luminos de simplu

***

Primele 4 fragmente

*

Intermezzo

E frig.
E o nouă iarnă.

Ceasul arată ora şase
spre seară.

Prietenul
meu
pictorul şi culoarea
vor
veni.

Îmi va picta
o lacrimă de bucurie.

Cel puţin
nu îmi este
dor de artişti.

*

Michelangelo sculptând

Un poem
are cel puţin
mult suflet.

Nu poţi fără multe
scântei,
fără multe ciocniri
cu dalta în piatră.

Statuia iese
la lumină
încordată,
plină de încordare.

Când apare,
trebuie
să fii atent cu ea
ca să nu se fărâme.

Apoi,
dacă nu se
sfărâmă
bei o cupă de vin
şi săruţi o domnişoară
fierbinte.

*

În extaz

În locul unde
este echilibrul,
pentru o clipă,
m-am urcat.

Aerul era fin
şi proaspăt.

Lumina era blândă
pe sub frunze.

De jur împrejur
pulsa un sentiment
de siguranţă.

Numai că lacrima mea
nu putea fi ştearsă
de sarea vinovăţiei.

*

Iubitei

Când tu surâzi
mi se face uitat
universul.

Stelele devin
simple podoabe
şterse.

Florile
parcă îmbătrânesc
privindu-le prin
inima ta.

Când tu surâzi
e simplu tot
şi nimic nu înţeleg.

*

Trezire pe apă

Nu vede surâsul
decât cel care redevine
copil.

Pe ape pluteşte
acel singur
elan,
care dogoreşte lacrima.

Valurile sunt mici,
apoi
devin din ce
în ce mai mari.

Simplul
devine mai simplu
sau nebulos.

Numai cântecul
păsării
îmi promite
încă o seară
şi o tăcere.

*

Încântare

Fiecare zare
îmi promite câte ceva.

Răsăritul de soare
mă bucură.

Tristeţa îmi este alungată
de o stea simplă.

Şi văd,
cum eu nu mai cunosc,
decât ceea ce este frumos.

*

Secret

Sunt,
pentru că aşa
m-ai numit tu.

Eu: cameră, pat,
masă, uşă.

Eu: cel care intru
şi ies pe aceeaşi
linie suspendată
sub lună.

În mijlocul firului de nisip
culeg auzul
fin al culorii.

Nu se ştie de ce mă
gândesc în fărâmă,
pentru că întregul este
doar o oglindă
pentru mine.

În marginea poienei
florile au început
să nu mai aibă
regrete.

Copacii s-au făcut albi.

Şi eu
mai frunză.

*

Zi de vară

Mă rog
cerului
cu vânt de primăvară
cald.

Florile,
florile mele triste,
au întinerit.

Ce bine mă
simt!

Viaţa este un câmp
cu flori,
în care se joacă
căţeii Olimpiei.

Eu, întins
în iarbă,
privesc
cerul.

Nemărginit
este tot ce văd.

Palmele mele
sunt singurele
care îmi dau dreptate.

*

Stropi de suflet

Luptă împotriva mea
ţipătul.

Inima mi se opreşte
şi se întoarce
înainte de prima clipă.

Peretele camerei
atârnă de un cui.

Şi, în curând,
divinul semn
se iveşte liturghisind.

*

Răsărit plenar

Soarele a răsărit
în noi,
pe când ochiul tău s-a mirat mult,
s-a căutat în bulgări de frig
şi a îngheţat.

*

Camus

Până la umărul drept
s-au ridicat tufele.

Vântul
şi descântecul au înflorit
la gâtul mieilor.

Au reapărut,
de sub cetini,
clopoţeii de argint
şi lumânările de bucurie.

Dar gândul a stat liniştit
gustând
emoţia laptelui.

*

Did you like this? Share it: