Zi: 26 iunie 2009

*

Cele 6 părţi anterioare

***

Carenţa cutiei

Visul este o imagine
întoarsă a realităţii.

El este trucarea imaginii,
cu care poate privi o mână,
un picior,
o idee.

Visul este o clipă de spot publicitar,
o reverenţă a frigului
în faţa înălţimii.

Am visul meu din carton,
acoperit
cu trupul meu
din frunză.

El este imaginea mea trucată,
trucarea mea într-o imagine
a lemnului.

*

Credinţă fermă

Nu e bine
să fii tânăr
decât întotdeauna.

Nu e bine să trăieşti
decât luminând…
apunând…
luminând…

Nu e bine să iubeşti
decât din iubire.

Atât!…

Decât păsări
pe turle de Biserică.

*

Persoană convivă

Ca între două dureri,
trebuie să alegi
durerea mai surdă şi mai oarbă.

Tu alegi ce crezi
că îmi este mai rău.

Pe mine mă doare
de ouă necoapte.

Pe mine mă doare
de elefanţi ucişi.

Iar tu…îmi spui de oftat.
Tu îmi spui de…chemare.

Ca între două imagini
pe care le cuprinzi cu ochiul,
trebuie să alegi ce e mai sublim.

Iar tu îmi spui de minciună…
Tu îmi spui de durere…

*

Parafrază eminesciană

Prin noi trece o rază
pe care o simţim după temperatura proprie.

Cine este rece
o vede gheaţă.

Cine este cald
o vede dragoste.

Cine este prea cald
o vede lumină.

Prin noi trece o rază de umbrelă.

Ea este acoperită
ca să nu se vadă.

Cine este gheaţă
o doreşte.

Cine este dragoste
o trăieşte.

Cine este lumină
o face a lui pentru vecie.

Dacă vrei să o cuprinzi
ea nu are trup,
ea nu are punct,
ea nu are sfârşit.

Dacă vrei să o vezi
ea nu are dorinţă.

Dacă vrei să o ai
ea nu are timp.

E o rază,
o rază pentru care trebuie
să fii prezent.

Ba chiar mai mult:
trebuie să fii treaz
şi nu beat,
şi nu beat…

Dacă vrei să o tai,
ea nu se găseşte.

Dacă vrei să o cumperi,
ea nu există de vânzare.

Dacă vrei să îi ştii numele,
ea nu are nume.

E o rază
care te duce la ochiul tău,
la inima ta,
la casa ta,
la liniştea ta.

Ea te pune în pat
ca să adormi.

Ea te pune în pat
ca să fii alături de Izvor.

Ea te face să fii un izvor al Izvorului
veşnic.

*

Primul meu testament scris pentru ochi şi minte

Testamentul este
că există în cer, ceruri,
că există adânc în adâncuri.

Testamentul este
febră în cuvinte,
uşă
prin care uşa
intră şi coboară.

Testamentul este
că există dincolo de tăcere, lumină.

Dincolo,
fără sens să spun dincolo,
există sensul,
piatra care nu se vede,
împlinirea care nu se vede,
lacrima care nu se vede.

Testamentul este că,
omorându-te, te afli,
că născându-te, te afli…

Testamentul
este pronume
dezbrăcat de tăcere.

*

Tindere spre lumină

Cu inimă de copil
întinde mâinile
şi prinde lumina
în palmele tale albe,
în degetele tale lungi.

Prinde lumina
ca pe o rugăciune.

Prinde-o în braţe
şi sărut-o!

Lumina e însăşi
esenţa vieţii.

E însăşi eliberarea lumii
de petele ei.

Ea e însăşi iubirea.

Ridică-ţi mâinile, voinice,
mâinile tale
ca nişte vulturi paşnici
şi îmbrăţişează lumina!

Ea este dincolo
de idee,
dincolo de cuvânt,
dincolo de privire.

Ea este
esenţa vorbirii,
esenţa vieţii.

Ridică-ţi privirile, mândro,
şi cuprinde-o
în lacrimile tale!

Ea este lumina,
lumina,
lumina iubirii.

*

Lacrimă neplânsă

Încetează să mai urli,
frig al iernii!

Frigul e un semn rece
al trupului.

În mine
au îngheţat secundele
ca nişte dălţi de piatră.

Încetează să
mai îngropi memoria!

La uşa memoriei
aş dori
să-mi amintesc.

*

Dorinţa mea sinceră

Să nu treci
plângând!

Să nu treci pe lângă mine
cu lacrimi în ochi!

Inima mea te va simţi
şi va muri.

Inima mea te va ruga
să plângă
în locul tău,
în locul tău…

Să treci oricum,
dar fără substantivul lacrimi,
fără acest cuvânt,
care îmi plânge
întregul plâns.

*

Noua configuraţie a existenţei

Piatra
nu mai este la locul ei:
ea a luat locul
gândirii.

Ea este în gândire,
în forma exprimării.

Pasărea nu mai zboară:
gândul zboară prin pasăre.

Pasărea este gândul
care zboară prin pasăre.

Calul nu mai paşte
iarbă:
el paşte mereu cu aripi
de lună,
cu ochi de mâncare.

Nimic nu mai este
ca înainte.

S-a dus înaintele.

Omul este un sentiment
care se schimbă în cuvânt.

Privirea
este o rază de cuvânt
care se transformă
în cuvânt.

Sunetul este o urmă de cuvânt
care se naşte în cuvânt.

Cuvântul este un pretutindeni.

El absoarbe totul în sine.

Întru început a fost Cuvântul…
şi totul a devenit cuvânt.

Totul se rescrie
prin cuvinte.

Sufletul meu,
însuşi sufletul meu
se formează din cuvinte.

Nimeni nu mai e al lui.

Totul merge spre centru.
Totul merge spre punct.
Totul merge spre esenţe.

Greutatea
nu mai este greutate:
greutatea este o formă.

Timpul este o întindere
sau o alunecare,
cel mult o suspendare.

Mergerea este statică.
Mergerea este reîntoarcere,
contopire
în sine.

Există dincolo.
Există trecerea
spre partea trecerii
cuvintelor.

Acum există privirea prin lumină,
privirea prin transcendent,
privirea prin infinit.

Ţipătul este
însuşirea chemării.

Visul este regăsirea
ideii pierdute.

Gândul este o naştere
cu sine.

Nimic nu mai este ca înainte.

Acum se merge spre centru,
spre punct,
spre esenţe.

*
[Finalul volumului. Poeme alese. Nu a fost redat tot volumul.]