Teologie pentru azi

O platformă ortodoxă pentru o reală postmodernitate

kayseri evden eve nakliyat eşya depolama kayseri eşya depolama kayseri kiralık asansör kayseri escort

Zi: 7 iulie 2009

Dorin Streinu, Redescoperirea universului (vol. 6 de poezie, 1997) [8]

aproape de galben

***

Primele 7 fragmente

*

Sonata a treia în do major

Îmi îmbrăcasem vântul în loc
de chip.

Îmi pusesem cuţitul şi mărul
pe care îl mâncam netăiat.

Eram aici: cântec suplu
şi dincolo:
foc aprins
şi cutremur
de ape.

Nu mă cunoşteam
de prea multe chipuri de Înger
şi, mai ales,
de cai,
de cai nespălaţi.

Vedeam casa singură
şi în ea tristeţea dansând.

Eu eram mai mult ocupat
cu sentimente,
cu frunze
anchilozate în copaci.

Priveam golul care se năştea
în ultima descărcare de trăsnet.

Era mort şi totuşi
înviau gândacii,
cărăbuşii,
pisicile
şi,
mai ales,
caii,
caii adânci de albastru,
de soare palid,
ameţit.

Nu plângeam şi totuşi
lacrimile
ardeau iarba,
până când
iarba se înverzea
de atâtea lacrimi,
care erau o ploaie
ce făcea să crească
iarba.

Chitara îmi cânta singură
iar eu îmi îmbrăcam cămaşa,
sărutat de tristeţi,
de ramuri friguroase
de gheaţă.

Eu mă înnoptam
şi, undeva,
mă trezeam învins
de primele raze ale soarelui.

*

Personificare

Văd cum un cui
se bate în rana mea nestinsă.

Eu văd cum surâde femeia
pe stradă,
tristă şi îngândurată
de o ploaie verde,
care cade într-adins,
într-adins….

Se ninge,
se ninge…
şi bărbatul îşi spală somnul într-o
sticlă de vin
şi face totul ca să uite
dragostea şi nedragostea,
sărutul prins de degete pentru o noapte
şi a doua zi pierdut,
a doua zi neregăsit.

Eu văd. Strămoşii mei
trăgeau cu săgeţile-n cer.
Ei erau războinici
şi nu credeau în moarte.

Eu văd, cum numai
singuri sunt copacii
şi cum vântul le tremură gândul.

Eu văd apele şi în adânc
este o piatră
unde ochiul descalecă.

Eu văd aici. Eu văd dincolo.
Eu urc. Eu cobor. Eu mă întorc.
Eu mă repet altfel. În toate eu sunt
ramură zburândă, flămândă, înnoptândă,
înmurindă…

Eu în orice cuvânt stăpân
şi în orice virgulă
smerit.

Eu: clopot. Eu: înviere.
Eu: descântec. Eu: elegie.

Şi eu,
cum numai tu îmi spui,
patrie fără vreun nume,
poezia însăşi,
sângele fierbând
şi pasăre neagră
care vesteşte întunericul
şi inimă care plânge
şi surâsul
care iubeşte
şi cântec.

*

Reproşuri

Mi s-a plâns pentru foamea
ce înşurubează
cuvântul în laringe.

Mi s-au adus dovezi,
grămezi întregi de cauze,
care au dus la surghiunul
căutătorilor de materie pâinoasă.

Eu am înţeles cine
nu ştie să urle
şi cine nu ştie
să zboare
până în el însuşi.

Eu eram printre cei
care nu mâncau,
pentru că nu se înţelegea
mâncarea
şi mâncarea nemâncată.

Când am cântat
mi s-a spus să tac
şi să aştept.

Când am alergat
mi s-a spus că alergând
am să devin neînţeles
pentru cei care stau pe loc.

Când am ridicat piatra
şi am văzut
cum sunt cu adevărat firele electrice
şi neuronii,
mi-am pus inima unui vis
şi visul l-am făcut viaţă.

Au existat şi atunci glasuri,
care mi-au spus că am uitat
şi că nu-i de ajuns să ştii,
că oul se naşte din găină
şi cocoşul nu poate
să fie fără ou.

Au existat…

Şi eu m-am făcut că nu aud,
deşi patul meu
transpira noaptea de durere
şi apa pe care o beam
se făcea vânătă
şi,
uneori,
vomitată.

*

Cântec nedormit

Azi am mâncat şi spaţiul din idee
şi mă simţeam mai mic
şi mai cu vis.

Iubito, ah, tu singur paradis
al vieţii mele luminat
de sânul nopţii!…

Fără de tine nu
erau nici aştrii
iar fluturii,
din albi şi din negrii,
nu mai zburau cu mine pe câmpii
ci dormeau.

Şi mă făceam că n-aud.
Şi spaţiul se făcea mai
mic.

Şi te-ndrăgeam…
şi nu mai zic nimic
din cei cuvinte.

*

Altitudine

Mai sunt frunză vorbindă.
Mai sunt vrabie zburândă.
Mai sunt, codrule,
mai sunt
şi în iarbă…stând.

*

Cântec pentru Ezeu

Actorul şi-a udat risipa
de nelinişti
şi s-a întors, discret, la suflet, în cutie,
peste al apei fund închis.

Dar vântul închizând
în plete blonde
al meu destin,
e fericit să vezi,
când noaptea stelele clipesc
a fum încins în cai.

Şi pe al meu drum
maşinile roiesc în unda ta
iar închisoarea din copaci
e tristă şi-nserată
ca un vaier.

Dar în acest festin
s-a ridicat un zid de netrecut
şi masa a îngălbenit
într-o odaie unde-al meu frig
s-a-ndrăgostit de tine.

Tu nu mai poţi să aştepţi
noaptea,
ca eu să vin rănit
de-o melodie
cântată de taraf.

Însă în timp ce eu mă-ntorc
e galbenă numai regăsirea
dintre ape.

*

Recviemul de la amiază

Nu cad uşor suspinele din ochi,
cum nici din cer ploi nu se las căzute,
ca cerul să omoare.

Ci ele se clădesc,
ca stâlpi care susţin şi ochi,
cât şi cerul nostru de deasupra.

Eu paşii mi-i ascult
şi coborând din bloc,
nu blocul mă coboară,
ci eu susţin
cu al meu umăr
şi ochi,
şi minte priveghind.

Când fără ani
va curge iar în ochi
şi cerul meu
şi până şi viaţa
unui întins pământ,
se va renaşte
firul de nisip
şi netrecuta filă.

*

Sfârşitul volumului. L-am redat parţial.

Ruben Dario: avangarda genială a poeziei moderne

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=QkSAi3zAUPg]

Poem de Ruben Dario:

Ama tu ritmo…

Ama tu ritmo y ritma tus acciones
bajo su ley, así como tus versos;
eres un universo de universos
y tu alma una fuente de canciones.

La celeste unidad que presupones
hará brotar en ti mundos diversos,
y al resonar tus números dispersos
pitagoriza en tus constelaciones

Escucha la retórica divina
del pájaro del aire y la nocturna
irradiación geométrica adivina;
mata la indiferencia taciturna.

y engarza perla y perla cristalina
en donde la verdad vuelca su urna.

*

Iubeşte-ţi ritmul…

Iubeşte-ţi ritmul şi ritmează-ţi, vie,
oricare faptă, precum faci cu versul;
din universuri strânge-ţi universul,
iar pieptul tău izvor de cântec fie.

Cereasca unitate-n tine-nvie
diverse lumi înmugurindu-şi mersul,
şi numere îşi vor suna neştersul
acord cu astrul tău, viu în tărie.

Ascultă-n vânt retorica divină
a păsării ce zboară, şi nocturna,
văpaie-n linii drepte, ce-o să vină;
ucide nepăsarea taciturnă;

montează-n perlă perla cristalină
unde-adevăru-şi varsă nalta-i urnă.

Traducere de Ştefan Aug. Doinaş

*

Ascultaţi în vânt zborul păsării, adică retorica / omilia lui Dumnezeu pe care El a înscris-o în toată făptura Sa.

După Fer. Nicolae Steinhardt (Primejdia mărturisirii), arta porneşte de la sfinţenie şi nevinovăţie, pentru că, zice Părintele nostru, Îi place lui Hristos să Se facă cunoscut copiilor şi poeţilor.

Powered by WordPress & Theme by Anders Norén

ücretsiz porno