Dorin Streinu, Roşu transcendental (vol. 3; 1997) [4]

*

Apele ajung
dedesubt.

Pământul –
o lumină.

*

O lacrimă
căzând…
O detunătură…
Şi apoi…
tăcere.

*

zborul lacrimei
privind
în soare

*
cifră asfinţind
(vârsta)

*
strigăt infinit
(cocoşul)

*
arcul timpului
(reîntâlnirea)

*
Întindere de stele.

Numai eu
privind.

*
iubire cristalină
(Dunărea)

*
pământ dulce
(ţara mea, România)

*
ochiul veşniciei
(satul românesc)

*
pâine curată
(limba mea,
iubita mea limbă română,
în care mă înnemuresc)

*
geana luminii
(înserarea)

*

[Poezia definiţie, definiţională, pe care am încercat-o din plin în acest volum de versuri este eminamente metaforică. Ea doreşte să chintesenţieze crezurile tale vizavi de diverse probleme şi, tocmai prin aceasta, o face să fie o poezie esenţială, inimitabilă, adânc personalizatoare.]

*

dansul mieilor
(floarea de vişin)

*
coaja luminii
(bucuria)

*
copacul somnului
(inima)

*
Turmele visului
alb.

Pe sub stele…
zăpada.

*

Caii amurgindu-se.

Sub semnul
cifrelor
somnul.

*
Frunzele ruginite.

Ca un fulg
cifrele
zburând.

*
Apa curgând.

Prin ea
ceasornicul.

*
Cifra,
în ea însăşi,
este
o naştere.

*
În trupul ierbii…
Acolo
se recită
sufletul meu.

*
Pietrele mele au un sânge iubit
în suflet.

*
sufletul:
ca un poem
visând lumina.

*
cuvântul:
ca un suflet
înălţându-se dintre ape.

*

Zboruri prin ferestre…
lumina, întunericul…

*
Căderile stelelor ruginii.
Însuşi
pământul
primindu-le.

*
Vai, a înflorit
peste ochii mei
sărutul!…

*
uşi despletite
în singurătatea ferestrei
(lumina)

*
Sufletul ploilor
târzii.

Ca o nuntă
prin iarbă.

*
Sunt orb în lumină.
În această lumină
difuză.

*
Templul din ulmi…

Când noaptea
se regăseşte
în mine.

*
Umbrele vorbesc
de sub paşi…

Cum să nu Te ascult, Dumnezeul meu?!

*
Privesc
în cifre.

Simt.

*
Aud în copaci
cum toate dimineţile
se întorc înapoi,
la tine, ca să te iubească.

*

noapte în literă
(ochiul meu te citeşte)

*
Revin din înapoi.

În talpă-mi
s-au incizat lacrimile.

Sub ochi
sunt luminile.

*
Durerea cuvintelor.
Focul sacru
arzându-mi
irisul.

*
În.
Chiar întru.
Şi…
nevăzând.

*
Aici, dincolo…
Cuvintele simple,
cele mai simple cuvinte
care îţi spun totul.

*
Beteală de cuvinte.
Ca un botez
căzând
din vrăbii.

*
Sticla cerului albind
în ceasornic…
Cam aşa arată tăcerile
care ne sinucid
bucuriile!

*
De octombrie.
Ploaia
tăind
umbrele.

*
Singuri.
Înnebunind ochiul
de dincolo
înspre mine.

*
Drumul singurătăţii.
Mai sunt şi voi fi
al cerului.
Misterul meu este
focul.

*
Spinarea cifrelor.
În golul enorm
caut pipăitul.

*
Aripile de sticlă
pe umerii
pădurii.

Şi în urma
mistreţului
glonţul
pietrificându-se.

*
Aripile crucii
căzând
în ochii mei.

Aceasta este o linie
transcendentală!

*
Tăind tulpina.
Prin aer,
plânse,
zborurile.

*
Închizând ochiul.
Vederea rămânând
nevedere.

*
Fulgi impuri.
Rădăcinile singure.

*
În două jumătăţi.
Mărul:
acelaşi prieten.

*
Omoară-ţi sânul, iubito, pe pianul
muzicii!

Natura e rotundă.

*
Întâi să mor.
Totul se naşte
primului.

*
Organul vederii
nu are urechi.

Sunetul trece prin
miocard.

*
Nopţile se
contopesc.
Ştiu, o, atât de bine,
că totul nu a început încă!
*
Deschide-mi ferestrele!

Ochii mei
sunt enigme
de gheaţă
vie.

*

Răstigneşte-mă!
Bate-mi cuiele în sânge!
Şi apoi sărută-mă cu rugăciunile
tale pentru mine.

*
Înapoi
cheamă-mă!

Înapoi
cu mine însumi
şi cu tine însăţi.

*
Fructul zemos.
Ochiul mâncând
destrămarea.

*
De zi,
noaptea legându-se
printr-o singură
aripă
atât de explicită.

*
Crede-mă,
pus să cânte durerea,
ochiul cântă
cuvintele.

Şi ele sunt bolnave de
dragoste.

*
[Finalul cărţii, din care am redat numai parţial.]