animale de noapte

Iarăşi la Meidan coconu Drăgan

Pă semne că nu ştiţi bine
Cine-i Coconu Drăgan?
Întrebaţi-mă pe mine,
Că-l ştiu ca p-un bou bălan.
Drăgan Ploscă,
Sin Stan Cloşcă,
Brat Micilă,
Zet Mircilă,
Vnuc Voicilă-ot Tătărăi,
Biv ceauş za armăşai,
Este din copilărie-i
Un om foarte însemnat,
E din fire, din pruncie-i
Cu mari daruri înzestrat.
Nici se ştie
Să mai fie
Altu-n lume
Cu-aşa nume,
Cu-aşa slavă
Ş-aşa glavă,
Cu ipolis şi de neam,
De agighios şi adam;
Milocestiv, blagorodnic,
Taşaclâu şi galantom,
Milosârdnic, dobrohovnic,
Şi cărturar vai de om:
Că când scrie
Te mângâie,
Când citeşte
Te slăveşte;
Iar când cîntă saltichia,
Îţi sare din cap tichia.
De iuschiuzar, tertipgiu
’Ngrozea lumea de holteiu
Când era şi calemgiu,
C-are praxis şi condeiu,
Angarale
Satarale,
Podvezi grele,
Bitirmele,
Cacirmale
Şi locmale,
Chilipiruri
Şi gheliruri
Rusumeturi şi husmeturi,
Istoviri cu marafeturi,
Cine altu era-n stare
Aşa a le ticlui,
Şi cu-atâta-ndemânare
A le şi başirdisi?
De aceea
’I zicea cheia
Bogăţiei
Vistieriei,
Vrednic s-iconomisească
Toate, şi s-apandisească.
Ş-orice metahiriseşte,
’I iese, că e ugurliu,
Căci e foarte ciracliu.
Ş-aşa mare
A fost, şi tare
În tot veacul
Şi-n tot fleacul.
Lua cinuri,
Da suspinuri,
Scutând lude-n Prooroci,
Argaţi, robi, iproci, iproci
Tar treti vist, ftori post,
Vel iuzbaşa de harem,
Mereu pe urdin a fost,
Ca când era un blestem.
Dii mărituri,
Oierituri,
Cotărituri,
Cornărituri,
Unu nu scăpa din ele,
Chiopoul, fiu de lele!
Un aşa, deci, ipochimen
Cum să nu se plihtisească
Când vede-acum pe un nimen
Din canoane să-i vorbească.
D-alde ale
Haimanale
După drumuri,
Plini de fumuri
Că ştiu toate,
Când el poate
E cu cinci coţi,
Decât toţi,
Mai-nvăţat, şi cu trei caturi
Învechit în maslahaturi.
Rău, dar, se ponoslueşte,
Şi rău a zis cin’ a zis,
Că nimic nu plăteşte
Când odată-i evhnenis.
Nu daţi mare
Ascultare,
La zănatici
Şi lunatici,
Care zic c-ortografia
Poate goni sărăcia,
Şi cer limba să ne-o strice
De la moşi de la strămoşi.
C-aştia sunt oameni de price,
Şi bârfesc nişte gogoşi.
Tu cu-oiota
Eu cu iota;
Tu cu-ciota
Eu cu iota;
Tu varia,
Eu oxia;
Tu cu multă pricopseală,
Eu cu bani de cheltuială;
Spune-mi dacă eşti cuminte,
Cine e mai folosit?
Tu ce scoţi nouă cuvinte
Ş-umbli cu cotu cârpit?
Tot temeiul,
Nu-i condeiul,
Nici cioplirea,
Fericirea;
Ci să ştii să-ntorci dulapuri,
Să rabzi multe, să-nghiţi hapuri,
Să despici şi firu-n două
Şi să scoţi din piatră lapte,
Iar să nu-mi spui basme nouă,
Şi că trei şi trei fac şapte.
– Măi Drăgane!
Măi cocoane!
Ţin-te bine,
Măi creştine,
De dârbovnic,
Şi gromovnic,
De pisanii
Şi cazanii,
Că-s izvorul cunoştinţii
Şi fii cum ţi-au fost părinţii.
Iar ei fie
Ce-or vrea. Scrie
Chinezeşte,
Păsăreşte.
Tu vezi, stare
Să-ţi faci mare.
Cântă pesne
Că-s mai lesne.
Şi rămâi cum te-ai aflat
Lăzărilă de-nvăţat.

Constantin Bălăcescu (1808-1880)

Did you like this? Share it: