Din nou la Cernica [30 aprilie 2009]

Doar o oră şi ceva am stat…dar destul de mult pentru ca să ne revitalizăm, să ne umplem de aerul şi de apa atât de vii şi de sănătoase şi, în primul rând, de harul, de bucuria Sfinţilor noştri de aici.

*

Pădurea din faţa Mănăstirii, acum, la reînverzirea ei

Şi noi printre atât verde…

Totul se destramă…atât de uşor, ca şi păpădia…

*

Panoul introductiv

Liliacul e-nflorit…

De la fântâna turcului…spre turlele Bisericii centrale

Rădăcinile unui salcâm bătrân de lângă fântâna cu apă prea rece…şi foarte bună pentru o zi de vară.

*

Sălciile lacului

Şi când nevasta te iubeşte îţi mai face încă o poză…

Spre Biserica din cimitir

Căţeluşii de care ne-am speriat…dar care veneau ca să îi mângâiem.

În cimitir erau doar 4 persoane…dintre care noi două.

La mormântul Dumnezeiescului Dumitru, Părintele teologilor…

Odihna de pe banca Sfântului Lazăr

Sub copacul de flori…doamna mea

Cimitirele ortodoxe sunt cetăţi înflorate, pentru că sunt locuinţele celor care vor învia.

Lângă lac…

[viddler id=6b2764e3&w=437&h=370]

La întoarcere…un bondar imens


Ne închinăm la Sfintele Moaşte ale Sfântului Cuvios Gheorghe şi ale Sfântului Ierarh Calinic

De la poartă către Biserica centrală

Lalelele roşii, superbe, din faţa muzeului Mănăstirii

Şi apoi reumplem sticla cu apă de izvor, de la fântâna turcului…şi facem ultima panoramă a Bisericii centrale.

File de jurnal. Înainte de a împlini 19 ani [2]

intalnire-24

***

23. 03. 1996

Miguel de Unamuno, Agonia creştinismului: „o credinţă care nu se îndoieşte este o credinţă moartă”; „creştinismul este o funcţie a luptei”.

Cartea lui fundamentală: Sentimentul tragic al vieţii.

*

Tereza de Avila : „Mor pentru că nu mor”.”Moartea este suprema singurătate”.

*

Bossuet: „Te schimbi, deci nu eşti adevărul”. „Ura şi invidia sunt forme ale iubirii”, dar forme deformate. „Adevăraţii atei Îl iubesc nebuneşte pe Dumnezeu”. „Faptul de a zămisli este o agonie”.”Individualitatea este tot ceea ce poate fi mai universal”.

*

23. 03. 1996

Cuvintele mele, pe zi ce trece, capătă greutate.

*

24. 03. 1996

Ultimul cuvânt: „Ei au încredere în tine mai multă decât ai tu în tine însuţi”.

*

Mi-am văzut umbra şi mi-am zis: „Cât de goală este cu plinătate!”.

*

Culoarea se transformă în neculoare şi, pentru aceasta mă întreb: Există, oare, cu adevărat, culoarea sau există numai aparenţa culorii?

*

24. 03. 1996

O zi cu soare. Prima zi adevărată de primăvară. Sunt într-un tren personal, singur în compartiment. Amnezia la Eliade: „Noi suntem nemuritori dar am uitat”.

Răsturnare coperniciană. Pentru Nichita [Stănescu] nu soarele răsare ci pământul răsare.

Semnificat şi semnificant. Lucru şi cuvânt.

*

26. 03. 1996

Coincidentia oppositorum

Dumnezeu: sfera care are centrul pretutindeni şi circumferinţa nicăieri.

Citesc Eugen Ionesco, Pascal şi Kierkegaard…

*

„Fiinţa are niveluri de adevăr”, C. Noica. Pământul brun în locul pământului galben. Despre creaţie, ispită, iscodire şi iscusinţă cu Noica.

*

27. 03. 1996

„Jurnalul de la Păltiniş”…şi noi schimbări, mai bine-zis reflecţii asupra destinului meu cultural. Trebuie să mă întorc la filosofia începuturilor, la greaca veche şi la limbile străine pentru o diagnoză a profunzimilor. Tentaţii care cer timp şi sacrificii enorme din partea mea, dar care merită.

Trebuie să trec din starea de noviciat naiv spre marea trezire a spiritului. Vreau să înceapă aventura!

Ceea ce trăiesc acum se poate caracteriza cam aşa: am o sete nefirească, năvalnică de a cunoaşte tot felul de lucruri incitante.

Însă sunt extrem de sărac şi de neştiutor. Îmi trebuie patru maeştrii pentru cele 4 lucruri fundamentale pe care mi le doresc.

Dumnezeu, Prea Bunul, poate să îmi dăruie această ultimă graţie, aceea de a ieşi, din somnul adânc al neştiinţei, la lumină.

Toţi care aud ce sarcină grea, enormă, mi-am luat sunt uimiţi şi îmi spun să am grijă la sănătatea mea. Cred că au dreptate. Însă, ceea ce mă poartă e dorinţa de a mă împlini spiritual şi mintal.

Întrevăd în faţa mea o muncă titanică, care sper să-mi dea o deschidere a problemelor care mă frământă şi să-mi aducă altele. Am multe speranţe dar şi incertitudini.

*

4. 04. 1996

M-a salutat în tren un bărbat, care credea că mă cunoaşte, dar pe care eu nu îl cunosc. A fost interesant modul cu mi-a zâmbit. A fost magnific. Am cunoscut liniştea „sinceră” pentru câteva secunde.

Sunt în tren. Merg spre Roşiori. Am revăzut o poezie, care, la naşterea ei, mi-a plăcut, însă nu şi acum.

*

Dr. Virgil Enătescu: 1. „Normalitatea este extraordinar de vastă şi de variată, mai mult decât patologia”;  2. „Cu cât individul este mai inteligent cu atât face o economie de forţă în scris”.

*

21. 04. 1996

Sunt punctul unde se adună planeta.

Imaginea care nu se vedea în faţă era mai frumoasă.

22. 04. 1996

Prima zi de şcoală, după Paşti. Soarele însă îmi produce dureri de cap.

23. 04. 1996

Mi s-au furat o parte dintre caiete din internatul C. iar sacoul meu este la femeia de serviciu. Nu prea se fac ore. Însă, în schimb, am visat că pictam.

10. 05. 1996

Privesc lucrurile din mine spre mine în tot ceea ce fac. Mă gândesc însă mereu la o privire dinspre înspre afară de mine. Astfel cred că pot să spun mai multe. Însă mai încifrat…

19. 08. 1996

Intuiţia este inexprimabilul. Inevitabilul se aude prin timp mergând. Victoria întotdeauna trebuie să treacă printr-o înfrângere.

1. 11. 1996

Sunt 19 ani de la moartea mea, adică de la naşterea mea…dacă Dumnezeu nu mă scăpa din cutremur. Primul cadou pe care l-am primit: un măr. Al doilea: o cană cu apă. Al treilea: un scaun. Al patrulea: o sută de vodcă. Al cincilea: o coca cola.

E o noapte albă. N-am dormit deloc. Păsările dimineţii înoată în lacrimi rotunde.

15. 11. 1996

Mi-a spus: „Niciodată să nu crezi că te ajută cineva”. Nu-l pot crede.

„Spuma mării” se traduce cu: „nişte boi şi nişte fameni”.

23. 12. 1996

Într-o lăptărie a lui Enache / Ianache. Ne-am întâlnit cu „geniile” cu dolari. Exprimare valentinianină.

6. 01. 1997

Ioan Dor: „Ei le fac dar nu le acceptă”. Poate că are dreptate.

1. 02. 1997

Uneori tăcerea e mai adâncă ca moartea. „Frumosul face să fie nevinovat urâtul din noi”. Însă urâtul e o fascinaţie a neliniştii.

Desconsiderarea este o plagă a intelectualităţii.

Dacă vrei ca să desenezi un om trebuie să îl introduci în simbolurile artei.