Dorin Streinu, Gânduri cu aripi (aforisme, vol. 1, 1997) [4]
***
Pentru primele 3 fragmente din carte…aici.
*
Artistul, care îşi cunoaşte puterea creaţiei din ceea ce face, nu se teme de nimeni. Este invincibil.
*
E o nebunie să te împotriveşti unui Sfânt, unui erou sau unui geniu. Ei spun întotdeauna adevărul suprem.
*
Am de multe ori dorinţa de a desfiinţa poezia şi arta numai pentru a spune durerea şi fericirea umană deopotrivă.
*
Poezia cea mai pură este poezia care nu mai este poezie ci suflet.
*
Istoria îşi uită poeţii. Ea şi-i uită cu aceeaşi plăcere cu care şi-i creează.
*
Uitarea e cel mai mare chin şi pedeapsă care i se poate aduce individului uman.
*
Pentru a crea nu îţi trebuie forme ci putere.
*
Cel mai important lucru în artă este geniul, adică puterea de a zămisli ceea ce ce îţi propui. Dacă există geniu există totul.
*
Artistul recreează universul.
*
Inspiraţia nu se caută. Ea se găseşte.
*
Sunt neliniştit atâta timp cât stau degeaba.
*
Romanele se citesc când nu mai ai putere de viaţă şi se scriu când ai prea multă.
*
Îmi doresc să scriu romane neliniştite, dar care să liniştească.
*
Căutarea de sine se face de la sine.
*
Am ajuns să-mi dau seama, pe nesimţite, că sunt român şi ce fel de român sunt. Am ajuns să conştientizez că sunt român din cauza scrisului. Scrisul şi iluminarea duhovnicească m-au dus la mine acasă.
*
O altă ţară mi-ar putea plăcea, dar nu m-ar linişti. M-aş putea îndrăgosti de o altă ţară, dar nu aş putea să o iubesc de la sine. Nu pot să fiu decât român.
*
Nu ştiu de ce se cere, mereu, cu obstinaţie, fiecărui geniu, o suferinţă în plus. Nu consideraţi că e de ajuns doar suferinţa de a nu fi înţeles, de a fi mereu neînţeles cu adevărat?
*
Faima nu este adevărul, ci prezenţa istoriei în cadrul existenţei.
*
Oamenii stau în picioare pe măsură ce nu îşi dau seama că stau.
*
Cred că ştiinţa va ajunge până acolo unde nu va mai înţelege nimic. Dacă va avea acest curaj şi acest privilegiu nu va mai dori nimic altceva decât să trăiască. Atunci viaţa va fi cea mai importantă. Va fi o întoarcere abisală spre ontologie.
*
Perfecţiunea cuvântului este, de fapt, perfecţiunea sentimentului pe care îl exprimă.
*
Când un poet ajunge să simtă nu numai subtilităţile cuvântului, dar şi jocul cuvântului în sufletele oamenilor atunci a ajuns la desăvârşire. Cred că desăvârşirea poetică este puterea de a uimi prin sentimentele puternice ale cuvintelor.
*
Reflecţia ascute spiritul şi măreşte acurateţea exprimării.
*
Importanţa poeziei constă în aceea că ea sensibilizează şi sublimizează sentimentele.
*
Naţionalismul presupune iubirea de tot ceea ce eşti.
*
Culorile cele mai proeminente sunt culorile cu mult sentiment.
*