De ce nu-ţi faci blog?
[polldaddy poll=1678252]
Zi: 4 iunie 2009
Fragmente din Rânduiala Dumnezeieştii Liturghii a Sfântului Ioan Gură de Aur cf. PG 20 [1]
Mâna Sfântului Ioan Gură de Aur
*
Conform PG 20, col. 902, Rânduiala Dumnezeiştii Liturghii a Sfântului nostru Părinte Ioan Gură de Aur [Ordo Divini Sacrificii Sancti Patris nostri Joannis Chrysostomi] începea cu rugăciunea următoare:
„Domine Deus noster, emitte manum Tuam ex Sancto habitaculo Tuo, et confirma me ad propositum ministerium Tuum, ut inculpate tremendo Tuo tribunali adstans, incruentum Sacrificium peragam. Quia Tua est potentia et gloria in saecula saeculorum. Amen”.
În ***Liturghier 2000, rugăciunea de faţă face parte din Rânduiala pregătirii sfinţiţilor slujitori, care se face înainte de începerea Sfintei Proscomidii şi o găsim la p. 102:
„Doamne, trimite mâna Ta din înălţimea Sfântului Tău locaş şi mă întăreşte spre slujba ce-mi este pusă înainte, ca, neosândit stând înaintea înficoşătorului Tău altar, să săvârşesc Jertfa cea fără sânge. Că a Ta este puterea şi slava în vecii vecilor. Amin”.
Traducerea noastră conform ediţiei latine: „Doamne, Dumnezeul nostru, trimite mâna Ta din sfânt locaşul Tău şi mă întăreşte spre slujba Ta, pe care [o am] înainte, ca, fără de osândă să stau [în faţa] înfricoşătoarei Tale judecăţi, ca să jertfesc Jerfa cea fără de sânge. Că a Ta este puterea şi slava în vecii vecilor. Amin”.
În textul latin nu e vorba de altar, ci de tribunalul dumnezeiesc, de starea Domnului la judecată, cu fiecare dintre noi, slujitorii Săi, pentru că pe Sfânta Masă avem jertfirea Mielului lui Dumnezeu, Care e şi Judecătorul lumii şi, de fiecare dată când slujim Sfintele Taine nu facem decât să ne întâlnim cu Mântuitorul şi Judecătorul lumii deopotrivă.
Liturghia este o zi înfricoşătoare, e o zi a judecăţii, pentru că mereu ne apropiem, cu nevrednicie, de Cel care este Stăpânul nostru, şi ne rugăm Lui cu umilinţă, pentru ca să ne învrednicească de împărtăşirea cu Sine fără de osândă.
Nu trebuie să uităm că acolo, de faţă, e Stâpânul, Cel care ne va judeca pe toţi în parte. De aceea noului preot hirotonit i se pune Agneţul Cel preasfânt pe palme, pentru că palmele sale trebuie să fie curate în faţa Domnului, mereu nişte palme slujitoare, pline de iubire în faţa Domnului.
*
Rugăciunea la îmbrăcarea epitrahilului, cf. PG 20, col. 903:
„Benedictus Deus, Qui effundit gratiam Suam super sacerdotes Suos, ut unguentum super caput, quod descendit in barbam, barbam Aaron, quod descendit in ora vestimenti ejus, ut ros Aermon, qui descendit in montes Sion, quoniam illic mandavit Dominus benedictionem, vitam usque in saeculum (Ps. 132, 2-3)”.
***Liturghier 2000, p. 104: „Binecuvântat este Dumnezeu, Cel ce varsă harul Său peste preoţii Săi, ca mirul pe cap, ce se pogoară pe barbă, pe barba lui Aaron, ce se pogoară pe marginea veşmintelor lui”. Ediţia citată elimină v. 3 din Ps 132, după cum se observă.
Traducerea noastră: „Binecuvântat este Dumnezeu, Care varsă harul Său peste preoţii Săi, ca mirul pe cap, care se coboară în barbă, în barba lui Aaron, care coboară pe marginea / pe poala veşmântului lui, ca roua Ermonului, care coboară în munţii Sionului, fiindcă acolo a încredinţat / a poruncit Dumnezeu binecuvântarea şi viaţa până în veac”.
***
Primul tropar al Proscomidiei, cf. PG 20, col. 904:
„Redemisti nos de maledicto Legis pretioso Sanguine Tuo, cruci affixus et lancea perforatus, immortalitatem tanquam ex fonte praebuisti hominibus, Salvator noster, gloria Tibi”.
***Liturghier 2000, p. 106: „Răscumpăratu-ne-ai pe noi din blestemul legii cu scump Sângele Tău. Pe Cruce fiind răstignit şi cu suliţa împuns, nemurire ai izvorât oamenilor, Mântuitorul nostru, slavă Ţie”.
Traducerea noastră: „Răscumpăratu-ne-ai pe noi din blestemul Legii [cu] scump Sângele Tău, pe cruce ai fost pironit şi cu suliţa ai fost străpuns, pentru ca să dai oamenilor, ca dintr-un izvor, nemurire, Mântuitorul nostru, slavă Ţie!”.
Care era blestemul Legii? Vorbeam aici despre Deut. 21, 23, în care Legea lui Moise spunea, că e blestemat cel spânzurat pe lemn, adică cel răstignit.
Domnul Se face pentru noi blestem, Se lasă răstignit pe cruce, pentru ca, pe de o parte, să fie ca un blestemat conform Legii, iar, pe de altă parte, El ia asupra Sa păcatele întregii umanităţi, El neavând păcat, pentru ca, prin scump Sângele Său să ne dea tuturor accesul la izvorul de viaţă veşnică din persoana Sa divino-umană.
Prin moartea şi rănile Sale şi prin întreaga Sa durere inexprimabilă, pe care a suportat-o pentru noi umanitatea Sa a devenit izvor de nemurire, de viaţă veşnică pentru întreaga umanitate, pentru tot cel care crede în El şi se împărtăşeşte cu Sine, ca să fie viu.
Tocmai de aceea rugăciunile noastre către Domnul sunt rugăciuni ale încrederii depline că El este Mântuitorul nostru, că El este Doctorul sufletelor şi al trupurilor noastre, că El este izvorul vieţii şi al nemuririi noastre.
***
Gândire liberă şi (post)modernism
Nu e uşor să înţelegi sentimentele din cuvinte. Dacă nu ai o experienţă care să te susţină, cuvintele te pot înşela. Sentimente adânci pot părea banale şi o afectivitate firavă îţi poate părea interesantă. Lectura unei cărţi nu trebuie să privească la cuvinte, ci la conţinutul de personalitate şi experienţă pe care o exprimă autorul. Sentimentele şi spiritualitatea lui ies din carte şi te învăluie.
N-am citit niciun Sfânt care să nu mă iradieze, care să nu devină rugăciune în inima mea.
La fel se întâmplă însă cu orice scriitor: sufletul său iese afară din carte şi te îmbracă, chiar dacă autorul respectiv e mort. De aceea, teoria lui Roland Barthes despre autorul care moare şi cartea care trăieşte mai departe fără el e o inconsistenţă pe care am înţeles-o practic. Aerul cărţilor e definitoriu pentru autorii lor. Unul este climatul scriiturii lui Dostoievski şi cu totul altul cel al lui Swedenborg. Nu-l poţi confunda pe unul cu altul nici dacă ai avea ocazia să citeşti pasaje disparate şi nesemnate, printr-o anumită împrejurare, din opera lor.
Nici pe Trakl nu-l poţi confunda cu Eminescu şi nici pe Eminescu cu Blaga. O personalitate puternică lasă o amprentă puternică şi inconfundabilă, a vieţii şi experienţei sale, în cel care o citeşte. Mulţi tineri fac însă greşeala fatală de a se lăsa amprentaţi şi parafaţi definitiv de o anumită stare, stil sau viziune, de a crede că evoluţia lor spirituală a găsit un model desăvârşit, la care să se oprească, într-un anumit scriitor.
Mulţi se autolimitează, cel puţin ca personalităţi în devenire, ca individualităţi care trebuie să gândească liber şi nu să se rateze în interiorul unei fascinaţii trândave, inapetente pentru a îndrăzni să cugete peste limita unei cărţi, a unui autor sau a unor idei culturale de largă răspândire.
Când vorbesc despre a gândi liber nu mă refer la o atitudine nihilist-contestatară cu orice preţ, la munca de a demola şi anihila orice valoare devenită clasică. Dimensiunile gândirii nu sunt numai orizontal-istorice, ci şi vertical-spirituale şi infinit nuanţabile şi aprofundabile. Aşa încât, dacă vrei să fii un mare gânditor sau un mare poet, nu te împiedică Eminescu şi nu e nevoie să-i răpeşti piedestalul ca să te autoconfirmi în locul lui.
Conceptul modern de a demola ca să ajungi tu mare în locul antecesorilor este unul pe jumătate fals sau fals întreţinut. Marii artişti moderni nu au susţinut niciodată invaliditatea operelor clasice, ci doar inactualitatea modelului lor literar în contextul noilor epoci şi, mai ales, epigonismul slugarnic, idiot, al contemporanilor şi inerţia minţilor academice ancorate idolatru într-un spaţiu de gândire pe care credeau că îl cunosc şi îl înţeleg. Pe care îl slujeau nu din fidelitate şi conştiinţă, ci pentru că le procura pâinea.
Ca să dărâme pasivitatea spirituală şi cognitivă a contemporanilor, moderniştii au recurs la frondă şi proteste de tip revoluţionar (era şi epoca de vină) şi pietrele aruncate de ei au lovit şi în statuile înaintaşilor, pe care le-am putea numi, într-o anumită măsură, victime colaterale. Contestarea unui geniu de către un altul, a unui artist de către un altul nu este însă neapărat specifică gândirii moderne. Ea s-a practicat în toate timpurile.
Atitudinea aceasta este însă prelucrată ideologic şi în masă în postmodernism, cu o abilitate luciferică, pentru a instaura o atmosferă de laxitate morală soră cu promiscuitatea sexuală şi pentru a impune în conştiinţa artistică nume obscure, care servesc ideologia.
Nu e nimic diferit, în esenţă, de ceea ce s-a petrecut în comunism cu arta şi literatura. Am schimbat o dictatură ideologică, totalitară la nivel politic, cu o dictatură ideologică instituită de puterea şi influenţa banilor, a grupurilor în stare să facă lobby pentru un anumit tip de artă, pentru care temele religioase sunt indezirabile (fiind neartistice) sau reduse la obiect de batjocură şi blasfemie.
Deocamdată, viaţa culturală a României nu se integrează, decât evenimenţial, în acest trend. Concepţia generală încă mai este contrapunctată de o tradiţie puternică şi de prezenţa unor scriitori şi artişti care au conştiinţă religioasă şi morală.
Lucrurile pot evolua spre mai rău, dar nu trebuie pierdut din vedere că ele pot merge şi spre mai bine.
Nu vor merge însă cu ortodocşi semidocţi şi instinctuali, apărând goriloid Ortodoxia (cum se practică pe unele bloguri, siteuri şi forumuri, sub ascultarea unor părinţi şi lideri propulsaţi vedetist), pe care propaganda oficială va marşa în forţă, peste care vor defila triumfătoare trupele de pionieri ale şcolii de depeizare spirituală a României, instruită şi susţinută masiv de cine trebuie.
Ce aşteptaţi de la un blog ortodox?
[polldaddy poll=1677206]
Dorin Streinu, Saltul în aer (aforisme, vol. 2, 1997) [1]
***
Orice pasiune este o boală care devoră.
*
Orice încercare de autocunoaştere duce la ştiinţă şi nu la cunoaştere.
*
Dacă nu ai maestru şi ai ajuns să simţi că poţi să creezi, nici să nu-l mai cauţi. Nu mai ai nevoie de unul.
*
Când ai ajuns să fii indiferent ai început să cunoşti.
*
Dacă o operă genială nu este de prost gust pentru majoritatea oamenilor înseamnă că cel care a făcut-o nu poate fi numit geniu.
*
Până la mine romanele s-au făcut cu logică. De la mine încolo se vor face cu nesiguranţă. Cu o nesiguranţă logică…
*
E foarte greu să vorbeşti despre artă când ştii prea bine ce este ea.
*
Una dintre minciunile puse pe seama oamenilor geniali e că suferinţa i-a învăţat să fie ce au fost. Nu! Suferinţa te face mai atent, dacă nu ai fost atent şi fără ea.
*
Când ai ajuns să ştii ceva află că sfârşitul acestei cunoaşteri este aproape. E nevoie să mergi şi mai departe.
*
A fi mare artist înseamnă să ştii să faci din fiecare pai o splendoare.
*
Artiştii devin oribili atunci când îşi dau seama că au avut această predispoziţie dintotdeauna.
*
Am învăţat să ridicăm statui atunci când nu am mai putut să credem în orgoliul muncii epuizante.
*
Orice statuie e o greşeală. Ea s-a clădit pe neînţelegere.
*
A fi smerit reprezintă şansa de a fi ucis pe fiecare zi de oameni care se cred sfinţi.
*
Când nu mai poţi să pierzi nimic ai învăţat să nu mai doreşti ceva.
*
Dacă admit că pot gândi, admit acest lucru din cauza repetiţiei.
*
Nu caut nimic. Dacă aş începe să caut ceva aş găsi numai cadavre.
*
Orice stare de linişte nedorită e o prezenţă a ignoranţei.
*
Orice se face printr-o înţelegere nu poate fi durabil.
*
Dacă sunt în stare să mor pentru altul nu mai trebuie să mor pentru el.
*
Ca să îmi exprim credinţa în ceva sau cineva nu trebuie să fac nimic. Când aş începe să fac ceva aş începe să mint.
*
Ca să ierţi un om trebuie să fii fost iertat vreodată.
*
Ceea ce este nou nu dăunează în mod neapărat. Întotdeauna noul deschide noi drumuri.
*
Forţa se măsoară nu în intensitate ci în durată.
*
O femeie nu poate fi frumoasă dacă este inteligentă.
*
Dacă vrei să gândeşti nu-ţi face admiratori! Admiratorii se câştigă repede şi tot repede se risipesc. Pentru ca să gândeşti ai nevoie de duşmani. Fă-ţi duşmani, dacă vrei să vezi cât de enervante sunt capabilităţile tale în inima lor!
*
A fi virgin înseamnă a nu fi conceput vreodată un lucru rău.
*
Curiozitatea e avidă de o noutate derizorie. Ea nu caută un lucru absolut nou, ci unul asemănător cu ceea ce ştia deja.
*
Dacă nu îţi schimbi filosofia de câteva ori în viaţă înseamnă că nu eşti un om de spirit. Astăzi omul de spirit e sinonim cu…profitorul galant, care te minte frumos în timp ce îţi fură banii.
*
Dacă ai găsit contradicţii în gândirea cuiva înseamnă că nu a dorit niciodată să scape de ele.
*
Viaţa observată prin prisma bolii este, de multe ori, mai plictisitoare ca plictiseala.
*
Un tânăr nu poate spune adevăruri! Aceasta e o lege nescrisă în România. Eu am ales să schimb regula aceasta fără blazon. Tinerii pot spune adevăruri…dar pot spune adevărurile pe care le trăiesc, după cum bătrânii pot spune doar adevărurile pe care şi le-au însuşit ontologic. Aşa…oricine poate fura adevăruri de la alţii, din cărţi, fără ca să le aibă prin propria lor experienţă.
*
Ca să înveţi să fii ascultat trebuie să devii exasperant. Nu aţi observat faptul, că în România doar nesimţiţii care dau cu pumnul în masă fac carieră?
*
A fi serios e o uşă de mormânt. Iar eu prefer serioşii…
*
A fi ateu înseamnă să nu mai ai cuvinte frumoase.
*
Oamenii simt că mor când nu mai ştiu să meargă. Atunci se gândesc să-şi cumpere avion. Şi când nu existau avioane?!…
*
Când nu mai crezi în viaţă priveşte un copil! Vei învăţa să surâzi.
*
Cele mai interesante conversaţii sunt cele filosofice. Poţi să spui tot ce-ţi trece prin cap. Nu trebuie să îţi ceri nicio scuză dacă nu înţelegi ce spune celălalt sau dacă spui nişte enormităţi mai mari decât Himalaya.
*
E bine să fii sărac. Eşti imprevizibil mereu.
*
Nu sper să scriu o carte proastă. Şi ultima va fi tot foarte bună. Probabil toate cărţile mele vor fi, la fel de proaste, încât nu îţi mai vine să le arunci din mână.[ Asta înseamnă conştiinţă de sine – n.n.]
*
Cuvintele nu dor. Ele pur şi simplu înnebunesc. Şi când se întâmplă astfel ar fi bine doar…să doară.
*
Când refuzi să dormi e ca atunci când le refuzi măgarilor să pască.
*
A plânge e tot una cu a muri peştii.
*
Cele mai frumoase romane sunt, întotdeauna, cele pe care nu le-ai citit dar doreşti, cu tot dinadinsul, să ţi se potrivească. Nu poţi vorbi astfel şi despre cele pe care, deja, le-ai citit. Ţi se pare amoral…
*
Oboseala e singura plimbare cu capul în jos. Din această cauză am inventat săritura cu prăjina.
*
Când nu mai glumesc spun adevărul. Şi când spun adevărul abia am început să glumesc. Însă a glumi nu înseamnă a spune prosti…ci înseamnă a nu putea să spui – că nu ai cui – ceea ce crezi, simţi, doreşti…
*
O plimbare prin pădure e o sufragerie în expansiune. De aceea oamenii au inventat ferestrele.
*
Surâsul tău e o foarfecă atât de candidă, atunci când mă taie în ceasuri electronice cu cuc.
*
Orice golire de entuziasm e un gram de efemeritate.
*
Am conştiinţa, că în faţa judecăţii lui Dumnezeu oprirea entuziasmului cuiva ca să fie un om bun şi mare e cel mai mare păcat.
*
Dacă cineva îşi permite să fie prost pe acest pământ atunci nu e român. Niciun român nu e prost. Pentru români…proştii sunt numai ceilalţi. Tocmai de aceea nu prea suntem băgaţi în seamă…
*
Bradul de Crăciun e un act anti-ecologic. Noi ne arătăm insensibilitatea şi când vrem să fim, cumva, sensibili…
*
O carte are tot ce-i trebuie în afară de picioare. Dacă ar avea şi picioare atunci nu ştiu câte cărţi ar mai sta în bibliotecile lumii.
*
Când l-am văzut pe Monet am început să-mi pierd vederea. Pe acest om nu l-aş putea privi în ochi dacă ar fi viu. Precis aş orbi mai repede.
*
Michelangelo a fost libertin şi în biserică. În Capela Sixtină el a pictat trupuri de femeie mai rău ca foviştii. Se vede treaba că nu i-a prea plăcut postul. Lui Dumnezeu îi place, deşi El este Frumuseţea absolută.
*
Beethoven e singurul compozitor al lumii, care mă poate face să înnebunesc de inimă în nici cinci minute, dacă îl iau în serios, dacă îl urmez în lumea lui.
*
O femeie este inversul ceasului. Când tu vrei să pleci, ea vrea să rămâi. Când ea nu mai vrea să plece, tu nu mai vrei să rămâi.
*
Orice cântec e trist când nu are cine să-l cânte.
*
Cele mai frumoase lucruri sunt cele care nu se văd.
*
Cele mai mari greşeli ale mele le-am făcut din cauza neodihnei şi a grabei. Dar, din cauza acestora două, am şi câştigat întotdeauna.
*
Învăţ pe fiecare zi să iert, să iert înspăimântător.
*
Celebritatea este o proastă informare sau o subevaluare a situaţiei.
*
Un om care ştie ce înseamnă păcatul e un dictator. El va ordona să fie omorâţi toţi cei care nu vor păcătui.
*
I-am spus cuiva…pe care am vrut să îl înspăimânt, aşa, prieteneşte, cu o butadă: „Cred că am vocaţie pentru Iad, pentru că ştiu cât de uşor se intră în Rai”. Mi-au plăcut ochii lui mari…
*
Nu poţi să iubeşti o carte pe care ai scris-o suferind. Pentru ca să iubeşti o carte nu trebuie să o scrii, ci numai să ţi-o doreşti.Poate că de aceea se scrie puţin şi prost în ultimul timp…
*****