Dacă nu ai blog, nu exişti!

E marele adevăr pe care o să-l înţeleagă toată lumea socială cât de curând. Pentru asociali sau pentru nevoitorii în munţi, care nu vor să fie văzuţi de către nimeni, problema nu e valabilă. Însă, pentru oamenii cu vocaţii, cu profesii sau pentru tot cel care crede, are, poate să facă ceva, blogul va fi precum cardul pentru bancomat.

Şi când spun blog, spun alături de el computer portabil, telefon racordat la online, conturi de email, conturi de file video şi audio, o mie şi una de alte utilităţi, care să te facă imediat pentru alţii, de oriunde ar fi aceşti alţii. Trăim în lumea mediateţii şi blogul sau faptul de a fi online e interfaţa ta pentru alţii. Acolo te cunosc, te privesc, te gândesc, te descoperă continuu ceilalţi, pentru că tu eşti mereu, acolo, pentru ei.

Bineînţeles că pentru un preot, scriitor, politician sau cântăreţ, blogul nu înseamnă tot ceea ce face el. Însă blogul îl face vizibil, imediat şi evident pentru toţi pe acest om, oricare ar fi el.

După ce în 2006 am fost în generaţia acelora, care au dat startul la blogul de calitate în România şi pentru aceasta sunt foarte bucuros şi împlinit (pentru că am început, când a început blogul românesc), au apărut la nivel online tot felul de profesionişti, care s-au reinventat cu totul.

Domnii Adrian Năstase sau Ion Iliescu (două exemple notorii), venind pe Word Press, pur şi simplu s-au reinventat şi au distrus mitul, cum că oamenii în vârstă nu se pot adapta mediului online, lucru care este o gogoriţă mai mare decât Saturn. Faptul că poţi să îi scrii lui Năstasae sau lui Iliescu direct şi aceştia să îţi răspundă, când au timp sau dacă vor, e un lucru magnific, atâta timp cât birocraţia te-ar fi ţinut luni de zile la porţi…până când ai fi dat ochii cu dumnealor.

Cine nu devine el însuşi la nivel online, cine nu ştie să se prezinte nu există. Pentru că există numai cel care, pe fiecare zi, dovedeşte că e un om capabil nu numai de dialog şi de surprize frumoase, dar şi de coerenţă şi sagacitate în creaţie.

Ion Iliescu sau Mircea Badea au vituperat mult timp ideea de internet şi de blog, pentru că găseau acest spaţiu unul suprasaturat cu tâmpenii şi cancanuri. Şi, în mare parte, aveau dreptate. Însă, când au văzut că generaţia Word Press 2006 nu e compusă numai din oligofreni, cancanişti şi din tineri cu fiţe, au venit la nivel online, împotriva declaraţiilor anterioare…pentru că au înţeles, că e un mediu unde pot fi ei înşişi şi, în acelaşi timp, pot fi de ajutor altora.

Mediul online e pentru toţi, dar, pe măsură ce începem să ne cunoaştem unii pe alţii, este foarte exclusivist. Dacă faci ceva sau dacă te dezvolţi într-un anume sens eşti urmăribil. Tocmai de aceea onlineul e o lecţie de curaj dar şi de valoare. Curaj poate să aibă oricine (şi mulţi şi-au făcut blog, dar au lăsat-o mai moale), însă valoarea trebuie probată.

Saitul era şi este pentru heirupişti, adică pentru cei care scriu o carte, trei, zece articole, le pun acolo şi…stau la naftalină, alături de CV-ul lor. Sunt nişte morţi puşi la formol. Pentru că generaţia mediateţii te vrea viu, te vrea inteligent, frumos, coerent, capabil, digerabil…

Dacă fugi de online, eşti inexistent! Astăzi eşti inexistent, mâine eşti cu totul absent. Iar absenteismul nemotivat arată că nu eşti o valoare comunională.