Dorin Streinu, Redescoperirea universului (vol. 6 de poezie, 1997) [3]

*

Primele două fragmente

***

Agnostic

Eu
nu ştiu nimic.

Mai bine zis
nu mai ştiu nimic
din câte ştiu.

Mi-am uitat
privirea,
raza,
sentimentul.

M-am făcut netânăr
pentru a nu mi se mai
reproşa ceva.

Mi-am luat
o nouă semnificaţie
de la salcâmii
în floare.

Mi-am scris sufletul.
Şi acum…gata!

Nu mai sunt
decât ce am rămas.

*

Castel contemporan

Fluturele alb
este o singurătate stranie.

Mereu mănâncă
din pânza păianjenului.

Mereu mănâncă
din becul camerei.

Din când
în când
se lasă pe pântecul meu
şi mă sărută.

Dacă nu ar fi fluture
aş crede că e
un mic Înger.

*

Colos

Singurul
muntele este de necuprins.

Îmbrăţişez fir
de iarbă,
bulgăre de vânt,
ochi de sânge…

Dar munte înalt,
cu braţ înalt
şi brazi verzi
nu este de îmbrăţişat.

Ţi se taie respiraţia
privind definiţia muntelui.

În altfel
este neînţelegere.

*

Înţelegere

Între tu şi eu
nu este deosebire.

Amândoi
trăim cu două braţe
întinse spre soare.

Ideile noastre diferă,
însă nu mă poţi
compara cu o statuie.

Eu scriu,
iar tu
te încercuieşti
cu viaţa.

Amândoi suntem importanţi,
însă amândoi
mai puţin.

*

Indiscreţie

Vând
sentimente nespălate.

Eu le cumpăr
de la prieteni
şi le vând pe gratis.

Ei n-au
ce face cu ele.

Le cred
nerefolosibile.

Căci spunea poetul:
Noi suntem ca-ntreaga lume
şi ca lumea suntem noi.

*

Boală absolută

Sunt beat
de o eternitate.

Capul îmi este aiurit
de nesfârşituri.

Începuturi
sunt toate.

Nesfârşiturile
sunt mai multe ca
ele însele.

Ca să mă vindec
trebuie să înceteze
ploaia.

Altfel beau apă
în loc de săruturi.

*

Dezrădăcinare

Sunt rupt din vis
şi de atâtea ori sânger.

Nu pot să-mi neg
câmpul verde.

El este
buletinul meu
de identitate.

Pasărea care iese
din iarbă
este şi ea
un reper
în sufletul meu.

Îmi aminteşte
de unde am călugărit
anotimpul.

De unde am fost cules
cu braţul
şi aruncat în soare.

*

Universalia

Ca un copil
nu înţelegeam
de ce un cuvânt
se ceartă cu un alt cuvânt.

Îmi era imposibil
să gândesc faptul,
că doi oameni se ceartă
fără ca şi cuvintele
lor să se certe între ele.

Acum,
crescând
printre cuvinte,
mi-am dat seama,
că nu ele sunt
de vină…

Ele pot
tăcea,
însă noi mai imposibil.

*

Troc convenabil

Cămaşa este furată
de la un individ adormit.

S-a pus o clipă
în pat
şi a adormit cu totul.

Eu i-am luat cămaşa
şi mi-am făcut din ea
o noapte potrivită
pentru sănătate.

Mă iubea el
după cum se iubesc
şoarecele
cu pisica.

Dar şi eu
îl iubesc,
cu statui fără cap
sau cu picioare
spânzurate de copaci.

*

Alogic

Eu simt
ca un om.

Tot omul simte
ca el însuşi.

Însă trebuie să
vorbim
numai cu anumite cuvinte.

Pe unele,
din civilizaţie,
trebuie să le evităm.

Ca scriitor
trebuie
să scriu
numai
în limba mea.

Nu îmi este permis
să vorbesc
în limba ta
şi cu durerile mele.

O să vină timpul,
când în limba română
o să se vorbească
numai în cuvintele
pe care le-am văzut
fiecare.

Dar ele
nu există.

Păcat, că nu se ştie,
că nimeni
nu are cuvinte personale.

*

Rebus

Suntem străini
în doi metri.

Locuiesc
în primul gând
sau
în primul sărut.

Nu fac nici doi paşi
până la trupul tău.

Dar nu sunt cuvinte
sau noi nu le ştim
semnificaţia.

*