vasleste impreuna cu mine

Abimeleh, fiul lui Ghedeon sau al lui Iarbaal (pentru că distrusese jertfelnicul lui Baal, din porunca Domnului şi făcuse un jertfelnic Domnului Dumnezeu, cf. Jud. 6, 25-32), îşi omoară toţi fraţii pe o piatră, în afara lui Ioatan [ Jud. 9, 5].

Cel care scăpase cu zile, Ioatan, când este adus Abimeleh la Sichima  pentru a fi ales rege al lui Israel [Jud. 9, 6], se urcă pe muntele Garizin [Jud. 9, 7] şi de acolo rosteşte prima fabulă a Scripturii [Jud. 9, 8-15], fabulă care viza persoana lui Abimeleh, care era improprie pentru regalitate.

Ioatan nu poate împiedica alegerea fratelui său şi Abimeleh domneşte peste Israel 3 ani [ Jud. 9, 22]. Însă, la Jud. 9, 23 – subiectul nostru, specificat în titlu – ni se precizează faptul, că Domnul îi face dreptate lui Ioatan şi fiilor ucişi ai lui Ghedeon, pentru că „Dumnezeu a trimis duh rău (pnevma poniron) în mijlocul lui Abimeleh şi în mijlocul bărbaţilor din Sichima şi l-au alungat pe Abimeleh, bărbaţii din Sichima, din casa lui”.

E pentru prima dată când LXX-ul foloseşte expresia „duh rău” şi când vorbeşte despre faptul, că Domnul trimite un duh rău pentru ca să dezlege o legătură rea sau să detroneze un rege al lui Israel.

Expresia „pnevma poniron” este, indubitabil, o indicare a diavolului şi a acţiunii sale distructive iar, în cadrul acesta, de la Jud. 9, 23, aflăm punctul de plecare al teologiei ortodoxe despre îngăduirea răului de către Dumnezeu sau despre folosirea răutăţii demonilor de către Dumnezeu pentru a lovi sau umili pe cineva.

În Ieşirea, expresia „întăririi inimii” sau a „învârtoşării” ei [A se vedea Ieş. 7, 3; 8, 15] are legătură directă cu acest duhuri rele, cu influenţa diavolilor asupra lui Farao al Egiptului. Ca şi în Ieşirea, şi la Judecători e vorba tot despre cum acţionează demonii în viaţa oamenilor, atunci când le îngăduie Dumnezeu.

Trimiterea duhului rău de către Dumnezeu asupra lui Abimeleh şi asupra celor din cetatea Sichima, de la Jud. 9, 23, trebuie înţeleasă ca îngăduire, din partea lui Dumnezeu, a manifestării răutăţii demonului.

Abimeleh era un rege ucigaş şi care îşi dobândise regalitatea prin vicleşug. Faptul că trei ani de zile domnise peste Israel şi nu se schimbase din răutatea lui, aceasta ne arată cât l-a aşteptat Dumnezeu ca să-şi vină în fire.

Trimiterea demonului asupra lui sau primirea îngăduinţei de a se manifesta e, pe de o parte, un act de dreptate din partea lui Dumnezeu (pentru că elimină nedreptatea din Israel) iar, pe de altă parte, e un act de milostivire a lui Dumnezeu faţă de acesta (pentru că îl îndeamnă la pocăinţă, după ce acesta îşi pierde o parte din susţinerea poporului).

În cazul lui Abimeleh, acţiunea duhului celui rău vădeşte starea lui de decadenţă, pe când, în cazul Sfântului şi Dreptului Iov, invidia demonului pe el şi îngăduinţa primită din partea lui Dumnezeu pentru a-l cerca/ a-l ispiti, dovedeşte, dimpotrivă, virtutea imensă şi sfinţenia acestuia.

Cu alte cuvinte, demonii primesc îngăduinţa lui Dumnezeu ca să se lupte cu noi, nu numai în situaţia când suntem pe căi greşite, pentru ca să ne pedepsească, ci şi pentru a ne lămuri şi mai mult iubirea de Dumnezeu şi pentru a ne face să ne înţelegem slăbiciunea proprie şi nevoia continuă după ajutorul lui Dumnezeu.

Did you like this? Share it: