Nu doar ziditoare,ci si foarte concentrata mi se pare a fi aceasta predica.
Sau este,poate,o parere,tinand cont de multitudinea de intrebari care se nasc ascultandu-o.
Stiu,se vede ca sunteti foarte ocupat.
Dar,totusi,in msura timpului Dvs.disponibil,as avea o intrebare la care nu am gasit pana acum un raspuns acceptabil:cu toata stiinta demonilor,pot ei oare sa citeasca gandurile noastre nemarturisite?
Si ma gandesc nu doar la momentele noastre de grandoare,de marire,de autosuficienta – cand ne falim cu virtuti si cunostinte care fac din noi cei mai grozavi,mai atotstiutori.
Ca mai apoi sa gresim in mod elementar,sa ajungem de rasul curcilor cu alte cuvinte.
Deh,”ironia sortii!”,cum ar spue unii dintre noi.
Sau poate,”cineva,acolo sus,ma iubeste!”,cum ar prefera altii.
Ma gandesc la zadarnicirea acelor planuri pentru care de multe ori ne pregatim asiduu.
Am citit mai demult ca a pacatui inseamna de fapt a musca momeala intinsa de demoni,a accepta gandul rau si mai apoi a fi de acord cu ceea ce ne transmite el.
Si ma mai gandesc ca uneori la rugaciune imi vin ganduri care nu au nimic a face cu pacatul,sunt ganduri foarte bune,de ajutorare a semenilor nostri sau un lucru folositor noua.
Insa scopul lor nu este altul decat a ne indeparta de la rugaciune.
Am folosit Rugaciunea de umilinta catre Domnul Iisus Hristos si am capatat liniste la rugaciune.
Cum rabdarea e o virtute,prefer sa astept raspunsul Dvs. atunci cand veti avea ragazul necesar.
Eu va multumesc, Parinte, pentru raspunsurile Dvs.pe care le consider un dar,nicidecum o obligatie fata de mine.
Iar invataturile pe care le transmiteti fie in forma scrisa,fie pe suport audio,apartin aceleiasi credinte ortodoxe pe care o propovaduiesc Parintii Bisericii.
Singura deosebire consta tocmai in disponibilitatea Dvs.de a raspunde intrebarilor mele, ajutandu-ma astfel sa-mi pot clarifica anumite lucruri care au ramas neclare.
Si ar mai fi un mic,foarte mic amanunt,dar important:este viziunea omului din interior,a celui care nu numai ca are o anumita experienta (pentru mine este confirmarea unor experiente anterioare),dar patrunde pana la radacina cuvantului nerostit.
A transcede este cuvantul care mi se pare a fi cel mai potrivit,dar nu stiu cat poate face el (cuvantul) parte din viata ortodoxa.
In aceste conditii,cuvintele de multumire devin banale dar, totusi, necesare pentru ca ele atesta faptul ca am citit si parcurs raspunsul primit, dar si pentru continuarea dialogului la un nivel civilizat.
Am inteles ,Parinte, ca demonii nu pot citi gandurile noastre ci, doar sa le intuiasca punand cap la cap actiuni trecute si pe cele prezente.
Am citit aproape tot ceea ce am gasit despre paza mintii,a gandurilor si despre infruntarea lor.
Si am incercat,pe cat posibil,ca,la fiecare desteptare sa-mi indrept privirea catre icoana Mantuitorului si sa formulez cateva cuvinte,care imi vin atunci in minte.
De pilda,”Hristos a inviat”sau Rugaciunea Inimii.
Un fel de „jertfa”,asa cum ne invata Sfintii Parinti.
Mi-a placut descrierea pe care o face parintele Staniloae:
„Mai intai, orice gand bun rasare in noi sa-l aducem, de la prima aparitie in cuget, ca jertfa lui Hristos, Cel ce locuieste in adancul inimii noastre”.
„Templul este locasul sfant al sufletului si al trupului, care e sadit de Dumnezeu. In sfarsit, altarul este masa nadejdii asezata in acest templu. Pe ea se aduce de catre minte si se jertfeste gandul intai nascut al fiecarei intamplari, ca un animal intai nascut adus ca jertfa de ispasire pentru cel ce-l aduce, daca il aduce neintinat.
Dar acest templu are si un loc in partea dinauntru a catapetesmei. Acolo a intrat Iisus pentru noi ca inaintemergator, locuind, de la Botez, in noi. Acest loc este incaperea cea mai dinauntru, cea mai ascunsa si mai sincera a inimii, incapere insa care daca nu se deschide prin Dumnezeu si prin nadejdea rationala si intelegatoare, nu putem cunoaste in chip sigur pe Cel ce locuieste in ea si nu putem sti nici de au fost primite jertfele de ganduri sau nu.
Caci precum la inceput, in vremea lui Israel, focul mistuia jertfele, tot asa se intampla si acum. Deschizandu-se inima credincioasa prin nadejdea mai sus pomenita, Arhiereul ceresc primeste gandurile intai nascute ale mintii si le mistuie in focul dumnezeiesc. Iar ganduri intai nascute a numit pe acelea care nu apar in a doua cugetare a inimii, ci sunt aduse indata, de la prima rasarire in inima, lui Hristos.
Caci cele ce I se aduc din valmasagul cugetarii le-a numit Scriptura schioape, oarbe si pocite, si de aceea ele nu sunt primite ca zeciuiala de catre Arhiereul ceresc si Stapanul Hristos”.
Asadar, orice gand nevinovat apare in noi sa-l inchinam lui Hristos, sau sa-l punem in legatura cu gandul la Hristos, din prima clipa, pentru ca orice gand e pandit de „fiarele din trestii” (Ps. 67, 31), adica de duhurile rele, sau de gandurile patimase ale noastre care se reped din ascunzisul lor si musca din el, vatamandu-i frumusetea sau rapindu-l.
Felul cum un gand nevinovat care rasare in cuget este muscat si intinat indata de unul rau l-a descris pentru prima data Evagrie, cu urmatoarea pilda: „Am gandul de a primi niscai straini, si-l am intr-adevar pentru Domnul; dar venind ispititorul, il taie si furiseaza in suflet gandul de a primi pe strain pentru slava”. Gandul nevinovat este, dupa Evagrie, sau omenesc, sau ingeresc.
Gandul omenesc aduce in minte forma simpla a unui lucru, de pilda forma aurului. Gandul ingeresc asociaza forma simpla a unui lucru, cu un inteles bun, duhovnicesc. De pilda, cercetand rosturile bune ale aurului, da lauda lui Dumnezeu.
Dar duhul rau sau gandul patimas ataca aceste ganduri si asociaza la ele o patima. De pilda, daca in primul moment omul priveste simplu la o bucata de aur, sau il priveste cu gand bun, duhul rau sau gandul patimas trezind pofta dupa aur a muscat acest gand si l-a intinat, si nu mai e intreg si nevatamat.”
(Cf. Ascetica si mistica Bisericii Ortodoxe,editura IBMBOR, 2002, pag.175-177.)
Stiti, Parinte, am incercat sa pun in practica cele citite si am reusit sa protejez ganduri prin rugaciune.
Iar acum incerc sa-mi insusesc cat mai mult din rugaciunea facuta la nivel mental,chiar si acasa,pentru ca,in felul acesta,cred eu,imi pot proteja multe ganduri.
Practic,este vorba de formularea gandurilor in timpul rugaciunii. Asta pe de-o parte.
Pe de alta parte, simt uneori nevoia sa nu se mai stie (prin rugaciunea rostita) unde am ajuns, pentru ca, in felul acesta sa nu-mi mai apara ganduri care au legatura cu stadiul rugaciunii,dar sa rapeasca atentia de la rugaciune.
Insa un lucru mi-e greu uneori de pastrat: smerenia. Fara ea,nu pot face nimic.
Cat despre lipsa de civilizatie a unora dintre semenii nostri,am invatat sa nu ma mahnesc prea tare de cuvintele si comportamentul lor,pentru ca ei imi faceau un mare serviciu:imi aratau cu exactitate unde am ajuns pe scara evolutiei spirituale,ce si cum si unde ar mai trebui indreptat in gandirea si atitudinea mea.
In opinia mea,aceasta atitudine este foarte importanta,drept pentru care am cautat intotdeauna si mi-am incurajat colegii sa-mi spuna direct, „verde-n fata” ceea ce cred ei despre mine.
Si totul se incheia la sfarsit in relatii de amicitie.
Ceea ce m-a durut foarte tare insa, a fost atitudinea celor dragi mie si apropiati totodata prin relatii de rudenie, care n-au ezitat sa ma raneasca,sa ma umileasca si sa ma tradeze prin vorbele si lucrarile lor, din umbra.
Nu de putine ori m-au impins spre limitele rabdarii,iar de aici si pana la disperare nu a mai fost decat un singur pas pe care Bunul Dumnezeu nu m-a lasat sa-l fac.
Privesc uneori in urma si multumesc Domnului in mod sincer pentru experientele prin care m-a ajutat sa trec,pentru ca,nu-i asa,tot ceea ce nu te doboara te-ntareste!?
Acum sunt recunoscatoare si le multumesc celor mi-au rasplatit binele meu cu rautatile lor pentru ca,altfel,nu m-as fi apropiat atat de mult de Hristos,nu L-as fi cautat cu atata asiduitate,nu as fi primit din partea Lui atata mangaiere,sprijin si bucurie.
Dar,se pare,ca aceasta este in firea lucrurilor,pentru ca face parte din planul lui Dumnezeu cu fiecare dintre noi.
Pentru ca,asa cum spunea si parintele Sofronie Saharov in scrisorile sale catre Balfour,nu te poti apropia de Dumnezeu fara durere dar tot parintele ne descopera si rostul acestor incercari:
„In acea furtuna pe care ai trait-o,multe ai invatat;vor fi si alte furtuni,dar cine a fost ispitit,acela poate si pe cel ispitit sa ajute.
In toate acestea nu este nimic,ca sa zicem asa,neoranduit.
Mie insumi de multe ori mi s-a intamplat sa trec prin asemenea furtuni-ispite.
…de fiecare data mergeam cu incredere oriunde ma duceam,muncit de setea adevaratei fiintari.Cate n-am avut de suferit de-a lungul a zece ani din viata mea! (Ba si acum sufar,dar deja in alt fel.)
Insa Domnului celui milosard i-a fost mila de mine,si cand ma intristam pana la moarte mi-a cercetat ticalosul suflet care cu atata inversunare fugea de Dansul,bineinteles din necunoastere,si m-a izbavit de cautari neroditoare.
Dupa acestea,duhul dragostei a tabarat asupra mea si sufletul mi s-a aprins de dorirea,de ravna pentru mantuirea fratilor mei.Nu propovaduiam,nu povatuiam,nicaieri nu mergeam in astfel de scopuri,adica pentru a intoarce pe oameni la adevar,ci doar ma rugam,staruiam catre Domnul ca si altora sa li se descopere.”
(Arhim.Sofronie-„Nevointa cunoasterii lui Dumnezeu” / scrisori de la Athos catre D.Balfour )
Maica Siluana Vlad spune ca gandurile care se nasc in timpul rugaciunii (asta spune si Parintele Staret de la Manastirea Brancoveanu de la Sambata de Jos),daca reusim sa le punem inaintea Domnului printr-o inclinatie a inimii,fara sa ne distraga de la rugaciune,aceste ganduri nu sunt auzite de demoni si nici ce se spune la spovedanie sub patrafir(de asta e bine sa nu vorbim despre ce spunem la spovedanie).
Cat despre razbunarea demonilor,de cand am aflat prima data despre asta vad cum se razbuna, mai ales pe copiii mei, cand vreau sa fac o fapta buna. Atunci ne lovesc cel mai urat.
Si vreau sa fac un apel la toti cei care urmaresc blogul acesta si s-au folosit de invataturile Parintelui Dorin sau ale doamnei Preotese,sa-i pomenim cu totii in rugaciunile noastre,asa cum fac si Sfintiile sale si sa ne pomenim si noi intre noi. Eu am inceput s-o fac deja, pe einStein nu pot sa-l trec pe pomelnic ca nu-i stiu numele…
Toate cele bune,Parinte! Si celorlalti deasemenea.
Multumiri pt. jertfa care o faceti pentru oameni implicit pentru si pt. mine, prin informarea pe care ne-o puneti la dispozitie, este o initiativa salutara.
Adaug si un indemn rugindu-va sa incercati sa folositi mult mai putine cuvinte pentru a exprima o singura (aceeasi) idee, cred ca ar fi mai de folos.
Iertati daca va jignesc, vb. doar in in nume propriu si s-ar putea sa nu am dreptate.
Vă mulţumim tuturor pentru comentarii, mai ales doamnei Camelia, care ne-a dat detalii despre sine, în mod particular.
Doamnă Mirela,
părintele Dorin e prolix pentru cei care îl ascultă şi nu pentru sine. În particular (dacă doriţi să ştiţi asta) vorbeşte foarte concis, scurt, la obiect…în aşa fel încât ar putea să ţină predica în 5 minute.
Însă doreşte să explice cât mai multe şi să fie propriu la cât mai mulţi audianţi.
Tocmai de aceea se exprimă în diverse moduri, mai grele sau mai puţin grele, pentru că îi vizează pe ceilalţi şi nu pe sine.
Dacă v-ar avea în faţă ar vorbi în ritmul şi în modul dv. de înţelegere, cu siguranţă.
Toată bucuria din partea noastră familiei Stanciu, care ne-a arătat o bucurie şi o prietenie mare în ultima săptămână şi tuturor celor care ne urmăresc!
Multumesc foarte mult pentru urare doamna Preoteasa Gianina. Sfintiile voastre sunteti primiii care ati inceput sa impartiti bucurie iar noi impartasindu-ne de ea,ne-am gandit sa dam putin din putinul nostru…si asta pana la urma tot spre folosul nostru este.
Cat pentru doamna Mirela, daca ar fi ascultat mai multe predici tinute de mai multi Preoti,ar fi observat ca aproape toti vorbesc la fel,tocmai pentru faptul ca oamenii sunt foarte diversi.
O seara de duminica frumoasa si Sfintiilor voastre si celor care urmaresc acest blog!
„Omul bun, din vistieria cea bună a inimii sale, scoate cele bune, pe când omul rău, din vistieria cea rea a inimii lui, scoate cele rele. Căci din prisosul inimii grăieşte gura lui.”(cf.Luca 6,45)
Amin.
Nu doar ziditoare,ci si foarte concentrata mi se pare a fi aceasta predica.
Sau este,poate,o parere,tinand cont de multitudinea de intrebari care se nasc ascultandu-o.
Stiu,se vede ca sunteti foarte ocupat.
Dar,totusi,in msura timpului Dvs.disponibil,as avea o intrebare la care nu am gasit pana acum un raspuns acceptabil:cu toata stiinta demonilor,pot ei oare sa citeasca gandurile noastre nemarturisite?
Si ma gandesc nu doar la momentele noastre de grandoare,de marire,de autosuficienta – cand ne falim cu virtuti si cunostinte care fac din noi cei mai grozavi,mai atotstiutori.
Ca mai apoi sa gresim in mod elementar,sa ajungem de rasul curcilor cu alte cuvinte.
Deh,”ironia sortii!”,cum ar spue unii dintre noi.
Sau poate,”cineva,acolo sus,ma iubeste!”,cum ar prefera altii.
Ma gandesc la zadarnicirea acelor planuri pentru care de multe ori ne pregatim asiduu.
Am citit mai demult ca a pacatui inseamna de fapt a musca momeala intinsa de demoni,a accepta gandul rau si mai apoi a fi de acord cu ceea ce ne transmite el.
Si ma mai gandesc ca uneori la rugaciune imi vin ganduri care nu au nimic a face cu pacatul,sunt ganduri foarte bune,de ajutorare a semenilor nostri sau un lucru folositor noua.
Insa scopul lor nu este altul decat a ne indeparta de la rugaciune.
Am folosit Rugaciunea de umilinta catre Domnul Iisus Hristos si am capatat liniste la rugaciune.
Cum rabdarea e o virtute,prefer sa astept raspunsul Dvs. atunci cand veti avea ragazul necesar.
Liniste, bucurie si pace va doresc.
Doamne,ajuta!
V-am răspuns printr-un podcast audio, doamnă Camelia, pe care îl puteţi asculta intrând…aici.
Încă odată vă mulţumesc, dv. şi tuturor comentatorilor noştri de bun simţ!
Mai există şi din ceilalţi, care nu au învăţat…să se comporte civilizat, nu mai zic altcumva…
Eu va multumesc, Parinte, pentru raspunsurile Dvs.pe care le consider un dar,nicidecum o obligatie fata de mine.
Iar invataturile pe care le transmiteti fie in forma scrisa,fie pe suport audio,apartin aceleiasi credinte ortodoxe pe care o propovaduiesc Parintii Bisericii.
Singura deosebire consta tocmai in disponibilitatea Dvs.de a raspunde intrebarilor mele, ajutandu-ma astfel sa-mi pot clarifica anumite lucruri care au ramas neclare.
Si ar mai fi un mic,foarte mic amanunt,dar important:este viziunea omului din interior,a celui care nu numai ca are o anumita experienta (pentru mine este confirmarea unor experiente anterioare),dar patrunde pana la radacina cuvantului nerostit.
A transcede este cuvantul care mi se pare a fi cel mai potrivit,dar nu stiu cat poate face el (cuvantul) parte din viata ortodoxa.
In aceste conditii,cuvintele de multumire devin banale dar, totusi, necesare pentru ca ele atesta faptul ca am citit si parcurs raspunsul primit, dar si pentru continuarea dialogului la un nivel civilizat.
Adica normal,in definitiv.
Am inteles ,Parinte, ca demonii nu pot citi gandurile noastre ci, doar sa le intuiasca punand cap la cap actiuni trecute si pe cele prezente.
Am citit aproape tot ceea ce am gasit despre paza mintii,a gandurilor si despre infruntarea lor.
Si am incercat,pe cat posibil,ca,la fiecare desteptare sa-mi indrept privirea catre icoana Mantuitorului si sa formulez cateva cuvinte,care imi vin atunci in minte.
De pilda,”Hristos a inviat”sau Rugaciunea Inimii.
Un fel de „jertfa”,asa cum ne invata Sfintii Parinti.
Mi-a placut descrierea pe care o face parintele Staniloae:
„Mai intai, orice gand bun rasare in noi sa-l aducem, de la prima aparitie in cuget, ca jertfa lui Hristos, Cel ce locuieste in adancul inimii noastre”.
„Templul este locasul sfant al sufletului si al trupului, care e sadit de Dumnezeu. In sfarsit, altarul este masa nadejdii asezata in acest templu. Pe ea se aduce de catre minte si se jertfeste gandul intai nascut al fiecarei intamplari, ca un animal intai nascut adus ca jertfa de ispasire pentru cel ce-l aduce, daca il aduce neintinat.
Dar acest templu are si un loc in partea dinauntru a catapetesmei. Acolo a intrat Iisus pentru noi ca inaintemergator, locuind, de la Botez, in noi. Acest loc este incaperea cea mai dinauntru, cea mai ascunsa si mai sincera a inimii, incapere insa care daca nu se deschide prin Dumnezeu si prin nadejdea rationala si intelegatoare, nu putem cunoaste in chip sigur pe Cel ce locuieste in ea si nu putem sti nici de au fost primite jertfele de ganduri sau nu.
Caci precum la inceput, in vremea lui Israel, focul mistuia jertfele, tot asa se intampla si acum. Deschizandu-se inima credincioasa prin nadejdea mai sus pomenita, Arhiereul ceresc primeste gandurile intai nascute ale mintii si le mistuie in focul dumnezeiesc. Iar ganduri intai nascute a numit pe acelea care nu apar in a doua cugetare a inimii, ci sunt aduse indata, de la prima rasarire in inima, lui Hristos.
Caci cele ce I se aduc din valmasagul cugetarii le-a numit Scriptura schioape, oarbe si pocite, si de aceea ele nu sunt primite ca zeciuiala de catre Arhiereul ceresc si Stapanul Hristos”.
Asadar, orice gand nevinovat apare in noi sa-l inchinam lui Hristos, sau sa-l punem in legatura cu gandul la Hristos, din prima clipa, pentru ca orice gand e pandit de „fiarele din trestii” (Ps. 67, 31), adica de duhurile rele, sau de gandurile patimase ale noastre care se reped din ascunzisul lor si musca din el, vatamandu-i frumusetea sau rapindu-l.
Felul cum un gand nevinovat care rasare in cuget este muscat si intinat indata de unul rau l-a descris pentru prima data Evagrie, cu urmatoarea pilda: „Am gandul de a primi niscai straini, si-l am intr-adevar pentru Domnul; dar venind ispititorul, il taie si furiseaza in suflet gandul de a primi pe strain pentru slava”. Gandul nevinovat este, dupa Evagrie, sau omenesc, sau ingeresc.
Gandul omenesc aduce in minte forma simpla a unui lucru, de pilda forma aurului. Gandul ingeresc asociaza forma simpla a unui lucru, cu un inteles bun, duhovnicesc. De pilda, cercetand rosturile bune ale aurului, da lauda lui Dumnezeu.
Dar duhul rau sau gandul patimas ataca aceste ganduri si asociaza la ele o patima. De pilda, daca in primul moment omul priveste simplu la o bucata de aur, sau il priveste cu gand bun, duhul rau sau gandul patimas trezind pofta dupa aur a muscat acest gand si l-a intinat, si nu mai e intreg si nevatamat.”
(Cf. Ascetica si mistica Bisericii Ortodoxe,editura IBMBOR, 2002, pag.175-177.)
Stiti, Parinte, am incercat sa pun in practica cele citite si am reusit sa protejez ganduri prin rugaciune.
Iar acum incerc sa-mi insusesc cat mai mult din rugaciunea facuta la nivel mental,chiar si acasa,pentru ca,in felul acesta,cred eu,imi pot proteja multe ganduri.
Practic,este vorba de formularea gandurilor in timpul rugaciunii. Asta pe de-o parte.
Pe de alta parte, simt uneori nevoia sa nu se mai stie (prin rugaciunea rostita) unde am ajuns, pentru ca, in felul acesta sa nu-mi mai apara ganduri care au legatura cu stadiul rugaciunii,dar sa rapeasca atentia de la rugaciune.
Insa un lucru mi-e greu uneori de pastrat: smerenia. Fara ea,nu pot face nimic.
Toate cele bune va doresc.
Doamne, ajuta!
Cat despre lipsa de civilizatie a unora dintre semenii nostri,am invatat sa nu ma mahnesc prea tare de cuvintele si comportamentul lor,pentru ca ei imi faceau un mare serviciu:imi aratau cu exactitate unde am ajuns pe scara evolutiei spirituale,ce si cum si unde ar mai trebui indreptat in gandirea si atitudinea mea.
In opinia mea,aceasta atitudine este foarte importanta,drept pentru care am cautat intotdeauna si mi-am incurajat colegii sa-mi spuna direct, „verde-n fata” ceea ce cred ei despre mine.
Si totul se incheia la sfarsit in relatii de amicitie.
Ceea ce m-a durut foarte tare insa, a fost atitudinea celor dragi mie si apropiati totodata prin relatii de rudenie, care n-au ezitat sa ma raneasca,sa ma umileasca si sa ma tradeze prin vorbele si lucrarile lor, din umbra.
Nu de putine ori m-au impins spre limitele rabdarii,iar de aici si pana la disperare nu a mai fost decat un singur pas pe care Bunul Dumnezeu nu m-a lasat sa-l fac.
Privesc uneori in urma si multumesc Domnului in mod sincer pentru experientele prin care m-a ajutat sa trec,pentru ca,nu-i asa,tot ceea ce nu te doboara te-ntareste!?
Acum sunt recunoscatoare si le multumesc celor mi-au rasplatit binele meu cu rautatile lor pentru ca,altfel,nu m-as fi apropiat atat de mult de Hristos,nu L-as fi cautat cu atata asiduitate,nu as fi primit din partea Lui atata mangaiere,sprijin si bucurie.
Dar,se pare,ca aceasta este in firea lucrurilor,pentru ca face parte din planul lui Dumnezeu cu fiecare dintre noi.
Pentru ca,asa cum spunea si parintele Sofronie Saharov in scrisorile sale catre Balfour,nu te poti apropia de Dumnezeu fara durere dar tot parintele ne descopera si rostul acestor incercari:
„In acea furtuna pe care ai trait-o,multe ai invatat;vor fi si alte furtuni,dar cine a fost ispitit,acela poate si pe cel ispitit sa ajute.
In toate acestea nu este nimic,ca sa zicem asa,neoranduit.
Mie insumi de multe ori mi s-a intamplat sa trec prin asemenea furtuni-ispite.
…de fiecare data mergeam cu incredere oriunde ma duceam,muncit de setea adevaratei fiintari.Cate n-am avut de suferit de-a lungul a zece ani din viata mea! (Ba si acum sufar,dar deja in alt fel.)
Insa Domnului celui milosard i-a fost mila de mine,si cand ma intristam pana la moarte mi-a cercetat ticalosul suflet care cu atata inversunare fugea de Dansul,bineinteles din necunoastere,si m-a izbavit de cautari neroditoare.
Dupa acestea,duhul dragostei a tabarat asupra mea si sufletul mi s-a aprins de dorirea,de ravna pentru mantuirea fratilor mei.Nu propovaduiam,nu povatuiam,nicaieri nu mergeam in astfel de scopuri,adica pentru a intoarce pe oameni la adevar,ci doar ma rugam,staruiam catre Domnul ca si altora sa li se descopere.”
(Arhim.Sofronie-„Nevointa cunoasterii lui Dumnezeu” / scrisori de la Athos catre D.Balfour )
Doamne,ajuta!
Sarut mana,Parinte.
Multumesc frumos pentru explicatii.
Maica Siluana Vlad spune ca gandurile care se nasc in timpul rugaciunii (asta spune si Parintele Staret de la Manastirea Brancoveanu de la Sambata de Jos),daca reusim sa le punem inaintea Domnului printr-o inclinatie a inimii,fara sa ne distraga de la rugaciune,aceste ganduri nu sunt auzite de demoni si nici ce se spune la spovedanie sub patrafir(de asta e bine sa nu vorbim despre ce spunem la spovedanie).
Cat despre razbunarea demonilor,de cand am aflat prima data despre asta vad cum se razbuna, mai ales pe copiii mei, cand vreau sa fac o fapta buna. Atunci ne lovesc cel mai urat.
Si vreau sa fac un apel la toti cei care urmaresc blogul acesta si s-au folosit de invataturile Parintelui Dorin sau ale doamnei Preotese,sa-i pomenim cu totii in rugaciunile noastre,asa cum fac si Sfintiile sale si sa ne pomenim si noi intre noi. Eu am inceput s-o fac deja, pe einStein nu pot sa-l trec pe pomelnic ca nu-i stiu numele…
Toate cele bune,Parinte! Si celorlalti deasemenea.
Sa aveti un wekend frumos!
Vă mulţumesc frumos tuturor!
Domnul să ne întărească întru toate şi să ne bucure!
Parinte, in Vechiul Testament exista exemple de demonizati ?
Pingback: Despre demoni şi posesie satanică în Vechiul Testament « Teologie pentru azi
Multumiri pt. jertfa care o faceti pentru oameni implicit pentru si pt. mine, prin informarea pe care ne-o puneti la dispozitie, este o initiativa salutara.
Adaug si un indemn rugindu-va sa incercati sa folositi mult mai putine cuvinte pentru a exprima o singura (aceeasi) idee, cred ca ar fi mai de folos.
Iertati daca va jignesc, vb. doar in in nume propriu si s-ar putea sa nu am dreptate.
Doamne ajuta!
Vă mulţumim tuturor pentru comentarii, mai ales doamnei Camelia, care ne-a dat detalii despre sine, în mod particular.
Doamnă Mirela,
părintele Dorin e prolix pentru cei care îl ascultă şi nu pentru sine. În particular (dacă doriţi să ştiţi asta) vorbeşte foarte concis, scurt, la obiect…în aşa fel încât ar putea să ţină predica în 5 minute.
Însă doreşte să explice cât mai multe şi să fie propriu la cât mai mulţi audianţi.
Tocmai de aceea se exprimă în diverse moduri, mai grele sau mai puţin grele, pentru că îi vizează pe ceilalţi şi nu pe sine.
Dacă v-ar avea în faţă ar vorbi în ritmul şi în modul dv. de înţelegere, cu siguranţă.
Toată bucuria din partea noastră familiei Stanciu, care ne-a arătat o bucurie şi o prietenie mare în ultima săptămână şi tuturor celor care ne urmăresc!
Multumesc foarte mult pentru urare doamna Preoteasa Gianina. Sfintiile voastre sunteti primiii care ati inceput sa impartiti bucurie iar noi impartasindu-ne de ea,ne-am gandit sa dam putin din putinul nostru…si asta pana la urma tot spre folosul nostru este.
Cat pentru doamna Mirela, daca ar fi ascultat mai multe predici tinute de mai multi Preoti,ar fi observat ca aproape toti vorbesc la fel,tocmai pentru faptul ca oamenii sunt foarte diversi.
O seara de duminica frumoasa si Sfintiilor voastre si celor care urmaresc acest blog!
„Omul bun, din vistieria cea bună a inimii sale, scoate cele bune, pe când omul rău, din vistieria cea rea a inimii lui, scoate cele rele. Căci din prisosul inimii grăieşte gura lui.”(cf.Luca 6,45)
pentru Brandusa,cu drag.
Multumesc doamnei Camelia!
Cu drag am primit „din vistieria cea buna a inimii sale”…