Dorin Streinu, Prima stea boreală (aforisme, vol. 3, 1997) [2]

te urmareste

***

Primul fragment.

*

Lucrurile mari se nasc când nu ai rivali.

*

Lucrul cel mai urât pe care îl trăiesc este acela de a vedea oameni, pe care i-a întrecut propriul lor timp.

*

Geniile ţi se par că sunt mai mici sau ca tine numai când, în mintea ta, îi acomodezi cu normalitatea. Mai trebuie să spun, că această acomodare este  doar o searbădă  iluzie a minţii tale?

*

Oamenii proşti se bucură să sunt înţelepţi, pe când oamenii înţelepţi se tem că ştiu prea puţin.

*

Pe mine prostia mă face să-mi plâng de milă. Când îmi dau seama, că numai eu îmi dau seama, atunci mă plâng de milă că sunt oameni.

*

Există oameni, care pot muri numai ca să spună un adevăr ce nu s-a mai spus.

*

Oamenii l-au văzut pe Shakespeare sau pe Beethoven şi cred că ei reprezintă ultima barieră a omului de geniu. O eroare mai mare nici nu se putea. Oricând se poate ajunge la cote de genialitate, care nici măcar nu au fost sperate, darămite aşteptate.

*

Epoca în care trăim ne limitează la pasiunile ei minore.

*

Există o categorie de prieteni care vor să vadă în tine ceea ce sunt ei. Acest gen de prietenie e cel mai uşor de găsit. Însă, mai rară sau extrem de rară, e categoria prietenilor, care vor să vadă în tine ceea ce nu sunt ei şi nu pot fi niciodată. În raportarea mea la ceilalţi eu am căutat întotdeauna să găsesc prieteni maeştri, prieteni care să mă facă să contemplu o alteritate incredibil de frumoasă. Nu mă întrebaţi…cât de multe alterităţi ucigător de frumoase am întâlnit…

*

Entuziasmul nu poate clădi un geniu. Geniul se poate entuziasma, dar asta nu explică nimic din el, ci mai mult complică lucrurile.

*

Deşi admitem că nu ştim adevărul în totalitate, totuşi facem statistici foarte dure în ceea ce priveşte valoarea unui om sau a creaţiei sale. Eu văd în asta un semn de mare decadenţă.

*

Numai oamenii care au ce spune pot semăna adevărata discordie.

*

Românii respiră prea multă transcendentalitate în arta şi folclorul lor. Tocmai de aceea au rămas o naţiune cu potenţe infinite. În sus se poate zbura, până când zborul nu mai poate fi văzut decât de foarte puţini.

*

Ceea ce mai rămâne din oamenii geniali în sufletul meu sunt numai câteva imagini, dar atât de solide, încât, dacă ar pierii întreaga lume aceste imagini mi-ar fi de ajuns, ca să mi-o reamintesc mai deplin.

*

Omul devine simpatic nu pentru faptul că poate avea umor, ci pentru faptul că poate avea greşeli.

*

Oricât am măslui adevărul eroarea ne va arăta foarte bine ce stă în umbră.

*

Când scriu ceva nu ştiu niciodată cum se va sfârşi ceea ce fac, dar acest lucru nu m-a decepţionat niciodată.

*

Oamenii care nu se mulţumesc cu nimic facil fac multe descoperiri, dar prea puţini fac şi descoperirea liniştii lor. Un astfel de om sunt eu.

*

La mine procesele de conştiinţă se măsoară cu eternitatea.

*

Dacă sunt pus să aleg între două drumuri îl voi alege pe cel mai puţin real.

*

Consider dreptatea o măsură a sufletului. Sufletele mari trebuie să fie respectate cu ceea ce e mai bun.

*

Eu m-am pus în mijlocul operei mele. De aceea nu pot fi judecat decât ca o parte din ea şi doar ca cea mai puţină parte din mine.

*

Orice idee mare este un moft.

*

Orice geniu este un dor de nebunie ultimă.

*

Iubesc frumuseţea dar ştiu să renunţ la ea când mă trădează.

*

Dacă nu am înţeles că suntem nemuritori degeaba mai trăim.

*

Prin orice modalitate a artei pe care am exersat-o am demonstrat sublimitatea vieţii şi că ea nu poate fi cuprinsă în nicio operă.

*

Poate numai urmaşii mei spirituali îşi vor da mai bine seama de cât am putut să gândesc într-o viaţă şi de cât m-am epuizat în munca aceasta titanică de creaţie. Eu nu mai pot să fiu conştient de acest lucru.

*

Când le privesc pe celelalte genii ştiu foarte bine ce nu mai trebuie să fac ca ei. Când scriu mă bucur de ceea ce fac. Când recitesc ceea ce am scris însă, îmi dau seama că am făcut multe dintre greşelile pe care le-au făcut şi ei.

*

Intensitatea înţelepciunii este întotdeauna o exprimare clară. Astfel se despart oile de capre.

*

O mare bucurie bucură până şi pe un mort.

*

Viaţa există ca să te apere de adevăruri.

*

N-am înţeles niciodată de ce nu pot lua o decizie, de care, mai apoi, să nu-mi pară rău.

*

Am gândit întotdeauna în limita contradicţiilor. Ele au fost motivele în plus pentru a depăşi toate limitele.

*

De la un timp începi să-ţi respecţi lucrările. Le găseşti extraordinare, chiar dacă nu vrei să crezi cu totul acest lucru.

*

Sunt omul căruia nu-i ajung niciodată toate lucrurile câte i se întâmplă.

*

Ca să asimilezi în mod natural o operă de geniu şi să ajungi la înţelegerea persoanei care i-a dat viaţă trebuie să duci înţelesul cuvintelor la înţelesul universal al lucrurilor. Adică trebuie să  universalizezi particularul, pentru că opera de geniu este o particularizare a universalului.

*

Nu se pot unii două momente ale timpului. Ele sunt cu totul şi cu totul separate.

*

Nu trebuie numai să faci, ci să ştii şi ce faci.

*

Ca să-mi fii profesor adevărat, spune-mi, te rog:  cum citeşti măreţia?

*

Îmi displace cu totul fariseismul şi cred că pseudo-religioşii sunt cei mai elocvenţi în acest sens.

*

Timpul schimbă rochia artei, dar nu şi trupul cald, uneori prea fierbinte al acesteia.

*

Cred că orice om care ştie să vorbească frumos a trăit durerea şi vrea ca să o preschimbe în calm şi linişte melodioasă.

*

Exigenţa creaţiei e un blestem pentru viaţă şi o binecuvântare pentru posteritate.

*

Oamenii adevăraţi ştiu să spună prea puţine lucruri despre ceea ce sunt ei.

*

Freneticii uită că viaţa e prea scurtă pentru a fi risipită oricum.

*

Laşitatea poate ridica contraforturi însă nu poate preciza ce duritate au.

*

Oamenii plictisiţi de viaţă sunt cei mai paşnici oameni.

*

Scriitorul de geniu este cel care uită ce a scris şi păstrează în memorie numai faptul, că viaţa lui este o memorie a altora.

*

Posteritatea se interesează uneori de geniu mai mult decât s-a interesat el însuşi.

*

Nu mi-au plăcut niciodată oamenii, care cred în tine numai pentru ca să nu-i dezamăgeşti pe ei şi nu pe tine.

*

Simt că prietenii mei îşi arogă prea mult prestanţa că mă au şi mai puţin privilegiu că mă cunosc.

*

Noi nu facem altceva decât să Îl căutăm toată viaţa pe Dumnezeu şi nu să-L acceptăm în viaţa noastră. De aceea foarte puţini dintre noi ajung Sfinţi.

*

Adevărata artă se termină în pacea eternă.

*

Oamenii cărora le ajung numai lumea şi prezenţa eternităţii vor ajunge să-şi dea seama că au geniu, dar se vor teme, mai întotdeuna, să meargă pe calea sfinţeniei. Însă adevărata umilinţă şi împlinire înseamnă a renunţa la genialitate pentru împlinirea reală în comuniunea cu Dumnezeu.

*

A fi cu adevărat înţelept înseamnă să nu-ţi faci iluzii niciodată.

*

Când vom putea să spunem adevărul va fi prea târziu.

*

Oamenii se pierd în lucruri pentru că nu înţeleg că oamenii sunt simplii.

*

Celor cărora le e teamă să pară proşti au devenit uluitori în domeniu.

*

Dacă n-ar fi vorba despre viaţă n-aş mai scrie niciun rând.

*

Cel mai dureros lucru este să iubeşti şi să nu fii iubit cu aceeaşi intensitate.

*

Dacă nu am fi şi nu am gândi copilăros această lume nu ar mai exista.

*

O femeie, ca să fie senină, trebuie ca, din când în când, să se mai joace cu păpuşi. La fel şi bărbatul.

*

Adevăratele greşeli sunt cele care se fac din multă ştiinţă.

*****

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *