România: ţara în care singurul „terorist” justiţiabil construieşte Biserici, case şi şcoli publice

Cel mai frumos gest creştinesc şi veridic al zilei de 6 aprilie 2009 a  fost pentru mine prezenţa ţăranilor din Vadul Roşca, în faţa Tribunalului Bucureşti, care au venit, în două autocare…ca să îl sprijine pe George Becali. Mie mi-au dat lacrimile…când am văzut sinceritatea aspră, netrucată şi dragostea acestor oameni pentru el, pentru că el i-a scos din sărăcie şi din durere.

Femei cu lacrimi în ochi şi cu basmale uzate, oameni tineri şi asupriţi de griji au venit ca să mărturisească şi să reamintească unei ţări întregi, prin canalele media, cum un om, un singur om…a făcut pentru ei, ce nu a făcut tot statul român, democrat şi european.

George Becali a construit Biserici şi a primit însemne din partea Bisericii Ortodoxe Române pentru milosteniile lui dar şi statutul de ctitor, în faţa lui Dumnezeu şi a oamenilor, a multor Biserici ortodoxe româneşti. George Becali a construit case…nu o casă, şcoli publice, a făcut diverse donaţii…pentru diverşi oameni…deşi nu era obligat ca să le facă.

Oamenii care au venit astăzi în faţa tribunalului…s-au arătat recunoscători. Recunoştinţa e cea mai mare dreptate…şi această recunoştinţă invalidează toate aceste momente fals-justiţiare, amplu mediatizate, de vineri din zori şi până astăzi.

Aşa că, în România, unde toţi fură, unde ilegalitatea este un mijloc de parvenire, unde nepotismul e în floare, unde evaziunea şi duplicitatea îţi rânjesc la tot pasul…ajunge să fie justiţiaţi tocmai oamenii care construiesc, care bucură pe oameni, care reprezintă umanitatea adâncă.

Aceste câteva zile au reprezentat un nou test pentru noi toţi în materie de umanitate şi de recunoştinţă. Am înţeles cu toţii, sper, că o lege necircumstanţiată, care nu e privită în contextul evenimentelor şi al persoanelor implicate în ea…devine un act criminal.

Justiţia devine o injustiţie…atunci când oamenii nu mai sunt văzuţi în profunzimea lor şi când legea nu promovează stabilitatea socială…ci, dimpotrivă, e folosită ca un mijloc de instabilitate la scară largă.

Judecata lui George Becali…şi arestul acesta intempestiv, vulcanic e o eroare de recunoştinţă, o eroare de umanitate. Şi această eroare, pentru mine şi sper că şi pentru alţii, a fost îndreptată de oamenii care au venit astăzi din Vadul Roşca şi din Bucureşti, în faţa tribunalului, ca să amintească statului român…că nu trebuie să lovească în acela…care le-a plătit adesea ineficienţa, ingratitudinea şi neimplicarea.

Pentru aceşti ţărani, pentru preoţii care au Biserici din cauza lui George Becali, care fumează şi este şi slobod la gură, pentru cei cărora le-a făcut şcoli, case, le-a dat bani pentru operaţii grele, le-a dat daruri şi mese gratuite…acest om, cu bunele şi relele lui, e mai important şi mai iubit…decât toată conducerea statului român…care nu i-a ajutat fundamental sau când le-a crăpat buza, ca George Becali, care este agramat, fost cioban şi îi place şi fotbalul.

Statul român trebuia să îl dea în judecată pe George Becali, atunci când ar fi auzit că vrea să dea sau dă milostenie de milioane de lei…pentru că îşi permitea să facă…ceea ce un stat democrat şi puternic, european…trebuia să facă…şi nu un singur om, din averea lui.

Atunci trebuia să îl aresteze: când zidea casele acestor oameni! Trebuia să îl aresteze statul român pentru că vrea să ajute şi trebuia să îl înveţe  atunci să fie nesimţit, escroc, bandit…şi să îşi ţină banii la chimir, pentru că aşa devii respectabil.

Ce a înţeles omul de bun simţ din… cazul Becali? Că nu e bine să fii bun, milostiv, iertător cu hoţii, ci că trebuie  să îi trimiţi la Poliţie…ca să îi mituie  pe poliţişti sau pe judecători şi să scape. Nu e bine să faci bine –  asta s-a înţeles! –  şi nu contează cine eşti, că se găsesc o sumă de legi, chichiţe şi uşiţe…prin care un om să fie băgat în puşcărie…pentru că a agresat pe hoţi…cu bani de Taxi.

Adică în România, unde scandalul se face cu săbii ninja, unde băncile dispar şi faliţii sunt uitaţi, unde intră în puşcărie cel care a mutat ţăruşul…dar nu şi cel care a subţiat flota până la dispariţie sau cel care vandabilizează drogurile în şcolile româneşti…George Becali e singurul „terorist justiţiabil”…iar hoţii cu bani de Taxi îşi dezvoltă afacerile, nestingheriţi şi cu reclamă la OTV,  adică pe cele cu dezmembrări de maşini.

Dacă românii pleacă din România, din disperare sau din lehamite, nu trebuie să ne mai mire…când noi îi ajutăm, cu legea în mână, pe oameni ca să înnebunească, să cedeze psihic…drept recunoştinţă că a fost băiat bun, ortodox cu românii, pe care nici dracu nu-i ajută în România.

Cazul Becali…e o nouă sfidare la adresa bunului simţ şi a recunoştinţei. Statul de drept, civilitatea, armonia socială se construiesc tocmai prin omenie şi prin eforturi de întrajutorare. Becali trebuie medaliat pentru faptele sale caritabile şi nu cărat în maşină cu geamuri negre.

Ca el sunt alte câteva sute sau mii de oameni în România, care merită tot respectul şi recunoştinţa noastră, pentru că, într-o lume bolnavă şi tot mai egoistă, îndrăznesc să fie umani, să creadă în viitorul acestei ţări şi, mai ales, ajută, cu cât pot, la binele tuturor.

Fără exemplul lor…justiţia este infamă. Dacă justiţia şi oamenii politici ai României sucombă încrederea românilor în România atunci ilegalitatea sau haiducismul e singura soluţie. Însă soluţia e tocmai facerea de bine, manifestarea profundă a omeniei noastre, respectul şi recunoştinţa faţă de persoanele pozitive ale acestei ţări şi faţă de valorile ei creştine.

9 comentarii la „România: ţara în care singurul „terorist” justiţiabil construieşte Biserici, case şi şcoli publice”

  1. Sarut dreapta, parinte!

    De multa vreme va urmaresc…si va citesc posturile…

    Sunteti un adevarat crestin…marturisitor…si slujitor al Lui Hristos!!!

    Mi-a fost frica sincer sa postez vreun comentariu vazand atitudinea adeseori transanta la adresa celor care au postat comentarii…

    Va apreciez…mult…

    Sa fiti iubit de Hristos…Asta va doresc…

    Apreciez munca sfintiei voastre…viata sfintiei voastre…

    Aveti multa dreptate in tot ceea ce marturisiti…

    Ma rog Bunului Dumnezeu…sa va dea putere ca pana la sfarsitul vietii sa fiti acelasi adevarat marturisitor pe care l-am descoperit in aceste pagini…

  2. Sărut mâna, Părinte Bogdan Eugen Sârbu…şi vă mulţumesc pentru bucuria dv. faţă de mine, pentru sinceritatea sentimentelor dv.

    Îmi pare rău că v-am trezit reticenţa în a comenta producţiile noastre online, însă vă rog ca ea să nu mai existe în fiinţa dv..

    Tranşanteitatea noastră în materie de comentarii se referă la oameni care nu vor să comunice şi care ne trimit injurii ca la uşa cortului…şi nu cred că aţi fi vrut să le vedeţi la comentarii.

    De multe ori trebuie să vorbim despre cele mai sfinte lucruri…după ce am fost ultragiaţi în adâncul fiinţei noastre de cine ştie ce om pe care îl deranjăm…fără să îi fi făcut nimic.

    Ceea ce nu se vede din platforma noastră…e de multe ori foarte dureros. Pentru că mojicia umană( am înţeles cu mare durere) atinge cote inimaginabile.

    Nouă însă ne-a plăcut foarte mult blogul dv. cu exemple reale, veridice, foarte frumoase de pastoraţie ortodoxă şi cred că trebuie să îl continuaţi cu multă încredere, cu multă bucurie duhovnicească.

    Fragmentele de Românie reală, fragmentele de bucurie, de ingenuitate a credincioşilor noştri trebuie prezentate…pentru că ele educă pe oameni.

    Chipurile oamenilor credincioşi, prin ele însele, sunt educatoare ale minţii şi ale inimilor noastre.

    Mă rog ca Domnul să vă dăruiască toate după lărgimea inimii dv., alături de doamna preoteasă şi familia dv.!

    Vă rog să ne fiţi aproape…şi să încurajaţi şi pe alţi confraţi ai noştri întru preoţie, cât şi pe credincioşi care vor să se prezinte în adâncul lor la nivel online…să iniţieze bloguri pe care să le creeze cu bucurie de Dumnezeu şi de oameni.

    Trebuie să facem ceva real…în mijlocul unei lumi prea poluate de lipsă de principialitate şi de frumuseţe reală.

    Vă mulţumim frumos pentru mesaj şi vă dorim sărbători pascale cu multă frumuseţe în suflet!

  3. Parinte, sa ma iertati!

    Omul de „bun simt” a inteles un singur lucru: ca nu traim intr-un stat de drept. La baza unui stat, care nu-si aseaza fundamentele pe „drept”, sta un singur lucru: frica.

    Cand Romania va deveni un stat de drept atunci va disparea si frica. Asta poate intelege un om de bun simt, cum spuneti.

    Cum adica sa fii „bun, milostiv, iertator cu hotii”? Care „hoti”, Parinte? Ii cunoasteti? Nu va doresc sa ajungeti sa-i cunoasteti vreodata, nici macar sa-i „stiti”.

    Si nici pe Becali nu va doresc sa-l cunoasteti prea bine. Nimeni n-ar fi trebuit sa aiba nevoie de banii lui, Parinte… de banii „aia”.

    Bisericile din jurul meu se tin cu bani rupti de la gura si cu munca grea. Si nu-i stie nimeni pe oamenii aia. Nu credeti ca pe Becali l-a costat prea putin ca sa cumpere o tara intreaga? Il bufneste rasul…

    Si va mai doresc, Parinte, ca niciodata sa nu ajungeti sa-i cunoasteti nici pe cei care-l judeca.

    Nu avem de-a face cu o problema de „umanitate”, ci cu o problema de intelegere. Bune sunt multe facute de Becali, dar bune sunt multe facute si de altii. Rele sunt multe facute de Becali, dar rele sunt multe facute si de altii. Dar binele nu-i bine daca nu-i facut „bine”.

    Si stiti mai bine ca mine ce inseamna ca binele sa fie facut bine.

    Cat despre Justitie… sa stiti ca trei judecatori din cinci judeca bine, si in ce conditii, sub ce presiuni, sub ce amenintari, au o viata de iad din care nu mai stiu cum sa scape.

    Daca o batrana a fost condamnata pe nedrept, asta nu inseamna ca nu trebuie ca Becali sa raspunda pentru faptele lui. Daca un preot si-a dat in petic, asta nu inseamna ca Biserica Ortodoxa este o nenorocire.

    Lumea asta, Parinte, este formata din doua categorii de oameni: oameni de bun simt, dupa cum ati spus, si oameni de „rau” simt, daca se poate zice asa.

    Iar astea doua n-or sa se amestece niciodata. Ce treaba au oamenii de bun simt cu miliardele de euro? Cred ca nici nu stiu sa le numere. Ce treaba au oamenii de bun simt cu circul, smecheria, masinile negre, vilele somptuoase, armatele personale, pistoalele, urmaririle ca-n filme, escrocheria, raptul, clanurile, cazinourile, teancurile de euro aruncate in hohote de ras ca zgarciurile pentru caini, injuraturile de morti si de morminte…? Si toate astea combinate mortal si monstruos cu „Dumnezeu mi-a dat…”

    Nu ma mai lungesc, vreau doar sa va rog inca o data sa ma iertati.

    Va citesc zilnic. Nici nu va imaginati cat m-ati ajutat si ma ajutati in continuare.

    Nu oricum, nu asa doar cu o vorba buna… mult mai mult.

  4. Vă cred, domnule Cristian!…

    Numai Dumnezeu ne cunoaşte pe toţi ca-n palmă…Nu cred că am putea suporta dacă am ştii toată mizeria şi toată bucuria lumii.

    Cred că Dumnezeu ne arată cât e nevoie…

    Vă mulţumim pentru mesaj şi mă bucur că vă putem ajuta…măcar cu 1%.

    Numai bine!

  5. Multumesc, Parinte!

    N-am vrut sa fiu nici moralist, nici „critic”, iar Sfintia Voastra, spre linistea mea, ati inteles acest lucru.

    Apreciez mult, in schimb, „textele” critice ale Sfintiei Voastre.

    Crestinismul „bleg”, „las”, „disimulat”, „moale”, „de strut” ma indispune total. Poate gresesc, dar macar spun adevarul. La fel – ma intristeaza „manelismul” teologic de care ati vorbit.

    Ma enerveaza, de asemenea, si cand unul ca Danion Vasile se apuca sa scrie „paterice”. Sa puna mana pe carte mai intai.

    Nu degeaba se ingrozea Sfantul Macarie de la Optina gandindu-se ca scrierile patristice, pe care cu atata greutate si munca le procura, vor ajunge pe toate tarabele, la discretia intelegerii unor oameni cu prea multa „energie” si prea putina intelegere.

    Ma opresc…cred ca am exagerat. Eu abia trec rugaciunile de seara, de parca as traversa Sahara in cojoc, si ma apuc sa am opinii…

    Daca am fost nepoliticos, sa-mi spuneti!

  6. Domnule Cristian,

    nu îmi propun niciodată să critic şi mă indispune când fac acest lucru!

    Pentru mine a atenţiona / a critica dacă vreţi… înseamnă a dori să fiu un sprijin pentru cineva…care cred că merge defectuos în mod fundamental.

    Niciodată nu îmi place să trag pe om la rost pentru că nu ştie să se exprime, că a mai zis o drăcuitură, că are vreun viciu, două, nouă…care nu ies ca păduchele în frunte…

    Însă atunci când lucrurile sunt sfidătoare…e de cea mai bună prietenie pentru cineva ca să îl atenţionez.

    Pentru unii…atenţionările sunt doar durerile mele…şi nu şi ale lor. Ce pot să fac?!… Am zi o dată, de două ori…apoi îl las pe om în pace.

    Eu mă bucur pentru colegul Danion că a scris Patericul mirenilor. Avem nevoie de astfel de actualizări tot timpul…şi de comentarii aprofundate.

    Menirea oricărui teolog ortodox şi, mai ales, datoria lui…e să aprofundeze continuu problemele credinţei şi ale vieţii contemporane şi trecute.

    Însă, ca să le aprofundeze…trebuie să piardă timp…şi dacă trebuie să piardă timp trebuie să stea acasă şi să se vadă astfel…munca din ceea ce produce.

    Vă mulţumim pentru mesaj şi vă dorim o zi cât mai bună!

  7. Apreciez comentariul lui Cristian, foarte la obiect.

    Din pacate suntem tentati, pacaliti chiar sa credem ca raul cel mai mic e bine pentru ca binele lipseste aproape cu desavarsire din viata politica.

    Sa credem ca daca rele mari trec nepedepsite ar trebui sa fim ingaduitori cu cele mai mici pentru ca exista unele jumatati de bine (poate nici nu e corect sa le spunem asa).

    Daca vrem sa vedem binele, trebuie sa ne uitam la exemplul lui Zaheu, care nu doar a facut binele din averea stransa cu nedreptate ci a si despagubit pe cei pagubiti(impatrit!), in contul carora facuse avere.

    Si sa nu uitam ca intotdeuna lucrurile astea au si dedesupturi.
    Este cu adevarat persecutat dl. Becali?
    Sau acum de fapt agoniseste capital politic cu care se va re-lansa in politica ca om de bine si ortodox autentic si luptator pentru crez si neamul sau?

    In orice caz, daca e sa judecam obiectiv, fara a face comparatii cu situatiile in care justitia a actionat in mod neinspirat sau deloc, e greu de spus daca domnului Becali chiar i se face o nedreptate.

    Putem deplange, e adevarat, starea justitiei din Romania, starea sistemului politic din Romania (insa nu mult mai corupt decat cel din „modelul democratic” al lumii – SUA) dar mai putin pe domnul Becali.

  8. D-l Becali putea sa rezolve aceasta problema daca cauta sa placa oamenilor, dar a ales sa placa lui Dumnezeu si bine a facut.

    Traiesc in Canada de ceva timp si ca român ma consider si eu arestat.

    Prin ce s-a intamplat consider ca s-a pus dupa gratii conceptul de român.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *