4 mai, 2009 – Teologie pentru azi

Acatistul Fericitului Ilie văzătorul de Dumnezeu (4 mai)

4 mai, 2009 Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș 11 comments

[Reprezintă 17 pagini manuscriptice computerizate]

Acatistul Fericitului Ilie văzătorul de Dumnezeu

(4 mai)

După obişnuitul început se zice:

Troparul, glas al 6-lea:

Frumuseţea oamenilor şi bucuria celor ce se nevoiesc dumnezeieşte, buna cuviinţă şi văzătorule de cele cereşti al ortodocşilor, Fericite Ilie, ca unul care ai iubit rugăciunea şi cunoaşterea celor de taină, roagă-te pentru noi, fiii tăi, lui Dumnezeu, ca pace şi dragoste dumnezeiască să reverse întru noi, cei care ne rugăm ţie şi te fericim cu cuvinte înveselitoare, zicând: Bucură-te, coloana de foc a Bisericii lui Hristos!

Condacele şi Icoasele

Condacul 1:

Te fericim pe tine, preacuvioase Părinte, Sfântul cel prea frumos apărut în mijlocul indiferenţei şi al materialismului ateu, care ai iubit pe Dumnezeu mai mult decât viaţa, sănătatea şi familia ta. Căci pentru Domnul ai mărturisit cele ale sfinţeniei în închisorile cele înfiorătoare ale comunismului şi te-ai umplut de vederea Împărăţiei lui Dumnezeu, mai degrabă decât de reeducarea satanică a conducătorului celui lumesc. Pentru aceasta şi noi, cunoscând viaţa ta cea plină de minuni copleşitoare, cu fiască iubire îţi cântăm:

Bucură-te, izvorule de rugăciune pentru întreaga lume!

Icosul 1:

Părinţii tăi Fericite, Ştefan şi Petra, te-au adus pe lume de ziua Sfântului Proroc Ilie, şi cu dumnezeiască înţelepciune ţi-au dat numele lui, de harul rugăciunii căruia te-ai umplut din destul. Ai fost podoaba părţii de lume unde tu te-ai născut, pentru că ai iubit de mic viaţa cumpătată mai degrabă decât tumultul deşertăciunilor. Cu minte atentă şi plină de doruri sfinte cercetai făptura lui Dumnezeu şi cunoaşterea cea de multe feluri, dorind să devii profesorul copiilor doritori de înţelepciune. Şi pentru că viaţa ta a fost o oglindire a multe feluri de virtuţi, auzi de la noi, iubitorule de curăţie, unele ca acestea:

Bucură-te, cel ce ai străpuns norii cu rugăciunea ta şi te-ai făcut ştiutorul tainelor celor mai înalte;

Bucură-te, a cărui copilărie e plină de cuminţenie şi de gingăşie;

Bucură-te, în a cărui fire tăcută se ascundea o inimă plină de aşteptări fără seamăn;

Bucură-te, suflet de poet sfânt, care ai cântat în poeme nenumărate măreţia luminii dumnezeieşti;

Bucură-te, omule îngeresc, netemător de moarte şi de suferinţă;

Bucură-te, profesorul multor adulţi şi dulcele părinte al teologilor;

Bucură-te, care ai dus greul întregului război trupesc, dar şi al celui duhovnicesc şi ai fost decorat de Împăratul ceresc cu lumina Sa;

Bucură-te, tată de fiică şi soţ plin de candoare dumnezeiască;

Bucură-te, cel singur şi plin de simplitate, care ai cutremurat pe demoni şi înspăimânţi pe oameni prin măreţia smereniei tale;

Bucură-te, lumina omului cinstit şi a celui care rabdă necinstea mai degrabă decât să se răzbune;

Bucură-te, potirul nesecat al minunilor şi liniştirea celor agasaţi de demoni;

Bucură-te, povaţa întăritoare şi prietenul care nu cunoaşte semeţia şi necuviinţa;

Bucură-te, izvorule de rugăciune pentru întreaga lume!

Condacul al 2-lea :

Înrolat fiind în armata română, Fericite Ilie, ai condus cu multă conştiinţă pe soldaţii tăi, îndemnându-i să fie morali şi viteji în luptă, apoi devenind profesor ai predat cu multă atenţie şi înţelegere atât limba şi literatura neamului tău, cât şi limba engleză elevilor şi ucenicilor tăi, făcând din ei oameni de nădejde. Căci nu precupeţeai niciun efort pentru a-i învăţa carte, mergând tu însuţi la ei pentru a face studii, dar şi pentru a le insufla în taină conştiinţa responsabilităţii vieţii şi a vocaţiei lor. Pentru aceasta te-ai sfinţit ca un Părinte al înţelepciunii şi al omeniei preabinecuvântate, dând nouă să cântăm: Aliluia!

Icosul al 2-lea :

Însă ai fost luat din casa ta şi de lângă familia ta şi de lângă elevii tăi, Prea Cuvioase, şi pentru credinţa în Domnul ai fost purtat prin cele mai crunte închisori ale României, unde ţi-ai încordat firea în rugăciune neîncetată şi în mare răbdare, sfinţindu-te şi umplându-te de lumina lui Dumnezeu din destul, stând zile în şir întru slava Sa, ca unii din cei mai mari Sfinţi ai lui Dumnezeu, îngrozind pe demoni şi făcând binevoitori chiar şi pe cei care te torturau. În mijlocul morţii şi al desfigurării umane de nedescris, tu ai câştigat îndrăzneală la Dumnezeu şi cu Sfinţii şi Îngerii te rugai, primind descoperiri şi luminări nenumărate, o, lumină strălucitoare, pentru care te fericim pe tine cu credinţă:

Bucură-te, cel ce ai învins temniţa făcând din ea altar ceresc de rugăciune;

Bucură-te, la care Îngerii şi Sfinţii veneau să te cerceteze ca pe unul de-al lor;

Bucură-te, isihastul zecilor de mii de rugăciuni zilnice şi nevoitorul cel plin de iubire pentru oameni;

Bucură-te, că oamenii te-au dispreţuit şi te-au marginalizat, iar Domnul te-a umplut de lumină mai mult decât pe soare;

Bucură-te, cel ce ţi-ai transfigurat fiinţa ta încă de pe pământ, încât te vedeai a fi o lumină din cele de sus;

Bucură-te, că demonii te înspăimântau, că oamenii te nelinişteau, dar lumina Prea Sfintei Treimi te acoperea, alungând toată întristarea;

Bucură-te, Noule Teolog al Bisericii lui Dumnezeu şi cunoscătorule cel adânc al vieţii veşnice;

Bucură-te, cel ce alungi deznădejdea şi călăuzeşti în viaţa de rugăciune pe cei ce se roagă ţie;

Bucură-te, căci ai iubit pe soţia ta foarte mult şi cu ea ai trăit dumnezeieşte;

Bucură-te, cel ce ai scris despre cele de taină ale Treimii, îmbogăţind Biserica Sa şi pe cei ce te iubesc pe tine;

Bucură-te, al cărui dor nespus era adevărul şi mărturisirea iubirii lui Dumnezeu;

Bucură-te, monahule trăitor în familie şi ascetule ce nu te-ai pierdut în torentul distrugător al plăcerilor lumii;

Bucură-te, izvorule de rugăciune pentru întreaga lume!

Condacul al 3-lea :

Închisoarea a fost pentru tine calea despătimirii, Părinte Ilie, căci 12 ani şi 6 luni te-ai rugat din destul şi închizând mintea ta în rugăciune ai făcut-o să treacă de la gândul trupesc la mintea care intuieşte deplin cele dumnezeieşti, căci ai văzut cum lumina vine în inima omului, cum ea şi mintea se curăţesc şi omul intră cu totul în Împărăţia lui Dumnezeu, trecând peste timp şi peste moarte şi trăind în slava lui Dumnezeu. Iar lumina Sa în multe feluri ţi s-a arătat şi la fel şi locuitorii cereşti ai Împărăţiei, dându-ţi Domnul har din destul, ca să distingi pe cele înşelătoare de cele pururea liniştitoare şi întru lumina Sa să cânţi cu înţelegere: Aliluia!

Icosul al 3-lea:

De multe vedenii te-a învrednicit Domnul, Prea cinstite Părinte, şi despre ele ai vorbit cu smerenie, numai celor care înţelegeau cât de puţin cele ale lui Dumnezeu, căci doreai să transmiţi harul lui Dumnezeu numai celor care îţi vor urma calea ta şi se vor bucura de harul revărsat în fiinţa ta de la Dumnezeu. Şi ai aşteptat ca un Mucenic al răbdării 70 de ani, până ce Domnul ţi-a adus ţie fiu la bătrâneţile tale cele cuvioase, fiu duhovnicesc, căruia să-i dai cu mâinile tale hrană din fagurele cel de sus, de la Dulcele nostru Stăpân şi să te îndulceşti cu el împărăteşte, celui de o inimă cu tine, şi care s-a plecat ţie până la pământ cu toată fiinţa lui şi ţi-a cântat ţie cu cutremur:

Bucură-te, cel pe care Domnul te descoperă a fi stâlpul de lumină care uneşti cerul cu pământul;

Bucură-te, căruia Iisus Domnul, Dulceaţa lumii, i-a dat vindecare prin sorbirea prea sfintei lacrimii Sale;

Bucură-te, că Prea Curata Stăpână ţi s-a arătat ţie, Frumuseţea făpturii, Cea prea plăcută ţie;

Bucură-te, cel vizitat de Sfântul Arhanghel Mihail în închisoare, de arhistrategul oştilor lui Dumnezeu, ca să te asigure că e cu tine;

Bucură-te, care ai văzut pe mulţi dintre Sfinţi în lumina divină, iar pe Îngerii Săi ca pe nişte cununi pline de armonie;

Bucură-te, că Raiul şi Iadul au fost cunoscute de către tine şi Domnul te-a făcut să proroceşti cele viitoare;

Bucură-te, făcătorule de minuni şi prea blândul ocrotitor al celor necăjiţi şi întristaţi;

Bucură-te, care m-ai făcut să văd cu rugăciunea ta cele ale lui Dumnezeu şi să simt mereu cum harul lui Dumnezeu se revarsă prea frumos dintru tine;

Bucură-te, cel ce mi-ai sfinţit mintea şi inima cu vederea şi cu cuvintele tale, Prea sfinţite Părinte Ilie;

Bucură-te, că ceea ce ai făgăduit ucenicilor tăi tu împlineşti necontenit;

Bucură-te, a cărui viaţă şi fapte îmi sunt lumina vieţii mele;

Bucură-te, căci te simt necontenit cu mine şi lângă mine pururea;

Bucură-te, izvorule de rugăciune pentru întreaga lume!

Condacul al 4-lea:

O muncă şi o oboseală enorme au fost viaţa ta, Sfinte preaminunat al lui Dumnezeu, căci tu necontenit citeai pe Sfinţii lui Dumnezeu şi luai aminte la cele ale lor cu multă dragoste, citind tot ce luminează şi înnobilează pe om şi încercând să ajuţi pe cei care au nevoie de o dragoste de frate şi de o inimă milostivă, Părintele tuturor. Pentru aceasta ai purtat în taina inimii tale grija pentru binele omenirii şi te întristai când duplicitatea şi ateismul erau cele care îi deformau pe români. Fapt pentru care, când Domnul a dat libertate românilor în decembrie, ai văzut cele vestite ţie de către El şi ai cântat cu dor nespus: Aliluia!

Icosul al 4-lea:

Tu ai fost prietenul neînfricat al Teologilor şi pe ei i-ai cinstit cu înflăcărare, căci Sfinţii lui Dumnezeu erau prietenii tăi. Pe preoţii lui Dumnezeu îi iubeai şi lor te plecai spre rugăciune şi spre mărturisire şi clipa când ştiai că ei ţi-L dau pe Domnul nespus o doreai, şi Îl primeai pe El în casa zidită de El înăuntru, în palatul inimii tale plin de lumină cerească. Căci rugăciune adâncă era fiinţa ta şi candoare şi smerenie neîntrecută, Părinte, căci cutezai să rogi pe Domnul pentru multe taine ale Sale şi El te asculta pe tine mereu; pe tine, cel care auzi de la noi acestea:

Bucură-te, cel ce eşti unul dintr-un neam, care ai văzut şi ai stat în Împărăţia lui Dumnezeu în starea cea mai înaltă a desăvârşirii;

Bucură-te, cel ce înveţi că Teologia este sfinţenie şi vedere dumnezeiască;

Bucură-te, neobositule înţelegător şi propovăduitor al Ortodoxiei;

Bucură-te, cel ce tai cu rugăciunea ta toată erezia şi lucrarea demonică din poporul lui Dumnezeu;

Bucură-te, cel ce iubind pe Sfinţi, ne-ai scris nouă cu sfinţenie şi te-ai sălăşluit cu Sfinţii;

Bucură-te, cel ce eşti ruşinarea celor care se înfumurează cu citiri goale şi cu patimile fine ale închipuirii de sine;

Bucură-te, patronul traducătorilor de carte şi al editorilor;

Bucură-te, cel ce ajuţi pe cei din primejdii şi descoperi pe cele pierdute;

Bucură-te, cel ce umpli de focul râvnei de cele înalte pe cei ce vor să se mântuiască;

Bucură-te, căci uneşti pe cei dezbinaţi şi chemi pe toţi la iertare şi la îngăduinţă;

Bucură-te, alinarea bolnavilor psihici şi a celor cu boli ereditare;

Bucură-te, pacea celor care se adâncesc în contemplaţii şi luminarea celor care se nevoiesc întru cunoaşterea Scripturii şi a Părinţilor;

Bucură-te, izvorule de rugăciune pentru întreaga lume!

Condacul al 5-lea:

Te-ai smerit mult, prea mult, Văzătorule de Dumnezeu, Părinte Ilie, şi ai acceptat să trăieşti lângă soţia şi fiica ta, mai degrabă decât să te linişteşti într-o mănăstire, lucru pe care îl doreai nespus, şi pentru aceasta Dumnezeu te-a umplut de dragoste şi de harisme din plin, căci nu te-ai dus să îţi câştigi sufletul tău, ci ai dorit mai degrabă să pieri cu ceilalţi decât să fugi ca o pasăre din cursă, şi Domnul, văzând preadumnezeiască dragostea ta, te-a făcut mai frumos prin dorul tău pentru El şi ţi-a dat să vezi iarăşi slava Sa, biruind întunericul veacului de acum şi făcându-te să cânţi: Aliluia!

Icosul al 5-lea:

Ai sfinţit totul în jurul tău, Preavrednicule de cinstire, căci nu numai tu erai un foc care mistuia orice gând rău şi orice îndoială şi Dumnezeu te făcea să te aprinzi ca o torţă, ci şi cei din jurul tău s-au sfinţit şi s-au umplut de lumină. Căci cărţile şi hainele tale şi cele făcute de tine sunt mărturie şi astăzi celor ce le ating, că păstrează din amprenta personală a harului tău, din frumuseţea şi dragostea inimii tale celei prea sfioase şi prea blânde. Toate ne îndeamnă să te iubim nespus, toate ne umplu de pace, toate ale tale sunt preafrumoase, toate ne trimit la forţa şi dragostea ta, a celui căruia noi îi strigăm:

Bucură-te, ocrotitorul familiei şi al păcii obşteşti;

Bucură-te, doctorul celor ispitiţi cu desfrânarea şi enervarea;

Bucură-te, care ţi-ai jertfit dorinţele tale pentru aproapele tău şi ai răbdat toată calomnia şi insulta;

Bucură-te, cel ce ai iertat pe cei ce te-au umilit şi te-ai rugat pentru cei ce ţi-au fost vrăjmaşi declaraţi;

Bucură-te, cel ce binecuvintezi pe cei care vorbesc cu putere multă şi arată fără cruţare patimile de care suferim;

Bucură-te, cel ce faci minuni tainic, aşa cum ţi-ai trăit toată viaţa ta;

Bucură-te, cel ce sprijini pe cei care au iniţiative folositoare tuturor;

Bucură-te, pilonul de rezistenţă al Bisericii Ortodoxe;

Bucură-te, care ai fost pus de Dumnezeu peste cele înalte şi nu ai fost cunoscut de către oameni;

Bucură-te, a cărui viaţă şi operă stârnesc ambiţii şi contestări de la cei fără o viaţă sfântă;

Bucură-te, verigă nestinsă a isihaştilor şi a văzătorilor de Dumnezeu;

Bucură-te, cel care arăţi că Dumnezeu este cu noi şi că El este prezent în Biserica Sa;

Bucură-te, izvorule de rugăciune pentru întreaga lume!

Condacul al 6-lea:

Ai crezut în Domnul, Cel ce Se arată celor ce Îl iubesc pe El, Prea Fericite, şi ai intrat încă de aici, de pe pământ, întru Împărăţia Sa, împreună cu Sfinţii şi cu Îngerii, dând mărturie în cuvinte despre cele ce sunt mai presus de orice cuget. Pentru aceasta, trăind în lumina Sa, ai vorbit despre Dumnezeul cel în Treime, din Care ţâşneşte veşnic lumină necreată şi ai teologhisit despre El ca Părinţii cei mari ai Bisericii, când lumea trăia întunericul necredinţei şi nu ai putut fi răpus de falsele păreri ale filosofiei şi ştiinţei omeneşti, ci ai stat ca un biruitor al lor, cântând cu tărie: Aliluia!

Icosul al 6-lea:

Împotriva celor ce nu mărturiseau credinţa cea adevărată tu erai luptător, celor ce trăiau rău tu le stăteai împotrivă, însă cu sfaturi bune şi liniştitoare, făcându-te toate pentru toţi şi răbdând neîncetat. Bolile tale cele multe, de pe urma războiului şi a închisorilor, le-ai răbdat cu mărime de inimă, Prea Sfinţite, neştiinţa şi răutatea oamenilor le-ai răbdat din destul, cu smerenie şi cu iertare, dispreţul şi invidia lor le-ai răstignit întru tine până la sfârşit, îngrijindu-te să acoperi lumea cu iubirea ta şi cu nestăvilita ta rugăciune întăritoare. De aceea şi noi, umilindu-ne de măreţia vieţii şi a lucrărilor tale, venim la tine Părinte al Părinţilor şi îţi zicem acestea:

Bucură-te, sfetnicul de taină al celor singuratici;

Bucură-te, cel ce iei în braţele tale pe cei neînţeleşi şi urgisiţi de oameni;

Bucură-te, Părintele sihaştrilor şi al celor ce se nevoiesc în forfota lumii;

Bucură-te, cel ce mărturiseşti adevărul cu chinurile vieţii tale pentru Domnul;

Bucură-te, cel ce ai arătat înţelepciunea lumii ca fiind potrivnică lui Dumnezeu;

Bucură-te, cel ce înveţi pe oameni să renunţe la tabieturile unei vieţi lejere;

Bucură-te, cel ce vindeci rănile cele grele şi dai alinare suferinzilor;

Bucură-te, cel ce statorniceşti în mintea celor tineri înţelepciunea cea netrecătoare;

Bucură-te, cel ce te îngrijeşti de copii şi de tineri cu nespusă frumuseţe;

Bucură-te, cel ce eşti lumina serafimică a oraşului Turnu de pe măgura Dunării;

Bucură-te, cel ce vorbeşti cu cuvintele tale duhovniceşti inimilor care caută mântuirea;

Bucură-te, cel căutat de popor ca o apă vie şi netrecătoare;

Bucură-te, izvorule de rugăciune pentru întreaga lume!

Condacul al 7-lea:

Fluvii de cuvinte ai scris în întreaga ta viaţă, Prea curate Părinte, cuvinte înalte şi sfinte, şi caietele tale ni le-ai dat ca pe o comoară de taină, ca să rodească spicul cel viu al îndumnezeirii celor care le vor urma cu smerenie. Însă nu ne-ai lăsat în faţa lor ca în faţa unor hieroglife cucernice, ci ne-ai dat nouă şi dezlegarea lor din destul, vorbindu-ne pe înţelesul nostru, o, munte de înţelegeri dumnezeieşti, ca să ne bucurăm cu tine, că Domnul te-a încununat cu darurile Sale cele bogate, pe care le dă tuturor celor ce se nevoiesc cu trezvie şi cântă neîncetat în inima lor: Aliluia!

Icosul al 7-lea:

Tu ai făcut să tacă scriitorii şi vorbitorii în deşert, pentru că ai arătat că şi astăzi, cei ce se lasă Domnului cu totul sunt umpluţi de lumină dumnezeiască şi rugăciunea neîncetată ai propovăduit-o ca temelie a vieţii duhovniceşti, celor ce vor să scrie şi să trăiască duhovniceşte. Tu ai binecuvântat cu rugăciunea ta pe cei ce vor să facă copii şi să fie părinţi iubitori de fii, ca şi pe cei ce vor să trăiască în însoţire, fără împreunare trupească şi să fie părinţi duhovniceşti, dând încredinţare că aceştia, pot fi aidoma cu trăitorii în mănăstiri şi pustie, căci Domnul pe cele cu neputinţă la oameni le împlineşte. De aceea, iubite Părinte al tuturor, auzi de la noi, fiii tăi, aceste laude:

Bucură-te, cel ce ai îmbogăţit Biserica lui Hristos cu noi cărţi cereşti;

Bucură-te, că ai pictat înaintea noastră, în fiinţa ta, chipul cel nezidit de mână al lui Hristos;

Bucură-te, că ne-ai arătat cele din inima ta cu multă claritate;

Bucură-te, cel ce faci lumină în mintea celor ce vor să cunoască adevărul despre cele veşnice;

Bucură-te, cel ce ai umilit pe cei care vorbeau despre Dumnezeu din citiri şi nu din fapte;

Bucură-te, că închizi gura celor care murdăresc cu limba lor dogmele cele prea sfinte ale Bisericii Prea Sfintei Treimi;

Bucură-te, teodidactule şi vorbitorule de Dumnezeu cu precizia descoperirilor dumnezeieşti;

Bucură-te, cel ce vezi pe Dumnezeu, pe Care de aici ai început să-L vezi;

Bucură-te, cel ce înfrânezi pe cei care se încred prea mult în ei înşişi;

Bucură-te, cel ce spui tuturor purtarea de grijă neîncetată a lui Dumnezeu;

Bucură-te, cel ce dogoreşti cu dragostea ta pe cei ce se roagă ţie cu credinţă;

Bucură-te, gazda cea primitoare de suflete căutătoare de Dumnezeu;

Bucură-te, izvorule de rugăciune pentru întreaga lume!

Condacul al 8-lea:

Cum să cunoască dorul tău de Dumnezeu, Prea Sfinţite Părinte, cei ce se îngrijesc de cele trecătoare şi cum să Te primească pe Tine, Doamne al măririi, cei ce au inimi strâmte şi nemilostive? Căci Tu ai pătruns la robul Tău, numai când el a renunţat cu totul la sine şi nu a mai dorit nimic afară de Tine. Iar Tu ai venit la el şi Te-ai arătat în multe feluri preadumnezeieşti şi i-ai răpit mintea zile întregi la bunătăţile care îi aşteaptă pe Sfinţi, învăţându-l să trăiască nu ca un om pe pământ, ci ca pe un înger printre oameni. Trupul său l-ai făcut biserică a Ta şi inima lui un altar ceresc, răsplătind neîntrecut renunţarea lui la sine şi umplându-se de preacerească frumuseţea Ta, în care cântă veşnic: Aliluia!

Icosul al 8-lea:

Nu mă pricep mare rugătorule al Treimii, nu mă pricep să spun lacrimile tale de dor pentru Dulcele tău Iisus şi nici nu ştiu să spun pe îndelete bucuria ta îngerească, când cu Îngerii şi cu Sfinţii trăiai pe pământ ca o lumină din Rai şi nici cum ne asculţi pe noi, fiii tăi, zilnic, şi ne scoţi din multe păcate şi ispite. Mintea mea nu poate să te cuprindă pe tine, Părinte dumnezeiesc, şi nici să-ţi cânte ţie pe măsură, căci am văzut cât de mare te-a făcut pe tine Iubitorul de oameni Dumnezeu şi cât de mult te-a înfrumuseţat pe tine, mai mult decât pe fiii oamenilor, pe tine, cel iubit de cei credincioşi, care te fericesc şi îţi zic așa:

Bucură-te, cel ce te-ai sfinţit prin lacrimile iubirii de Dumnezeu;

Bucură-te, cel ce ai cunoscut nemurirea încă fiind în trup;

Bucură-te, cel ce ne-ai vorbit de cele cereşti pe măsura noastră;

Bucură-te, cel pe care îl cutremurau vieţile Sfinţilor, pentru că erai unul dintre ei;

Bucură-te, cel pe care Dumnezeu te-a iubit prin dorul tău neîncetat pentru curăţie;

Bucură-te, cel ce ai lăudat iubirea şi curăţia care vin de la Dumnezeu;

Bucură-te, cel ce te odihneai nespus în slujbele Bisericii;

Bucură-te, prietenul marelui Dumitru, Teologul;

Bucură-te, cel ce i-ai iubit pe Sfântul Simeon Noul Teolog şi Sfântul Grigorie Palama, cei de un cuget cu tine;

Bucură-te, cel ce izvorăşti din tine harul lui Dumnezeu, care ne sfinţeşte pe noi;

Bucură-te, după care tot sufletul credincios suspină şi îl doreşte călăuzitor în viaţă;

Bucură-te, cel ce ai cercetat Bisericile lui Dumnezeu şi pe cei cu viaţă sfântă i-ai ajutat ca un Părinte şi ca un Frate iubitor;

Bucură-te, izvorule de rugăciune pentru întreaga lume!

Condacul al 9-lea:

La Liturghia pământească te-ai împărtăşit cu Domnul, dar şi la cea cerească, o, minune!, încă fiind tu pe pământ, Raiul lui Dumnezeu l-ai văzut şi de el ne-ai vorbit, cu demonii te-ai luptat ca un înger pământesc şi i-ai făcut de ruşine, ai vindecat pe cei bolnavi de erezii şi de patimi diverse, dar ţi-ai plecat şi capul la cei mai mici decât tine şi ai învăţat de la ei. Şi pentru că te-ai făcut de mii de ori mai smerit în faţa lor şi Dumnezeu te-a înălţat mai presus de orice munte, ca să arzi orbitor pentru cei potrivnici, dar să mângâi şi să însufleţeşti pe cei ce strigă cu evlavie: Aliluia!

Icosul al 9-lea:

Neclintit stăteai în genunchi la rugăciune deşi erai bătrân de zile şi bolnav, spre ruşinea celor puternici şi tineri, şi te concentrai la rugăciune ca un biruitor al gândurilor şi al patimilor, Prea Sfinţite. Vorbele tale erau cumpănite, blândeţea şi iubirea ta inundau pe cei cu care vorbeai, zâmbetul şi râsul tău erau pline de o copilărie sfântă iar trupul tău, aplecat de nevoinţă întrucâtva, arăta tuturor că tu eşti Părintele smerit şi brav în războaie, doctorul celor ce pătimesc, ascultătorul smerit al necazurilor, prietenul celor umiliţi şi al celor ce cu credinţă îţi cântă ție așa:

Bucură-te, măreţie a nevoinţei într-o lume pustiită de largheţe morală;

Bucură-te, crinule ceresc, care ne cucereşti cu parfumul minunilor tale;

Bucură-te, cel ce eşti odihna preoţilor nevoitori;

Bucură-te, luminarea celor ce trudesc dar nu au multă ştiinţă de carte;

Bucură-te, fiul ascultării de Dumnezeu, care înveţi umilinţa întru cunoştinţă şi răbdare;

Bucură-te, cel ce chemi pe toţi la pocăinţă şi iertare;

Bucură-te, purtătorul sarcinilor fraţilor săi;

Bucură-te, naiul la care s-a cântat dorul şi jalea poporului amărât;

Bucură-te, cel ce opreşti tristeţea să se lăţească;

Bucură-te, cel ce eşti mai mare decât timpul în care ai trăit;

Bucură-te, cel ce cutremuri pe cei delăsători şi slabi în credinţă şi îi faci să se gândească la viaţa lor;

Bucură-te, familia celor care nu sunt iubiţi de cei din familia lor;

Bucură-te, izvorule de rugăciune pentru întreaga lume!

Condacul al 10-lea:

Mare durere a fost în inima ta, când prea buna ta soţie, Prea Cuvioase, a trecut la Domnul cu pace, mult ai plâns pentru cea unită cu tine într-un trup de Dumnezeu şi dragostea ta şi smerenia ta au crescut şi mai mult, căci orbind cu ochii trupeşti, nu ai mai vrut să mai vezi nimic nici cu cugetul din lumea aceasta, ci te-ai mutat şi mai mult întru cele veşnice, rugându-te neîncetat cu lacrimi şi aducându-ţi aminte de păcatele tale. O, Prea puternicule nevoitor, tu ai învins neputinţa trupului şi a minţii tale obosite, tu şi în preajma adormirii tale ne-ai înmărmurit cu atâta răbdare şi îngăduinţă, căci ai întărit, tu, cel îndurerat, pe cei îndureraţi şi ţi-ai adus aminte în rugăciune de fiii tăi, purtându-i cu dor şi cu părintească grijă, şi cântând duios: Aliluia!

Icosul al 10-lea:

Lacrimile tale au fost auzite, rugăciunea ta a fost primită Sfinte al lui Dumnezeu, şi ţi s-a descoperit ţie Ziua Judecăţii Domnului şi cum vei arăta tu atunci. O, Părinte Sfinte, căci te-ai văzut plin de lumină împreună cu soţia ta şi pe fiica ta ai văzut-o într-o lumină cernită şi ai prorocit despre ea că va avea o viaţă tristă fără tine. Şi ai dat, Iubitorule de adevăr, ucenicului tău preaiubit cuvintele tale ca să le facă cunoscute şi cu smerenie i-ai făgăduit că te vei ruga pentru el şi îi vei ajuta, dacă Domnul te va milui, şi pe toţi i-ai asigurat de rugăciunea ta veşnică, de care acum ne împărtăşim cu multă recunoştinţă, şi îţi cântăm aşa, Prea Sfinţite:

Bucură-te, cel ce ai învins boala, durerea şi neputinţa cu harul lui Hristos;

Bucură-te, cel ce ai făcut veseli pe cei care te iubesc, căci au văzut trecerea ta cu Sfinţii;

Bucură-te, cel ce ne-ai învăţat până la sfârşit, că răbdarea ne va trece prin toate ispitele şi ne va duce la odihnă;

Bucură-te, cel ce ai prorocit revitalizarea credinţei ortodoxe în România şi ea se împlineşte;

Bucură-te, cel ce ai arătat că Dumnezeu împlineşte rugăciunile celor ce Îl iubesc pe El fără margini;

Bucură-te, cel ce ajuţi celor care se roagă şi stăruie în atenţia la mişcările inimii;

Bucură-te, cel ce strici înşelarea şi vrăjile demonice făcute celor credincioşi;

Bucură-te, cel ce te-ai umplut din belşug de puterea răstignirii patimilor şi a poftelor;

Bucură-te, cel ce eliberezi de frică şi de griji satanice pe cei ce se curăţesc de patimi;

Bucură-te, cel ce acoperi cu bunătatea ta pe cei înfriguraţi şi osteniţi de păcate;

Bucură-te, bucuria Bisericii universale şi a toată firea;

Bucură-te, Mărturisitorule şi Mucenicule al credinţei;

Bucură-te, izvorule de rugăciune pentru întreaga lume!

Condacul al 11-lea:

Ţi s-a descoperit mutarea ta la Domnul, Iubitorule de Dumnezeu, şi despre ea ai vorbit ucenicului tău, însă acoperit, căci vroiai să-l faci atent de sfârşitul Cuviosului Domnului, ca adormirea ta să-l pregătească a contempla voia lui Dumnezeu şi a vedea cum se naşte la cele veşnice cel ce a locuit printre oameni ca un înger. Şi te-ai despărţit de el cu cuvioşie, Părinte, şi Săptămâna Sfintelor Patimi a fost, după dorinţa ta, ultimele clipe ale vieţii tale pământeşti, căci mărturisindu-te şi împărtăşindu-te cu Paştiul nostru cel tainic, te-ai bucurat cu Domnul la învierea Sa, pregătindu-te să treci de la casa pământească la cea cerească, cântând ca şi acum: Aliluia!

Icosul al 11-lea:

Te-ai bucurat până la ultima clipă, Prea Fericite. Te-ai bucurat cu Dumnezeu şi de Dumnezeu. Şi după ce un vas de sânge ţi-a plesnit la cap, deşi aveai momente de amnezie, cu conştiinţă trează te rugai şi te pregăteai pentru a merge la Domnul. Aşa a binevoit El, după marea şi multa Sa milă, ca pe data de 4 mai, la ora 11 ziua, în Miercurea Luminată, de Sfânta Pelaghia, să te mute la cei de sus, pe tine, cel ce aşteptai dezlegarea de cele de jos şi întâlnirea cu Hristos, cu Prea Curata Sa Maică, cu Sfinţii şi Îngerii şi cu soţia ta preaiubită, şi de care vorbiseși neîncetat. Primeşte dar, Părintele nostru, aceste laude de la noi şi te roagă pentru nemernicii tăi fii, pentru cei ce-ţi cântă ţie cu credinţă:

Bucură-te, a cărui adormire a fost plină de lumina Învierii Domnului;

Bucură-te, cel ce te-ai bucurat de clipa mutării tale cu Sfinţii;

Bucură-te, cel ce ai văzut că moartea este trecere lină pentru cei care s-au curăţit de patimi;

Bucură-te, cel ce ne-ai lăsat pe pământ Sfinte Moaşte nestricate şi frumoase;

Bucură-te, la a cărui adormire s-au cântat imne de bucurie;

Bucură-te, cel ce aveai faţa luminoasă în sicriu;

Bucură-te, cel pe care te-au plâns cei care au fost iubiţi de tine;

Bucură-te, primăvara noastră, care ai copleşit primăvara cea plină de miresme;

Bucură-te, cel prohodit de ucenicii săi ca Sfânt Părinte al Bisericii;

Bucură-te, cel care uneşte pe cei care nu se cunosc, dar care sunt cunoscuţi de către Dumnezeu;

Bucură-te, cel ce ne umpli inimile de raiul rugăciunilor tale;

Bucură-te, cel ce cinsteşti pe cei ce te cinstesc pe tine;

Bucură-te, izvorule de rugăciune pentru întreaga lume!

Condacul al 12-lea:

De Izvorul Tămăduirii ai fost îngropat, Prea Fericite, în Vinerea Luminată şi atunci, Sfântul şi Dreptul Iov, Multpătimitorul, pomenit în acea zi, a arătat că ai învins acest neam păcătos şi curvar cu suferinţa ta şi te-ai mutat de la chin la lumină, de la tristeţe la bucurie şi de la răutate la pace. Cu bucurie în inimă te-au dus ucenicii tăi la mormânt, pe când alţii cu tristeţe, pentru că tu le spuneai în inimă celor dintâi, ca să se bucure că ai primit cununa mântuirii şi să nu fie trişti şi să cânte Celui ce ne mântuieşte pe noi: Aliluia!

Icosul al 12-lea:

Şi prohodit de doi preoţi ai fost aşezat deasupra soţiei tale, şi, chiar dacă cripta ta s-a închis şi faţa ta preaminunată şi preaiubită nu am mai văzut-o, ucenicii tăi au rămas plini de har şi de bucurie pentru mântuirea ta, rugându-se şi vorbind cu tine, ca şi atunci când erai printre ei şi chemându-te în fiecare zi lângă dânşii. Căci ei aşteaptă, Iubite Părinte, ca să se deschidă iarăşi mormântul şi să se vadă cum a proslăvit Domnul pe alesul Său, pe robul Său multpătimitor şi să primească din sânul pământului pe comoara lor înapoi, pe cel pe care îl fericesc aşa:

Bucură-te, Părintele a mulţi fii şi fiice;

Bucură-te, al cărui mormânt lucrează minuni celor ce se roagă cu credinţă;

Bucură-te, cel te-ai arătat celor ce te iubesc pe tine şi le-ai arătat că eşti viu;

Bucură-te, cel ce hrăneşti pe cei credincioşi cu harul tău;

Bucură-te, a cărui pomenire este vie şi nealterată în cei ce te-au cunoscut;

Bucură-te, cel ce asculţi grabnic rugăciunile celor ce te cheamă;

Bucură-te, cel ce ne ridici din nesiguranţa şi din îndoielile de tot felul;

Bucură-te, cel ce reverşi har pe buzele celor ce îţi cântă ţie;

Bucură-te, şi fii cu noi pentru totdeauna;

Bucură-te, şi dă-ne nouă să fim cu tine în Împărăţia lui Dumnezeu;

Bucură-te, şi ne uneşte pe vecie, prin rugăciunile tale, cu lumina dumnezeiască;

Bucură-te, fericirea noastră şi frumuseţea noastră;

Bucură-te, izvorule de rugăciune pentru întreaga lume!

Condacul al 13-lea:

Primeşte, Iubitorule de Dumnezeu Părinte, lauda şi rugăciunea noastră, Prea Fericite, şi nu ne trece cu vederea nici acum şi nicicând, pe noi care cădem la tine cu credinţă şi aducem prin tine laudă şi mulţumire lui Dumnezeu pentru toate. Ai grijă de noi şi ne apără cu sfintele tale rugăciuni neîncetate de tot răul, de toată primejdia şi ispitirea, sprijinindu-ne ca să cântăm pe veci: Aliluia!

(Acest condac se zice de trei ori)

Apoi iarăşi se zice Icosul Întâi : Părinţii tăi Fericite, Ştefan şi Petra… şi Condacul întâi : Te fericim pe tine, preacuvioase Părinte …; şi se face otpustul.

Apoi se citeşte această rugăciune:

Fericite Părinte Ilie, aşteptarea plină de dor a sufletelor noastre şi Părintele cel dulce al inimilor noastre, cel ce ai petrecut pe pământ viaţă îngerească şi de a cărui rugăciune vrăjmaşii demoni s-au înspăimântat şi se înspăimântă când ne rugăm ţie cu credinţă, iată venim la tine cu dragoste şi ne rugăm ţie, ca să nu ne uiţi pe noi fiii tăi niciodată şi după cum ai promis celor ce ne vom ruga ţie, că ne vei asculta pe noi, păzeşte dar în pace viaţa noastră şi ne dă nouă a urma poruncile Domnului cu bucurie şi cu umilinţă recunoscătoare.

Înviază în noi gândul cel bun, sârguincios, al rugăciunii şi al statornicei gândiri la păcatele noastre, Părinte. Ridică-ne pe noi din amorţeala păcatului şi a lenei apăsătoare şi demoralizatoare şi ne învaţă să fim sârguincioşi în fapte bune, prieteni de conştiinţă aproapelui nostru, iertători şi milostivi, smeriţi şi plini de răbdare în ispite, cu credinţă neşovăielnică şi cu dragoste neţărmurită în mila şi ajutorul lui Dumnezeu, ale Celui care ne păzeşte neîncetat şi ne iartă nouă nespusele şi prearelele noastre păcate din toată vremea şi tot ceasul.

Ca unul care ai cunoscut din destul răutatea şi invidia şi indiferenţa cea rea a oamenilor faţă de tine şi duşmănia fără de astâmpăr a demonilor, dă-ne nouă, Prea Cuvioase, har şi putere dumnezeiască, pentru ca să înmuiem inimile celor care ne stau împotrivă şi ne îndurerează şi să biruim uneltirile cele de multe feluri ale demonilor care ne enervează tot timpul.

Tu, cel ce te-ai umplut de rugăciune nestinsă şi ai gustat rodul ostenelilor cu prisosinţă în viaţa ta cu noi şi ne-ai învăţat pe noi să îndrăznim întru Domnul, căci El ne va da putere să biruim toate, trimite harul rugăciunilor tale şi nouă, nevrednicilor, şi mişcare neîncetată spre mărturisire şi spre slavoslovie, ca să înţelegem şi să ne bucurăm de cuvintele insuflate de Dumnezeu şi de rânduielile cele prea sfinte şi preadrepte ale Bisericii lui Hristos.

Luminează mintea noastră, Sfinte al lui Dumnezeu, luminează mintea şi inima noastră ca să trăim cu cuvioşie în viaţa noastră, să fim mireasmă a lui Dumnezeu în faţa Îngerilor şi a oamenilor şi să ne purtăm ostenelile cu smerenie şi cu bunăvoinţă, căci aşa vrea Dumnezeu să fie cei ai Săi: smeriţi şi cu inimă bună.

Şi acum, şi la sfârşitul vieţii noastre şi la Judecata particulară şi la Înfricoşata judecată a lui Dumnezeu, să fii împreună cu noi, Părintele nostru, împreună cu Prea Curata Stăpână, cu toţi Sfinţii şi cu toate Puterile cereşti şi îngereşti, ca să ne mântuim şi noi păcătoşii şi întru Împărăţia lui Dumnezeu să fim cu toţii, împreună slăvind pe Tatăl, pe Fiul şi pe Sfântul Duh, Treimea cea mai presus de cuget şi de cuvânt, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin!

La 4 ani de la adormirea Fericitului Ilie văzătorul de Dumnezeu (4 mai)

4 mai, 2009 Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș 4 comments

Odată cu acest articol încep să vorbesc (lucru de care m-am temut până acum) despre cea mai mare minune a vieţii mele, despre persoana şi opera Părintelui meu întru Domnul, de Fericitul Ilie văzătorul de Dumnezeu, pe care îl consider, pe drept şi în cunoştinţă de cauză, cel mai mare teolog isihast al secolului al XX-lea, care este complet necunoscut marelui public şi a cărui operă comentată aproximez a ajunge la 2000 de pagini.

I-am fost ucenic timp de 11 ani de zile şi opera sa manuscriptică mi-a fost dată ca pe o comoară de mare preţ, de care nu voi fi vrednic niciodată. Sunt încă în faza de transcriere a textelor, pentru ca, mai apoi, să fac comentarii la grelele sale texte, pline de revelaţii şi de prorocii.

Opera sa e un Sfântul Dionisie Areopagitul şi un Sfântul Simeon Noul Teolog la un loc: condensată, care necesită explicaţii la fiecare cuvânt şi a cărei adâncime nici măcar nu o pot intui. De aceea, vă rog să nu trageţi concluzii finale, până când nu veţi citi toată opera sa, şi până nu înţelegeţi cum a fost posibil, ca un tânăr mirean, în puşcăriile comuniste, după 12 ani de rugăciune a inimii să ajungă să stea în lumina dumnezeiască zile în şir şi să aibă vedenii dumnezeieşti ca marii Părinţi ai Bisericii.

La timpul potrivit voi edita noi şi noi detalii. Astăzi, 4 mai 2009, se împlinesc 4 ani de la adormirea sa şi Fericitul Ilie, pe mine, nevrednicul său fiu, m-a povăţuit ca să vă vorbesc, pentru prima dată, despre el. A adormit cu durerea vie, mistuitoare, că scrierile sale nu au putut fi editate şi, prin aceasta, să îi ajute, în mod esenţial, pe oameni. De aceea, ceea ce fac acum e o odihnire a duhului său şi un act de cea mai mare reverenţă faţă de sine.

Totul este o minune! Şi eu, cel care scriu aceste lucruri, mă simt extrem de mic pe lângă măreţia omului de care vreau să vă vorbesc şi de a cărui mărinimie, mai presus de orice nădejde, m-am învrednicit.

Fie ca să nu vă smintiţi întru noi, ci să daţi slavă Prea Sfintei Treimi, pentru că Biserica noastră românească a rodit o astfel de personalitate incalificabilă!

[Pagina de titlu manuscriptică]

Scrierile complete ale

Fericitului Ilie văzătorul de Dumnezeu

şi viaţa sa,

comentate

ucenicul şi fiul său întru Domnul,

Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruş

2003-

[Fragmentul de mai jos este introducerea făcută primului volum al operelor sale şi reprezintă 5 pagini tehnoredactate din primul volum, în care descriu modul cum m-am întâlnit cu Fericitul Ilie.]

Introducere

Înainte de a mă decide pentru acest format al cărţii şi pentru că nu mă gândeam că Prea Curata Stăpână, Pururea Fecioară Maria va vrea să am de scris atât de mult despre el, am scris pe 29 iunie 1999 unsprezece foi, pe care i le-am arătat Învăţătorului.

Era un moment, când tocmai ieşisem din multe alte degringolade ale vieţii mele şi vroiam să-mi exprim iubirea, bucuria, recunoştinţa faţă de el. Cred că era un act de certificare al vieţii mele, dar şi de pocăinţă în acelaşi timp.

Ieşeam, cu ajutorul lui, iarăşi la lumină, dar încă multe din mine erau tulburi. Tocmai de aceea, nu-mi mai doresc să reiterez punct cu punct cele ce i-am dat atunci să citească, însă mă voi referi la câteva lucruri foarte importante, legate de întâlnirea mea cu el.

Nu aveam cum să mă întâlnesc cu Părintele meu, fără ca Dumnezeu să lucreze prin profesoara mea de Biologie – doamna Cosac – singura profesoară de la Seminar, care m-a primit în casa ei şi s-a comportat cu mine foarte matern.

Mi-a dat ocazia să împrumut cărţi din biblioteca sa personală şi pentru mine era o mare bucurie. Mă simţeam singur, neajutorat şi lipsit de multe lucruri; în primul rând de sinceritate şi de cărţi.

Un tânăr ca mine, care venea de la ţară, avea multe handicapuri şi aveam nevoie de oameni care să îmi fie aproape. Cred că aveam 17 ani pe atunci. Văzând că nu mai îmi doresc cărţile pe care mi le putea oferi dânsa, mi-a spus că îmi va face cunoştinţă cu „Cineva”, care îmi va plăcea foarte mult. A avut mare dreptate! Când Dumnezeu lucrează prin oameni atunci lucrurile îţi întrec toate aşteptările.

Nu mai ştiu cum arătam pe atunci, însă eram un mare dezastru spiritual, cu siguranţă, chiar dacă unii mă lăudau, pentru anumite lucruri.

Am primit adresa. Eram în oraşul Turnu Măgurele (Judeţul Teleorman), unde timp de 5 ani am făcut Seminarul Teologic. Adresa era: Strada Griviţei, nr. 93.

Eram înfometat să cunosc viaţa duhovnicească, deşi nu mi-am dat seama mult timp de acest fapt. Am ajuns cu frică la poartă, cu emoţie. Nu ştiu cum am reuşit să-l strig. L-am strigat totuşi, dar fără prea multă încredere.

Poarta de lemn îmi dădea ocazia ca să-l văd. Când a ieşit din casă şi s-a îndreptat spre poartă, spre mine, atunci s-a întâmplat o mare minune. Dumnezeu mi-a îngăduit să îl cunosc cu adevărat. El mi-a spus cine e acest om. Pentru o clipă – o, ce clipă dumnezeiască! – am văzut în locul lui, a Părintelui meu, a viitorului meu Tată duhovnicesc – şi pe care îl simt mult mai intens, decât pe oricine altcineva – o coloană de lumină dumnezeiască, un stâlp de lumină, ce unea cerul cu pământul, pământul cu cerul. A fost zguduitor şi definitiv acest prim contact cu el.

Mai înainte de a-mi spune vreun cuvânt, de a-mi spune ceva, am înţeles că îi voi fi întotdeauna rob, un rob al dragostei şi că eu, nu ştiu nimic, nu cred să mai ştiu ceva, care să stea în faţa lui.

Nu pot să spun cât de fericit şi uluit eram atunci, dar vă puteţi da seama şi singuri. Preamilostivul Dumnezeu a vrut ca să nu mă împotrivesc acestui om, acestui Sfânt al Său şi de aceea m-a învăţat să-l iubesc şi să-l preţuiesc, mai înainte de a-mi spune ceva şi de a auzi ceva de la el.

Era spre seară, dar era totuşi lumină. Înfăţişarea sa era majestuoasă. M-a cucerit, m-a învăluit prezenţa sa şi m-a înălţat. Numai privindu-l…doar privindu-l. Oamenii duhovniceşti au o frumuseţe pe care nu le-o poate lua timpul, bătrâneţea, boala. Prezenţa Sfântului Duh din ei îi face impunători, energici, plini de bărbăţie duhovnicească şi de multă pace, de multă bucurie, de multă dragoste, de multă simplitate copilărească.

Mi-a deschis poarta şi mi-a strâns mâna iar eu, nici nu mai ştiu ce am bâiguit atunci. Mi-a strâns mâna cu o autoritate, care mi-a intrat în sânge parcă, în adâncul inimii. Şi atunci mi-a dat să citesc un curs de filosofie, un curs tipărit, o carte, pe care am citit-o cu nesaţ. Nu ştiam cum s-o termin mai repede, ca să pot să i-o restitui şi să pot vorbi, să pot vorbi cu el.

Cu această ocazie i-am cunoscut scrisul, acel scris tremurat, de multe ori lizibil dar şi cu multe părţi aproape ilizibile, pe care am încercat mai apoi să-l descifrez, după orice crâmpei de foaie. Ştiam atunci unde voi ajunge? Nu, în niciun caz! Dumnezeu rânduieşte lucrurile sau lucrurile pe care ţi le doreşte Dumnezeu sunt tocmai reversul a ceea ce vrei tu.

A doua întâlnire a noastră a avut loc în apartamentul domnişoarei Green – fiica sa – din blocul T 6. Stam pe două scaune, la masa lui de lucru. Ne lumina o veioză şi, de jur împrejur, zecile de cărţi ne ascultau în tăcere.

Ne-am dat seama că avem un obicei comun: stăm cu piciorul sub fund uneori, atunci când suntem aşezaţi pe un scaun, dar, esenţialul lucru pe care l-am înţeles amândoi era acela, că parcă ne cunoaştem din totdeauna.

Confesiunile ni le-am făcut fără nicio jenă, deşi eu nu aveam nici 18 ani iar el era trecut de 70 de ani. Nimeni până la el nu mă socotise altceva decât eram: un adolescent cu multe lipsuri. Dar el m-a făcut egalul său, din mărinimia care i-a fost caracteristică toată viaţa.

Am vorbit până aproape de 12 noaptea. Am vorbit în continuu şi vorbeam cu o revărsare de mare bucurie. Era o sărbătoare a inimii, a conştiinţei.

Cred că faptul de a nu ţine cont de diferenţa de vârstă, de diferenţa de experienţă sau de caracter şi totuşi să poţi să comunici, să fii sincer în mod desăvârşit e un semn de supremă nobleţe şi acest lucru a existat între noi doi.

Eu am tăcut iar el mi-a vorbit. Am răspuns când am fost întrebat şi am întrebat, atunci când am crezut că trebuie să o fac. Mi-am mărturisit inima, durerile, neînţelegerile, păcatele, aspiraţiile, am discutat despre ce am făcut şi despre ce trebuie să fac, despre Sfinţii lui Dumnezeu şi despre tot ce se putea discuta cu multă cuviinţă.

Aveam anumite ore de vizită, şi ele, aceste ore, erau orele mele de sărbătoare. Luam cărţi de la el, le împrumutam, le citeam cu nesaţ şi le repuneam pe rafturi la loc. Nu am îndrăznit – decât aluziv – să-i spun că îl consider – şi asta pe drept cuvânt – cel mai mare Sfânt isihast şi mistic al vremii noastre şi că îl iubesc fără termeni de comparaţie, şi de aceea l-am numit „Maestre”, dar şi aşa, cu multă stinghereală.

Pentru mine „Maestre” nu era decât un cuvânt-paravan, care ascundea cuvinte mult mai profunde, cuvinte adânci, în care mă pierdeam cu totul sau în care mă dăruiam lui cu totul.

Mă bucuram că am un Părinte duhovnicesc, că am un Învăţător, că am un Sfânt lângă mine şi că un astfel de Sfânt, inimaginabil de frumos şi nesperat de găsit tocmai atât de aproape, vrea să vorbească cu mine şi eu să-i fiu prieten şi, mai ales, un fiu şi, nu în ultimul rând, singurul său ucenic cu care rezonează la modul profund. Aceasta era o mare minune şi a fost şi este un mare dar al lui Dumnezeu pentru mine.

Într-o zi, el şi-a dat seama că îi lipseşte Coranul şi o altă carte şi m-a acuzat că i le-am luat eu. Dar eu nu le luasem; nu ştiam unde sunt. Am simţit atunci, că pământul parcă se deschide sub mine. Ştiam că nu le luasem eu şi încercam să fiu calm, dar cu toate acestea, dârdâiam de emoţie. Nu mi-a fost frică niciodată în faţa sa, dar dragostea mea pentru el era foarte atentă la orice îl jena sau supăra.

I-am vorbit cu multă sinceritate. I-am spus că habar am de ce s-a întâmplat cu ele, că nu eu sunt de vină că ele îi lipsesc.

S-a uitat în ochii mei şi m-a crezut. De atunci am început să notez cărţile pe care le luam de la el, pe un notes sau pe o foaie, lucru pe care l-am făcut până în ziua, când el mi-a spus : „Tu eşti unul din familie. Nu mai e nevoie!…”.

El a fost sincer. A fost tot ce nu aveam eu şi tot ce nu crezusem să am vreodată şi mă găseam şi mă găsesc foarte nevrednic faţă de fiecare clipă petrecută cu el şi faţă de fiecare lucru primit de la el.

Înălţimea dumnezeiască a viaţii lui mi-a luminat viaţa, deşi nu mi-a impus niciodată nimic. Mă simţeam liber în faţa lui şi cu el dar, în acelaşi timp, îmbrăţişat cu multă dragoste şi, îmbrăţişarea sa, ţinea loc de întreaga lume.

Canonizarea Sfântului Patriarh Atanasie al III-lea al Constantinopolului [2 mai 2009]

4 mai, 2009 Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș 2 comments

Pe 5 martie 2008, la propunerea Episcopiei Dunării de Jos, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotărât introducerea în calendarul BOR a cinstirii unui nou sfânt, care a trăit pe pământurile noastre în secolul al XVI-lea, Sfântul Ierarh Atanasie al III-lea, patriarhul Constantinopolului.

Acest sfânt era înscris deja în calendarul Bisericii Greciei, al celei Ruse şi al Bisericii din Ucraina, având ca dată de prăznuire ziua de 2 mai. Astfel, hotărârea Sfântului Sinod al BOR exprimă o recunoaştere a sfinţeniei vieţii unui înţelept şi bun ierarh, care a slujit cu dragoste Biserica lui Hristos în scaunul Patriarhiei Ecumenice, dar a păstorit şi creştinii de la Dunărea de Jos timp de 12 ani.

Sfântul Atanasie Patelarie s-a născut în anul 1580 în oraşul Rethimno din insula Creta, primind la botez numele de Alexios. După ce studiază la înaltele şcoli din insula natală, Alexios intră în viaţa călugărească, mai întâi la Mănăstirea „Sf. Ecaterina“ din Muntele Sinai, unde va fi călugărit cu numele de Anania, iar mai apoi la Mănăstirea „Sf. Atanasie“ din Tesalonic.

În scurt timp ajunge la Muntele Athos, intrând în obştea Mănăstirii Esfigmenu (sau Xeropotam). De aici pleacă în pelerinaj la Locurile Sfinte şi la vechea mănăstire din Sinai. Sfârşindu-şi călătoria, se întoarce în Sfântul Munte, găsindu-şi un loc retras aproape de Kareia, unde petrece în rugăciune, post şi priveghere. Aici este hirotonit ieromonah, primind numele de Atanasie.

În anul 1626, o veche scriere grecească arată că Sfântul Atanasie se afla în Ţara Românească, unde profesa ca dascăl pentru fii de boieri.

Datorită virtuţilor şi cunoştinţelor sale, patriarhul ecumenic Chiril Lucaris îl cheamă pe Sfântul Atanasie la Constantinopol. În anul 1631 este ales Mitropolit al Tesalonicului, iar trei ani mai târziu, pentru scurtă vreme, Sfântul Atanasie va ocupa şi scaunul patriarhal al Constantinopolului.

Pe când încă era mitropolit al Tesalonicului, Sfântul Atanasie a avut de înfruntat presiunile orânduirii turce, care cerea noi taxe. A suferit chinuri şi umilinţe care îl fac să părăsească eparhia şi să ia calea pribegiei. Ajunge la Roma, dar aici este profund dezamăgit: i se cerea să accepte şi să iscălească o mărturisire de credinţă catolică în schimbul ajutorului pe care-l sperase.

Sfântul Ierarh va găsi însă sprijin şi ocrotire în Ţara Moldovei.

Sfântul care „stă pe tron“

Cu învoirea voievodului Vasile Lupu şi cu încuviinţarea Sfântului Mitropolit Varlaam al Moldovei, patriarhul ecumenic Atanasie este găzduit la Mănăstirea „Sfântul Nicolae“ din Galaţi, în anul 1642, unde va sluji până prin 1653, când pleacă după ajutoare în Rusia.

Un călător contemporan cu Sfântul Atanasie, diaconul Paul de Alep, ne informează că patriarhul Atanasie avea în grija sa şi păstorirea credincioşilor din Brăila, oraş aflat sub stăpânire otomană şi unde se găsea sediul Mitropoliei Proilaviei.

Cu siguranţă că mitropolitul îi încredinţase Sfântului Atanasie dreptul de a hirotoni preoţi şi diaconi, pentru partea de sud a Moldovei, şi de a îndruma viaţa credincioşilor de la Dunăre. Sfântul Ierarh se îngrijea şi de biserica Mănăstirii „Sfântul Nicolae“, pe care, într-o scrisoare înmânată ţarului Rusiei, în vara anului 1653, o numeşte „mănăstirea mea de la Galaţi“.

Deşi avea o vârstă venerabilă (74 de ani), multele trebuinţe ale mănăstirii îl determină pe fostul patriarh să plece în Rusia, sperând în ajutorul ţarului.

Pe drumul de întoarcere spre Galaţi, în anul 1654, obosit de greutatea drumului, Sfântul Atanasie îşi dă sufletul în mâinile lui Dumnezeu la Mănăstirea „Schimbarea la Faţă“ din Lubensk, în Rusia Mică (Ucraina de astăzi), la 5 aprilie 1654, în a treia zi a Sfintelor Paşti.

Înveşmântat cu toate însemnele ierarhice, este înmormântat în jilţ, fiind înhumat într-un mormânt săpat sub soleea bisericii, în faţa sfântului altar. Acest mod de îngropare l-a făcut cunoscut pe Sfântul Atanasie în lumea slavă sub denumirea de Atanasie sideaşcii, adică „sfântul care şade“ (stă pe tron).

După opt ani de la mutarea sa la veşnicele lăcaşuri, prin descoperire dumnezeiască, trupul fericitului patriarh Atanasie s-a aflat neputrezit. Cu binecuvântarea mitropolitului Kievului, sfintele moaşte au fost aşezate cu mare cinste şi evlavie în partea dreaptă a bisericii, în ziua de 1 februarie 1662, iar pomenirea sa s-a hotărât a se face în fiecare an, la 2 mai, ziua cinstirii Sfântului Atanasie cel Mare.

Astăzi, sfintele sale moaşte, care săvârşesc multe minuni, se păstrează în Catedrala „Buna Vestire“ din Harkov, într-o raclă aşezată lângă altarul din partea dreaptă a sfântului lăcaş.

Cinstit la Dunărea de Jos

Deşi puţin cunoscut în rândurile credincioşilor gălăţeni, Bunul Dumnezeu, „Cel ce este minunat întru Sfinţii Săi“, l-a readus pe Sfântul Atanasie în evlavia creştinilor de la Dunărea de Jos.

Astfel, în data de 12 octombrie 2000, Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I al Constantinopolului împreună cu patriarhul de vie memorie al Bisericii Ortodoxe Române, Teoctist, au binecuvântat o placă omagială pe peretele de la intrarea în Biserica „Sfântul Nicolae“, pe care este gravată următoarea inscripţie:

„În această biserică a slujit între anii 1642-1653 patriarhul ecumenic Atanasie Patelarie, alungat de turci de pe tronul Constantinopolului, stabilindu-şi reşedinţa în chiliile Mănăstirii „Sfântul Nicolae“, cu îngăduinţa voievodului Moldovei – Vasile Lupu. S-a aşezat această comemorativă placă astăzi, 12 octombrie 2000, de către Sanctitatea Sa Bartolomeu I, Patriarhul Ecumenic al Constantinopolului, şi de Preafericitul Teoctist, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, din iniţiativa Preasfinţitului Casian, Episcopul Dunării de Jos“.

Prima slujbă închinată Sfântului Atanasie în ţara noastră s-a săvârşit în Biserica parohială „Sfântul Nicolae“ din Galaţi, în zilele de 1-2 mai 2004, la care a participat şi chiriarhul Dunării de Jos.

Apoi, ca urmare a unei intense corespondenţe purtate, începând cu anul 2003, între Înalt Preasfinţitul Mitropolit Nicodim al Harkovului şi Bogoduhovului şi Preasfinţitul Episcop Casian, ierarhul ucrainean a răspuns cu bunăvoinţă solicitării chiriarhului Dunării de Jos şi a oferit în dar o frumoasă icoană a Sfântului Atanasie, în care se păstrează şi o părticică din moaştele sfântului ierarh.

În luna octombrie a anului 2004, o delegaţie a Eparhiei Dunării de Jos a efectuat un pelerinaj la Harkov, de unde a adus la Galaţi cinstitele moaşte mult aşteptate. Sfintele relicve au fost primite cu mare entuziasm la Catedrala episcopală, în ziua de 26 octombrie 2004, de către Preasfinţitul Casian, înconjurat de preoţi, monahi, reprezentanţi ai autorităţilor locale, studenţi, seminarişti, profesori şi elevi şi numeroşi credincioşi.

După 350 de ani de la mutarea la Domnul, Sfântul Atanasie a intrat, astfel, în calendarul spiritual al zonei Dunării de Jos. Sfintele sale moaşte sunt venerate an de an de mii de credincioşi, atât la ziua de prăznuire a sfântului, cât şi cu prilejul altor pelerinaje, procesiuni şi manifestări creştine. Biserica Mănăstirii „Sf. Nicolae“ din Galaţi, astăzi biserică parohială, a primit ca ocrotitor spiritual şi pe Sfântul Atanasie, iar, la iniţiativa ierarhului locului, o nouă biserică, construită în cartierul Micro 18 din Galaţi, a fost închinată ocrotirii aceluiaşi mare ierarh şi sfânt al Bisericii Ortodoxe.

Din darul lui Dumnezeu, credincioşii de aici îl au din nou printre ei pe Sfântul Atanasie, prin părticica moaştelor sale, dar şi prin binecuvântarea şi ocrotirea sa. Ca şi la Harkov, şi la Galaţi, dreptmăritorii creştini se roagă neîncetat Sfântului Ierarh Atanasie, iar sfântul le vine grabnic în ajutor, căci, an de an, o minune se întâmplă mereu la sfintele sale moaşte: slujitorii care schimbă sfinţitele veşminte arhiereşti ale Sfântului dau mărturie că, de fiecare dată, tălpile ciorapilor de lână pe care le pun în picioarele sfântului sunt tocite şi găurite, deşi celelalte odăjdii sunt neatinse – Sfântul „aleargă“ în continuare spre ajutorul celor ce îl cheamă în rugăciune.

În perioada 1-3 mai 2009, în Episcopia Dunării de Jos au avut loc manifestările dedicate proclamării cinstirii Sfântului Ierarh Atanasie Patelarie, patriarhul Constantinopolului, care a locuit şi a slujit vreme de 12 ani la Mănăstirea „Sfântul Nicolae“ din oraşul Galaţi, în vremea domnitorului Vasile Lupu şi a Sfântului Mitropolit Varlaam al Moldovei.

Cu acest prilej, o delegaţie a Mitropoliei de Veria, din Grecia, a adus, pe 1 mai, la Catedrala episcopală din Galaţi, moaştele Sfântului Grigorie Palama, arhiepiscop al Tesalonicului, în al cărui scaun a păstorit şi Sfântul Atanasie.

Manifestările au continuat sâmbătă, cu sfinţirea Bisericilor „Sfântul Nicolae“ şi „Sfântul Atanasie“. Ieri, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, PF Părinte Daniel, împreună cu 12 ierarhi ai Bisericii noastre şi doi din străinătate, a săvârşit Sfânta Liturghie, în cadrul căreia a avut loc şi proclamarea solemnă a cinstirii Sfântului Atanasie Patelarie.

Vineri, 1 mai, a fost ziua în care credincioşii din Episcopia Dunării de Jos au prelungit bucuria pascală şi s-au grăbit cu toţii, preoţi, călugări şi credincioşi, spre Catedrala episcopală din Galaţi, pentru a întâmpina cu credinţă şi cu dragoste moaştele Sfântului Grigorie Palama, arhiepiscopul Tesalonicului.

Delegaţia din Grecia, condusă de Înalt Preasfinţitul Panteleimon de Veria, Nausa şi Kampania, însoţit de IPS Mitropolit Iosif de Prykonnis, reprezentantul Sanctităţii Sale Bartolomeu I, Patriarhul Ecumenic de la Constantinopol, şi de alţi ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române, care a adus în Eparhia Dunării de Jos moaştele Sfântului Grigorie Palama, a fost întâmpinată de Preasfinţitul Episcop Casian, alături de care s-au mai aflat Preasfinţitul Calinic al Argeşului şi Muscelului, Preasfinţitul Visarion al Tulcii, şi Preasfinţitul Corneliu Bârlădeanul, Arhiereu-Vicar al Episcopiei Huşilor.

La aceste momente de binecuvântare şi bucurie pentru Eparhia Dunării de Jos, porţile credinţei au fost larg deschise la Dunăre, natura întreagă s-a smerit în faţa Sfântului Grigorie Palama, teologul luminii, al harului şi al rugăciunii, iar cei aproape două mii de clerici şi credincioşi, răsfiraţi peste tot în jurul Catedralei episcopale, au dăruit Sfântului Grigorie Palama o îmbrăţişare tainică.

Alaiul sărbătoresc al ierarhilor şi slujitorilor, evlavia credincioşilor, emoţia care se citea pe feţele cuminţi ale seminariştilor au creat o atmosferă de înaltă trăire spirituală, toţi aşteptându-l pe Sfântul Grigorie Palama pentru a-i binecuvânta şi pentru a lumina şi sfinţi sufletele tuturor celor ce i se vor închina cu credinţă.

Moaştele Sfântului Grigorie Palama au fost primite pe strada Domnească, în apropierea Catedralei episcopale din Galaţi, şi au fost purtate în procesiune, soborul ierarhilor, preoţilor, cântăreţii şi monahii prezenţi cântând irmoase din Canonul Învierii şi Troparul Sfântului, până pe esplanada din faţa Catedralei.

„Prin prietenia sfinţilor Tăi, dă-ne şi nouă prietenie sfântă“

Cu acest prilej, în Catedrala din Galaţi a avut loc o slujbă de mulţumire, la finalul căreia Preasfinţitul Casian al Dunării de Jos, împreună cu toţi ierarhii şi slujitorii Catedralei, a purtat moaştele Sfântului Grigorie Palama pe podiumul din faţa sfântului lăcaş, unde episcopul de la Galaţi a ţinut un cuvânt de întâmpinare prin care şi-a exprimat bucuria sosirii moaştelor Sfântului Grigorie Palama:

„Sfântul Grigorie ne-a învăţat şi pe noi să facem sufletele noastre candele. În loc de ulei să aşezăm faptele cele bune, în loc de feştilă, dragostea şi să aprindem această candelă cu lumina harului Duhului Sfânt“, a spus Preasfinţia Sa. În continuare, a mulţumit Patriarhului Daniel şi Mitropolitului Panteleimon pentru aducerea la Galaţi a moaştelor Sfântului Grigorie Palama, cu prilejul proclamării solemne a cinstirii în Biserica Ortodoxă Română a Sfântului Atanasie Patelarie, arhiepiscopul Tesalonicului, care a vieţuit la Mănăstirea „Sfântul Nicolae“ din Galaţi între anii 1643-1654, în vremea voievodului Vasile Lupu.

Preasfinţia Sa a subliniat fericita întâlnire pe calea sfinţilor şi şi-a exprimat nădejdea rămânerii în această frumoasă şi trainică comuniune: „Rămâi cu noi, Doamne, prin sfinţii Tăi Grigorie şi Atanasie şi învaţă-ne să-ţi mulţumim pentru bucuria ce ne-o faci că ne-am întâlnit. Prin prietenia sfinţilor Tăi, dă-ne şi nouă prietenie sfântă, ierarhilor, preoţilor şi iubitului popor creştin de aici şi de pretutindeni. Bine aţi venit sănătoşi şi vă rugăm să fiţi cu adevărat acasă aici“, a mai spus Preasfinţitul Episcop Casian.

La rândul său, IPS Panteleimon de Veria a subliniat importanţa şi modelul vieţuirii Sfântului Ierarh isihast Grigorie Palama, mulţumind chiriarhului locului pentru invitaţia adresată şi exprimându-şi speranţa că şi prin aceasta se va întări legătura credincioşilor cu sfinţii lui Dumnezeu.

„Doresc să răspund la dragostea dumneavoastră, la nobleţea dumneavoastră, aducând în această perioadă a luminii, în perioada Învierii, pe Sfântul luminii, pe Sfântul Grigorie Palama, arhiepiscopul Tesalonicului. L-am adus astăzi pe Sfântul Grigorie Palama, care a binecuvântat şi meleagurile Veriei, pe care trăim noi, locuind în Mănăstirea Sfântului Ioan Botezătorul vreme de 5 ani, învăţându-ne să fim şi noi fii ai luminii. Este o bucurie deosebită că acum, în aceste zile, în care dumneavoastră sărbătoriţi aici pe Sfântul Atanasie Patelarie, se află în mijlocul nostru înaintaşul său la tronul Bisericii din Tesalonic, Sfântul Grigorie Palama“, a spus IPS Panteleimon.

După aceste momente, cinstitele moaşte au fost aşezate pe baldachinul din faţa Catedralei, la care credincioşii au început să se închine cu evlavie, iar în Catedrală a continuat slujba Privegherii.

Două biserici în cinstea Sfântului Atanasie, în oraşul de la Dunăre

Evenimentele de la Galaţi, legate de proclamarea cinstirii Sfântului Atanasie Patelarie, au continuat sâmbătă dimineaţa, în ziua de prăznuire a Sfântului Atanasie, când s-a săvârşit slujba de resfinţire a Bisericii „Sfântul Nicolae“, în urma lucrărilor de restaurare.

Slujba a fost oficiată de chiriarhul Dunării de Jos, alături de care s-au mai aflat IPS Mitropolit Iosif, reprezentantul Patriarhiei Ecumenice de Constantinopol, IPS Panteleimon de Veria, Preasfinţiţii Calinic al Argeşului şi Muscelului, Ambrozie al Giurgiului, Visarion al Tulcii, Macarie al Episcopiei Ortodoxe Române a Europei de Nord, Ciprian Câmpineanul, Episcop-Vicar Patriarhal, Ioachim Băcăuanul, Arhiereu-Vicar al Episcopiei Romanului, Corneliu Bârlădeanul, Arhiereu-Vicar al Episcopiei Huşilor.

Toţi credincioşii prezenţi s-au bucurat de marea lor sărbătoare şi de prezenţa atâtor ierarhi în biserica lor. „E un moment de mare sărbătoare şi bucurie sufletească pentru noi, credincioşii, pentru că părinţii noştri slujitori ne-au spus foarte multe despre acest sfânt al nostru, iar acum, iată, îl primim cu tot sufletul să ne fie ocrotitor“, ne-a declarat o enoriaşă a acestei parohii.

„Ortodoxia s-a salvat prin lumânările din mâna credincioşilor“

După săvârşirea rânduielii de sfinţire prin ungerea cu Sfântul şi Marele Mir şi prin stropirea cu apă sfinţită a Bisericii închinate Sfântului Nicolae şi Sfântului Atanasie Patelarie, Preasfinţitul Episcop Casian a arătat că, prin sfinţirea acestui lăcaş de închinare, credincioşii primesc lumină şi binecuvântare de la păstorul care timp de 12 ani a locuit aici, care şi-a făcut aici biserică şi care „a respirat aici credinţa Patriarhiei Ecumenice, adică a Ortodoxiei noastre, a Ortodoxiei martirice. Ortodoxia s-a salvat prin lumânările din mâna credincioşilor. Lumina s-a dat de la altar, dar ea a luminat poporul prin candela din sufletele şi din casele noastre“.

După aceasta, IPS Mitropolit Iosif, reprezentantul Patriarhiei Ecumenice de Constantinopol, a subliniat în cuvântul său că cinstirea Sfântului Atanasie este o mare bucurie duhovnicească pentru întreg pământul ortodox, a credincioşilor de pretutindeni, iar la aceste evenimente organizate în oraşul Galaţi se bucură toţii sfinţii împreună cu poporul binecredincios.

La final, părintele paroh Ioan Postolache a oferit ierarhilor prezenţi în dar câte o icoană cu Sfântul Atanasie Patelarie şi a adresat mulţumiri în numele Consiliului parohial şi al tuturor credincioşilor parohiei.

Poporul evlavios a dăruit Sfântului Atanasie biserică în doar patru ani

Sărbătoarea a continuat cu sfinţirea noii biserici din lemn, închinată Sfântului Atanasie Patelarie, aflată în cartierul Micro 18, din oraşul Galaţi. Mii de credincioşi au venit să întâmpine soborul slujitorilor care au săvârşit după rânduiala şi tradiţia ortodoxă sfinţirea bisericii, a cărei piatră de temelie a fost aşezată de chiriarhul locului la 11 decembrie 2005.

La finalul slujbei de sfinţire, Episcopul Casian a salutat încă o dată, cu multă bucurie, prezenţa ierarhilor români, precum şi a celor din Bisericile Ortodoxe surori, care au participat şi la sfinţirea Bisericii „Sfântul Nicolae“ şi „Sfântul Atanasie“ şi la care s-au mai adăugat reprezentanţii Mitropoliei de Rethimnon şi Aulopotamou, din Insula Creta, locul de naştere al Sfântului Atanasie, precum şi delegaţi ai Mitropoliei de Alexandroupolis.

Cu acest prilej, IPS Panteleimon de Veria a ţinut un cuvânt de învăţătură, prin care a arătat că „sfintele moaşte propovăduiesc cu glas înalt minunea Învierii pe care Dumnezeu, prin proorocul Său, a promis-o nu numai Fiului Său Cel Unul-Născut, ci şi tuturor fiilor Săi. Sfinţii noştri, fiii cei aleşi ai lui Dumnezeu, au prilejul de a pregusta această participare la înviere, privilegiu pe care-l vom dobândi şi noi în viitor, în ziua învierii tuturor celor adormiţi“.

La finalul sărbătorii hramului acestei tinere parohii, părintele paroh Marius Cristea a oferit ierarhilor prezenţi câte o icoană a Sfântului Atanasie, iar reprezentanţii Mitropoliei de Rethimnon şi Aulopotamou au oferit în dar o candelă de argint, care va arde neîncetat la icoana hramului bisericii.

În finalul acestei sărbători, care a adus atâta bucurie credincioşilor, preoţilor şi tuturor celor care s-au jertfit cu timp şi fără timp pentru a aşeza o cărămidă a credinţei şi dragostei lor pentru Sfântul Atanasie, corala Mitropoliei de Alexandroupolis – Grecia a susţinut un concert de cântece tradiţionale greceşti şi româneşti.

Gălăţenii şi-au întâmpinat Patriarhul

Ziua de sâmbătă, 2 mai, s-a încheiat cu primirea, în jurul orei 18:00, la Catedrala episcopală a Preafericitului Părinte Patriarh Daniel. Preoţi, profesori de teologie, elevi seminarişti şi foarte mulţi credincioşi l-au întâmpinat pe Întâistătătorul Bisericii noastre, iar cu acest prilej s-a oficiat o slujbă de mulţumire la care au participat, alături de Preafericirea Sa, reprezentanţii celorlalte Biserici, precum şi opt ierarhi români.

Chiriarhul Dunării de Jos a marcat acest moment sărbătoresc în istoricul scaun al Dunării de Jos, continuator al vechiul scaun al Proilaviei, printr-un cuvânt de bun venit: „Împreună cu preoţimea, cu cinul monahal, cu profesorii de teologie, cu seminariştii şi cu credincioşii care v-au aşteptat, vă spunem din toată inima bine aţi venit, Preafericirea Voastră, la ora rugăciunii de seară a luminei line! Fie ca lumina lină a sfintei slave să lumineze viaţa noastră, a tuturor, cum ne-a învăţat şi Sfântul Grigorie Palama şi cum ne-a învăţat şi Sfântul Atanasie“, a spus PS Casian.

„Ortodoxia este credinţa sfinţitoare care ridică pe om“

În încheiere, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române a binecuvântat poporul şi pe toţi cei prezenţi şi a ţinut un cuvânt de învăţătură prin care a subliniat că „noi, în sfinţi, nu cinstim natura umană autosuficientă, separată de Dumnezeu, plină de orgoliu şi de izolare prin autosuficienţă. Noi cinstim pe Dumnezeu în sfinţi, lucrător în ei, pentru că au fost credincioşi şi smeriţi, rugători şi împlinători ai cuvântului lui Dumnezeu.

Ortodoxia este credinţa sfinţitoare care ridică pe om atât de mult în iubirea lui Dumnezeu, cât a coborât Dumnezeu în umanitatea noastră“. În continuare, Părintele Patriarh a evidenţiat că aceşti sfinţi ai Ortodoxiei au fost mărturisitorii unei credinţe lucrătoare şi de aceea Dumnezeu i-a învrednicit să fie în comuniunea sfinţilor.

„Credinţa ortodoxă nu este numai dreaptă ca adevăr, ci este sfinţitoare şi dătătoare de viaţă veşnică. Noi ne bucurăm că îi simţim aproape. Nu i-am văzut, pentru că nu am fost contemporani cu ei, dar acum suntem contemporani cu ei prin rugăciune, prin iubire smerită faţă de sfinţii mărturisitori. Ei ştiu şi cunosc sufletele noastre, dragostea, jertfa, frumuseţea sărbătorii închinate lor“, a spus PF Părinte Daniel.

Ieri, 3 mai 2009, în Duminica mironosiţelor, în Catedrala episcopală din Galaţi, cu hramurile „Sfântul Ierarh Nicolae“ şi „Sfântul Apostol Andrei“, Ocrotitorul României, a avut loc proclamarea solemnă a cinstirii Sfântului Ierarh Atanasie Patelarie, patriarhul Constantinopolului, care a locuit şi a slujit vreme de 12 ani la Mănăstirea „Sfântul Nicolae“ din oraşul Galaţi.

La finalul Sfintei Liturghii săvârşită de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, împreună cu alţi 12 ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române şi IPS Mitropolit Iosif de Prykonnis, reprezentantul Sanctităţii Sale Bartolomeu I, Patriarhul Ecumenic de Constantinopol, IPS Panteleimon, Mitropolit de Veria, Naussa şi Kampania, precum şi un ales sobor de preoţi, profesori de teologie şi slujitori ai Centrului Eparhial de la Dunărea de Jos, PS Ciprian Câmpineanul, Episcop-Vicar Patriarhal, a dat citire tomosului sinodal de introducere a Sfântului Atanasie în calendarul Bisericii Ortodoxe Române.

În continuare, IPS Mitropolit Iosif de Prykonnis a transmis mesajul Sanctităţii Sale Bartolomeu I, Patriarhul Ecumenic de Constantinopol, iar PS Casian al Dunării de Jos a citit mesajul Înalt Preasfinţitului Vladimir, Mitropolit al Kievului şi a toată Ucraina, precum şi mesajul IPS Nicodim de Harkov, cetate unde a murit Sfântul Atanasie Patelarie şi unde se află în prezent cinstitele sale moaşte.

Patriarhul Daniel, cetăţean de onoare al oraşului Galaţi

După ce Întâistătătorul Bisericii nostre a mulţumit pentru mesajele primite la aceste momente de sărbătoare şi binecuvântare pentru întreg poporul binecredincios român, reprezentantul Mitropoliei de Rethimnon şi Aulopotamou, din Insula Creta, locul de naştere al Sfântului Atanasie, a adus mesajul Bisericii din Creta cu această ocazie.

Patriarhul Daniel a felicitat pe Episcopul Dunării de Jos pentru osârdia depusă şi pentru activitatea pastoral-misionară desfăşurată în episcopia pe care o păstoreşte şi i-a dăruit cu această ocazie o cruce pectorală şi un engolpion, precum şi o medalie de argint aurit cu chipul Sfântului Grigorie Palama, la 650 de ani de la mutarea sa la Domnul. Preafericirea Sa a mai dăruit medalia cu chipul Sfântului Grigorie Palama şi domnului Theodor Paleologu, ministrul Culturii şi Cultelor şi Patrimoniului Naţional, domnului Adrian Lemeni, ministru secretar de stat în cadrul aceluiaşi minister, precum şi domnului Dumitru Nicolae, primarul municipiului Galaţi.

În acest cadru festiv, primarul oraşului a oferit Patriarhului României titlul de cetăţean de onoare al oraşului Galaţi, încredinţându-l pe Întâistătătorul Bisericii noastre de permanentă preţuire şi cinste.

La finalul acestei solemne festivităţi, PS Casian a mulţumit PF Părinte Patriarh Daniel şi tuturor ierarhilor prezenţi la acest ceas de rugăciune şi de binecuvântare pentru Eparhia Dunării de Jos şi a dăruit Părintelui Patriah, cu aceast prilej, un engolpion şi o icoană cu chipul noului sfânt din calendarul Bisericii noastre, iar tuturor ierarhilor a oferit câte un prosop tradiţional românesc.