Oricât ar părea de bizar

…ştiu când se face dimineaţă. Ştiu până şi când mi-e foame, pentru că undeva, în stomac, intestine sau între ele, începe ceva, cum să spun, inteligent, care se numeşte foame.

Mi-e foame!

Mi-e foame!!

Mi-e foame!!!

[a se observa că am pus câte un ! în plus, la fiecare exclamare şi că am început fraza cu literă mică, inscuzabil de fapt, e adevărat, am făcut-o premeditat şi, la sfârşit nu voi pune punct, tot la fel, premeditat]

Mi-e foame de tine…inteligent! Zgomotul dintre foame şi inteligenţă nu se aude, dar foamea este o specie de angoasă / nelinişte care se termină cu…mâncatul.

Despre mâncatul inteligent au vorbit John Covată, Dr. Film Englith, Vereştoi Cuzzzneţov, Mihailovici Dudbay şi Francisco Lanternă.

Foamea, oricât ar părea de bizar, citeşte ziarul. La rubrica politice, află că meciul dintre ai lor şi ai noştri s-a terminat absurd de aşteptat cu…autogol. De fapt şi coridoarele lui Kafka sau mausoleul lui Dostoievski au ceva în comun: nimeni nu se interesează de ele.

Nimeni nu se interesează de nimeni. Numai Dr. Căpuşă, pe fiecare zi, se interesează de clinchetul de la talpa pantofilor Dr. Rimas Bimas, pentru ca să  înveţe acurateţea scenetică a vorbelor ei lungi, sperietoare, sperioase, edulcorate, care ţi se lasă pe gât, pe inimă, pe imaginaţie…