Despre Profetul Deuteronomului

zbor-zbor-zbor

[scribd id=14482694 key=key-1hrbqbu3c1rtmxlk4u3w]

[Textul parţial…fără porţiunile de text din greacă]

*

1. Deut. 18, 15; 18-19  în LXX

Profeţia mesianică centrală din cartea Deuteronomul se găseşte la 18, 15; 18-19 şi ea ne vorbeşte despre Profetul pe care Domnul Îl va ridica din Israel şi Care va fi ca Moise.

Textul sfânt este următorul:

„ 15. Profet dintre fraţii Tăi, ca mine, îţi va ridica ţie Domnul Dumnezeu tău, [şi de] Acesta să ascultaţi!

18. Voi ridica acestora Profet dintre fraţii lor, precum tine şi voi da cuvântul Meu în gura Lui şi va vorbi Acesta după cum Îi voi porunci Lui.

19. Şi pe omul acela, care nu va asculta, întru numele Meu, de cuvântul Profetului, Eu mă voi răzbuna, pentru Acesta”.

2. Profeţia în cauză în Biblia de la 1688

Textul ediţiei scripturale de la 1688, bineînţeles, un text necritic este surprinzător de fidel ediţiilor critice contemporane.

Iată textul profeţiei, cf. ed. din 1988[1] :

„15. Prorocu dentru fraţii tăi, ca mine, va râdica ţie Domnul Dumnezăul tău; de Dânsul să ascultaţi…

18. Proroc voiu scula lor den mijlocul fraţilor lor, ca şi tine, şi voiu da cuvântul Mieu în rostul Lui şi va grăi lor după cum voiu porunci Lui.

19. Şi omul acela, care nu va asculta cuvântul Lui, câte va grăi Prorocul pre numele Mieu, Eu voiu izbândi pentru Dânsul”.

3. Mesajul profeţiei

Sfântul Moise a avut o vedenie în care Domnul i-a vorbit despre Mesia ca despre Profetul care va să vină. V. 18 e de fapt o concluzie a descoperirii, pe care acesta a redat-o în v. 18-22.

Aflăm de aici, că Profetul prin excelenţă, Mesia, Se va naşte din Israel şi El va avea anvergura didascalică a lui Moise. Pe Acesta va trebui ca Îl asculte Israelul, pentru că El va vesti cele ale Sale. Cel care nu va asculta de Profet va fi pedepsit de către Dumnezeu, pentru că El Se va judeca cu el sau Se va răzbuna pe acesta.

Profeţia arată, în mod indubitabil, că Mesia Se va naşte din Israel, că El va fi şi om şi că va vorbi din cele ale lui Dumnezeu.

4. Conexiunile  profeţiei cu Noul Testament

În Lc. 16, 31, Domnul, prin gura Sfântului Patriarh Avraam, ne precizează importanţa ascultării faţă de Moise şi Profeţi când e vorba de a moşteni viaţa veşnică: „Dacă de Moise şi de Profeţi nu ascultă, atunci nu vor crede nici dacă cineva va învia din morţi” [cf. GNT].

Şi, când a venit vorba ca Israelul să creadă în Hristos, s-a adeverit acest lucru, pentru că nu au crezut în El nici după ce Hristos a înviat, pentru că nu crezuseră/ nu înţeleseseră sensul profund al cuvintelor profetice ale lui Moise şi ale Profeţilor.

Israelul nu a înţeles pe Mesia, nu L-a perceput în măreţia Sa copleşitoare pentru că nu înţelesese sensul profund al Scripturii, care i se dăduse în custodie şi care vorbea tocmai despre El, în faţa cărora, mulţi dintre membrii lui, au fost orbi.

În In. 5, 30, Domnul le spusese în mod deschis că e trimis de către Tatăl: „nu caut voia Mea, ci voia Celui care M-a trimis”, pentru că „Altul este care mărturiseşte despre Mine, şi ştiu că mărturia Lui este adevărată, [cea] pe care o mărturiseşte despre Mine” [In. 5, 32, cf. GNT].

Şi Domnul face şi mai explicită relaţia Sa cu Tatăl dar şi inconsecvenţa dintre credinţa în Moise şi necredinţa în Mesia, în In. 5, 36-47:

„36. […] Căci lucrurile pe care Mi le-a dat Mie Tatăl ca să le împlinesc pe ele, lucrurile acestea pe care Eu le fac, [acestea] mărturisesc despre Mine, că Tatăl M-a trimis.

37. Şi Tatăl care M-a trimis, Acela a mărturisit despre Mine. Nici glasul Lui nu l-aţi auzit vreodată, [şi] nici faţa Lui nu aţi văzut-o.

38. Şi cuvântul Lui nu rămâne întru voi, fiindcă pe Cel  pe care L-a trimis Acela, pe Acesta voi nu-L credeţi.

39. Cercetaţi Scripturile, căci vi se pare [că] în acestea găsiţi viaţa veşnică. Însă acestea sunt cele care mărturisesc despre Mine.

40. Şi [astfel] nu doriţi ca să veniţi către Mine, pentru ca să aveţi viaţă.

41. Slavă de la oameni nu primesc,

42. dar v-am cunoscut că nu aveţi întru voi dragostea lui Dumnezeu.

43. Eu am venit întru numele Tatălui Meu şi nu mă primiţi. Dacă altul vine în numele lui, pe acesta îl primiţi.

44. Cum puteţi voi să credeţi, [când] primiţi slavă unii de la alţii[2] şi nu căutaţi slava de la singurul Dumnezeu ?

45. Să nu consideraţi că Eu vă voi acuza înaintea Tatălui. Cel care vă va acuza pe voi este Moise, întru care voi aţi nădăjduit.

46. Căci, dacă aţi fi crezut lui Moise, [atunci] aţi fi crezut şi Mie, căci despre Mine a scris acela.

47. Şi, dacă celor scrise de către el nu credeţi, [atunci] cum veţi crede cuvintelor Mele?”, cf. GNT.

Mesia e trimis de către Tatăl şi Mesia este Iisus. Despre acest Iisus, despre Fiul lui Dumnezeu întrupat, a scris Moise [Deut. 18, 15; 18-19 / In. 5, 46] şi cei care nu au crezut lui Moise nu au crezut nici lui Iisus şi viceversa.

Credinţa în cele revelate lui Moise sau, mai bine-zis, înţelegerea duhovnicească a Legii şi a Profeţilor conducea la vederea lui Mesia. Israelul confundă pe Mesia cu un fals profet pentru că nu a fost în stare să discearnă sau să conexeze lucrurile profeţite despre El cu persoana Lui.

Bineînţeles că Fiul lui Dumnezeu nu era un Profet ca Moise, adică un om sfânt. Compararea lui Mesia cu Moise avea în subsidiar raportarea la cea mai de sus persoană în ierarhia valorică a lui Israel.

În aceiaşi termeni, la Schimbarea la Faţă a Domnului, Matei va spune: „a strălucit faţa Lui ca soarele, Mt. 17, 2, cf. GNT. Însă soarele a fost luat ca termen uman absolut de comparaţie, pentru că noi nu ştim ceva mai strălucitor ca soarele.

Însă strălucirea luminii dumnezeieşti necreate e incomparabilă cu strălucirea soarelui, după cum Mesia este incomparabil cu Moise. Însă puteau ei să perceapă, pe cineva incomparabil mai mare ca Moise? De aceea, în cuvinte umane, Logosul dumnezeiesc S-a descris pe Sine, din multă smerenie ( iată, smerenia Logosului mai înainte de întrupare!), ca Unul ca Moise, asemănător Lui, care va vesti cele ale Tatălui.

În acelaşi timp, Dumnezeu Cuvântul Se prezintă pe Sine lui Moise, ca Unul care va vesti numai ce Îi va spune Tatăl, ca şi când ar fi fost mai mic decât Tatăl. Însă iarăşi găsim în textul profeţiei smerenia Fiului faţă de Tatăl şi o lecţie abisală pentru noi, pentru ca să nu vorbim despre cele ale lui Dumnezeu în afara mărturiei Lui despre Sine.

Ascultarea lui Israel faţă de Fiul e mărturisită de către Tatăl în două evenimente cheie ale iconomiei mântuirii. În evenimentul Botezului, în mod extatic, Tatăl spune: „Acesta este Fiul Meu Cel iubit, întru Care am binevoit„, Mt. 3, 17, cf. GNT, pentru ca la Schimbarea la Faţă, tot extatic, să reconfirme acest lucru şi să adauge ascultarea faţă de El: „ Acesta este Fiul Meu Cel iubit, întru Care am binevoit; pe Acesta să-L ascultaţi!”, Mt. 17, 5, cf. GNT.

Cele două vorbiri ale Tatălui, de la Botez şi Tabor sunt extatice, în lumina divină, pentru că nicio vorbire a lui Dumnezeu către oameni nu se face altfel.

Dumnezeu va judeca, Se va răzbuna pe Cel care nu a crezut Fiului. Judecata lui Dumnezeu însă e judecata adevărului, pentru că vor fi judecaţi oamenii în măsura în care au acceptat sau respins mântuirea venită lor prin Fiul.

Mat. 25 ne arată însă şi mai profund faptul, că judecata lui Dumnezeu are rezoluţii, care sunt bazate pe modul în care noi vedem, în relaţiile dintre persoane, persoana lui Hristos.

Şi tocmai de aceea raportarea sau neraportarea noastră la Hristos devine o raportare defectuoasă sau mai puţin defectuoasă la semenii noştri. Dumnezeu judecă pe oameni prin prisma iubirii, a modului în care s-au deschis sau nu măreţiei, frumuseţii, unicităţii relaţiei personale cu Hristos şi cu fiecare semne în parte.


[1] *** Biblia adecă Dumnezeiasca Scriptură, Ed. IBMBOR, Bucureşti, 1988, p. 139. Am majusculat teologic textul, am redat cu î din a pe î din i şi am îndreptat topica şi punctuaţia textului citat.

[2] Când umblaţi numai după complimentări reciproce, umane, trecătoare, vanitoase…

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *