Evanghelia duminicii a 5-a după Rusalii

[scribd id=17233176 key=key-2kvwxfhbzhtzexv6tmtg]

Evanghelia duminicii a 5-a după Rusalii

(Mat. 8, 28-34; 9, 1, cf. GNT)

28. Şi trecând El în cealaltă parte, în pământul Gadarinilor, [ton Gadarinon] S-a întâlnit El cu doi demonizaţi [demonizomeni], care ieşeau din morminte, [şi care erau] foarte violenţi / periculoşi [halepi lian], fapt pentru care nimeni nu putea să treacă pe calea aceea.

29. Şi, iată!, ţipau zicând: „Ce este între noi şi Tine, Fiul lui Dumnezeu? Ai venit aici înainte de timp/ de vreme [pro cheru] [pentru] a ne tortura / a ne chinui [vasanise] pe noi?”.

30. Dar, departe de ei, era o turmă mare de porci [ageli hiron pollon], care păştea.

31. Şi demonii [demones] Îl rugau pe El zicând: „Dacă ne scoţi afară, trimite-ne pe noi în turma porcilor!”.

32. Şi le-a zis lor: „Plecaţi!”. Iar ei au plecat şi au intrat în porci. Şi, iată!, toată turma s-a năpustit, după ţărm, în mare şi au murit în ape [en tis idasin].

33. Şi păzitorii au fugit, şi au plecat în cetate, anunţându-i pe toţi şi despre demonizaţi.

34. Şi, iată!, toată cetatea a ieşit întru întâmpinarea lui Iisus şi văzându-L pe El L-au rugat [parecalesan], ca să plece dintre hotarele lor [ton orion afton].

1. Şi intrând în corabie [Iisus] a traversat [apa] şi a intrat în cetatea Sa.

Dorin Streinu, Inimă extatică (vol. 7 de versuri, 1997) [2]

un pustiu cu oameni e lumea

***
Prima parte

*

Caz unic

Mă plimb gol
de ochi.
Mi-a furat ochii copacul
din pădure.
Dă-mi ochiul înapoi,
întomnatule!
N-ai ce să faci
cu un ochi orb.

Dacă mi-l dai înapoi
am să-l scutur
şi are să curgă din el
lacrimile pădurii.

*

La oglindă

Amărui îmi e gustul
meu de a fi.
Sunt tulbure şi
îmbujorat în obraji.

Daţi-mi părul într-o parte!
Daţi-mi inima într-o parte!

Priviţi caldul omăt
ce transpiră!

Numele meu este,
ca să cuprindă tot
ce nu are un nume.

*

Dora gândului meu

Tu te-ai făcut
mai frumoasă
pentru ca să speri.

Ţi-ai făcut părul mai negru,
pentru că ştiai că am să te văd.

Eu te-am iubit
îndeajuns ca să te
iubesc.

Eu ţi-am pus un nume,
pe care nu ştiai că-l ai.

Da, tu eşti Dora,
ţi-am spus
şi întunericul a devenit roşu.

Tu eşti Dora,
ţi-am spus.

Şi tu te-ai făcut mai senină
şi mai încăpătoare
ca nicio altă femeie.

*

Rugă

Mi-e adânc de înalt
şi mi-e dulce
de primăvară cu păsări
înverzite.

Mă rog pentru acest sentiment,
sentiment
cu gând nou.

Mă rog pentru el.

Aliluia!

Doamne, fă să se vadă
şi lacrima noastră!

*

Improvizaţie de secundă

Dacă tu vrei să-mi tot ştii,
cântă-mi, cântă-mi!

Îmi este fugară noaptea ca visul.

O secundă este
o dulce durere.

Cântă-mi, te rog, cântă-mi,
să mi se facă de veşnicie!

*

Dorinţă sufletului

Ce nu aş da
pentru tot ce se dă.

Ce nu aş da pentru tot
ce se ascultă
cu inimă îndrăgostită.

Ce nu aş da
pentru tot ce se ascunde
în piatră.

Dar eu,
dar eu,
am numai un suflet,
Sfinte Doamne!

*

Dorei

Păstrează tăcerea
din ou nepătrunsă
de raza luminii.

Cu ferestrele închise
să adormi.

Să nu le închizi
peste noapte, iubito!

Căci
noaptea e o înviere
a morţilor.
*
Haiku

Numai cuvintele întineresc.
Să fie oare
de o seamă cu cerul?

*
Cheie

Fluturele alb
trebuie pus în mâna albă.
Fluturele negru trebuie
pus în mâna albă.
Fluturele trebuie pus în mâna
albă.
Ce se vede
este numai pentru
pus în mâna albă.

*

Iubito, tăcere…

Cuprinde-mă în braţe,
tu, iubito, tu, tăcere,
durerea după mine
mi te cere, mi te cere…

Gustă-mi tu azi
gura de-albatros,
să vezi că sunt,
să vezi că sunt frumos.

Patul pregăteşte-l
ca să ne naştem amândoi,
în ziua asta de miercuri,
în ziua asta de joi.

*

Frumoasei clipe

Ah, bate clipa,
visul să-mi adune,
tu, stea de foc,
a mea înţelepciune!…

Mă du,
lângă margine de codru des,
unde păsările ies,
unde păsări vin mai des,
unde eu n-am de ales.

*

Doină

Nu fi înnorată,
fii parfumată,
în aur de-antregul spălată,
cu ciocârlii înfrumuseţată!

Şi inima
să o ai bogată,
cu cai despletiţi în soare,
să treci prin iarbă mare.

Şi copilul
să-ţi fie o stea strălucitoare
şi voinic cum n-a mai fos,
gând semeţ,
român voios.

*

De când…

De când nu erai tu
mai curată ca apa?
De când nu puneam eu capul
în poala ta odihnitoare?

De când nu mai era frumuseţe
în palmele tale?
De când nu mai era?

De când, câine, lătrând, ai să-mi trezeşti
Îngerul meu?

*

Gând

Dacă aş vrea să plâng
şi nu aş mai avea lacrimi,
mi-ai da tu, iubito?

*
Poem înverzit

Când e verde
inima mea e cerul înstelat.
Când e verde
şi tu mă dobori în săruturi,
în suspine.

Când e verde
cuvintele sunt fragede.

Când e verde
avem doar trei ani,
avem doar trei stele.

Când e verde,
frunză verde, frunză verde,
dorul meu
ce nu l-aş pierde.

Când e verde
am ochiul lacrimei
mai tânăr.

*

Despre tine, durere

Rănirea
e un plâns.

Rănirea te duce
şi te lasă.

Pe brazda câmpului
rănită stă.

Tu, pasăre, cântătoare
ce eşti!

Rană dulce este
şi lacrima udă.

*

Imn

Mă bucur pentru că
eşti alb ca zăpada.

Mă bucur pentru că
eşti înalt
ca zâmbetul.

Mă bucur pentru că exişti,
pentru acestea toate,
pentru că exişti
şi pentru că mă bucur să Te văd.

O, Tu, Cel care exişti!

Vreau să Te văd!

Doamne,
vreau să Te tot văd!

*

Haiku reînvăţat

Sunt puţin:
cât un sărut
şi cât o lacrimă.

*

Fericirea şi o vorbă aşteptând

Trenurile sunt
păsări de tablă.

Tu vii şi eu
te aştept.

Ce mirare că
pot să aştept,
cum vin fericirile!

*

Vedere îndrăgostitului

Cum de n-am ştiut
că te faci aşa frumoasă?!

Te-aş fi făcut fereastra mea
la casă.

Şi cerul
ar fi fost senin.

*

Dans al ploilor

Cu lacrimi umezi
ai lăcrimat cerul
la mine-n suflet.

*

Omul şi plopul

Plopul s-a făcut mai adânc.
S-a umplut
cu sine
până la refuz.

L-am privit cerc şi
nu s-a făcut.

L-am privit arhicerc
şi nu s-a-nceput.

Măi plopule, măi,
nu-ţi ajunge atâta
tăcere?

*

Cu ţinere de mână

Să ai focul arzând
şi să nu ţi se ude inima.

Tu, draga mea,
să arzi, trandafirul meu,
să arzi în cuvinte mereu!

Nu te întreba nimic,
decât să arzi îţi zic,
în piatra vieţii,
în cântecul dimineţii,
în stelele făclii
şi să-mi tot vii,
să-mi tot vii.

*

Adormitoarea

Mi s-a născut altă iarbă, mai verde şi mai dulce. Înaltă cât tine, cerule, înaltă cât tine, inimă. Mi se coboară în gând ca o batere de vânt. Ce lină îmi este această linişte! Ca o melodie de adormit lângă tâmplă.

*

Dorinţă

Te-aş picta în lacrimi
ca să nu treci ca o lacrimă.
Te-aş picta în inima mea
ca să nu treci ca o inimă.
Da! Te-aş picta într-un cuvânt
şi nu va fi nici gând,
nici pământ.

*

Finalul volumului. Poeme alese. Nu a fost redat integral.

Că mi-am adus aminte de…

e vorba despre romania, da

supermarket. Luni a plouat torenţial la Bucureşti, pe la ora 20…şi eram la cumpărături. Am plătit, m-am poziţionat cu căruţul la geam…şi priveam ploaia. După mine s-au mai poziţionat la fel, vreo jumătate de oră, vreo 50-60 de oameni, cu tot felul de sacoşe şi căruţuri. Adică cumpărătorii aşteptau să se termine ploaia…în magazin, la geam, privind cum toarnă afară.

În marea de oameni însă apare agentul Gică, organul de pază, care priveşte atent, ca nu cumva să furăm vreo jumătate de litru de aer în plus. După el vine băgătorul în priză Cornel, care îi arată unei domnişoare, cum funcţionează aparatul de epilat, deşi, aceea, îi spunea, cu roşeaţa în obraji, că ştie ce e acela…un epilator…şi cum funcţionează. Însă Cornel s-a simţit dator să îi spună…

Dar, după ce îi arată, în mod steril şi aiurea, cum vibrează epilatorul şi cum taie şi părul de pe picioare, băgătorul în priză Cornel îşi dă seama că bancul de probă, format din lemn, s-a fărâmat pe la colţuri…şi l-a chemat, prin staţie (nu oricum) pe Viorel, care a venit cu un ciocan şi cu cuie, ca să îl repare.

Gică, Cornel şi Viorel se adună la un loc, pentru ca să vadă cum Viorel bate cuiul. Însă la bancul de probe eram tocmai eu, cu căruţul, şi, în jurul meu, vreo 80 de persoane şi …ploaia ploua…şi cei trei mari meşteri ai Carre-fură-mai-mult reparau, ba cu privitul, ba cu ciocanul, o sărmană uşă de lemn.

La indignarea mea lucidă, cum că, tocmai acum, în hărmălaia asta de oameni, cei trei mai meşteri şi zidari…au început să repare Carrefurul, pionerul Gică, cel mai şuncos la bunul simţ dintre cei trei, îmi spune, ca un mucos, care nu ştie cum funcţionează economia de piaţă: „Noi v-am vândut produsele…acum puteţi pleca! Ne deranjaţi aici!”.

De unde să ştie Gică pionierul, venit din cine ştie ce familie de oligofreni ai bunului simţ, că clientul, mai trebuie să se întoarcă şi mâine, ca el să mai aibă salariu? De unde să ştie să fie cu bucă, dacă îi merge bine astăzi?

Surpriza a fost că Viorel, cel cu ciocanul, se ridică de jos şi îşi cere scuze în numele colegilor lui (a subliniat asta şi subliniez şi eu), spălând ruşinea de a avea mai mulţi angajaţi bădărani Carrefurul de faţă (care, am înţeles, că are patron francez), decât oameni simţiţi.

Însă nu trebuie să ne mire că se tot găsesc nereguli la mâncare, la tot felul de produse în supermarketuri, dacă angajaţii au o astfel de stofă umană. Spre exemplu nu am mers la vreun supermarket din Bucureşti unde peştele, standul cu peşti, fie ei la gheaţă sau nu, să nu pută oribil. La fel şi  la carne.

Poate să pută o carne…şi să fie bună? Ceapa, piersicile, carnea, parfumurile sunt ori semistricate, or aruncate, or vărsate ori consumate pe sfert sau pe jumate. Multă reclamă pentru nesimţire. Multă dezordine greţoasă.

Şi totuşi Gică şi Cornel, dacă tot munciţi la patron…să ştiţi că s-a terminat epoca comunistă. Acum trebuie să ai cel puţin aparenţă de om cu bună creştere, dacă nu eşti bine crescut de acasă. Trebuie să faceţi un efort, înţelegeţi?!…