Un dor de nespus (vol. 1, 1996) [1]

*

pe omul care piere
să nu îl opreşti din destin
curg chimvale răsunătoare
în ape de un roşu senin

pacea domneşte peste singurătate
în grădină cireşii plutesc
ia aminte aroma de Paşte
pe care o iubesc

tremur la gândul plecării
inima mi-e un pescăruş de candoare
e un soare de iubire
în care tu străluceşti jar de jale

lângă stele te ţin aproape
să nu le izgoneşti din seninătate
cerul tău rupt din străini
pentru mine e vin

numai tu ştii
parabolele cuvintelor scrise în lut
pentru ele nu există decât frumuseţea
din care te-ai născut

*

rămân să mă nasc
din urechea ta fină
ţintesc în auz
o plăcere senină

mă robesc curcubeului
din care gândesc
ploaia de inimă
s-o risipesc

zarea e aurie
din care îmi iau disperarea
tu ai frumuseţea ta
în straie ruginie

comori de blândeţe
auz semănat în ninsoare
te cuprinde un dor
de roşie floare-n ospeţe

mărgăritar anonim
un înger ascultând
din focul divin
pădurea-n gând fremătând

armata de plângeri
nu te poate urma
tu sângeri
din răpirea ta

secretul iubirii
e ascuns de orgii
focul izbăvirii
emanat din chilii

albul roşului tău hialin
te priveşte-n ospeţe
rugăciunea e vis
de pură frumuseţe

raiul tăcerii
adormite-n mireasa de-acum
ţine-l aproape de sân
aproape de ochiul de satin şi parfum