Da: am fost Nika Dora!

dragoste

Nika Dora, adică un dor care învinge. Acesta era pseudonimul meu literar, pe care mi l-am luat după ce m-am întâlnit cu poetul Dorin Streinu, adică părintele Dorin Picioruş, actualul meu soţ.

Ne-am întâlnit în 1995, în decembrie, la un cenaclu literar. Atunci s-au întâmplat mai multe minuni, una după alta, despre care nu pot să povestesc acum, pentru că implică prezenţa unei alte persoane, esenţială pentru viaţa noastră, despre care părintele va vorbi altădată, la timpul potrivit.

Scriam poezii de vreun an şi ceva şi întâlnirea aceasta a fost ca un trăsnet. Dar mai ales, din acea zi de 20 decembrie, Dumnezeu a intrat în viaţa mea într-un mod furtunos.

Încă nu fusesem niciodată la biserică, dar începusem să mă apropii de Dumnezeu prin anumite lecturi şi evenimente din viaţa mea. Artizanii acestei apropieri fuseseră Platon, Dostoievski, Berdiaev şi Kierkegaard, între alţii. Ba, ţin minte, că citisem şi epistolele Sfântului Dionisie Areopagitul.

În acei primi ani de după Revoluţie, veneam cât de des puteam la Bucureşti ca să cumpăr cărţi. Bineînţeles că pendulam între adevăr şi minciună, dar din toate cărţile citite, în bătălia dintre Dumnezeu şi nihilism, din sufletul meu, Dumnezeu câştiga.

Dar nu mă întâlnisem, încă, cu Dumnezeul Ortodoxiei, cu Dumnezeul adevărat, nu cu Cel schiţat în cărţile de literatură… şi nici Cel, falsificat, din cărţile lui Ioan al Crucii sau Teresa d’Avila.

Prin părintele Dorin, pe atunci elev seminarist, am început să-mi cunosc credinţa în care fusesem botezată, să-mi cunosc Dumnezeul şi Biserica din care făceam parte. N-a fost însă o întâlnire lină şi uşoară, o luare la cunoştinţă fără durere şi suferinţă.

La scurt timp după ce ne-am întâlnit, într-una din zile, părintele Dorin mi-a vorbit despre păcate şi pocăinţă. Am înţeles că trebuie să-mi schimb viaţa, că aşa nu se mai poate.

L-am considerat părintele meu duhovnicesc de atunci, pentru că forţa cuvintelor lui era un uragan care n-avea nimic de-a face cu puterea umană de convingere. Sau, altfel spus, simţeam în inima mea o durere profundă pentru ceea ce nu eram, un dor sfâşietor pentru înălţimile de spiritualitate pe care niciodată până atunci, în viaţa mea, nu le sesizasem, dar de lipsa cărora mă simţeam vinovată.

Am scris poezie, până când el a renunţat la literatură şi la artă. În acelaşi timp începeam, cu anevoie, urcuşul duhovnicesc. Sub oblăduirea părintelui Dorin am citit Filocalia şi multe alte cărţi patristice şi duhovniceşti. Cărţile de filosofie, care mai înainte mi se păreau grele şi o culme a gândirii, dintr-o dată am văzut că sunt simple şi uşoare, în comparaţie cu Sfinţii Părinţi şi cu gândirea dumnezeiască a Bisericii.

La acest tag: Am fost Nika Dora, pe care îl înfiinţez acum, voi reproduce din poemele acelui segment de viaţă, tulburat şi fericit în acelaşi timp…

N-am găsit unul dintre volumele de poezii. Dacă o să dau de el, o să completez aici. Foile nu le am numerotate, nici menţiunea anilor, ca părintele Dorin, dar aceste volume aparţin, cu toate, perioadei de după întâlnirea cu el:

Vol. 1. Un dor de nespus

Vol. 3. O cupă cu îmbătare

Vol. 4. Poem de îngânat în stele

Vol. 5. Ruguri de rugă

Vol. 6. Psalmi

Vol. 7. Luminile suferinţei (o experienţă personală a tragicului)

Vol. 8. Ning florile disperării

Vol. 9. Agonie şi extaze

Vol. 10. Înainte de pragul celor zece naşteri

Vol. 11. Homeomerii

Vol. 12. Lumini de Crăciun

Vol. 13. Caietul cu sincerităţi

Vol. 14. În luptă cu moartea

Vol. 15. Când suferinţa a luat sfârşit şi-a rămas numai durerea

Vol. 16. Simfonia zăpezii

Vol. 17. Dreptul la nezădărnicire

Vol. 18. Ultimele tăceri

Vol. 19. În căutarea sensului

Vol. 20. Rugă la un cer albastru

Vol. 21. Azilul de nori

Alte caiete sau volume n-au un titlu aparte…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *