tablou-natural-cu-lebede

Reproduc mai jos doar câteva din poeziile pe care le scriam pe la 17-18 ani, înainte de întâlnirea cu părintele Dorin, şi care nu sunt cuprinse în volume:

Poetului

la început te-ai retras în tine
te-ai recules în umbra coacerii

încet
ai învăţat să te opreşti
la hotarul albastrului
tot mai aproape
şi mai departe de nemurire
fără a avea înţelegerea sălăşluirii
acelui suflet ales
în cuibul ochilor

acum iubeşti totul
ca un poet care vede

*

muzica sferelor

ascultă! începuturile sunt atât
de pline de suflet

o mirare aleasă te-ntâmpină-n cale
şi-un parfum de culoarea smereniilor
gustă din tine nepârguit

imaculate lumini ale infinitului
amintesc de viaţa care va veni
în amurg

ca niciodată intrarea
nu-i va fi mai deschisă şi veşniciei
mai bine venită o nouă iubire

ascultă! îţi trece prin gând:
înainte de a fi creată
lumea a existat în stare sonoră.

*

logos

cuvântul e un ochi
pe care-l deschid
până când începe
să picure gândul

*

fiinţa oraculară

m-am uitat la el
şi era viu şi neîntrebat
ca orice lucru fiinţat
fiinţa lui în ochii mei
se privea pe sine
întrebătoare

şi îmi spunea:
o singurătate nevăzută
îmi sunt ochii tăi mari
atât de mari
o urmă de durere
bătând graţios din aripi
îmi curge din pleoape
o singurătate nevăzută îmi sunt ochii tăi mari
atât de deşi şi atât de aproape

întors spre fiinţă
ia-mă cu o lacrimă
împietreşte-mă
în culoarea lor de ape moarte

atunci l-am cules din priviri
întreg ca o sferă de cântec
cu amintirile îndepărtate
hoinărind alte lumi
căci orice merge
ajunge la odihnă
şi un pom
şi o piatră
şi un om
şi rotitoarea nemişcare cosmică

şi ploaia care-a stat
în anotimpul paşilor
umblători prin grădini
de măslini
în nelinişte

*

căutare de regăsire

nu l-am văzut decât cu umbra
cu tăcerea l-am atins
pe neatingere
cu necunoscutul
l-am pipăit pe necăutare
pe mirosul sângelui său
mi-am culcat ca un lup auzul
privirile ude de asfinţit
mi le-am întors pe palmele sale
în căutare de perechea ninsorii
în aflare de nepereche
umbra milei a căzut din taine

*

inima lucrurilor

am căutat cu ochii în inima lucrurilor
am deschis ochii în inima lucrurilor
şi lucrurile au început să vadă
să mă simtă
şi lucrurile au început să respire
şi să trăiască
înţepându-mi retina cu oxigenul lor tare
răsuflându-mi în faţă
ca şi cum ar fi trăit din privirea mea cu inimă
ca şi cum ochiul meu ar avea aer
am căutat cu ochiul în inima lucrurilor
şi ochiul meu a început să bată
şi inima lor a început să clipească

*

Dumnezeu este patria mea

m-am rătăcit şi până să aflu
intrasem în codrii ascunşi
şi până să aflu
intrasem în valea plângerii
şi până să aflu
pământul părinţilor mei era departe
sufletul meu zbura greu
cu vântul şi cu gândul
împărăţia Tatălui meu nu mai era aproape

sufletul meu e departe de-acasă
pribeag
beţia durerii îl soarbe
şi-l aruncă tot mai departe
unde stelele nu se mai deşartă

pribegesc cu zile şi nu-mi aflu
ţarinile sfinte
calc pe orbita lumii dogorâte cu ochii desculţi
cu mintea de foame caut
Pământul Făgăduinţei
cu limbă de jale
cu sufletul de izvor rupt de la gură
caut Ţara Promisă
rătăcind în valea pământului

sunt ca o fântână care-şi arde ochiul gol
pe cerul dezvelit în ape
Dumnezeul meu Dumnezeul meu
sufletul greu merge cu Tine pe ape

*

haiku

ochiul – întruparea lacrimei

Did you like this? Share it: