortodoxă. Ortodoxia se cunoaşte ca singura şi adevărata credinţă în Dumnezeu tocmai pentru că naşte Sfinţi.

Oricare ar fi Sfântul la care ne referim el ne duce la iubirea de Dumnezeu şi de oameni.

Astăzi îi sărbătorim pe patronii învăţământului teologic şi tocmai de aceea trebuie să învăţăm din vieţile lor.

Când privim viaţa Sfântului Vasile cel Mare privim caritatea în persoană. Prin Vasiliada sa, prin sistemul său de întrajutorare frăţească,  Sfântul Vasile ne dă exemplu de iubire părintească faţă de cei în necazuri şi în sărăcie.

Dacă ne îndreptăm inima noastră spre Sfântul Grigorie de Nazianz vedem în el mintea teologică şi iubirea care lucrează mereu spre fapte bune.

Iar dacă, nu în cele din urmă, ajungem să privim, cu suflet curat, şi pe Sfântul Ioan Gură de Aur îl vedem pe omul rugăciunii şi pe cel care a protestat împotriva nedreptăţilor sociale ale vremii sale.

Toţi cei trei ierarhi sunt stâlpi ai Ortodoxiei şi predicatori neîntrecuţi ai vieţii creştine. Toţi trei: cu mare iubire de semeni. Teologia lor nu a rămas la nivelul teoretic ci a devenit o viaţă autentică, o viaţă consacrată lui Dumnezeu.

Încheierea

Dacă dorim o adevărată viaţă ortodoxă trebuie să privim către pilda lor. Prin iubire se ajunge atât la tine însuţi cât şi la cel de lângă tine şi, în primul rând, la Dumnezeu. Să fie dar milele marelui Dumnezeu cu noi cu toţi. Amin!

***

Ce este panegiricul ?

O predică care subliniază, care pune în evidenţă trăsăturile personale ale Sfinţilor, coordonatele principale ale vieţii lor, care trebuie să devină şi ale noastre. E o cuvântare care pune sub lupă viaţa unui Sfânt pentru a ne-o apropia, pentru a ne face să ne îndrăgostim de  el şi să îi urmăm viaţa în mod selectiv, adică pe măsura vieţii şi a vârstei noastre.

Cum scrii un panegiric?

Pornind de la viaţa Sfântului. Mai întâi studiezi viaţa acestuia, îţi notezi viaţa lui, pe puncte, de la un cap la altul. Dacă vrei să fii şi mai prolix în cunoştinţele tale mergi şi citeşti slujba Sfântului din Minei şi, la fel, îţi notezi expresiile imnografice care vorbesc despre caracterul persoanei sale.

Adică cauţi să vezi cum e Sfântul, ce îţi spune viaţa lui şi ce relevanţă are viaţa lui pentru viaţa ta şi pentru cei cărora tu le vei predica despre el.

Cum îţi dai seama că ai scris un panegiric…corect?

Dacă simţi, că prin ceea ce ai aflat despre Sfântul lui Dumnezeu şi ceea ce ai spus despre el te smereşte, te umple de râvnă pentru viaţa sfântă, te face să te simţi mic în comparaţie cu el.

Dacă în timp ce citeşti sau după ce predici…ai senzaţia că te-ai împrietenit cu el sau că te-a învăţat lucruri noi, extraordinare…atunci te-ai apropiat de Sfânt şi el a primit eforturile tale.

Ce nu e un panegiric?

Nu e un discurs stereotip, banal despre un Sfânt…ci unul entuziast, pe care l-ai scris şi pe care îl rosteşti cu multă însufleţire, cu multă bucurie.

Panegiricul e o cinstire adusă Sfântului sau mai multor Sfinţi la un loc, care povăţuieşte, întăreşte, luminează pe cei credincioşi şi, în primul rând, pe noi.

Panegiricul e o predică sinceră, fără afirmaţii trunchiate şi fără exagerări pe care viaţa Sfântului sau slujba Sfântului nu le admite.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *