SS Bartolomeu al Constantinopolului

Preafericirea Voastră,
Preafericite DANIEL,
Arhiepiscop al Bucureştilor,
Mitropolit al Munteniei şi Dobrogei,
Patriarh al României şi
Locţiitor al Tronului Cezareii Capadociei,
Preaiubit şi mult dorit frate în Domnul şi împreună liturghisitor,

Hristos a înviat!

Cu multă dragoste curată şi deosebită emoţie adresăm preacinstitei şi preadoritei Voastre Preafericiri şi însoţitorilor Preafericirii Voastre urarea de bun venit în Reşedinţa Preasfintei Marii Biserici a lui Hristos, din Constantinopol, Maica noastră duhovnicească, a tuturor!

Ce bine este că aţi venit la noi, Preafericirea Voastră! „Cât de minunaţi, sunt paşii”! (Rom. 10, 15) Preafericirii Voastre, aflată acum în vizită oficială la Patriarhia Ecumenică întru pacea lui Hristos, pentru prima dată din ziua în care – cu toată vrednicia – aţi fost ales, în ceas de bun augur şi întru bună nădejde, „cel dintâi” în mijlocul multor fraţi aleşi, ca Patriarh al Preasfintei Biserici Autocefale Române soră, după adormirea în Domnul a vrednicului de pomenire patriarh Teoctist, predecesorul Preafericirii Voastre şi iubitul nostru frate şi prieten.

Preafericite, avem şansa şi mulţumirea de a Vă cunoaşte personal, de mulţi ani, şi de a colabora admirabil cu Preafericirea Voastră, în repetate rânduri, în cadrul diferitelor acţiuni cu caracter bisericesc, interortodox şi ecumenic. În onorabila persoană a Preafericirii Voastre am cunoscut pe strălucitul teolog dogmatic, pe lucrătorul neostenit al Evangheliei, pe bunul păstor al Bisericii, pe ierarhul cu sfântă cuviinţă şi împodobit cu toate virtuţile pe care le învăţăm din Sfintele Evanghelii, pe distinsa personalitate bisericească cu orizont larg şi concepţii sănătoase, pe fratele cu sentimente sincere, deschis şi curat la inimă!

De aceea aţi câştigat devreme nu numai dragostea noastră neîntreruptă şi ferventă, dar şi profunda noastră apreciere! Numele Preafericirii Voastre este foarte respectat în acest loc de martiriu, iar vestea venirii Preafericirii Voastre la noi a înălţat inimile tuturor celor care duc aici crucea Bisericii, aşa cum Simon din Cirene a ridicat Crucea lui Hristos, pe drumul Golgotei, la rugăciune fierbinte de preamărire a numelui lui Dumnezeu, şi care acum au bucuria de a Vă întâmpina.

Această vizită irenică are loc în zile sfinte şi, totodată, foarte dificile pentru omenire. Astăzi se sfârşeşte cel mai mare praznic al Bisericii, Praznicul Paştilor. Pentru ultima dată în anul acesta ne spunem „Hristos a înviat!”, şi ne pregătim să sărbătorim marele praznic împărătesc al Dumnezeieştii Înălţări, când firea omenească, în persoana divino-umană a Domnului nostru Iisus Hristos, stă, plină de strălucire, alături de Dumnezeu Tatăl şi se preaslăveşte de-a dreapta Tronului slavei, după ce s-a făcut zidire nouă, după ce s-a curăţit şi s-a sfinţit prin Întruparea Cuvântului, prin Crucea, moartea de viaţă începătoare şi Învierea Lui.

Dar întreaga omenire contemporană, Preafericirea Voastră, se confruntă cu distrugerea progresivă a naturii şi a mediului înconjurător, precum şi cu criza economică, izbucnită de câteva luni, care – aşa cum aţi descris-o admirabil în strălucita pastorală patriarhală de Paşti – este în primul rând, în fundamentele ei, o criză de natură spirituală şi morală, o criză de credinţă şi moravuri. Lumea se află în stare de confuzie, dezorientare şi mult zbucium, de la o latură la cealaltă latură a pământului.

Pe de altă parte, şi lumea creştină, cu multiplele ei diviziuni şi disensiuni, şi cu secularizarea progresivă, se găseşte într-o stare de confuzie şi dezorientare asemănătoare. De aceea, de multe ori şi în multe privinţe, nu reuşeşte să ofere omului secolului al XXI-lea, atât de chinuit, consolare, să-l susţină şi să-l ajute eficient, să-l lumineze şi să-l călăuzească spre limanul duhovnicesc lin şi neînviforat.

Toate acestea subliniază tocmai responsabilitatea Ortodoxiei, responsabilitatea noastră, a celor care, cu harul şi din mila lui Dumnezeu, păstrăm adevărul Evangheliei, adică adevărul vieţii, nealterat, nevătămat şi integral. În aceste zile grele, în care se prăbuşesc idolii economiei ideologiei, „deşarta înşelăciune” (Col. 2, 8 ) a filosofiei şi idolii celor „care pare că sunt mai de seamă – oricine ar fi fost ei cândva –” (Gal. 2, 6), ochii tuturor semenilor noştri osteniţi şi împovăraţi, ochii tuturor celor flămânzi şi însetaţi de Adevăr şi Dreptate sunt aţintiţi la mâinile noastre „precum sunt ochii slujnicii la mâinile stăpânii sale” (Ps. 122, 2), aşa cum zice Psalmistul.

Pentru aceasta noi credem cu fermitate că trebuie să facem paşi atenţi, dar totodată repezi şi hotărâţi în direcţia pregătirii Sfântului şi Marelui Sinod al Ortodoxiei. După ce va reglementa, după vrerea lui Dumnezeu, toate problemele noastre intrabisericeşti urgente, rămase încă nerezolvate (adică după ce „va face ordine în propria casă”, acolo unde este nevoie), acesta va da mărturie unitară şi credibilă înaintea celor dinlăuntrul Bisericii şi înaintea celor din afara ei, conform hotărârilor ultimei Sinaxe binecuvântate a cinstiţilor Întâistătători şi reprezentanţi ai Preasfintelor Biserici Ortodoxe, desfăşurată aici, în luna octombrie a anului trecut. La această Sinaxă am trăit bucuria de a avea în mijlocul nostru şi pe Înaltpreasfinţitul Laurenţiu al Transilvaniei, reprezentantul Preafericirii Voastre şi iubitul nostru frate.

Suntem încredinţaţi că în această luptă atât de sfântă, pusă înaintea Bisericii, noi toţi vom fi uniţi în cuget, „având aceeaşi iubire, aceleaşi simţăminte şi aceeaşi cugetare” (Filipeni 2, 2). Suntem şi mai încredinţaţi că preacinstita Voastră Preafericire, „cu o inimă” cu noi se va afla în prima linie a îndeplinirii datoriei comune, dând expresie cugetului şi trăirii binecredinciosului popor român şi a ierarhiei sale de Dumnezeu învrednicite.

Preafericirea Voastră, frate sfânt şi Preafericit,

Vom trăi bucuria şi veselia duhovnicească de a Vă avea alături de noi câteva zile, în cursul cărora ni se va oferi prilejul nu numai de a ne deschide sufletele şi inimile unii înaintea celorlalţi, în plinătatea şi îndestularea dragostei şi încrederii reciproce, dar, şi de a spori frăţeşte întru Duhul Sfânt, de a ne ruga şi a liturghisi împreună, atât aici, în preacinstita şi istorica biserică patriarhală a Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, cât şi în Capadocia.

De altfel, Capadocia nu Vă este deloc străină, din moment ce purtaţi, onorific, titlul de „Locum tenens” al Tronului din această regiune. Împreună-liturghisirea şi împărtăşirea din acelaşi Sfânt Potir vor exprima liturgic şi în chip lămurit, în maniera cea mai oficială, unitatea noastră de credinţă, dragostea întru Hristos şi împărtăşirea Sfântului Duh, Care, aşa cum spune fericitul Pavel, ne uneşte pentru a fi „mădulare unii altora” (Rom. 12, 5).

Vă rugăm atât pe Preafericirea Voastră, cât şi pe arhiereii şi pe ceilalţi membri ai cinstitei delegaţii a Preafericirii Voastre, „să Vă simţiţi ca acasă” şi să Vă bucuraţi de confortul pe care doar casa proprie Vi-l poate oferi. De altfel, şi din punct de vedere istoric, această sfântă casă mucenicească, această Reşedinţă patriarhală, este casa părintelui Preafericirii Voastre încă din zilele în care Preasfânta Biserică Ortodoxă soră din patria Preafericirii Voastre, în care s-au născut atâţia sfinţi, cinstită astăzi cu vrednicia autocefaliei şi patriarhiei, se afla oarecând sub omoforul Patriarhiei Ecumenice, ca eparhie a acestui Scaun Apostolic, ca şi cu celelalte Biserici din Balcani, Europa Centrală, Ucraina şi Rusia.

Deci, bine aţi venit, Preafericite, în casa Preafericirii Voastre! Mulţi şi sfinţi să Vă fie anii, nu numai spre binele Bisericii şi poporului român, dar şi spre binele întregii Biserici! Şi, în viitor, să ne dăruiţi bucuria de a ne face aici multe vizite sfinte! Bine aţi venit Preasfinţiile şi Preacucerniciile Voastre, iubiţi fraţi în Domnul! Binecuvântat este Dumnezeu, Care V-a adus lângă noi, luminători strălucitori, încununaţi cu dumnezeiască lumină şi martori adevăraţi ai Învierii Fiului Său!

Hristos a înviat!

† BARTOLOMEU,
PATRIARHUL ECUMENIC AL CONSTANTINOPOLULUI

*

Cuvântarea, în original, în limba greacă, e regăsibilă aici.

***

preafericitul-parinte-prof-dr-daniel

Sanctitatea Voastră,
Înaltpreasfinţiile şi Preasfinţiile Voastre,
Excelenţele Voastre,
Preacuvioşi şi Preacucernici Părinţi,
Iubiţi credincioşi,

Adevărat a înviat!

Mai întâi, dorim să Vă mulţumim, Sanctitatea Voastră, pentru cuvântul de salut şi pentru frumoasele aprecieri, care ne onorează, şi pe care le considerăm ca fiind adresate nu atât Nouă, personal, cât, mai ales, Bisericii Ortodoxe Române, Biserică născută din predica Sfântului Apostol Andrei, pe care, din mila şi cu harul lui Dumnezeu, o păstorim ca Patriarh.

În acelaşi timp, la rândul Nostru, ne exprimăm preţuirea atât pentru dragostea şi prietenia pe care Sanctitatea Voastră le arătaţi constant Bisericii noastre şi poporului român, cât şi pentru înţelepciunea şi dinamismul cu care mărturisiţi Ortodoxia la Constantinopol şi în alte mari oraşe ale lumii.

În acest sens, în timpul vizitelor efectuate în România, aţi avut prilejul să constataţi personal preţuirea pe care V-o poartă clerul şi credincioşii ortodocşi români, ca respect pentru cel dintâi între patriarhii ortodocşi, precum şi pentru legăturile tradiţionale cultivate între Biserica Ortodoxă Română şi Patriarhia Ecumenică.

De asemenea, Ne exprimăm bucuria de a ne afla, din nou, cu voia şi binecuvântarea lui Dumnezeu, în această venerabilă Catedrală patriarhală închinată Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, împreună cu ierarhi, clerici şi credincioşi ai Bisericii Ortodoxe Române care ne însoţesc în această vizită – pelerinaj, aici, în cetatea Sfântului Împărat Constantin, cel cinstit întocmai cu Apostolii, precum şi în regiunea binecuvântată a Capadociei.

Prezenţa noastră la Constantinopol este, în primul rând, o vizită irenică făcută Sanctităţii Voastre, iubit frate întru slujirea arhierească, în acest an al împlinirii, prin voia lui Dumnezeu, a 650 de ani de la întemeierea Mitropoliei Ţării Româneşti sau a Mitropoliei Ungrovlahiei, în anul 1359, în acelaşi an când Sfântul Grigorie Palama a trecut la Domnul.

La solicitarea domnitorului Ţării Româneşti, Nicolae Alexandru Basarab, Patriarhul Ecumenic Calist I al Constantinopolului a confirmat pe Iachint – ultimul mitropolit al cetăţii dobrogene a Vicinei – în rangul de mitropolit al Ţării Româneşti sau arhipăstor al Mitropoliei Ungrovlahiei (1359-1372).

Pelerinajul nostru spiritual în cuprinsul Capadociei se înscrie, de asemenea, în contextul legăturilor frăţeşti existente de-a lungul secolelor între Patriarhia Ecumenică şi Biserica Ortodoxă Română, legături care sunt evidenţiate chiar în primele secole creştine. De exemplu, din citirea atentă a actului martiric al Sfântului Sava de la Buzău (+372) reiese că redactarea lui s-a făcut ‘pe pământ roman’, de unde fuseseră aduse moaştele Sfântului Sava, din ordinul guvernatorului Scythiei, Iunius Soranus.

Acelaşi guvernator, care era capadocian de neam, trebuie să fi dispus şi redactarea actului martiric respectiv, fapt care a fost realizat tot în secolul al IV-lea, de Episcopul Bretanion de Tomis, el însuşi capadocian, sau de oamenii din jurul său, moaştele fiind cerute guvernatorului de către însuşi Sfântul Ierarh Vasile cel Mare, Arhiepiscopul Cezareei Capadociei (+379).

Aceste legături de secole capătă o conotaţie actuală şi prin hotărârea Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române de proclamare, în Patriarhia Română, a anului 2009 ca An comemorativ-omagial al Sfântului Vasile cel Mare, arhiepiscopul Cezareei Capadociei († 379 – de la a cărui trecere la cele veşnice se împlinesc 1630 de ani) şi al celorlalţi Sfinţi Capadocieni.

Multiplele proiecte dedicate acestor manifestări au menirea să evidenţieze, odată în plus, contribuţia deosebită a Sfântului Vasile cel Mare şi a celorlalţi Sfinţi Capadocieni la definirea şi apărarea învăţăturii de credinţă, la dezvoltarea tâlcuirii Sfintei Scripturi, la îmbogăţirea tezaurului liturgic şi canonic, precum şi aportul lor la dezvoltarea vieţii monahale şi a operei social – filantropice a Bisericii Ortodoxe. Toate aceste exemple sunt pentru noi, astăzi, izvor de lumină în lucrarea Bisericii Ortodoxe.

De altfel, legătura specială a Bisericii Ortodoxe Române cu Sfântul Ierarh Vasile cel Mare, Arhiepiscopul Cezareei Capadociei, este subliniată şi în titulatura noastră, aceea de Locţiitor al Tronului Cezareei Capadociei. Această cinste a fost acordată, pentru prima dată, mitropolitului Ţării Româneşti, Grigorie al II-lea (1760-1787), de către Patriarhul Ecumenic al Constantinopolului Sofronie, la data de 10 octombrie 1776, în semn de preţuire şi ca recunoaştere a sprijinului financiar şi ospitalier deosebit acordat de Ţările Române Patriarhiei de Constantinopol, în vremuri dificile. Din anul 1925, acest titlu îl poartă toţi Patriarhii României, ei fiind, totodată, şi mitropoliţi ai Ungrovlahiei (azi ai Munteniei şi Dobrogei).

Astfel, pelerinajul nostru în Capadocia ne oferă prilejul de a ne împărtăşi de binecuvântarea Sfinţilor Capadocieni şi de lumina pe care ei au răspândit-o cu multă jertfelnicie, prin viaţa şi cuvântul lor. De aceea, întâlnirea cu locurile sfinte în care s-au nevoit Sfinţii Capadocieni devine pentru noi toţi izvor de bucurie sfântă, iubire, pace şi evlavie.

În al treilea rând, cu prilejul acestei vizite la Patriarhia Ecumenică, ne bucurăm că avem şi posibilitatea unei întâlniri cu credincioşii ortodocşi români, fii şi fiice ale neamului românesc, constituiţi într-o comunitate activă, la biserica Sfânta Parascheva-Pikridion, pe care Sanctitatea Voastră aţi dat-o, cu generozitate, în folosinţa acestei comunităţi, pentru nevoile ei liturgice şi pastorale.

În acest context, ne exprimăm speranţa ca vom reînnoi acordul dintre Patriarhia Ecumenică şi Patriarhia Română cu privire la folosirea în continuare a bisericii Sfânta Parascheva din Istanbul de către comunitatea ortodoxă română de aici.

Acest act de iubire creştinească este cu atât mai important în zilele noastre, deoarece, ca urmare a fenomenului migraţiei, comuniunea liturgică fraternă între Bisericile Ortodoxe surori se întăreşte şi mai mult prin atitudini şi acţiuni de întrajutorare pastorală şi misionară, de respect reciproc între etnii diferite, dar unite între ele prin aceeaşi credinţă ortodoxă, prin iubire frăţească şi prin coresponsabilitate misionară.

În încheiere, mulţumim Preamilostivului Dumnezeu pentru că ne-a învrednicit a fi pelerini în acest loc venerabil şi bogat în semnificaţii spirituale şi multă demnitate ortodoxă, iar Sanctităţii Voastre, mulţumim pentru căldura cu care ne-aţi întâmpinat, aici, în lumina Învierii şi a Înălţării Domnului nostru Iisus Hristos, Izvorul Bucuriei veşnice.

† DANIEL
PATRIARHUL BISERICII ORTODOXE ROMÂNE

Did you like this? Share it: