Ascensiune în infinit (vol. 1)

ascensiune-in-infinit-1

A se vedea aici…contextul.

Primul meu volum de versuri: Ascensiune în infinit (1997) e format din 7 secţiuni (1. Haikuri şi lacrimi; 2. Lecţii de gândire; 3. Răsărit de iubire sau când eu nu mai vreau nume;  4. Poeme, două la număr sau când mor muzele primăvara ; 5. Poemele unei procesiuni funebre sau când morţii nu mai sunt printre noi (Exerciţii de curaj); 6. Patru poeme pentru genii sau când sufletele sunt omorâte de perfecţiune şi 7. Poeme pentru viitor sau un poet care face experienţe prin sine) şi cuprinde 109 poeme.

*

1. Haikuri şi lacrimi

[secţiune redată integral n.n.]

*

Iarba – chipul pe care îl văd crescând
în sângele meu tânăr.

*

Cerul – linia care mă desparte
de inima sinelui.

*

Înflorire de muguri
pe lucruri – roşul buzelor tale.

*

Oul cu aripi albe – sufletul meu
ce se naşte râzând.

*

Cântatul cocoşilor – călărire în zori
a dragostei.

*

Mă văd ascultând picăturile
unei ploi de îngeri.

*

Măsor o înserare cu pasul
veşniciei de bărbat tânăr.

*

Ţăranul – sentimentul de a fi fiu
simplu al creaţiei.

*

Ochii mei – mâinile cu care mă adun
din lumea întreagă.

*
Semnul meu de dragoste –
iubirea pe care am uitat-o.

*

Mă joc cu un ou care îmi înroşeşte
mâinile amândouă.

*

Dorm cu moartea în mine
şi mă visez
plângând la mijloc
de cer.

*
Mă îmbătam de un
roşu
care îmi ardea inima.

*
Cercul – mirarea mea de naşterea dimineţilor
gri.

*

Aşteptarea – secunda abstractă
introdusă în mine.

*

Obsesia mea: timpul lăsat
în pacea
adormirii.

*

O piatră plângea în ea însăşi
şi lacrimile-i
curgeau fără
rost.

*
Lemnul cu frunza lată
păzea
casa din urmă
de aripi.

*
Loveam un cuvânt cu ochii plânşi – sărutul
meu de mire.

*
Ispita mâncării din secunda azi
zborul clipei din ape.

*

Suspin murmurat pe ascuns –
inima mea care te strigă.

*
Rază de soare căzută
pe umăr –
privirea mea
noaptea.

*
Muzica sferelor de apă –
sentimentul meu de tăcere.
*
Viaţa noastră – lacrima
şi zâmbetul smulse
timpului prezent.

*
O naştere cu ţipete
mă sculptează în lemn de
ceară.

*
Lovesc un gând cu capul de nori
şi-mi simt lacrimile în palmă.

*
Lumânarea aprinsă –
forma verticală
a iubirii.

*

Icoana – fereastra deschisă
ochiului din spre
Paradis.

*
Deget de pâine – dragostea
mamei mele pentru
chipul ei.

*
Mă nasc dintr-un pământ al
adevărului cu lacrimi ude.

*
Cuvântul meu este unul
peste care mă urmez
cu o lacrimă.
*

2. Lecţii de gândire

[Poemele prezentate aici sunt conforme cu înşiruirea lor în manuscris n.n.]

De durere

Mă doare de-o lacrimă,
de un ochi ascuns
în lucruri.

De durere mă doare,
mă doare de tine,
de mâinile mele.

Mă doare de-o lacrimă
ascunsă în lucruri
şi-mi vine să plâng
şi-mi vine plânsul,
să plâng îmi vine.

Mă doare o lacrimă.

Mă doare de tine,
de durere mă doare,
de un ochi ascuns
în lucruri,
mă doare.

*

Numele este

Nimeni nu este al său.
Chiar numele nu este al său.

Fiecare sunt nu este al fiecăruia.
Fiecare se gândeşte la nimeni
şi nimeni la toţi,
pentru că nimeni nu-şi aparţine.

Fiecare este un cuvânt de spus,
pentru că toţi avem să ne spunem
un cuvânt.

Nu se caută nimeni,
pentru că nimeni nu se găseşte.

Numele este al fiecăruia.

Numele este cu el.
Numele este cu nimeni.
Numele este sunt.
Numele este.

*

Regândirea mersului

Când mergi ai senzaţia
că totul te urmează;
că soarele te urmează,
că timpul te urmează.

Când stai pe loc, crezi tu,
că totul este în nemişcare.

Dar nu: totul se mişcă
dar noi nu vedem!

Totul se mişcă
dar noi nu simţim.

Totul se poartă cu
totul.

Totul nu are punct de plecare.

El se mişcă.

De pe pământ mişcarea
înseamnă a te duce,
a te urma.

Din ou însă
mişcarea înseamnă a fi.

Nu suntem conştienţi, noi,
că din afară văzuţi
nici nu ne vedem.

Mişcarea, din afară de pământ,
înseamnă timp.

Mersul e doar un cuvânt.

Mersul este doar o
vorbă de-a fi să fie.

Învaţă că mersul
este singurătate.

Că mersul este linie,
că mersul este
a nu fi.

Mersul nu există.

Chiar nu puteţi să
vedeţi atâta lucru?

Mersul este, în principiu,
recunoaştere
a neştiinţei.

Din afară de lucruri
mersul este un înţeles.

El nu poate fi o acţiune.

Uitaţi-vă bine la tot
şi vedeţi că
mersul este o oglindă,
mersul este o iluzie,
mersul nu este.

Nu!

*

Gândirea demâncării

Mă gândeam la a mânca
şi mi-am adus
demâncarea aminte.

Mâncam pâine.

Parcă mâncam pâine,
dacă mă gândesc…
cu mâna.

Rupeam pâinea.

Rupeam pâinea cu mâna,
cu ochii mâinii.

Odată, după ce mă săturasem,
mi-am zis că pâinea e un vis,
pâinea este o figură geometrică.

Dar cineva mi-a atras atenţia:
„pâinea e sfântă!”.

N-am mai mâncat
pâine cu mâna,
pentru că „pâinea e sfântă”.

Am stat şi am
înţeles pâinea.

Am gândit pâinea
cu mâinile
şi am înţeles că
e sfântă.

Nu ştiu dacă mai mâncam
pâine după aceea…
cu mâna.

Cel puţin
mâncam
doar cuvântul pâine.

*

Încercarea de a gândi despre o piatră

Cine poate înţelege o piatră,
pentru că piatra nu gândeşte?

Piatra este o neînţelegere
pentru că nu vorbeşte.

Ea este un mister,
pentru că nu pot vorbi
cu ea.

O piatră este o fixitate.
O piatră este o neînţelegere.

Dacă începi să gândeşti o piatră
ştii foarte bine că te gândeşti singur.

Piatra rămâne o fixitate.
Ea nu poate fi trăită.

Piatra este o nelinişte.

*
Lecţie despre sentimente şi om

Sentimentele se trăiesc,
ele nu se discută!

Nu se pot discuta sentimentele,
pentru că ele nu se gândesc,
ele se trăiesc.

Un sentiment gândit
devine absurd.

La fel devine şi un
om gândit.

Un om, la fel ca şi sentimentul,
nu se gândeşte.

Omul se trăieşte.

Sentimentul, pentru că e simplu,
nu se gândeşte.

Omul, pentru că nu e simplu,
nu se gândeşte.

Numai între uşor şi greu
se gândeşte.

Între unu şi unu nu există deosebire
pentru că nu există diferenţă.

Între om şi sentiment nu există asemănare,
pentru că ele sunt deosebite.

Omul, ca şi sentimentul,
se trăiesc sau
se mor.
*
Privire în sus

Trebuie să priveşti
de sus în jos,
spre pământ.

Pământul e o femeie
din înălţime,
pentru că femeia
este aceea
pe care o iubeşti.

Privind din înălţime
vezi totul
ca în palmă.

Îţi vezi palma,
care ţi se pare
prea mare.

De sus, priveşti
cu doi ochi,
ca şi de jos,
dar cu o altă privire.

Nu poţi privi femeia-pământ
fără alţi ochi.

Ochelarii sunt neimportanţi,
atunci când ochii tăi privesc
chipul pământului.

De sus în jos
se găseşte o lume,
care nu mai priveşte
cu ochi.

De aceea trebuie o altă
privire.

Privind femeia-pământ
vezi totul
şi ochiul se opreşte
ca să vadă.

*

Cuvântul gândit despre adevăr

Adevărul este o esenţă
care se gândeşte.

Nicio limită
nu-l poate mărgini.

El este liber.
Nu este constrâns de capricii.

Adevărul este pământul simplu,
înţelesul primordial.

El nu se gândeşte
cu totul,
nu se simte cu totul,
nu se umblă cu totul.

Adevărul preexistă
gândului.

El este de sensul dincolo,
de sensul celui care se dedică,
de sensul cuvântului de conştiinţă.

Adevărul este
litera care se ia,
latura care se amplifică,
cifra care se este.

Adevărul este Unicul şi Primul.

[Poemele prezentate aici…reprezintă 1o foi manuscriptice]

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *