Un dor de nespus (vol. 1, 1996) [2]

curcubeu

*

lumina se naşte
din pietrele schimbării
adie-mi haina ta
orelor împilării

robită în taină
urmez serii albastre
poezia mi-e naşă
disperării din faşă

copil răsfăţat
doinind din plăcere
ţi-ntind carnea mea
şi cuiul durerii

s-o transpari în mătase
din fire de patimi
orbind o culeasă
aromă din paltini

robind-o smereniei
ce mă apleacă
izvorul din teacă
adoarmă vecerniei

pe veci întinsă pe ape
ropotind golul iubirii
în inima mea dreaptă
în osul fericirii

*

rubin de veşminte
în minte mi-aprind
inefabile focuri
roşind

ţesută cu stele
cenuşă din cenuşă
sărutări grele
în inimă simt

poezia nu te-nvaţă nimic
între asfinţit şi infinit
e loc pentru multe
pentru seri fără luntre

când treci pasager
printre sfinte ramuri de ger
aprinzi misterului ochiul
să strălucească zăpada din cer

*

am sedus mintea mea
spre verdele câmpului
azur de taină
ascuns sub haină

ochiul lui robust
ţine focul sus
sub o frunte largă
plutind spre apus

ţie poate să ţi se pară un joc
cititor neavizat
dar eu îţi spun ce s-a-ntâmplat
când inima a plâns

rug de vetre am văzut
seară în spirală
foc de aur am băut
din a lui chitară

romb de flacără şi ger
în întunecare
şi-am ieşit c-un ochi de fier
ca să pier de jale

*

asprimea ta e focul meu
ce arde-n nemirare
din tot ce sunt mă simt mereu
un dor sorbind o jale

iubirea ta mi-e semizeu
legându-mă de mare
şi ochiul vag se simte greu
să prindă-n mână-un cer de stele rare

robind în gând
o necutremurare plânsă
îmi cer iubirii osul meu
şi-adâncul nepătrunsă

cu apa plânsului alin
umbra de mir albastră
şi inima se-nchide lin
în nori de hiliastre

*

suspinul e o pasăre
care nu moare
în interiorul gândului
naşterea e un soare

aprins în zenit
infinit de tăcere
albastru în sfere
pasărea nu moare

frumuseţea poeziei
plutind
pe o apă limpede
cât arde o rază

între timp şi nemişcare
cât să se nască o viaţă
paradise plouă
peste vise

în lumina smirnei
ochiul verde-l muşc
în secunda tindei
în lumină prunc

fiinţa mirării
îşi întinde spaţiul
proza disperării
îşi întoarce ceasul

*

cine înţelege
că e capabil de poezie
îşi modifică scrisul
după ciocârlie

timpul se dilată
materia se dizolvă
din fibra serii
mi-am făcut unealtă

sentimentul înavuţirii mele
hrăneşte visul meu ceresc
din glie-n glie
pâinea mi-o cerşesc

cu care să zbor
în focul de sus
în imperiul apus
cu pasărea Phoenix în plâns

e în stare orice cuvânt
să poarte inefabilul
dacă aripile-au
ars pe pământ

*

ţi-aş spune omul meu de dor
cum am murit de patimi
cum apa sunetului lor
m-a înecat în lacrimi

mai iartă-mă din dor în dor
în limpede amiază
o trecere-n salcâmi uşor
cu amintirea trează

legenda ce mă ţine vie
aprinde-şi focu-n linişti
o pasăre se-ntoarce-n sine
sclipindu-şi aromie

rămâie osul meu pribeag
şi limpede ca ceara
topindu-şi inima de veac
şi în icoană para

culoarea veşniciei iubiri
trupeşte stă-n izvoare
pe iarba verde-n simfonii
foşnind din chitare

adorm în dor şi în uitare
şi mă prefac în semn
culege-mă ca pe-o năframă
de vis boem

preschimbă-mi deci arama-n bronz
şi cimbrul în izvoare
miros de aspru chiparos
rodind o noapte-n soare

tu ce te naşti ca să revii
din scânteierea minţii
aprinde-mi ochiul în tulpini
cu respirarea vieţii

deschis e raiul cel cu stele
şi infinite feluri de iubiri
deschisă inima din ele
şi-n veci milostiviri

cum mă pătrunde şi mă taie
în reci dureri un vânt uscat
nu aş putea să primesc jertfa
şi s-o mănânc pe înserat

din frumuseţea cu tăceri
rănite-n albe pajişti
iubirea-i înger care ieri
privea la noi în capişti

durere-n ochi neplâns
ea-i fără de durere
iubirea naşte în ascuns
şi creşte în tăcere

în ramure-i ascuns
prilejul de durere
şi când aştepţi răspuns
ea prinde a se teme

ca să petreci în sus
mai mori din vreme-n vreme
şi nimeni înaintea ta
nu m-a-nchis în refrene

în racla inimii te văd întins
ca să te-aprinzi în astre
temeiul ei e nesfârşit
în inimile noastre

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *