Sfântul Fotie cel Mare, Despre Mistagogia Sfântului Duh [fragment]
***
Sfântul Fotie cel Mare
Despre Mistagogia Sfântului Duh
Traducere din limba greacă veche,
introducere, note şi index
de Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruş
***
[scribd id=15950423 key=key-19nb5klpi7srxl32zvhw]
***
9. Căci tu gândeşti acestea: Dacă Duhul purcede de la Tatăl şi purcede şi de la Fiul, atunci de ce nu desfiinţăm, din acelaşi motiv, de care nu avem nevoie, (o, minte înceţoşată de beţia necuviinţei!) şi celelalte însuşiri neschimbabile [1], şi Tatăl cel iubit (să ne miluiască, şi blasfemia mai multor cauze[2] să cadă pe capul lor!) să rămână doar cu numele, ca unul care Îşi dă Sieşi însuşirea personală care Îl caracterizează, dacă tearhia persoanelor se ascunde într-o persoană din două persoane?
Căci această [erezie] ne răsare nouă ca un alt Sabelie[3], mai bine-zis, ca o altă monstruozitate semi-sabeliană.
10. Căci aceştia[4] nu ar fi gândit despre Fiul şi nu s-ar fi extins folosindu-se de subterfugiul acestei naşteri absurde, dacă nu li se părea mult mai insuportabilă şi cu totul demnă de calomniat însuşirea Tatălui, fapt pentru care spun, că [prin purcederea de la două principii] se face evidentă cauza purcederii.
Dar din aceste două fabule neevlavioase reiese faptul că şi Fiul şi-a schimbat şi comprimat însuşirea [personală], căci avem o comprimare [a Tatălui şi a Fiului pentru purcederea Duhului], apoi o împărţire [de fiinţă a Lor] şi o împărţire a celor neîmpărţite.
Iar dacă aceste însuşiri sunt puse pe seama Tatălui şi sunt ale Sale, acestea fiind o caracteristică a persoanei Sale, adică unirea neamestecată, cum de nu vedem din însuşirea pe care o are [Tatăl], inventarea unei însuşiri prin împărţirea Amândurora? Căci este înfricoşător faptul, că blasfemia acestora noi o facem cunoscută prin dezbaterea ei.
11. În afară de cele zise până acum, dacă vedem două principii în Treimea cea preadumnezeiască şi mai presus de fiinţă, unde mai este monarhia [Tatălui] cea prea lăudată şi stăpânirea [Sa] cea peste toate? Cum de nu arată aceştia cele ale politeiştilor şi cele ale ateismului? Cum de nu se arată [în aceasta][5], sub formă creştină, superstiţiile rătăcirii eline, despre care am vorbit în introducere?
12. Iar dacă admitem că sunt două principii în monarhia Treimii, cum de nu s-au gândit şi la existenţa unui al treilea [principiu] producător?
Căci prima cauză este fără de început şi mai presus de început, fiind de sine stătătoare. Însă cei neevlavioşi, care stau la masa [Stăpânului], au tăiat dumnezeirea şi au format o diadă din unitatea Treimii dintru început.
Însă Dumnezeirea cea mai presus de orice început, neîmpărţită şi simplă, este mult mai evident fiinţa Treimii decât a diadei, pentru că însuşirile [personale sunt în acest caz ] în armonie.
13.Cum pot să sufere urechile creştinilor unele ca acestea? Nu sunt mânia şi lacrima, patimile şi toate cele care nu pot sta la un loc cu ele[6], adunate cu forţa în îndrăznelile lor neevlavioase[7]?
Căci mânia este aceea prin care ne umplem de toată nebunia, pe când lacrima distruge lipsa de ajutor pe care o purtăm în noi[8]. Iar când cei evlavioşi sunt mâniaţi [de către alţii], plânsul din fiinţa lor nu e trecut cu vederea[9].
14. De aceea este nelegiuit lucru să nu vezi, cât de explicită este multa neevlavie a acestora. Căci, dacă după [principiul] anarhiei[10], cauza paternităţii şi cauza [în Treime] este stabilită dintru început la cei de o fiinţă, atunci şi Fiul este cauză [în Treime].
Căci cum am [putea] scăpa altfel, de cele aşa-zise două cauze interschimbabile în Treime? Căci, pe de o parte, avem anarhia şi confirmarea ei în aceasta[11] iar, pe de altă parte, avem, în acelaşi timp, o cauză [în Treime] şi o reîntoarcere la cauză, cât şi posesii simultane fără distincţie [a fiinţei dumnezeieşti].
15. Căci dacă Tatăl este cauza Celui care Se naşte din El, nu după raţiunea firii, ci după raţiunea ipostasului[12], atunci acesta[13] [predică] în mod nelegiuit, că în ipostasul Fiului constă raţiunea ipostasului paternal (lucru pe care nici Sabelie nu l-a îndrăznit, adică să vorbească despre o monstruoasă filialopaternitate[14]). Însă Fiul nu poate fi în niciun fel cauza [vreunui ipostas] din Treime.
16. Căci nu numai aceasta trebuie spus ci şi următorul lucru: că această neevlavioasă [învăţătură] împarte ipostasul Tatălui în două.
Însă prin aceasta se amestecă ipostasul paternal, al Dătătorului Legii cu ipostasul Fiului, ca părţi ale unui întreg. Însă, după cum s-a spus, nu după raţiunea firii, ci după raţiunea ipostasului Tatăl este cauza celui [născut] din El.
Însă gura cea luptătoare cu Dumnezeu spune că şi Fiul este cauza Duhului, spunând astfel că Tatăl şi Fiul împart împreună acelaşi ipostas. Din aceasta rezultă faptul, că Fiul împlineşte[15] ipostasul Tatălui, ca unul care avea nevoie de un supliment prin aşa-zisa legătură împlinitoare[16]. Iar Fiul este considerat a fi o parte din Tatăl, fiind astfel transformată în diadă taina înfricoşatei Treimi.
17. Şi alte multe lucruri drăceşti [vin de aici], căci multe rele au ieşit la suprafaţă dintru început. Căci nu numai în somn eşti înşelat [de către demoni], ci şi treaz fiind.
Dar privegherile sufletului şi atenţia noastră [sunt îndreptate spre a ne scăpa] de rănirile de moarte ale minţii noastre, pentru ca nu cumva naşterea noastră cea de sus şi mântuirea noastră, să fie însămânţate cu sămânţa celui de alt neam[17] şi să avem războaie în sufletele noastre.
[1] Ale persoanelor dumnezeieşti.
[2] În Treime
[3] Σαβελλιος
[4] Cei care susţin erezia Filioquistă.
[5] În erezia lui Filioque.
[6] Virtuţile şi faptele bune
[7] În cărţile şi cuvântările lor
[8] Lacrima curăţeşte păcatul, din cauza căruia nu simţim harul, ajutorul lui Dumnezeu în fiinţa noastră. De aceea, spune Dumnezeiescul Fotie, că ne purtăm în noi lipsa de ajutor, pentru că ne purtăm în noi păcatele, care ne fac insensibili la harul lui Dumnezeu.
[9] De către Dumnezeu
[10] Pe care îl instituie Filioque
[11] În Treime
[12] A persoanei
[13] Filioque
[14] Adică Fiul ar fi născut pe Tatăl.
[15] Completează
[16] Pe care o propune Filioque.
[17] A diavolului