Teologie pentru azi

O platformă ortodoxă pentru o reală postmodernitate

Hulele mântuirii

pret-de-rascumparare

Cuvântul hulă vine din slavonescul hula şi înseamnă ocară, injurie, ponegrire, calomnie, blasfemie. Iar în Vinerea Mare noi sărbătorim de fapt „sfintele şi mântuitoarele şi înfricoşătoarele Patimi ale Domnului şi Dumnezeului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos: scuipările, lovirile peste faţă, palmele, insultele, batjocurile, haina de porfiră, trestia, buretele, oţetul, piroanele, suliţa, şi înainte de toate, crucea şi moartea, pe care le-a primit de bunăvoie pentru noi” [Cf. ***Triodul, Ed. IBMBBOR, Bucureşti, 2000, p. 613].

Iar hula nu e numai cuvânt, ci şi faptă în cadrul iconomiei mântuirii. Pentru că făptura a îndrăznit, în mod incalificabil, să insulte, să lovească, să tortureze pe Fiul lui Dumnezeu întrupat, pe propriul ei Creator şi, mai mult, să facă deicid, adică să-L omoare.

Mântuirea noastră e dobândită şi din răbdarea a tot felul de hule de către Domnul venite din partea oamenilor. El aude ce spune poporul, care era instigat la fărădelege: Răstigneşte-L! [Stavru Afton!: Lc. 23, 21, cf. GNT]. Ţintuirea Lui pe cruce e dorită în locul eliberării lui Varavvas [Lc. 23, 18, cf. Ibidem].

Se alege un om în locul lui Dumnezeu-omul. E desconsiderat Fiul lui Dumnezeu, Creatorul şi Mântuitorul nostru…fiind preferat un om vinovat de fărădelegi. La Lc. 23, 19 se spune că Varavvas iniţiase o rebeliune/ o răscoală în Ierusalim şi acum era în temniţă pentru că făcuse omor.

Însă până aici Domnul fusese vândut de  către Iuda, care se sinucide în ultimă instanţă [Mt. 26, 14-15; 27, 3-5], Sfântul Petru se lepădase de El de trei ori dar îşi plânge  căderea cu amărăciune (picros) [Mt. 26, 69-75], fusese prins aidoma unui tâlhar (listin) [Mt. 26, 55] şi fusese scuipat, bătut cu pumnii şi pălmuit [Mt. 26, 67].

I se cere să profeţească  despre cei care Îl loveau [ Mt. 26, 68].  Tot poporul [pas o laos] vrea sângele Lui şi de aceea strigă în faţa Domnului: „To ema Aftu ef ‘ imas che epi ta tecna imon” / „Sanguis Eius  super nos et super filios nostros” [„Sângele Lui peste noi şi peste copiii noştri”, Mt. 27, 25, cf. GNT şi VUL].

Cel Preadrept, Împăratul Puterilor cereşti este biciuit / flagelat şi apoi răstignit [ Mt. Mt. 27, 26]. Romanii îşi aduc aportul nelegiuit, alături de evrei, la omorârea Fiului lui Dumnezeu şi al Fecioarei Prea Curate:

„Şi dezbrăcându-L  au pus pe El hlamidă roşie (hlamida cocchinin). Şi împletind cunună din spini (stefanon ex acanton) au pus-o pe capul Lui şi trestie în dreapta Lui, şi îngenunchind în faţa Lui îşi băteau joc de El, zicând: Bucură-Te, regele iudeilor! Şi scuipând peste El, au luat trestia şi Îl băteau  [cu ea] peste cap” [Mt. 27, 28-30, cf. GNT].

E răstignit pe Golgota, adică pe locul craniului ( craniu topos) [ Mt. 27, 33, cf. GNT]. I Se dă să bea „vin amestecat cu fiere” [ inon meta holis memigmenon] [Mt. 27, 34, cf. GNT]. E răstignit cu trupul gol, în ochii neruşinaţi ai oamenilor orbiţi de nebunie satanică, pentru că s-a împlinit cu El profeţia: „Au împărţit hainele Mele între ei şi pentru cămaşa mea au aruncat sorţi /”Diemeristisan ta imatia Mu is eaftus che epi ton imatismon Mu evalon cliron” [Mt. 27, 35, cf. MGK].

„Trecătorii Îl blasfemiau” [i paraporefomeni evlasfimon] [Mt. 27, 39, cf. GNT]. De la substantivul grecesc vlasfimia, – i vine cuvântul blasfemie în română şi e o citire a cuvântului cu b şi nu cu v iniţial, pentru că în greacă avem aceeaşi literă pentru b şi v.  Iar blasfemie înseamnă să spui lucruri neevlavioase împotriva lui Dumnezeu, să blestemi sau să drăcui pe Dumnezeu.

Şi putem continua, în acest fel, evidenţierea tuturor acelor acte de nesimţire cutremurătoare la adresa Domnului şi Dumnezeului nostru Iisus Hristos,  acte care nu s-au petrecut numai cu ocazia crucificării Sale ci în toată viaţa Sa pământească.

Domnul nu a fost agreat mai deloc în toată viaţa Sa. El, Care ne-a iubit indescriptibil de mult a primit din partea noastră cele mai demonice ofense.

Am vrut să subliniez prin acest articol, în aceste zile sfinte, faptul că mântuirea de care noi ne bucurăm acum a fost rodul multor acte hulitoare şi că, şi prin aceste hule şi prin pătimirile şi moartea Domnului noi ne-am mântuit.

Dacă preţul mântuirii noastre include şi jignirile şi hulele şi nedreptăţile de tot felul care ni se fac, nu trebuie să uităm că Domnul le-a purtat mai întâi  de toate la modul cel mai deplin. Nu trebuie să ne mire nerecunoştinţa oamenilor. Tocmai de aceea trebuie să ne bucurăm când ea se manifestă, când ea se exprimă într-un mod tulburător de frumos.

Nu trebuie să ne mire faptul că suferim pe nedrept. El, Domnul nostru, Cel singur Drept, a fost dorit în locul unui ucigaş. Nu trebuie să ne pierdem cu firea când suntem jigniţi, trădaţi, înjosiţi în chip şi fel, fără ca să o merităm…pentru că vedem cât de nestatornică e mintea omului, care nu vede, în mod duhovniceşte, pe semenii săi.

Puterile cereşti şi făptura neraţională s-au cutremurat când au văzut ce fac oamenii şi demonii Fiului lui Dumnezeu întrupat.

„Doamne, suindu-Te pe Cruce,

a căzut frică şi cutremur asupra făpturii;

de vreme ce şi pământul l-ai oprit să nu înghită

pe cei ce Te-au răstignit,

şi iadului ai poruncit să sloboadă din sine

pe cei legaţi. Judecătorule al celor vii

şi al celor morţi, Cel ce spre înnoirea oamenilor ai venit,

să dai viaţă, iar nu moarte, Iubitorule

de oameni, slavă Ţie”.

[ Cf. *** Triodul, ed. cit., p. 618]

Nu trebuie să ne mire şi nici să ne înfricoşeze nedreptăţile, neregulile, neomeniile de tot felul! Întotdeauna trebuie să fim convinşi, că în toate relele şi bunele care vin în viaţa umanităţii stă un sens mult mai înalt, fapt pentru care totul trebuie să se prefacă, să se schimbe, spre acest sens pe care Dumnezeu îl doreşte cu creaţia Sa.

Astăzi m-am trezit dintr-un vis…în care trăiam spaima unui cutremur. Vedeam cum locuinţa mea a fost zgâlţâită de primul val de cutremur…apoi de reculul acestuia. Eram conştient de ce se petrece…însă stăteam în pat şi nu făceam nimic.

Soluţia în viaţa noastră nu e nici pasivitatea şi nici tulburarea continuă! Trebuie să fim energici în fiecare moment al vieţii noastre, dar în lupta interioară, din fiinţa noastră, pentru că lupta noastră e duhovnicească şi nu cu sângele şi cu trupul. Trebuie să fim aprigi cu noi, mereu atenţi la ce se întâmplă în noi iar în relaţie cu lumea din jurul nostru trebuie să înţelegem, continuu, care e sensul mai înalt în care să înţelegem şi să descifrăm lucrurile.

Adică ce se întâmplă după un cutremur, după o pierdere dureroasă, după un eşec, după un anume cuvânt al nostru? Şi apoi, dacă lucrurile ne depăşesc şi nu înţelegem rostul lor, trebuie să stăm activi, în rugăciune, în atenţie, ca să intuim / să decriptăm sensul mult mai înalt la care Dumnezeu vrea să ne ducă, spre care vrea să ne facă să privim.

Răzbunarea, resentimentul, bădărănia ca urmare a nedreptăţilor care ne-au traversat sunt eşecuri personale. Dacă nu poţi să treci peste ceea ce te ţine în loc…nu poţi să fii altul. Ca să fii mereu altul trebuie să te laşi în urmă, să laşi în urmă pe tine, cel vechi, ca să fii mereu nou.

Hulele, durerea inimaginabilă, moartea copleşitoare pe care Domnul le-a suferit nu i-au oprit bunătatea în loc ci i-a dovedit-o mai puternică decât orice altceva. Iubirea Lui suferă pentru noi pe cruce, Se pogoară în Iad pentru a căuta acolo pe cel pierdut dar apoi deschide Raiul comuniunii cu Sfinţii Săi, înviind din morţi ca un biruitor.

Mântuirea noastră înseamnă comuniunea vie, continuă cu Hristos Dumnezeu, Care a suferit toate acestea, a înviat din morţi şi S-a înălţat la cer, în dreapta Tatălui, pentru ca să ne dea tuturor bogăţia primită prin toată această suportare a tuturor nedreptăţilor.

Bucuria noastră s-a născut din nedreptăţile suportate, răbdate de către El. Bucuria noastră înseamnă trecerea peste durerile şi chinurile trecutului, iertarea şi împăcarea cu trecutul şi cu oamenii, care ne-au prefăcut în oameni noi, dacă am suportat duhovniceşte toate relele.

Did you like this? Share it:

Previous

Da: am fost Nika Dora!

Next

Scrisoare de Paşti de la d-na Alexandrina Machita

1 Comment

  1. Camelia

    Doamne, ajuta!

    Nu stiu de ce,Parinte, dar traiesc sentimentul ca de acum incolo nimic nu mai poate fi la fel ca inainte.

    Poate si sentimentul de deja-vu trait dimineata cand, am inghetat cu felia de paine in mana la auzul stirii ca in Letonia se dau credite in schimbul sufletului…?!

    Apasatoare vremuri traim.

Lasă un răspuns

Powered by WordPress & Theme by Anders Norén