Despre bunul simţ al adevărului cu Vasile Gârneţ

N-am mai citit de mult o scrisoare de bun simţ. Scrisoarea lui Vasile Gârneţ către Ioan T. Morar ne vorbeşte, în mod profund, despre ce pierdem fiecare dintre noi, dacă ne complacem în prejudecăţi care nu ne fac bine.

Preluarea ei pe platforma noastră înseamnă un îndemn la înmulţirea acestor gesturi de sinceritate şi de eleganţă debordantă. Sunt bucuros şi recunoscător pentru faptul, că în dimineaţa lui 7 aprilie 2009, primul text  pe care îl citesc despre Basarabia, care a fost umilită din nou de comunism… este al unui om care emană atât echilibru, bun simţ şi recunoştinţă.

Aseară am văzut  fotografiile din piaţă, pe tinerii care ţipau ca cei de la Bucureşti de acum 20 de ani. Cu câteva clipe înainte de a citi această scrisoare…văzusem o filă video cu aceiaşi tineri din piaţă…

Suferinţa confraţilor noştri din Basarabia, care simt şi vorbesc româneşte în ciuda tuturor acestor malaxoare ale manipulării şi ale terorii cred că trebuie să ne educe puţin, să ne trezească spre o reflecţie mult mai profundă asupra lucrurilor.

Regret soarta alegerilor de ieri. Compătimesc cu cei care suferă în Basarabia…şi am acelaşi ţipăt în fiinţa mea cu cei care strigau în piaţă: Jos comunismul!

***

Scrisoare deschisă lui Ioan T. Morar [şi românilor de dincoace de Prut n.n.]

Dragă domnule Ioan T. Morar,

Recunosc că textul „Adio, Republica Moldova!”, pe care l-aţi  plasat pe  blogul dvs. m-a întristat şi mi-a accentuat suferinţa din aceste ore de după alegerile din Basarabia. Nu sunteţi, probabil, singurul din România care are această reacţie. Vă înţeleg nemulţumirea şi… sila, dar din punctul meu de vedere, ca intelectual din Basarabia, care am rămas în această provincie nefericită pentru a sluji cultura română, sperând că nu este un efort zadarnic, cred că sunteţi nedrept.

Nedrept cu cei care au votat şi votează de douăzeci de ani împotriva comunismului, dar şi nedrept – chiar dacă sună paradoxal – cu cei care au votat pentru comunişti, pe 5 aprilie.

Pentru că aceştia din urmă sunt nişte victime. Nişte oameni derutaţi, dezinformaţi, manipulaţi, terorizaţi de un regim cinic şi corupt.

Basarabia, domnule Morar, este un teritoriu ocupat de un comando prorusesc, care face ce vrea în Republica Moldova: domină lumea afacerilor, controlează principalele posturi tv şi de radio cu acoperire naţională, asmute structurile represive – securitatea şi poliţia – împotriva celor care gândesc altfel.

Amintiţi-vă de România lui Ceauşescu. E acelaşi caz. Cu singura dar fundamentala deosebire că în România aţi avut un comunism… în limba română, iar noi, chiar şi la aproape 20 de ani de la implozia urss-ului,  avem în continuare un regim opresiv de inspiraţie străină, care ne interzice să vorbim până şi limba maternă.

Mai adăugaţi aici, domnule Morar, o Transnistrie ca o ţeavă de tun gata să explodeze, şi o Rusie imperialistă de o cruzime fără seamăn, pe care doar situarea Republicii Moldova în proximitatea Uniunii Europene şi a NATO a împiedicat-o să rezolve „problema românismului basarabean” în maniera în care a procedat cu Georgia în august 2008.

Dragă domnule Ioan T. Morar, am avut şi eu – cetăţean român originar din Basarabia –  în aceşti ani post ’89 numeroase dezamăgiri legate de România.

M-a umplut de revoltă Ion Iliescu şi plutonul său de comunişti reciclaţi care au transformat România în ţara teroriştilor invizibili şi a mineriadelor ciclice, Ion Iliescu, cel care a avut în mână Unirea cu Basarabia în toamna lui ’91, dar a refuzat-o, pentru a nu supăra Moscova.

M-au indignat şi mi-au trezit dezgustul şi alte personaje din bestiarul postcomunist al României, activi şi azi în politică: parlamentari, uneori chiar vicepreşedinţi ai Senatului, şefi de partide, primari, baroni locali, oieri mistici şi interlopi deveniţi vedete tv.

Dar niciodată n-am zis „Adio, România! Te scot din zona mea afectivă…”.

Pentru că am ştiut că România este mai mult decât ceea ce îmi provoacă dezgustul şi deprimarea.

Ştiam că, în acelaşi timp, în România trăiesc persoane pe care le respect şi le admir: Andrei Pleşu, Doina Cornea, Neagu Djuvara, Gabriel Liiceanu, Mircea Ivănescu, Horia-Roman Patapievici, Alina Mungiu-Pippidi, Lucian Boia, Sorin Alexandrescu, Mircea Cărtărescu, Nicolae Manolescu, Emil Hurezeanu, Gabriela Adameşteanu, Ion Caramitru, Nicolae Prelipceanu, Rodica Palade, Marta Petreu, Mircea Mihăieş, Mariana Codruţ, Bogdan Ghiu, Silviu Lupescu, Cristian Pătrăşconiu, Liviu Antonesei, Cristian Tudor Popescu, Armand Goşu, Dan C. Mihăilescu, Ion Mircea, Alexandru Zub, Magdalena Boiangiu, Gabriel Andreescu, Carmen Muşat, Alexandru Muşina, Andrei Bodiu, Alexandru Florin-Platon, Simona Popescu, Ion Bogdan Lefter, Nichita Danilov, Dan Perjovschi, Alex Leo Şerban, Mircea A. Diaconu, Cezar Paul Bădescu, Ioana Pârvulescu, Paul Cernat, Daniel Cristea-Enache, Marius Chivu şi mulţi, mulţi alţii.

Vă anunţ cu acest prilej că şi dvs., domnule Ioan T. Morar, sunteţi un autor pe care îl preţuiesc şi-l citesc cu plăcere – romanul „Lindenfeld” l-am oferit, entuziasmat, spre lectură mai multor prieteni ai mei din Chişinău.

Nu-i cunoaşteţi pe aceşti oameni, probabil nu veţi auzi niciodată despre ei, însă ei vă situează pe harta intelectuală şi afectivă a României lor.

Domnule Ioan T. Morar, cred că dacă a lipsit ceva în această perioadă în care ne-am regăsit „ca fraţi”, noi, românii de-o parte şi alta a Prutului, a fost o cunoaştere adevărată, nemediată de prejudecăţi şi proiecţii de suprafaţă. Doar această necunoaştere, după părerea mea, poate genera reproşuri şi „despărţiri” nedrepte şi dureroase.

Cu respect şi prietenie,

Vasile Gârneţ