Notes 1998 [2]

aud-si-tresar

Prima parte…aici.

***

Zumzet de ape
aud… şi tresar,
mirosuri de candide morţi,
aştept lângă ceasornice, clar,
tu nu mai vii lângă porţi.

Ore de stres şi
de umbre hazlii
îmi cad
şi mă menajez,
doar tu lucrezi lângă bolţi
iar eu croşetez.

Mirosind a tainică umbră,
mă las omorât, fără bani,
tu mă priveşti dintr-o roată
şi eu: dintr-o mie de ani.

*

Cele mai tulburătoare idei ale mele sunt cele care visează sălbăticiunea. Te atrag tocmai pentru că nu sunt închipuite.

*

Plouă…
Mă loveşte o noapte nouă,
frica morţii terestre
pe ziduri rupestre.

Vine spre mine
goală şi crudă,
catolică, spurcată şi rudă
şi eu îmi aprind felinarul
cu ochii ca varul.

Plouă…
Tună şi se ia lumina,
mor toate în mine
şi în stele…ruina.

*

Viaţa mea fără tine
e ca o încăpere fără rime,
ca o salvare demontată,
ca o viaţă blestemată.

Eu, gol şi singur pe lume,
tu, veselă şi cu evantai,
eu, la marginea cerului
şi tu în mijloc de rai.

Dar eu voi clădi universul
şi tu mă poţi atunci abandona,
când tu vei fi fericită,
eu voi cânta în lacrima ta.

Amândoi vom fi trişti
de-atâta fericire.
*
Când nu îmi mai simt nemurirea
te văd frumoasă şi rece,
eu mor, eu mor, eu mor…
şi zăpada vrea să mă-nece.

Stele de apă şi moarte
se ascund, triste, în ochii mei,
când nu te mai văd pe tine
toate nopţile sunt pline de lei.

Şi, într-o zi,
am adormit liniştit…
şi m-am trezit în lumea cealaltă.

*

Baudelaire : „Cine se plictiseşte în mijlocul mulţimii e un prost, un prost şi îl dispreţuiesc”.

*

Renoir: „Există în pictură ceva în plus, care nu poate fi explicit[at] şi care este esenţialul”.

*

Idem: „Ar trebui să fii nebun [ca] să opreşti timpul în loc”.

*

notes-1998-3-oct

*

Dorin Streinu

15. 10. 1998

1.  Amărăciunea clipei e cel mai acut inefabil.

2. Filosofia e sentimentul dependenţei de viaţa pe care o ai.

3. A iubi pe Dumnezeu: a uita că El există, dar a ştii asta tot timpul; a uita că raiul şi iadul sunt cele două destinaţii alese liber de către om, dar a alege mereu binele; a uita că oamenii te urăsc şi te iubesc fără prea multă responsabilitate dat tu să îi iubeşti pentru totdeauna.

4. Nu avem şi nu vom avea timp să fim serioşi, absolut serioşi, cu noi înşine. Vom găsi întotdeauna mirajul şi ne vom îmbăta, până la lacrimi, de el.

5. Dacă m-ar impresiona fericirea aş fi un simplu om. Pe mine mă impresionează tăria de caracter şi răbdarea nervilor fericirii şi asta te face, fără doar şi poate, special.

6. Pe artist nu dai doi bani când nu creează. Cei care vor să rămână eterni trebuie să lupte, mereu să lupte şi să aştepte, să lupte şi să aştepte, să lupte şi să aştepte în acelaşi timp.

7. Curiozitatea clipei e legământul meu. Alerg după fiecare clipă, pentru că alerg după eternul din om. Şi el există!

8. Oamenii nu mă pot minţii, mai înainte ca să se mintă pe ei înşişi.

9. Nu pot să mor oricum pentru că nu m-am născut oricum. Ori de câte ori îmi spun acest lucru devin invincibil.

10. Dacă vreau să devin Sfânt, nu e oare această dorinţă întreagă, plină, deplină a omului însăşi destinul fiecărui om în parte?

11. Artiştii nu pot fi ucişi, pentru că a ucide un artist înseamnă a-l mai ucide încă odată.

12. Eu pot să neg tot ce am scris la un moment dat. Dar, privindu-mi chipul din orice vers şi din orice filă scrisă veţi regăsi tot adevărul meu şi toată inima mea, pentru că m-am dăruit deplin în tot ceea ce am scris.

13. Înjosirea pe care o primeşti de la veacul tău, de la contemporanii tăi e fericirea celor care ne vor urma. Se vor bucura ceilalţi, care vor veni, în locul celor de acum, care nu au timp de tine, cel care îi reprezinţi. Ei, ceilalţi, se vor bucura, cu speranţa de a nu mai repeta micimea de suflet a contemporanilor mei.

14. Uneori mă grăbesc să mor. Vreau să mă întorc la Dumnezeul meu şi de aceea am o grabă eternă.

15. Oricât de răi am fi nu suntem răi decât în măsura în care ne-o permitem.

16. Marele ateu diletant: cel care se laudă cu ceea ce nu va putea să facă niciodată.

17. Să nu doreşti nimic din ceea ce nu ai putea să pierzi. Numai lucrurile pe care poţi să le pierzi sunt lucruri umane şi demne. Celelalte trebuie adorate.

16. 10. 1998

18. Poezia adevărată e cea care strică în public şi vindecă în singurătate.

19. Suntem nevoiţi să preţuim libertatea, pentru că ea ne dă totul. Însă, dacă îi cădem robi devenim nişte caricaturi ipocrite, care neagă totul, inclusiv minciunea şi sinceritatea neminciunii.

( final)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *