Zi: 2 iunie 2009

Dorin Streinu, Gânduri cu aripi (aforisme, vol. 1, 1997) [6]

Leave a comment

candoare

***

Cele anterioare…

*

Faptele murdare cer descrieri tot la fel de indecente ca ele însele.

*

Timpul e un miros de care uiţi. Tocmai de aceea poţi să ajungi bătrân…

*

Războiul e un imn înălţat nedreptăţii.

*

Numai o mare iubire poate să nască o mare creaţie.

*

Când începi să gândeşti serios nimeni nu te mai poate opri.

*

Cea mai frumoasă noapte cu lună era buza ta pe care o sărutam în tăcerea ierbii.

*

Mă simt copil când privesc natura fără ca să o gândesc.

*

Pădurea mi-a dat şi îmi dă sentimentul îmbrăţişării.

*

Frumuseţea femeii este o privire indiscretă.

*

Cuminţenia femeii este cuminţenia gustului.

*

Nu pot să sper la o femeie care nu ştie să surâdă.

*

Cântecul popular e un zbor printr-o inimă a pământului.

*

Învârtitura e o metaforă care se joacă.

*

N-am foc pentru atâta iubire câtă există.

*

Uneori gândesc lucruri care nu trebuie spuse.

*

Filmul cel mai nociv este cel mai educativ. Pentru că educaţia constă nu  în ce îţi place să vezi…ci în ceea ce trebuie şi în ceea ce nu trebuie să faci.

*

Femeile îşi simt neputinţele ignorându-le.

*

Nu-mi place cum vorbeşte gura-mi, ci sufletu-mi.

*

Gândesc întotdeauna cu glas tare şi totuşi se aude destul de încet.

*
Dacă ştiu ceva înseamnă că trebuie să uit.

*

Bătrâneţea e acel drum al naşterii care aşteaptă moartea.

*

Contrastul dintre lumină şi întuneric este unul semnificativ. El exprimă o contradicţie rezolvabilă în contextul înţelegerii autorului.

*

Predicatul e partea de corp care spune ce face cuvântul.

*

Fiecare timp îşi are propria lui viaţă.

*

Dacă ştii cum să gândeşti duci lipsă de idei. Oamenii cu idei sunt oamenii care gândesc, din păcate, cel mai puţin. De ce? Pentru că gândirea exclude…o altă pistă, o nouă întrebare.

*

Ideile adevărate se nasc din ruinele vieţii.

*

Logica e o ştiinţă a morţii. Ea nu este pentru oameni. Oamenii nu sunt logici.

*

Cele mai mari enigme sunt cele mai mici adevăruri.

*

O suferinţă este o premeditare.

*

Istoria se creează cu evenimente. Tocmai de aceea nu este interesată de oameni şi nici de adevărurile lor…ci numai de aparenţele înşelătoare, care sunt iscate de confluenţa dintre oameni şi adevărurile oamenilor.

*

Cine citeşte mult trebuie să înţeleagă mult şi nu să cunoască multe. Am oroare de oamenii computer, de oamenii care memorează tot felul de lucruri, care nu au nimic de-a face cu ei. Înţelegerea de sine şi înţelegerea lucrurilor e singurul câştig al cititului excedentar. Memoratorii sunt oamenii care se urăsc cel mai mult, pentru că nu au înţeles că trebuie să înţeleagă, să se înţeleagă.

*

Cele mai mici intenţii sunt, uneori, cele mai mari catastrofe.

*

Îmi plac florile care ştiu să postească. Acele flori mi se par cele mai desăvârşite. Asta pentru pictorii esenţialişti.

*

Atmosferă de gând

Leave a comment

lumini si umbre

Alaltăieri mă uitam cum plouă şi cum lovesc picăturile în geam şi deodată m-a cuprins un sentiment de smerenie şi de mulţumire că am un acoperiş, că e mare minune că nişte ziduri şi o casă ne apără de intemperii. Asemenea gânduri şi sentimente simple nu sunt naive, ci clipe de luminare şi liniştire , după ce trecem prin zile grele. Sunt o iradiere de nevinovăţie în fiinţa noastră, de la Dumnezeul cel milostiv, care ne şopteşte că Părintele e alături, nu e departe, nu a plecat nicăieri.

*

Păcatele înseamnă stres, înseamnă muncă grea împotriva mântuirii tale. Curăţia înseamnă linişte şi odihnă, relaxare. Ideologia modernă şi postmodernă şi triumfalismul vanitos al celor care îşi iubesc patimile declamă zgomotos că păcatele îţi aduc fericirea şi că sfinţenia e monotonă şi tristă. Însă practica m-a învăţat o cu totul altă realitate. Neîncrederea în Dumnezeu şi depărtarea de El, alipirea de gândurile deznădejdii şi ritmul lax al vieţii duhovniceşti îmi produc epuizare psihică şi fizică, nelinişte şi durere spirituală sfâşietoare.

*

Pentru cei proaspăt convertiţi, rugăciunea, viaţa în Biserică pare epuizantă, însă nefericirea lipsei de rugăciune şi de atenţie la starea lăuntrică nu se compară, ca suferinţă interioară, cu toată epuizarea provocată de rugăciune. Efortul rugăciunii şi al atenţiei înalţă, înnobilează, smereşte, uşurează sufletul. Tristeţea indolenţei şi a ignoranţei nu face decât să te taie lent cu un ferăstrău şi să te cufunde în adâncul supărării şi al întunericului.

*

Ortodocşii sunt toţi nişte înapoiaţi. Ortodoxia nu a lăsat şi nu lasă România să progreseze (de aici până la să extirpăm această Biserică nu mai sunt mulţi paşi). A reafirmat-o şi CTP de curând – chiar mi-era dor s-o mai aud. Ortodoxia n-a făcut niciodată nimic pentru români. Dar catolicismul, domnule CTP şi toţi consangvinarii anti-Ortodoxie, a adus mult bine României? Dar baptismul? Dar islamismul? Dar mozaismul? Dar…ateismul? Cu ce măsuraţi? Cum faceţi calculele? Aveţi un echer special? Dac-aş afla şi eu…

*

Dacă s-ar face un sondaj de opinie, s-ar afla că majoritatea elevilor cred că Eminescu a fost un mare arogant. Un altul a fost Mircea Eliade… Pe unii din aceşti tineri i-am întrebat dacă ar fi în stare să scrie măcar o poezie ca Eminescu sau câteva zeci de mii de pagini, ca Eliade… Nu pot…, dar, totuşi, cei doi, de ce se credeau atât de superiori…?

Prostiei celei mai mocirloase din zilele noastre nu îi place nicio fiinţă care să îi dea lecţii, cu atât mai puţin un munte de om care să îi arate mărunţenia, microparticula de creier şi bun simţ aflată în plin proces de erodare rapidă. Să mă mai mir că Elena Băsescu candidează la europarlamentare?

*

Inima plină de lacrimi este inima generoasă pe fiecare zi, dăruitoare, jertfitoare. Dorinţa de divertisment neîncetat e o lipsă de adâncime a inimii. Oamenii nu mai vor să fie profunzi pentru că au învăţat că pot să trăiască în lume şi fără verticalitate morală şi fără canion spiritual. Ce nu pot să înţeleagă din experienţa lor este că vine o zi în care tot ce ştiu nu le va mai fi de niciun folos şi că toată pedagogia mundană, a hoţiei şi a parşiveniei, în care pot să-şi ia doctoratul, va fi mai de lepădat decât murdăria de pe stradă pe care o ocolesc cu dispreţ.

Palmele lui Dumnezeu sunt grele pentru cei care nu înţeleg cât sunt de bune.

*

Întoarcerea cu gândul întru nimic, la nimicnicie, e foarte smeritor. Eşti un nimic care face pe deşteptul în faţa Creatorului său. Un nimic care se crede autonom, căruia i se pare că are la el cheia vieţii şi a morţii, când nu ştii prea bine nici ce să faci cu orele pe care le pierzi. Înţelepciunea, luminarea, harul care vine de la Dumnezeu sunt minunile fără margini, binefacerile incalculabile pe care ştiu să le aprecieze cei care au trăit diferenţa între întunericul pasivităţii cotidiene şi geniul iluminării de la Dumnezeu.

Nu sunt două sentimente contradictorii, ci eşti…în două fiinţe diferite: când eşti în prima nu îţi aminteşti de a doua şi când eşti în a doua mori de ruşine şi nu vrei să te recunoşti în prima.

*

Cuvintele sunt banale. Oricât ar părea ele de magnifice, singur adevărul fiinţei le susţine existenţa.