Zi: 6 aprilie 2009

Cel mai frumos gest creştinesc şi veridic al zilei de 6 aprilie 2009 a  fost pentru mine prezenţa ţăranilor din Vadul Roşca, în faţa Tribunalului Bucureşti, care au venit, în două autocare…ca să îl sprijine pe George Becali. Mie mi-au dat lacrimile…când am văzut sinceritatea aspră, netrucată şi dragostea acestor oameni pentru el, pentru că el i-a scos din sărăcie şi din durere.

Femei cu lacrimi în ochi şi cu basmale uzate, oameni tineri şi asupriţi de griji au venit ca să mărturisească şi să reamintească unei ţări întregi, prin canalele media, cum un om, un singur om…a făcut pentru ei, ce nu a făcut tot statul român, democrat şi european.

George Becali a construit Biserici şi a primit însemne din partea Bisericii Ortodoxe Române pentru milosteniile lui dar şi statutul de ctitor, în faţa lui Dumnezeu şi a oamenilor, a multor Biserici ortodoxe româneşti. George Becali a construit case…nu o casă, şcoli publice, a făcut diverse donaţii…pentru diverşi oameni…deşi nu era obligat ca să le facă.

Oamenii care au venit astăzi în faţa tribunalului…s-au arătat recunoscători. Recunoştinţa e cea mai mare dreptate…şi această recunoştinţă invalidează toate aceste momente fals-justiţiare, amplu mediatizate, de vineri din zori şi până astăzi.

Aşa că, în România, unde toţi fură, unde ilegalitatea este un mijloc de parvenire, unde nepotismul e în floare, unde evaziunea şi duplicitatea îţi rânjesc la tot pasul…ajunge să fie justiţiaţi tocmai oamenii care construiesc, care bucură pe oameni, care reprezintă umanitatea adâncă.

Aceste câteva zile au reprezentat un nou test pentru noi toţi în materie de umanitate şi de recunoştinţă. Am înţeles cu toţii, sper, că o lege necircumstanţiată, care nu e privită în contextul evenimentelor şi al persoanelor implicate în ea…devine un act criminal.

Justiţia devine o injustiţie…atunci când oamenii nu mai sunt văzuţi în profunzimea lor şi când legea nu promovează stabilitatea socială…ci, dimpotrivă, e folosită ca un mijloc de instabilitate la scară largă.

Judecata lui George Becali…şi arestul acesta intempestiv, vulcanic e o eroare de recunoştinţă, o eroare de umanitate. Şi această eroare, pentru mine şi sper că şi pentru alţii, a fost îndreptată de oamenii care au venit astăzi din Vadul Roşca şi din Bucureşti, în faţa tribunalului, ca să amintească statului român…că nu trebuie să lovească în acela…care le-a plătit adesea ineficienţa, ingratitudinea şi neimplicarea.

Pentru aceşti ţărani, pentru preoţii care au Biserici din cauza lui George Becali, care fumează şi este şi slobod la gură, pentru cei cărora le-a făcut şcoli, case, le-a dat bani pentru operaţii grele, le-a dat daruri şi mese gratuite…acest om, cu bunele şi relele lui, e mai important şi mai iubit…decât toată conducerea statului român…care nu i-a ajutat fundamental sau când le-a crăpat buza, ca George Becali, care este agramat, fost cioban şi îi place şi fotbalul.

Statul român trebuia să îl dea în judecată pe George Becali, atunci când ar fi auzit că vrea să dea sau dă milostenie de milioane de lei…pentru că îşi permitea să facă…ceea ce un stat democrat şi puternic, european…trebuia să facă…şi nu un singur om, din averea lui.

Atunci trebuia să îl aresteze: când zidea casele acestor oameni! Trebuia să îl aresteze statul român pentru că vrea să ajute şi trebuia să îl înveţe  atunci să fie nesimţit, escroc, bandit…şi să îşi ţină banii la chimir, pentru că aşa devii respectabil.

Ce a înţeles omul de bun simţ din… cazul Becali? Că nu e bine să fii bun, milostiv, iertător cu hoţii, ci că trebuie  să îi trimiţi la Poliţie…ca să îi mituie  pe poliţişti sau pe judecători şi să scape. Nu e bine să faci bine –  asta s-a înţeles! –  şi nu contează cine eşti, că se găsesc o sumă de legi, chichiţe şi uşiţe…prin care un om să fie băgat în puşcărie…pentru că a agresat pe hoţi…cu bani de Taxi.

Adică în România, unde scandalul se face cu săbii ninja, unde băncile dispar şi faliţii sunt uitaţi, unde intră în puşcărie cel care a mutat ţăruşul…dar nu şi cel care a subţiat flota până la dispariţie sau cel care vandabilizează drogurile în şcolile româneşti…George Becali e singurul „terorist justiţiabil”…iar hoţii cu bani de Taxi îşi dezvoltă afacerile, nestingheriţi şi cu reclamă la OTV,  adică pe cele cu dezmembrări de maşini.

Dacă românii pleacă din România, din disperare sau din lehamite, nu trebuie să ne mai mire…când noi îi ajutăm, cu legea în mână, pe oameni ca să înnebunească, să cedeze psihic…drept recunoştinţă că a fost băiat bun, ortodox cu românii, pe care nici dracu nu-i ajută în România.

Cazul Becali…e o nouă sfidare la adresa bunului simţ şi a recunoştinţei. Statul de drept, civilitatea, armonia socială se construiesc tocmai prin omenie şi prin eforturi de întrajutorare. Becali trebuie medaliat pentru faptele sale caritabile şi nu cărat în maşină cu geamuri negre.

Ca el sunt alte câteva sute sau mii de oameni în România, care merită tot respectul şi recunoştinţa noastră, pentru că, într-o lume bolnavă şi tot mai egoistă, îndrăznesc să fie umani, să creadă în viitorul acestei ţări şi, mai ales, ajută, cu cât pot, la binele tuturor.

Fără exemplul lor…justiţia este infamă. Dacă justiţia şi oamenii politici ai României sucombă încrederea românilor în România atunci ilegalitatea sau haiducismul e singura soluţie. Însă soluţia e tocmai facerea de bine, manifestarea profundă a omeniei noastre, respectul şi recunoştinţa faţă de persoanele pozitive ale acestei ţări şi faţă de valorile ei creştine.