La zidul căsniciei
Femeia intră în casa rece, neprimitoare…cu senzaţia plină, îngurgitată, că e pentru ultima oară când face acest gest. Unele gesturi, care îţi displac profund, eşti nevoit să le faci cel mai adesea. O dezgusta faptul că trebuie să îi vorbească şi, mai ales, că trebuia să îi vorbească…lui…celui care tăcuse atâta timp în ceea ce o privea.
– Nu crezi că e timpul să vorbim, despre ce s-a întâmplat?, îi spuse ea, după vreo două-trei minute după ce intrase în cameră. El nu se întoarse ca să o privească. Ştia cine este…Şi pentru că ştia cine este…îi plăcea ca să o trateze cu dispreţ…pentru că ştia că nu îi place…acest lucru.
-Ce crezi că putem vorbi?…îi spuse el, în timp ce fuma din ţigările lui duhnoase.
-Despre copil, despre copilul nostru!…
-Şi ce are copilul nostru…de trebuie ca să vorbim tocmai despre el? Nu am putea vorbi despre ce ai ajuns tu…o stricată?…
Femeia se pusese lângă zid…şi îi era frică să nu izbucnească în nervi, în nervii lui caracteristici şi să o ia la palme. Simţea zidul rece al casei…al fostei case, unde trăise împreună cu el…şi pe care o simţea ca pe o cuşcă, ca pe o mânuşă de box care i se îndreaptă spre faţă…ca pe un timp pierdut, de care îi e silă…
-Îmi e silă de tine!…spuse ea, cu gura plină de scuipat…şi mai mult şuierat…
-Am auzit bine?!…
-Da, cred că ai auzit. Şi, dacă nu ai auzit…ţi-o spun încă odată: mi-e silă de tine…pentru că mi-e silă de ce am ajuns eu…de viaţa pe care mi-ai distrus-o şi acum vrei să i-o distrugi şi lui Andrei. Însă pentru acest lucru am venit astăzi la tine…pentru acest lucru şi nu pentru altul…ca să semnezi actele…să vrei să fii de acord cu divorţul…
-Da?!…şi se întoarse spre ea, cu un gest brusc…şi tocmai atunci femeia văzu faptul că avea o rană urâtă, groasă pe faţă… Nu mă întrebi de ce arăt aşa…la faţă?
Femeia tăcu…Nu ştia ce se întâmplase…şi o apucau fiorii numai când îl vedea. Îi trecură prin minte tot felul de lucruri…dar nu mai zise nimic.
-Vrei să afli de ce am rana asta…mare…pe faţă?
Femeia tăcu…şi, cu toată sila ei, nu mai avu nevoie ca să îi replice…
-Atunci află că această rană…este provocată de către cineva…care a spus că te cunoaşte…Şi, mai mult, că s-a culcat cu tine…iar eu trebuie să te las în pace…
-Vrei să spui…că din cauza mea ai cicatricea aia urâtă pe faţă?
-Da, din cauza ta…şi de aceea trebuie să mă urăşti mai puţin…şi să nu mă mai crezi un monstru. Nu ştiu cine ţi-a băgat în cap faptul că eu sunt monstru. Da, ştiu, ne-am certat…te-am bătut…Te-am bătut şi te-am gonit cu copilul de acasă…dar ştii pentru ce am făcut acest lucru. Pentru că eram disperat că nu am bani…că nu vă pot întreţine. Şi iarăşi ştiu, că am făcut rău…şi, pe fiecare zi am regretat acest lucru… Şi telefoanele mele sunt reale…au fost reale…
– Însă nu e prima oară când ne certăm!!! Am nevoie de linişte. Am nevoie ca Andrei, copilul nostru…să crească normal…şi nu cu sechele ca noi. Mi-a ajuns până în gât dezgustul…
-Şi pentru acest lucru ai început să te întâlneşti cu diverşi bărbaţi?!…Din cauza dezgustului?…
Femeia îşi muşca buzele de nervi… Ştia că nu poate să spună nimic.
-Dacă tu ceri divorţul…iar eu nu m-am întâlnit cu nicio altă femeie, de 9 luni de când tu eşti plecată la mă-ta sau pe unde oi mai sta…cine e de vină?!
-Tu, numai tu!
-Numai eu…?! Faci din ţânţar armăsar, te dai toată ziua de neînţeleasă…dar nu mă ajuţi cu nimic. Explică-mi şi mie pentru ce ai nevoie de toată această fanfaronadă…nenorocită?
Femeia îşi puse mâinile în cap…şi îi venea să ţipe. Se ştia cu musca pe căciulă…ştia că e şi vina ei…numai că acum era şi mai confuză. Dacă el nu s-a culcat cu nimeni…aşa cum spune…eu m-am întâlnit cu trei bărbaţi până acum!…Dumnezeule mare în ce am intrat!…
-Nu îmi răspunzi, nu?! Vii la mine după 9 luni…te-am sunat aproape zilnic…şi acum vrei să divorţăm?! Trebuie să mă bucur?!!! Nu mă bucur!… Pentru că încă ţin la tine, pentru că încă te iubesc…deşi sunt un prost că ţi-o mărturisesc.
Femeia fu uluită de reacţia lui, pentru că începuse să plângă. Nu îl văzuse niciodată plângând. Reacţia lui o descumpăneşte…Ce a păţit de se comportă aşa?! Mă aşteptam să ne luăm la bătaie…şi el plânge?!!!…
Îi căzu ţigarea pe jos…ea se repezi să i-o ridice…deşi gestul o trăda. De ce m-am aplecat să o ridic?!…Doar vreau ca să divorţez…şi nu să mă împac cu el?!…
Cum se ajunge însă la el şi ea…într-o relaţie? Cum se ajunge din pat…la tribunal? Din pat la spital?
Femeia se aşeză lângă el…şi îi atinse părul capului. Era al doilea gest…al ei…care nu trebuia făcut…pe care nu şi-l programase. Plânsul lui…îi spunea, de fapt, că încă o iubeşte. Ea stătea acum la propria mamă, avusese trei relaţii pasagere…dar avea totuşi un copil de crescut…iar el era tatăl copilului.
El îşi ridică ochii…şi îi sărută mâna… Femeia vru să îndrepte ochii în altă parte…dar îi plecă în jos. Îşi asumă astfel vina… Care vină? Vina comună…pentru că într-o ceartă sau într-o despărţire…nu e de vină doar unul…
Să îţi asumi vina… De afară se auzi un zgomot puternic: cineva arunca la gunoi câteva sticle goale. Din reflex, ea îşi îndreptă ochii spre geam…El la fel…Atunci femeia înţelese…că sentimentele sunt mai profunde…decât ce ştim noi despre ele… Şi sentimentele sunt întotdeauna gânduri profunde.