Dorin Streinu, Redescoperirea universului (vol. 6 de poezie, 1997) [7]

lacul unui verde profund

*

Primele 6 fragmente

***

Inspiraţie

Am privit: luna
era un ochi
împrejurul unui
iris.

*
Flash

Pe perete: pasărea
zburând
în abis.

*

Recurs

Zbor prin
visul sărutului.

Orice zbor
are tendinţa de a fi numai
înalt.

Nu se concepe
sfidarea timpului
cu un abecedar
de sentimente.

Zborul se vrea un minus
de amintire.

Numai că
de zbor
se vindecă prin dor.

*

Linişte

De atâta linişte
simt că nu mai vin
şi nu mă mai duc
nicăieri.

Aştept.

Frunzele cântă de dor
şi sărut.

Aici sau acolo
este aceeaşi linişte.

Privesc.

Parcă înverzesc
şi mi-e frig.

*

Gheaţă

Îmi repet floarea.
Se face linişte
până târziu
în pădure.

Ce este mai frumos
este trist
şi adânc.

O urmă de frig
se aude
şi un alint pe obraz.

Un murmur
e tot.

*

Concert

Eu mă cânt înainte
de frunză.

Răsuflarea copilului
mă cântă înainte.

Eu dor.
Eu moartea îmi
simt
şi nu pot să mor.

Nu am un nebun soare
şi pentru ea,
ca şi pentru culoare.

*

Promisiune

Am să-ţi scriu poem
cu trupul tău,
ochi albastru,
cer fără stele
şi buze roşii, fără greutate
sau amorţire.

Mâna am să-ţi întind
şi am să te iau
sub aripa mea protectoare.

Visul am să îl fac
să te înveselească
iar zâmbetul
să-mi bucure inima
şi ziua.

Când am să ţi-l scriu
nu va fi nici târziu,
nici timp,
nici moarte.

*

Sentiment de existenţă

Dacă tot sunt
pământul să-mi fie prieten
şi steaua
şi vântul
şi iarba,
prieteni…

Gândul să fie vindecat
de culoare
şi de raza de soare.

Dacă tot sunt,
să fiu mai aproape
de tine,
mult mai înalt
şi mult mai iubit.

Dacă sunt,
să nu adorm în literă
amorţit.

*

Împotriva literei

Dacă nu te temi,
nici teama nu mai
are nimic să-ţi spună.

Eşti un orb care vede
şi nu mai este nimic de spus.

Nu mai este nimic de spus
nici pentru copac şi nici
pentru nor.

Tu nu te temi
şi eşti liber
să crezi orice.

Nu mai este nimic de spus
şi este fără sens
ca să se reamintească.

*

Indulgenţa lui eu

Să vorbesc despre mine
e un indescifrabil
curs al apei.

Vapoarele curg,
precum suspinele
în ochiul câinelui.

Eu sunt mai
nerepetabil ca ziua.

Mă văd pe mine
numai iluminând
câte o secundă
sau gustând o rază
şi numind-o…idee.

Eu sunt al tău
fără tine,
pentru că tu eşti al meu,
şi fără mine
al tău şi al meu.

Eu sunt
fără ca tu
să-mi atingi
atenţia,
că m-am numit sânge
sau zborul sângelui,
plutire
sau curgere necursă.

A vorbi înseamnă a tăcea,
pentru că numai tăcerea
vorbeşte
şi cuvintele îşi revelează
bucuria sau durerea,
lacrima
sau plânsul măiestru.

Eu vorbesc
despre ce nu există eu
şi eu despre ce nu înseamnă a vorbi ,
şi îmi schimb numele
şi fără nume
şi al numelui nenumit.

*

Ilustraţie

Înalt şi tot mai înalt.
Ochiul privea tăcut.
Umbra se rostogolea
în spatele umbrei.

Tăcerea lua locul
tăcerii.

Nu se făcea ziuă.

Era numai înainte
de răsărit.

Doar o imagine
respirată de gura
unei pisici negre.

*

Agonie

Când ating fiinţa
ninsorii
e mult târziu.

Somnul îşi ascute
ghearele în inima copacilor.

Numai când
fumul caselor
adie noaptea
refrenul e înlemnit.

Gheaţa se rupe în rânduri
iar focul arde
tăcerea în netăcere.

*

Libertate

Am libertate
oriunde se cântă
cu inima.

Cântecul meu cântă
sufletul unui ţăran,
care îşi priveşte tăcut
via.

Eu m-am gonit
din chipul femeii.

Eu nu m-am făcut
nici cristal,
nici insectă.

Când cântă
cântecul meu,
se aude iubirea valsând
şi atunci e lumină,
e paradis…

*
Din compasiune

Adun balada,
acel trist refren al nefericitului.

O adun
lângă inimă.

Niciodată Dumnezeu
n-a uitat singurătatea
lacrimei.

O adun
ca să fac din ea dragoste,
să fac din ea
tot ce se poate
admira.

O pun aici
şi plâng eu,
pentru ca apoi,
în locul meu,
să pot zâmbii înaltei
porunci a ierbii.

Aici,
în acest cuvios loc,
eu adun balada,
pentru ca nefericirea să se scrie
sfânt
şi cu evlavie multă.

*

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *