te astept in tacere

***

Prima parte…

*

Sentiment de noiembrie

Te caut
prin spaţiul cuvintelor
să-ţi vorbesc.

Te caut
ca pe o rază
de inimă albă,
ca să-ţi îmbrăţişez ochii.

Ochii tăi
au un mister adânc
de noiembrie.

Au o aură argintie
ca o melodie
de înnoptare.

Te caut prin spaţiul cuvintelor
gol de ochi şi de suflet.

Te caut împreună cu
Îngerul meu.

*

Chemarea luminii

M-ai chemat să-ţi vorbesc
prin lumină.

Tu mi-ai privit copitele de azur
ale trupului
dezlegată.

M-ai chemat cu trupul tău,
cu un limbaj al nopţii.

Eu rămăsesem lângă uşa stelelor
zâmbind prin soarele rectiliniu.

Eu nu mai ştiam care
îmi sunt razele.

Atunci m-ai chemat
ca să-ţi vorbesc
prin lumină,
prin pasărea cu ochiul adânc,
prin trupul fără îmbrăţişări
al ferestrei.

*

Secundă amărăciunii

Lângă trupul dimineţii
mă spăl de ochiul avid al durerii.

Gândacii
au cântat spaţiul prin care eu
trec ca un singuratic.

Ei mi-au albit cămaşa de sânge.

M-au sădit în ceaţă
ca să mă spăl de gânduri triste.

O, dimineaţa nu are visul destrămării!

Noaptea este aceea care îmi
cântă disperarea.

Ea este doamna lunatică
şi somnambulă din paharul beţiei.

Gândurile triste
în ea se dizolvă
şi pier.

*

Închisoare cu pereţi de ceaţă

Pereţii sunt umezi de întuneric.

Prin ceaţa lacrimei
nu mai îmi găsesc prietenii.

Părinţii mei
fără nume
au tăcut în frunze,
s-au acoperit de uitarea mea.

Iar eu
îmi caut gândul
prin stele nebune.

Eu îmi caut
lacrima prin întunericul ceţii.

Sunt îmbrăţişat din când în când
de răceala
sângelui umed.

Din când în când
acoperit de apa nopţii.

Pereţii îmi aduc în suflet
tremurul frunzei în ploaie.

Îi ating şi mâna îmi plânge.

Îi ating prin sufletul meu
ca pe nişte lucruri sfinte.

Broboanele lor de gheaţă
mă înfioară.

Pereţii sunt umezi, ca în
momentul când moartea
mă va face rece
în anotimpul tristeţii.

*


Cules sărutând

Adun frunzele mâinii tale
ca să ţi le dărui.

Ochii tăi îi adun ca să fac dragoste
nopţii.

Sărutându-mă,
mă adun din întunericul tău.

Sărutându-mă al nopţii
din noi.

*

Poem de regăsire în inimă

Mai calm ca un sunet,
ridicat
în globul stelelor roşii,
versul e întinerit şi neumblat.

Ochiul e nepipăit şi neamestecat
cu piatră.

Mult mai tânăr,
cu mult mai arcuit din aripi,
îndreptându-mi paşii spre soare.

Acum
sunt regăsit prin peşti,
care înoată prin peşti,
prin păsări,
care se mănâncă
din păsări.

Eu vin să te înalţ
ca un steag prin viscol,
ca o luptă de frunze
prin râuri de Îngeri.

Mai calm
ca un cuvânt
ridicat din şoapte.

*


Clar de pasăre

Sângele meu a întors sângele vorbelor
în arbori,
rotirea crengii
în lumina frunzelor.

Chemarea de îmbrăţişare
este rodirea îmbrăţişării.

Ochiul nu mai este ochi,
ci melodie înaltă de rocă,
e gustul din pâine.

Cu trupul fraged
gustul se rupe de păsări.

Însă eu îţi cânt inima
prin inimi de bărbaţi.

Eu te rescriu
pe sentimentul tânăr.

*

Did you like this? Share it: