Muncitori, ţărani, intelectuali!

La asta ne-a întors, ieri, domnul Băsescu. Pentru cei care nu ştiu, era ordinea strică în care se puteau enumera clasele sociale în România comunistă şi nelipsita formulă de adresare într-un discurs politic, în acele vremuri.

Însă ieri, se terminaseră tinichigii din ţară şi-a intrat preşedintele în panică. Dacă se terminau filosofii, intelectualii, nu era nimic alarmant, că şi-aşa nu îşi găseau loc de muncă…

Domnul Băsescu acomodează vechea mentalitate, de tovarăş, cu noua mentalitate, comercială. În mintea tânărului român naiv şi convins că există o cale uşoară de a reuşi în viaţă, care să evite gândirea prea multă, tâmpiţii lui Băsescu se suprapun peste huliţii nurds din filmele americane, cu care nimeni nu vrea să se împrietenească, pentru că învaţă toată ziua şi nu sunt de gaşcă. Ceva de genul:

nurd

Băsescu nu e inocent la treaba asta. Şi el se uită la filme şi ştie că un segment mai mare sau mai mic de adolescenţi agreează ideea renunţării la învăţătură pentru o soluţie rapidă şi bănoasă. Probabil că nu tocmai cea cu tinichigii sună perfect… Dar în esenţă, preşedintele poate părea că are dreptate când denigrează învăţământul şi, în subsidiar, învăţătura.

Ştie că idealul, drimul e altul, mai aproape de acesta:

sportsman

Dar Băsescu ne-a mai anunţat şi altădată, candid, că a fost un elev mediocru, care nu s-a dat în vânt după şcoală. Elitele intelectuale şi-au ales cel mai potrivit om pe care să-l susţină! Ironia soartei e că pe preşedinte l-a mâncat limba şi a ales exemplul tocmai cu… filosoful, care nu e bun de nimic.

Îi sugerăm o melodie  pentru campania elecorală:

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=YHKq6XbpUhM]

Dincolo de darea în stambă şi de polemicile electorale însă, ceea ce sunt obligate să reţină tinerele generaţii este că educaţia e zadarnică, e nefolositoare, că mintea e bună numai pentru a gândi pervers, profitor.

Cei care pervertesc mintea tinerilor uită să le menţioneze un lucru esenţial: prostia nu e o lipsă de informaţii detaşabile de tine însuţi ca persoană, prostia e un viciu, ca şi fumatul, ca şi băutura, ca şi violenţa, e un rău individual şi public. Prostia, lipsa de educaţie dăunează grav sănătăţii spirituale şi mentale!

Fericitul Nicolae Steinhardt atrăgea atenţia că am uitat, în ultima vreme, să numărăm în rândul păcatelor capitale, prostia şi frica. El a vorbit mult despre acestea două, unei societăţi care nu se gândea la ele şi credea că nu sunt păcate grele.

Cei care încearcă să ocolească educaţia nu o fac pentru că sistemul de învăţământ din România, la ora actuală, ar fi opresiv. Dimpotrivă, e prea permisiv, a devenit foarte relaxat în ultimii ani şi la orizont, după cum merg lucrurile, nu se întrevede  îmbunătăţirea situaţiei.

Dacă Băsescu ne vrea o ţară de muncitori şi de ţărani (înţelegând prin acestea două titulaturi depreciative, pentru oameni proşti, neşcoliţi, manipulabili), din care intelectualii să dispară sau să rămână o mână de oameni, de sămânţă, dacă acesta este visul scump al preşedintelui care se pozează la lansări de carte numai din raţiuni practice şi dacă e în stare să ni-l mărturisească, cu voce sonoră, sper doar să devină curând o amintire urâtă a unei gafe penibile.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *