Aforismele lui Cantemir (2)
Pizma veche vă împinge la lucruri noi.
Precum arşiţa soarelui pieliţa mută [schimbă] din albă în neagră, aşa pizma inimii mută gândul din bun în rău.
Precum ştiinţa lucrurilor este lumina minţii, aşa neştiinţa lor este întunecarea cunoştinţei.
La întrebarea grabnică, greu sfat a da, semn de minte ascuţită este.
Dragostea cumpărată pe bani sau pe mâncări şi băuturi, în sfârşitul acelora şi ea se sfârşeşte. Iar dragostea din suflet adevărată în sărăcie şi în foamete slujba vredniciei îşi arată.
Jurămintele între muritori pentru alta [altceva] nu s-au scornit, fără numai [ca] sub numele marelui Dumnezeu, demonul mai (pe) lesne meşteşugirile sale să-şi lucreze.
Cu anevoie un gând în două inimi a se ascunde poate.
Unde urechile adevărului sunt astupate, acolea toate hrizmurile [prorociile, avertismentele] se par basne [basme, minciuni].
Cine-i mai cu multe vrednicii, fie din fire, fie din osteninţă [osteneală], împodobit, acela mai mare cinste trebuie să aibă şi mai tare de la toţi să se iubească, se cade.
Obişnuită este fortuna [soarta], pe cel ce multe haine pofteşte a cerca şi de cele ale sale a-l dezbrăca.
Dimitrie Cantemir, Istoria ieroglifică
*
Să vă spun o întâmplare despre providenţă. Când, prin 1998, în nişte împrejurări grele, umblam pe la anticariate şi tarabagii să-mi vând nişte cărţi, întâmplarea pe care eu o numesc pronie a făcut ca nimeni să nu-mi cumpere Istoria ieroglifică.
Toţi tarabagii la uşa cărora am bătut (am avut atunci ocazia să cunosc faţa ascunsă a buchiniştilor bucureşteni şi a comerţului cu carte şi am înţeles după ce criterii se cântăresc cărţile) mi-au oferit un preţ rizibil pe o ediţie de lux, cu care, poate, puteam cumpăra o pâine. Aşa că am renunţat la pâine şi am păstrat cartea. Acum înţeleg de ce tocmai această carte a fost singura pe care n-am reuşit să o înstrăinez.