Filosofia ortodoxă a lui Cantemir (5)

ceea-ce-nu-e-tacere

Filosofia isihastă a tăcerii

…Lupul partea cea mai multă
a vremii tăcerii da
[căci tăcerea capul filosofiei este,
şi încă toată cinstea înţelepciunii
mai mult într-însa se sprijineşte,
de vreme ce aplos a grăi de la maice
şi de la mance ne deprindem frumos şi mult a vorbi,
toate şcoalele, mai prin toate locurile
(nu cu puţină pagubă a tot muritorul!),
pe canoane
[legi retorice] ne învaţă.

Iar înţelepţeşte a tăcea
şi vremea vorbei puţine şi grele
prea la puţini vedem
şi învăţătura tăcerii undeva măcar în lume
a se profesui nu auzim.

O, fericita tăcere,
ca totdeauna cu tăcerea ascultăm şi învăţăm
orice ar fi de învăţat
şi pururea din fântâna tăcerii
cuvântul înţelepciunii au izvorât.

Că cine tace mult,
mult gândeşte,
şi cine mult gândeşte
mai de multe ori ce-i mai cuvios nimereşte.
Acela dar, ce
ce-i mai de folos au nimerit,
zic că,
de va grăi, va grăi mai negreşit] .

Dimitrie Cantemir, Istoria ieroglifică

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *