unde-e-tarmul

Când am început să traduc din greaca veche Poemele despre sine însuşi ale Sfântului Grigorie de Nazianz m-am lovit de acest lucru: dicţionarele nu aveau mare relevanţă pentru traducere. Aveam toţi termenii traducerii…dar nu aveam înţelesul lor.

Sau, de multe ori, aveam mai multe înţelesuri sau eram conştient de faptul că un singur cuvânt iniţia tot înţelesul şi acela se putea interpreta în mai multe feluri…şi de aceea trăiam o mare dramă şi sentimentul că merg în nor, în spaţii străine.

Astăzi-dimineaţă mi-am dat seama că şi alţii au trăit acest sentiment de indecizie perpetuă traducând textele Sfântului Grigorie. Recitind din Tratatele de Preoţie, în traducerea părintelui Dumitru Fecioru, am dat de următoarea notă cu privire la traducerea sa făcută la tratatul Sfântului Grigorie de Nazianz:

Mărturisesc dintru început că munca n-a fost uşoară. N-a fost uşoară pentru că traducerea Sfântului Grigorie de Nazianz este mai mult o problemă de interpretare decât de traducere. Dacă nu-l poţi interpreta, reuşeşti, traducându-l, sau să dai un text complet lipsit de înţeles sau să spui altceva decât a vrut să spună autorul.

Sfântul Grigorie de Nazianz este un autor dificil, cu adâncuri şi taine. Stai de multe ori în faţa textului lui ca în faţa unei enigme. Cunoşti cuvintele textului, îţi dai seama de legătura lor, le dai pe româneşte, dar înţelesul textului rămâne cămară zăvorâtă.

Te întrebi ce-a vrut să spună autorul, ce sens au cuvintele folosite de el? Urmăreşti coloanele dicţionarelor şi nu-ţi dau alte sensuri cuvintelor decât cele ştiute. Deschizi alte traduceri, româneşti şi străine, şi nu te mulţumesc. Simţi că Sfântul autor a vrut să spună altceva, altceva mai înalt, mai deosebit decât au scos aceşti tălmăcitori.

Te întorci iar la text; îl citeşti o dată, de două ori, de mai multe ori; îl legi cu contextul; uneori cu pagini întregi de dinainte şi de după el. Baţi la poarta textului; baţi şi nu-ţi răspunde. Îl laşi şi te apuci de alte treburi; dar mintea ta lucrează; eşti mereu cu gândul la poarta ferecată. […]

Aşa s-a făcut traducerea de faţă. Din trudă, gând şi zăbovire„, Cf. Sfântul Ioan Gură de Aur, Sfântul Grigorie de Nazianz şi Sfântul Efrem Sirul, Despre Preoţie, trad., introd. şi note de Pr. Dumitru Fecioru, Ed. IBMBOR, Bucureşti, 1998, n. 1, p. 172.

Cine nu cunoaşte aceste dureri ale traducerilor reale, teologice, nu poate să înţeleagă ce spuneam într-un articol ca acesta: De la dicţionar la traducerea înţelegerii şi nici ce mare diferenţă este între traducerea literală şi traducerea ca înţelegere, ca interpretare.

Literalismul în traducerea teologică e o victorie a lingvisticii asupra înţelegerii duhovniceşti, a  literei contra înţelegerii în Duh. Tocmai de aceea există mari probleme între traducătorii teologi şi traducătorii lingvişti, între scriitorii duhovniceşti şi corectori sau editori…pentru că unii înţeleg lucrurile din adâncul lor…pe când alţii privesc textele traduse sau scrise din punctul de vedere al gramaticii, al topicii, al punerii în pagină.

Soluţia? Traducătorul trebuie să aibă editori pe măsura lui…sau să se autoediteze. Restul e un fiasco. Cred că nivelul online şi, implicit, autoeditarea scrierilor noastre e singura soluţie care mă împacă la această dată… Aş fi dorit să fie altfel…

Did you like this? Share it: