Singura televiziune inexistentă

eu si Vasile Magar; eu sunt negru...Vasile Măgar a dorit toată viaţa lui o televiziune care să le înglobeze pe toate. O televiziune a televiziunilor. Când vrei să asculţi ştiri să fie ştiri despre toţi oamenii de pe pământ. Când vrei un interviu, să  apeşi pe buton…şi cei mai buni şi interesanţi oameni ai planetei să îţi sară în casă şi să devină convivi cu tine.

Dorinţa lui însă nu a fost şi nu este apreciată de nimeni, pentru că nimeni nu vrea să investească în ceva admirabil, tocmai pentru că la toţi le plac prostiile, emisiunile de doi lei, lucrurile de prost gust, invitaţi în faţa cărora adormi etc. Toţi sunt banali şi expiraţi în faţa lui Vasile Măgar, dar, mai ales, televiziunile lor, ale tuturor, sunt apă de ploaie pe lângă imensul său proiect, la care aspiră ca la o ploaie de bani din cer.

[Nu contează că am spus de două ori ploaie…pentru că am făcut-o în două contexte diferite, de fapt în două sintagme diferite.]

Şi, din fericire, eu îl înţeleg pe Vasile Măgar şi compătimesc împreună cu el. Plângem în neştire de multe ori…însă din plâns nu iese nicio televiziune monopolizatoare. Şi Vasile îmi tot spune: Cum, mă, să nu dorească românii să facem cea mai tare televiziune din lume, în care să vorbim, când vrem noi, despre toată lumea şi toată lumea să stea năucită şi să privească la noi?

Măi Vasile, îi spun eu, proiectul tău e admirabil, dar oamenii sunt aşa cum sunt ei: ei nu vor nimic, până nu îi înveţi ce le place. Tu trebuie să începi, să îţi faci rost de oameni, să faci din idei emisiuni şi reportaje, şi ei vor veni la tine ca la cuptorul cu pâine caldă.

Cu ochii săi profunzi, admirabili, cu sticlirile lor admirabile, Vasile Măgar înţelese că drumul îi este pavat cu fericire. Într-o săptămână făcu rost [niciodată nu am înţeles cum poţi să faci rost de specialişti peste noapte] de 1000 de specialişti în imagine, producţie video, interviuri, anchete de tot felul, în talk-showuri şi îmi umplu toate conturile de email cu CV-urile lor.

Bineînţeles că am fost îngrozit…Era cea mai mare cutezanţă a viitorului, să vezi cum specialiştii se adună, ca să dărâme toate celelalte televiziuni, care fac umbră pământului. Auzeam în fervoarea CV-urilor, a celor 1000, stivuite în bietele mele căsuţe electronice, dorinţa de rating, dorinţa de adevăr, dorinţa de dreptate socială, dorinţa de noutate editorială.

Nu ca până acum. Nu după cum am fost învăţaţi…De aici încolo imaginea va fi de la faţa locului, de la orice faţă a locului. Femeia şi bărbatul vor fi luaţi din faţă. Li se vor pune întrebări pertinente. Adevărurile vor fi spuse cu asiduitate. Niciun politician nu va mai minţi cu neruşinare. Niciun linge blide nu ne va mai stresa cu neştiinţele lui la televizor. Nu vom mai adormi cu durerea în suflet că nu avem un film bun, o melodie ca lumea sau un documentar dintre cele mai nerăsuflante.

O, Vasile Măgar: românul care a scăpat conceptul de televiziune de trecutul lui abominabil şi se îndreaptă, cu noi, cu toţi, către o fericire televizoidală inexpugnabilă! Acest nume, de acum o legendă, trebuie memorat, trebuie înscris cu litere de aur în faimoasa noastră uitare, pentru că acolo, în uitare, se aruncă orice proiect fulminant al istoriei.

Însă Vasile Măgar, cu cei 1000 de specialişti, toţi oameni energici, toţi deschizători de frontiere şi închizători de lacăte peste trecut, îşi fac treaba cu o abnegaţie impardonabilă. Treaba, subliniez acest cuvânt mic dar important. Pentru că, tocmai de aceea, televiziunile de mai înainte, neavând nici specialişti şi nefăcându-şi nici treaba erau neinteresante, agonice şi neajutorate, ca echipa de fotbal a României în faţa jucătorilor scandinavici, întotdeauna mai înalţi cu două capete şi neînchipuit de tehnici, în comparaţie cu ai noştri.

Însă Vasile Măgar, mă crede prietenul său…El îmi spune tot ce se petrece, tot ce vrea şi nu ştie că eu, prietenul său, sunt o canalie, o zgură, care nu vrea noul, care mă împotrivesc ca un dement  noului, suprafrumosului şi iubesc televiziunile de acum şi nu vreau una superbună, pentru că mi s-a spălat creierul şi iubesc numai pe cele de acum, care sunt monumente ale ridicolului exemplar.

Nu mă pot dezlipi de insignifianţă, de prostia cu care mi s-au injectat ochii, şi urechile, şi gustul. De când mă trezesc şi până adorm iubesc nespus să nu am ce vedea, să nu am ce auzi, să fiu extrem de neliniştit când găsesc, în sfârşit, ceva bun, pe vreun canal, pentru că trăiesc spaima, ca nu numva nebunul de Vasile, să fii inclus vreo nadă în acea televiziune şi să o restructureze din interior.

Deci eu nu sunt prietenul lui Vasile!!! Eu nu am niciun Dumnezeu, nici conştiinţă, nici bun gust. Eu sunt un duplicitar, o iudă, care îl torn cu cea mai mare fericire. El, săracul, Vasile Măgar, vrea să mă scoată din imbecilizarea mea, din mojicia mea, să îmi ridice nivelul de aspiraţii, targhetul, să mă facă să văd şi eu peste nori, peste ceruri…Însă eu nu vreau să fiu frumos. Eu nu vreau decât să mă enervez, privind, în continuu, aceleaşi emisiuni ridiculos de enervante, aceleaşi plagieri ale mitocăniei şi ale sterilităţii informaţionale.

O, da, eu nu sunt prieten cu Vasile, dar mă dau de prieten…Sunt ipocrit ca profesorii mei în ipocrizie. Învăţ să practic ceea ce am învăţat să fiu. Şi, în primul rând, să distrug, cu o bunăvoinţă sadică, pe cel care face un lucru admirabil, frumos, care să întreacă pe toţi proştii ca mine.

Numai că mâine…uf, ce ridicol e imprevizibilul!, Vasile Măgar va arunca în faţa întregii lumi…condamnarea la măreţie. Televiziunea sa ne va bombarda, de la ora 12, cu o imagine şi cu un lux de amănunte belissim de interesante. Grila de programe din prima zi de audienţă: 40 de talk-showuri, 15 filme de lung-metraj, 56 de transmisii live, 29 de prezentări de carte şi, la final, o revistă a blogurilor, de o oră, în care vor fi prezentaţi, cu adevărat, memorabilii şi falimentarii mediului online.

Nu! Nu este imposibil. Vasile Măgar s-a gândit la toate. Ecranul televizorului va fi împărţit în 50 de mici ochiuri, de mici ecrănuşe, pentru că toate acestea se vor produce deodată. Tocmai de aceea, cei mai avantajaţi, doar în primă fază, sunt cei cu ultraplasme (adică tot bogaţii, imenşii şi nu săraci, lipiţii de pământ…), pentru că vor putea să vadă, mult mai concis sau mai bine, la televizor.

Dar, cum el este ultragenial, va revoluţiona şi industria televizoarelor cât şi pe cea a computerelor, pentru că, va deschide un lanţ de magazine, în care se vor cumpăra surse speciale de captare a radiaţiilor lui televideoiste, în aşa fel încât, apeşi pe micul ochi de imagine pe care ţi-l doreşti, acela merge, se măreşte, ia locul celor 49, şi, când vrei să vezi altceva, deschizi alt ochi…şi totul va fi orgiastic de vizual.

Asta cu orgiastic de vizual e expresia lui favorită. Şi mai are una, tot la fel de tare: inconfundabil de unică. Se referă la televiziunea lui, care, că vreau, că nu vreau, trebuie să afirm, să constat, să recunosc, că e demenţial de ultrabună. Şi a treia…e tot a lui. Asta e: papagalii nu ştiu decât să repete! Nu trăiesc dileme, nu am aspiraţii, nu mă doare capul.

Şi cu toate astea: nu pot să suport cea mai tare televiziune care va fi vreodată. Rămân tot aici, la iarba broaştii, lângă malul măreţiei şi mă uit la chestii care să nu mă facă formidabil. Ce e mult e prea frumos… pentru proşti ca mine.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *