rasarit prelung

***

Primele două părţi

*

7

Demonic

În nopţile mele triste
singurul anticalmant
este demonul violet al camerei,
obsedat
de privirea ce îmi străpunge liniştea.

Îi observ fiecare privire a ochiului
în agonie.

Credeam că nu ştiu să observ
moartea în propria sa desfăşurare
interioară,
înainte de a-mi da seama de prezenţa lui…

Acum trupul lui înnegurat
îmi este o inspiraţie hâdă.

Mugetul clipelor
este un gong sinistru.

El crede că sunt îndrăgostit de întuneric
şi că am înnebunit de
iubirea nimănui.

Dar întunericul este o proprietate
de unică folosinţă.

Aşezându-se în faţa mea
a mutat pasărea în propria lui umbră.

Lumina lui neagră
s-a mutat în camera mea
plină de nebunia febrei cuvintelor.

Numai că noi ne dorim
eternităţi diferite.

Eu nu pot să cred în sublimitatea
unui demon.

*

8

Filosofic

Dincolo de timp
am simţit cutremurul etern al aşteptării,
trecând acest zid
eliberat de semne.

Dezbrăcat de numele meu
m-am făcut simplu ca o respiraţie.

În cuvinte nu se păstrează
realitatea!

Aceasta se stinge
în cuprinderea ochilor mei,
aidoma unui orizont.

Ceea ce este neschimbat
nu se poate scrie.

Ceea ce este invizibil
rămâne în semn
doar umbră.

Prin moarte trecând
şi privind înapoi
un trecut nu are importanţa secundei.

Secunda din această secundă
este una a miracolului.

Am văzut cum se naşte miracolul
în timpul frunzelor
şi am înţeles doar aripa,
pasărea trecând
dincolo de timp,
doar cu ea însăşi
şi deplină.

*

9

Estetic

Lumina prin care mă nasc
nu are reflexe.

Eu cobor întotdeuna în cuvinte
şi mă las ucis de ele.

Iau asupra mea
vederea de dincolo de vedere.

Arcuind cerul
scriu pe el poemul,
acela, singurul,
care nu are nume.

În nuanţe,
lumina este o pleoapă
care închide lacrima
în cuvinte.

Imaginea se amplifică în culoare
şi sunet armonios.

Alergând prin ceaţă
iau asupra mea
neliniştea de a fi sublim,
frumos prin lumină.

Simt că sunt o rupere de întreg
şi mă doare.

De aceea, în lumină
viaţa nu are forma închisă
a morţii.

*

10

Iluminat

Mă desfăşor prin cerul deschis
al zorilor
ajungând dimineaţa.

Împreună cu liniştea unei morţi
mă amplific în sentimentul
durerii de lumină.

Cifrele îmi sunt ochii prin care
îmi scriu
revisarea ideilor.

Mai mult decât mă aşteptam
din sânge
cuvintele au forma lor,
cea albă…

Zborul îşi strânge aripile
şi devine taină.

Înserarea nu va mai avea
aşteptare.

Nici ochii mei nu mai pot
avea moarte.

Neliniştea
şi-a pierdut neobosita ei
sărutare.

Văd cum prin trupul zburând
pierd timpului
întristarea lipsei de zâmbet.

*

(final)

Volum editat integral.

Did you like this? Share it: