Dorin Streinu, Pasărea celor zece naşteri (1997, vol. 4) [2]

la mal de adancime

***

Prima parte, aici.

*****

4

Apolinic

Nu caut versul care ţipă în
metafora morţii.

Departe de mine
să-mi îngrop sufletul
într-un cavou
fără adâncime.

Dacă îmi port o durere care mă înspăimântă
atunci este versul cel mai sublim al meu.

Ştiu că el s-a născut
odată cu viaţa mea.

Eu i-am tăiat cordonul ombilical
şi l-am lăsat să se eternizeze.

Nu e niciodată urâtă
o naştere
oricât ar fi ea de dureroasă.

Care sunt mame
ştiu că un om e
întotdeauna frumos.

Pentru a fi frumos
trebuie să-l iubeşti,
pentru ca totul
să aibă un sens.

Versul meu
s-a născut odată cu mine.

Odată cu el timpul
îmi va spăla durerea ochilor
şi a cuvintelor.

Voi adormi odată cu el.

Amândoi ne vom acoperi
cu timp.

În acest timp
unul dintre noi va vesti trezirea
celuilalt.

Cine se va trezi primul
va săruta ochii plânşi
plângând.

*

5

Dionisiac

Dimineţile au devenit lungi
ca nişte vertebre ale ochilor.

Mereu aştept ca să vii
din moarte.

Să te întorci,
uitând că între noi
sunt păsări rănite.

Nu vreau să ai fiinţă.

Să fii precum aerul, îmbrăţişând copacii
din grădină,
îi adoarme.

Să te întorci
călcând prin iarba gândului,
fără ca să trezeşti cărăbuşii.

Nu vreau să-mi spui cuvinte.

Cuvintele adună în ele
numai prelungirile, în timp,
ale spiritului.

Vreau să fii
numai plină de îngeri,
numai mustind de iubire tânără.

Pe ochii mei căzând
să-mi aduci eternitatea,
cu un sărut, mai aproape,
atât cât să mă pot naşte dintr-o altă
mamă.

Aş deveni astfel tânăr
intrând prin moarte.

Aş deveni tânăr
atât cât moartea
mă poate face
spre a nu mai muri.

*

6

Angelic

Îngerii nu au ceruri numai pentru ei.

Durerea trupului meu
are cerul lui între Îngeri.

În păsări aruncat
zbor prin înălţimile solare.

Dar nu uit
să îmi iau cu mine existenţa.

Aceasta
nu se poate dezlipi de zborul meu,
oricât ar fi el de înalt.

În Îngeri
îmi port zborul de pasăre,
dar trupul meu
se umbreşte sub salcâmi.

Împreună cu Îngeri
sculptez lumina în pleoape,
modelez bustul virgin
în obscuritatea imaginii.

Dar Îngerii în trupul
meu se simt străini.

Ei nu se pot murdări pe aripi
cu neantul durerii.

Îngerii nu pot fi dialecticieni
ai destrămării.

Poetul se naşte însă
prin dureri şi moarte.

Urcând în ceruri
ştie a fi
pasăre.

*

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *