Că mi-am adus aminte de…

e vorba despre romania, da

supermarket. Luni a plouat torenţial la Bucureşti, pe la ora 20…şi eram la cumpărături. Am plătit, m-am poziţionat cu căruţul la geam…şi priveam ploaia. După mine s-au mai poziţionat la fel, vreo jumătate de oră, vreo 50-60 de oameni, cu tot felul de sacoşe şi căruţuri. Adică cumpărătorii aşteptau să se termine ploaia…în magazin, la geam, privind cum toarnă afară.

În marea de oameni însă apare agentul Gică, organul de pază, care priveşte atent, ca nu cumva să furăm vreo jumătate de litru de aer în plus. După el vine băgătorul în priză Cornel, care îi arată unei domnişoare, cum funcţionează aparatul de epilat, deşi, aceea, îi spunea, cu roşeaţa în obraji, că ştie ce e acela…un epilator…şi cum funcţionează. Însă Cornel s-a simţit dator să îi spună…

Dar, după ce îi arată, în mod steril şi aiurea, cum vibrează epilatorul şi cum taie şi părul de pe picioare, băgătorul în priză Cornel îşi dă seama că bancul de probă, format din lemn, s-a fărâmat pe la colţuri…şi l-a chemat, prin staţie (nu oricum) pe Viorel, care a venit cu un ciocan şi cu cuie, ca să îl repare.

Gică, Cornel şi Viorel se adună la un loc, pentru ca să vadă cum Viorel bate cuiul. Însă la bancul de probe eram tocmai eu, cu căruţul, şi, în jurul meu, vreo 80 de persoane şi …ploaia ploua…şi cei trei mari meşteri ai Carre-fură-mai-mult reparau, ba cu privitul, ba cu ciocanul, o sărmană uşă de lemn.

La indignarea mea lucidă, cum că, tocmai acum, în hărmălaia asta de oameni, cei trei mai meşteri şi zidari…au început să repare Carrefurul, pionerul Gică, cel mai şuncos la bunul simţ dintre cei trei, îmi spune, ca un mucos, care nu ştie cum funcţionează economia de piaţă: „Noi v-am vândut produsele…acum puteţi pleca! Ne deranjaţi aici!”.

De unde să ştie Gică pionierul, venit din cine ştie ce familie de oligofreni ai bunului simţ, că clientul, mai trebuie să se întoarcă şi mâine, ca el să mai aibă salariu? De unde să ştie să fie cu bucă, dacă îi merge bine astăzi?

Surpriza a fost că Viorel, cel cu ciocanul, se ridică de jos şi îşi cere scuze în numele colegilor lui (a subliniat asta şi subliniez şi eu), spălând ruşinea de a avea mai mulţi angajaţi bădărani Carrefurul de faţă (care, am înţeles, că are patron francez), decât oameni simţiţi.

Însă nu trebuie să ne mire că se tot găsesc nereguli la mâncare, la tot felul de produse în supermarketuri, dacă angajaţii au o astfel de stofă umană. Spre exemplu nu am mers la vreun supermarket din Bucureşti unde peştele, standul cu peşti, fie ei la gheaţă sau nu, să nu pută oribil. La fel şi  la carne.

Poate să pută o carne…şi să fie bună? Ceapa, piersicile, carnea, parfumurile sunt ori semistricate, or aruncate, or vărsate ori consumate pe sfert sau pe jumate. Multă reclamă pentru nesimţire. Multă dezordine greţoasă.

Şi totuşi Gică şi Cornel, dacă tot munciţi la patron…să ştiţi că s-a terminat epoca comunistă. Acum trebuie să ai cel puţin aparenţă de om cu bună creştere, dacă nu eşti bine crescut de acasă. Trebuie să faceţi un efort, înţelegeţi?!…

4 comentarii la „Că mi-am adus aminte de…”

  1. Buna seara,

    Rezonez total la indignarea dumneavoastra fata de serviciile din Romania.

    Si am impresia ca densitatea cea mai mare de mitocani angajati este in Carrefour si Bricostore; toti se simt deranjati ca-i intrebi unde gasesti nu stiu ce produs, te indruma total aiurea sau pleaca unii dupa altii si nu se mai intorc.

    Probabil mizeaza pe faptul ca esti cu cosul plin si e prea tarziu sa te mai revolti.

    Din nefericire inca mai sunt chelneri care-ti trantesc farfuria pe masa, ca deh, ei iti dau de mancare. Mai sunt vanzatoare care te masoara din cap pana-n piciore si presupun ca vii doar sa casti gura sau sa sterpelesti ceva.

    M-am infuriat de multe ori cand ieseam cu produsul platit din magazin si ma tiuiau sirenele ca pe ultimul infractor, fiindca uitau duduile nus’ ce elemente de siguranta.

    Probabil acesti oameni au mentalitatea de taximetrist de gara, care cer 50 de euro pana la aeroport mizand mereu pe alti fraieri (vorba aia: are balta peste!).

    Da, si confunda dependenta lor de noi cu a noastra fata de ei.

    O seara buna!

  2. Mulţumesc frumos, domnule Ovidiu!

    Îmi place obiceiul de a discuta cu dv., diverse lucruri…

    Aţi trecut în revistă câteva dureri vii, nu numai ale noastre, ci ale tuturor celor de bun simţ.

    La magazin, la restaurant sau la taxi suntem prăjiţi imediat la buzunare. Or pentru mentalitatea veche, care i-a sedus şi îi seduce, ori pentru că nu îşi dau seama că sunt nătângi.

    De multe ori am avut impresia că oamenilor li se pare firesc să fie nesimţiţi. Şi nesimţiţii, aceasta e oroarea, nu sunt numai tineri…ci şi bătrâni.

    Am observat că cei în vârstă au luat apucături urâte de la cei mai tineri, pentru ca să nu pară mai proşti în faţa lor.

    Bătrânul afemeiat, bătrâna rujată şi macheată ca una de 16 ani, dorul de evadare în ţări străine, excesul de haine şi de mâncare…sunt atitudini juvenile, care nu ştiu cât de mult sunt înţelese de cei în vârstă sau de cei mai tineri.

    Gesturi stridente, de care nu ai neapărată nevoie…

    Viaţa duhovnicească dar şi arta igienizează mediul social tocmai prin atitudini personale…care fac ca totul să fie penibil.

    Şi să mai punctăm câte ceva:

    1. Nu avem veceuri publice la Bucureşti

    2. Nu avem apă potabilă publică la Bucureşti.

    3. Nu mai avem pieţe cu lucruri naturale aduse de ţărani

    4. E o poluare şi un zgomot infernal de multe ori.

    5. Avem tot mai puţine relaţii reale între noi.

    6. Trăim un anonimat depersonalizant.

    7. Nepotismul şi parvenitismul e în floare.

    8. Prea multă frică şi insecuritate pentru o singură viaţă…de om.

    Mulţumesc frumos pentru dialog, pentru schimbul de idei care ne ajută, care ne face să vedem mai multe faţete ale aceleiaşi realităţi!

  3. Ma bucur ca ma creditati ca interlocutor.

    Ce ati enumerat dumneavoastra mai sus e un inceput de lista a nevoilor Bucurestiului.

    Parerea mea e ca toate aceste nevoi vor ramane nerezolvate fiindca Bucurestiul a devenit un oras de venetici („din care cel dintai sunt eu”), de oameni veniti aici pentru interese personale, pentru fete morgana care in provincie nu pot fi visate.

    Aruncam gunoaie pe jos pentru ca nu sunt cosuri de gunoi dar si pentru ca nu avem timp sa le cautam (ba mai mult, devenim altruisti: „lasa sa aiba si rebu ce manca”).

    Nefiind orasul nimanui, nici bunurile comune nu sunt in siguranta; sunt aproape de loc toalete publice si cele care sunt, sunt vandalizate.

    Ma uit mut la banci in parc sau garduri din fier masiv care sunt deformate cu o ura demna de un excavator; probabil e mult mai la indemana sa ne impresionam prietenii distrugand lucruri fara aparare sau poate e o conditie ca sa fim acceptati in anumite cercuri.

    E o concurenta intre oameni care ii transforma in individualisti, egoisti; nu exista aproapele nostru ci concurentul nostru.

    E greu de acceptat ca exista loc sub soare pentru toata lumea si ca pozitia sociala depinde de calitatea umana nu de cotul in gura.

    Doamne ajuta!

  4. Din prima clipă v-am creditat ca interlocutor, domnule Ovidu, şi, la fel, şi pe doamna Brânduşa, soţia dv., pentru că dv. înşivă aţi venit către mine cu faţă de oameni ai dialogului.

    Asta ar trebuie să înţeleagă toţi comentatorii platformei noastre: că dialogul începe de la ei, ca răspuns la ceea ce noi publicăm sau ca iniţiativă proprie, pe care vor să ne-o pună în faţă, nouă şi tuturor celor care vin şi citesc.

    Dacă fiecare ar veni cu cunoştinţele lui, cu precupările lui şi ni le-ar împărtăşi am fi cu toţii foarte folosiţi.

    Comentariul trebuie să fie viaţa omului, experienţa lui şi cartea lui de vizită.

    Tocmai de aceea prea puţini îşi asumă statutul de interlocutor, de convorbitor, pentru că trebuie să fie constanţi în relaţia cu tine.

    Dacă vorbeşti despre tine, trebuie să vorbeşti de cel real…nu astăzi să fii femeie iar mâine bărbat şi poimâine, când mai vii şi mai vorbeşti cu mine, să fii student la medicină.

    Eu cred că poţi să fii cinstit cu tine şi cu toţi în relaţiile online, asumându-ţi identitatea şi nefantazând pe tema experienţei şi a vieţii tale.

    Pentru acest lucru pledez ca fiecare racordat la online să aibă un blog al lui, undeva, cu date clare, în care să se prezinte…şi, atunci când intră în relaţie cu alţii, numele lui să ducă la blogul de prezentare.

    Dacă fiecare am avea aşa ceva şi dacă am avea la modul serios…atunci discuţiile ar fi foarte frumoase, foarte atractive, pentru că ştii cine sunt convorbitorii.

    În discuţia noastră eu sunt un preot fost artist, dv. sunteţi un artist, pe amândoi ne cunoaşte lumea, suntem reperabili, amândoi avem o carte de vizită online…şi cuvintele noastre au greutatea experienţei noastre.

    Una e să vorbească plăcintă99 cu sexosu25 şi alta e să vorbească doi oameni, cu identităţi clar definite şi asupra cărora nu planează ideea irealităţii lor ontologice.

    Da, Bucureştiul e o problemă şi noi facem parte din această problemă. Însă lucrurile se pot schimba, şi fiecare dintre noi trebuie să facem curăţenie în jurul nostru.

    Dumnezeu să vă umple de pace, domnule Ovidiu, şi de bună înţelegere!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *