Semnificaţii şi resemnificări

Triple H

Wrestlingul este un sport foarte dur, dar şi foarte tehnic în acelaşi timp, dacă îi cunoşti  amănuntele şi, cât de cât, evoluţia istorică. Am fost şi rămân de partea lui Triple H în războiul deschis cu Randy Orton, pentru că sunt de partea luptei cinstite, tehnice, în forţă, lipsită de atacurile în haită şi de laşitatea perversă a lui Orton, care e campionul neatenţiei adversarului şi nu al tehnicii sau al rezistenţei în luptă.

Semnificaţia primară a wrestlingului era aceea de a exprima forţa şi tehnica combatanţilor şi el tinde să devină astăzi o expresie exclusivă a forţei imaginii. Imaginea şi efectele publicitare ale luptelor de wrestling devin mai importante decât valoarea tactică a luptătorilor. Tocmai de aceea trecem, pe nesimţite, de la valoarea personală, de la experienţa reală, secondată de o rezistenţă uluitoare la o luptă fără surprize tehnice, fără personalitate.

Problema e că toate palierele sportive încep să devină din ce în ce mai comerciale – unele în mod excesiv – pe când altele cad în desuetudine. Vedem din ce în ce mai mult un sport fără eroi, fără principii, fără actori principali şi de aceea un sport tot mai golit de personalitate.

*

sarutul de sub portocal

Sărutul de sub portocal…e o imagine simbolică, care destructurează imaginea scripturală a cuplului paradisiac, desprinsă dintr-o comedie bărbătească, unde, doi bărbaţi, dorind aventuri erotice cu multiple femei nimeresc, din greşeală, într-o croazieră homosexuală.

Dându-se de gay, negrul nostru (adică Cuba Gooding jr.) se îndrăgosteşte de instructoarea de înot (adică de Roselyn Sanchez)…cu care ajunge să se sărute sub portocal…şi portocalul le acoperă dragostea până-n gât…

Din punct de vedere iconic secvenţa e o imagine destructurantă, pentru că bagatelizează ideea creştină a păcatului, cât şi împlinirea în dragoste a bărbatului şi a femeii. Acolo unde se eludează păcatul şi unde dragostea în cuplu nu e o problemă serioasă, nu există niciun fundament real al cuplului.

Deşi impunătoare la nivel coloristic…ea are bătaie lungă, pentru că ne spune, că nu există nicio diferenţă între dragostea dintre un bărbat şi o femeie şi devianţa homoerotică.

*

nu conteaza persoana

Resident Evil. Extinction este un horror morbid cu o singură pată de culoare  semnificativă, blondă, care este personajul principal al filmului: Milla Jovovich. În imaginea de deasupra se observă mutiple replici umane/ clone ale Millei, exterminate de către un savant doctor psihopat şi aruncate la gunoi, pentru că doreşte o replică cu potenţe tot mai mari, decât ale celei care a fugit din laboratorul său.

Ideea fugii din laborator reiterează, la un alt nivel, fuga şi adaptabilitatea extraordinară a eroinei din Al cincilea element, unde actriţa a jucat, de asemenea, rolul principal. Clona umană, îmbunătăţită ontologic în sens negativ, se luptă cu sistemul politico-medical, care omoară alte clone, pe cele neviabile.

Ideea de forţă a filmului: persoana umană nu contează. Ea este un amănunt existenţial neglijabil. Nici moartea oamenilor nu contează. Viaţa şi moartea sunt cu totul scoase din firescul lor, pentru că viaţă înseamnă reduplicare în film şi nu naştere iar moartea celor infestaţi e mai potrivită şi chiar comică, în comparaţie cu vindecarea lor.

cei infestati sunt o masa umana exterminabila

O panoramă, de sus, a celor infestaţi. Ei sunt o turmă instinctuală predestinată anihilării, un simbol al tuturor eşecurilor umane sociale, care canibalizează viaţa umană. Deliciul filmului constă tocmai în omorârea, fără milă şi fără conştiinţă (nu apar cele două coordonate umane, profund umane în film, decât în tabăra neinfestaţilor) a celor afectaţi de virus şi care se transformă în nişte mutanţi cu instincte canibale.

Cei virusaţi sunt duşmanul indistinct, fără faţă, care e ucis la grămadă, ca în războiul din Irak. Ciumatizarea unui grup social înseamnă primul pas spre eliminarea lui fizică. Mai întâi duşmanii trebuie transformaţi în rebuturi, pentru ca, mai apoi, să ai un motiv temeinic, ca să îi elimini din punct de vedere fizic.

O imagine tuşantă, dintre cele mai frumoase…ale filmului, creată special pentru ca să o reţii.

eliminat 1

Ceea ce trebuie reţinut este individualizat în filmografia recentă, e subliniat cu putere… Şi, de cele mai multe ori, imaginile subliniate, pe care  ar trebui să le reţinem…sunt imagini adânc antiumane.

Sexul şi crima sunt cele mai tuşante imagini. Acolo unde sunt scene erotice sau unde apar mult sânge şi sfârtecări ale trupului…camera de vederi se odihneşte, pentru ca să ne ofere imagini crude, vii, subjugante.

Însă noi nu cunoaştem trupul ci o imagine transformată, remaniată a trupului la nivel imagologic.

*

un film porno satanic

Recent a apărut un film pornografic, care are, la început, câteva secvenţe dintr-un ritual liturgic satanic. În imaginea de deasupra, intră în cadru altarul de jertfă al grupului satanist, adică o femeie curvă, pe care credincioşii o venerează prin pipărirea sânilor lăsaţi la vedere.

Liturghia e făcută în limba latină şi altarul de jertfă…face sex cu participanţii, care se închină Satanei. Ceea ce iese în prim-plan este adorarea trupului femeii, adorarea în sine a trupului, celei peste care ejaculează cu toţii în cele din urmă. Femeia este în acest cadru, deopotrivă, un obiect de adoraţie dar şi un veceu public, pentru că e de folosinţă publică. Toţi se masturbează în faţa ei şi ejaculează pe trupul ei.

Trupul şi ejacularea ritualică sunt considerate ofrande aduse diavolului, care se împreunează cu scandări ale diverselor cognomene ale Satanei.

*

femeia de radio

Femeia de radio (Uma Thurman) se îndrăgosteşte de pompier (Jeffrey Dean Morgan) în urma unei căsătorii hakerizate de un tânăr priceput la calculatoare. Acela intră în baza de date publice şi o căsătoreşte, din două mişcări, pe femeia de radio cu pompierul, pentru că, din cauza ei, el, pompierul, de despărţise de femeia cu care dorea să se căsătorească.

The Accidental Husband e un film în care cuvintele devin importante, după ce se constată importanţa lor într-o relaţie. Nu poţi să dai sfaturi fără ca să îţi asumi responsabilitatea lor. Trebuie să fii conştient că sfaturile tale pot avea consecinţe nefaste…şi de aceea trebuie să fii foarte atent la detalii, la oameni, la vieţile lor.

Sărutul pompierului se transformă într-un mariaj…

sarutul pompierului

şi, la final, avem o soţie gravidă, un lucru din ce în ce mai rar în filmele recente.

o mama

Însă, într-o lume haotică, nu trebuie să ţi se pară nelalocul ei…normalitatea. Dimpotrivă trebuie să o cauţi, să o respiri, să o respecţi. Anormalitatea creşte şi te împinge să pactizezi cu ea. Însă trebuie să căutăm ceea ce ne personalizează, chiar şi acolo unde suntem împinşi să ne ucidem credinţa, împlinirea, fericirea veşnică.

Numai că, pentru a fi normali într-o lume avidă de anormalitate şi de excentricitate trebuie să vorbim serios despre păcat, ca şi despre virtute sau să vorbim despre viaţa cu Dumnezeu fără să facem abstracţie  vreo clipă de lumea în care trăim şi pe care trebuie să o personalizăm.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *