paunul de-albastru

Imaginile în alb-negru sunt pentru oamenii care gândesc profund lucrurile, care se emoţionează, care se opresc ca să cugete. Intri în anticariatul  cu renume… sau dai peste o expoziţie cu desene: stai, cugeţi, priveşti adânc lucrurile. Fotografiile vechi au nevoie de ochi format, nobil. Trebuie să ai cultură ca să priveşti un desen şi nu doar intuiţie.

Pe când vine vorba despre reviste şi de trupuri strălucitoare, pe prima pagină şi de capete zâmbitoare e nevoie doar de intuiţie şi de o cunoaştere a lumii  acesteia fără profunzime, care creează surogate de imagine. Aaa… e artistul X din telenovela Y! Vai, ce mai face icsuleasca: a născut un copil foarte frumos, dar a divorţat la scurt timp!…

Cu cât eşti mai ideologizat mediatic, cu atât eşti mai indispus când trebuie să cugeţi. Şi nu mai vrei să cugeţi, pentru că te simţi prost cu câte nu ştii. Tocmai de aceea, etichetele de la mâncare sau de la haine nu sunt pentru de-ai lui Pascal, ci pentru de-ai lui Guţă. Simplificarea lucrurilor din supermarket denotă modul simplist în care judecăm sau vrem să descoperim lumea.

Haideţi, totuşi, să ne întrebăm: de ce toate revistele mondene sunt colorate şi cu fotografii? Pentru că culoarea te invită la zgâirea ochilor pe panou, pe carte, pe revistă şi nu la reflecţie. Reflecţia este pentru oameni care iau cu greu şi la greu lucrurile. Care vor să cunoască profund lucrurile şi se trudesc pentru ele. Dar dacă îmi place să văd numai pe zâna şi pe blonda pe revistă, atunci am redevenit bebele din căruţ, care reacţionez numai la culoarea suzetei sau a jucăriei.

Oamenii care nu au creierul prea mult dezvoltat şi nici gustul pentru sensibilităţi aparte se simt bine cu culorile vii, ţipătoare. Preferă roşul viu, galbenul violent, verdele crud…Copilul sau adolescentul miop la profunzimi vrea numai culorile pline. La fel şi bătrânul ramolit. Însă culorile pline sunt distructive pentru un om obosit de studiu sau pentru un creator de artă.

Pentru oamenii cu profunzimi sunt culorile şterse, culorile care nu provoacă aversiune gastrică pe fondul unei oboseli accentuate. Doamna perversă însă, care incită pe un tânăr novice în ale dragostei cu vestimentaţia ei ştie că roşul sau verdele crud stârnesc adrenalina. Cele două culori au efectul colei în organismul îmbibat de aşteptare erotică.

Femeia blondă e iarăşi surprinzătoare numai datorită culorii părului şi nu, neapărat, a conţinutului ei interior. Sânii mari ai femeilor excită pe bărbaţi  în mod instinctiv, tocmai pentru că sunt mobili. Un cuplet alb, de sus până jos, pe o femeie, arată grija ei la curăţenia exterioară, nu neapărat şi la cea interioară. Prea pensată, prea rujată, prea ojată…arată că nu are timp de carte sau de lucru prin casă. Sau că e…întreţinută.

Dacă râde prea mult e prost crescut/ -ă. Dacă tace, nu e dusă în lume. Dacă nu ştie să acceseze lucruri profunde, iarăşi nu a trecut prin biblioteca de acasă sau nu are una. Dacă e prea stilat, -ă, atunci, iarăşi, da, iarăşi, nu ştie prea mult despre adâncimile umane.

Detaliile stresate cu putere, subliniate, sunt culori de personalitate agasante. Când văd că cineva doreşte să mă convingă că e băiat frumos, deştept, sensibil…atunci e complexat tocmai de ceea ce nu este.

Ca să fii firesc şi să te manifeşti ca atare, trebuie să fii duhovnicesc. Restul e poză. O poză banală, uşoară, stridentă.

*

Forme fără fond. El / ea arată bine…dar sunt nişte oameni insensibili, reci, aroganţi. Arată bine hainele, luxul, banii…sau nemunca. Un om muncit e un om cocoşat de griji, cu cât mai multe fire albe de păr, cu insomnii, cu necazuri. Însă omul muncit ştie sau învaţă să se diferenţieze, atât de culorile cu sclipici, cât şi de formele care nu te ajută.

Did you like this? Share it: