Despre demoni şi posesie satanică în Vechiul Testament

furia marii

Articolul de faţă a fost scris  în urma întrebării primite aici şi este numai o tratare sumară a temei ca atare.

***

În Vechiul Testament avem indicii clare despre existenţa demonilor şi despre modul lor de infiltrare în viaţa oamenilor.

În I Cron. 21, 1 (sau în I Paralip., ca în ed. recente) avem: „Şi a stat Satana în Israel şi a silit pe David spre a număra Israelul”, cf. LXX. Unul dintre indiciile clare de influenţă demonică asupra întregului popor, dar şi asupra lui David.

În primele două capitole din Iov, apare indicat de 8 ori numele diavolului, care, primeşte îngăduinţă de la Dumnezeu, ca să se atingă de persoana lui Iov,  după ce se atinsese de familia şi averea sa. A se vedea: Iov. 1, 6; 1, 7; 1, 9; 1, 12; 2, 1; 2, 2; 2, 4; 2, 7.

La Iov 2, 7 prezenţa Satanei în apropierea lui Iov este subliniată cu putere: „Şi a ieşit diavolul de la Domnul şi a lovit pe Iov cu rană rea, de la picioare până la cap”.

La Ps. 108, 6, cf. LXX, se vorbeşte despre prezenţa demonilor în apropierea celui rău: „Pune peste el pe cel păcătos şi pe diavolul (diavolos) să stea întru dreapta lui”. Aceasta indică o influenţă constantă sau o posesie satanică a celui nelegiuit. Cel păcătos stă împreună cu alt păcătos, îi place să coabiteze cu unul ca el, dar, cu toţii, cei păcătoşi, sunt în înfrăţire şi cu demonii, care stau în dreapta lor, adică le întăresc tendinţa lor spre rău.

Dreapta/mâna dreaptă indică în Scriptură tăria, puterea, vigoarea duhovnicească a omului, când e vorba de oamenii virtuoşi, dar, când e vorba de oamenii păcătoşi, dreapta lor e slabă, pentru că e plină de rele.

La Zah. 3, 1-2, tot cf. LXX, adică Septuagintei, avem:

1. „Şi mi-a arătat pe Iisus (sau Iosua, cum e în ediţiile scripturale recente), pe preotul cel mare, stând înaintea feţei Îngerului Domnului şi pe diavolul stând întru dreapta lui, pentru ca să mintă împotriva lui.

2. Şi a zis Domnul către diavol: „Să te mustre Domnul pe tine, diavole! Şi să te mustre Domnul pe tine, căci a ales Ierusalimul! Iată, nu este acesta ca un tăciune scos din foc?”.

Satana ca potrivnic, ca mincinos, cum e şi la Fac. 3, 4, când îi spune Evei că nu va muri…şi a murit, din cauza păcatului.

Însă, despre o altă posesie explicită şi personalizată de această dată, vorbeşte I Sam. 19, 9-10, cf. LXX: posedarea regelui Saul:

„9. Şi a venit, de la Dumnezeu, duhul cel rău (pnevma poniron) în Saul (epi Saul; epi cu D., care se traduce cu: în şi nu cu: peste) şi acesta dormea în casa lui şi suliţa [era] în mâna lui. Iar David cânta cu mâinile lui.

10. Şi a căutat Saul să lovească cu suliţa în David. Şi a plecat David de la faţa lui Saul şi [acesta] a lovit cu suliţa în perete. Şi David a plecat şi a scăpat”.

În momentul când diavolul intră în Saul acesta dormea. Saul se scoală şi vrea ca să îl ucidă pe David, care era paşnic şi care cânta. Aruncarea suliţei în David e un semn al posesiei satanice, pentru că de aceea Scriptura ne vorbeşte despre duhul cel rău, care, cu îngăduinţa lui Dumnezeu, ca şi în cazul lui Iov, intră în Saul.

O schimbare bruscă de comportament. Violenţă, violenţă explozivă. Ceea ce ne îndeamnă diavolul să facem şi facem e un păcat şi păcatul e pedepsit de către Dumnezeu.

Cap. 28 din I Sam sau I Regi ne vorbeşte despre femeia ventrilocă (28, 7: ghineca engastrimiton = femeia care vorbea din stomac), care era demonizată şi, pentru care, demonii se arătau sub chipul a diverşi oameni morţi.

Bineînţeles ea nu chema morţii – pentru că morţii nu călătoresc prin lume după moartea lor fizică (astea sunt basme pentru copii) – ci demonii luau diverse înfăţişări, pentru cei care erau proşti ca să o plătească. Acest lucru se întâmplă şi astăzi, cu vrăjitoarele care sunt înfrăţite cu demonii şi demonii li se arată în chip şi fel celor creduli.

Am vorbit pe scurt despre demonologia vechitestamentară şi despre câteva cazuri de posesie. Există o posesie în bloc, în masă, dar şi una personală, individualizată, după cum reiese din datele vechitestamentare.

5 comentarii la „Despre demoni şi posesie satanică în Vechiul Testament”

  1. Parinte,este adevarat ca nu este pacat sa omori o vrajitoare?

    Am primit ieri un telefon de la o cunostinta,o profesoara de Teologie,care are foarte mari probleme cu actuala sotie a tatalui sau.Tatal ei,bolnav de cancer s-a sinucis acum o luna si ea este disperata.

    Spune ca sotia lui face vraji,ca ea ar fi cauza mortii lui si ca vrea sa-l razbune (nici nu indraznesc sa spun altfel).Tot ea mi-a spus ca a fost la mai multe Manastiri,ca a cerut sfatul mai multor Parinti si ca i-au spus ca nu e pacat sa ucizi o vrajitoare.

    M-a speriat si m-a smintit foarte tare telefonul ei,am vrut sa spun asta Parintelui Duhovnic si sa cer sfat dar fiind acum vorba despre acest subiect m-am gandit sa nu mai astept si sa va intreb pe Sfintia voastra.

    ………………..

    R: Dacă orice minciună sau orice cuvânt aiurea pe care îl spunem e păcat, cum să nu fie păcat…uciderea unei femei, fie ea şi vrăjitoare?

  2. Buna dimineata,Parinte.

    Multumesc, Parinte! Asta credem si noi dar tinand cont de statutul respectivei, am vrut sa auzim asta din gura unui Preot.

    Ce ma sperie,este faptul ca este profesoara de T…,este invitata si la un post de televiziune local…Iar eu, personal, cred ca are foarte mari probleme psihice si ca poate sa faca mult rau…daca nu o fi facu deja.

    Sa aveti o duminica frumoasa!

  3. Spuneati dvs.,Parinte,ca dialogul nu naste monstri…ci ne exorcizeaza de ei.

    O mare provocare a zilelor noastre o constituie,cred eu,tendinta de izolare pe care o resimte fiecare in felul sau,mai mult sau mai putin.
    Capatul de drum este insa acelasi: insingurarea,depresia. Intr-un anume fel vom fi pusi la zid de propriile noastre griji.

    S-a vorbit intr-o vreme despre dictonul „dezbina si stapaneste”: nimic mai adevarat.

    Fiecare avem punctele noastre slabe, rani sau cicatrici pe care,apasand putin cate putin,putem fi controlati destul de usor.

    Vorbind despre demoni si demonologie, ati deschis un subiect destul de arzator pentru multi dintre semenii nostri.

    Daca fiecare dintre noi ar putea sa povesteasca doar o singura intamplare referitoare la acest subiect,cred ca s-ar putea scrie tomuri intregi, iar dupa parcurgerea lor,s-ar constata ca tot a mai ramas ceva neistorisit.

    Pentru ca fiecare ar avea ceva de spus sau de intrebat,cu totii avem,mai mult sau mai putin,experiente pe care de multe ori le-am luat ca atare dar,privite dintr-o alta perspectiva,ele pot deveni sursa de meditatie si,de ce nu,de invatatura pentru multi dintre noi.

    Doamne,ajuta!

  4. Buna ziua.

    „Dialogul nu naste monstri…ci ne exorcizeaza de ei.”

    Parintele Dumitru Staniloae,in cartea,Isus Hristos lumina lumii si indumnezeitorul omului, ne spune foarte frumos care este cheia comunicarii:

    […]”Caci numai in EL,ca in Cel care este viata nemarginita si nesfarsita,de care ne poate face parte si noua,inaintam in viata fara sfarsit.

    Neinaintand in El ca Persoana care ne comunica viata nemarginita,nu putem inainta in nimeni spre a le impartasi dintr-o astfel de viata.

    Numai inaintand in El,impartasindu-ne tot mai mult de iubirea desavarsita si de viata inviata ce ne-o comunica El,putem inainta si noi in iubirea sau viata altora.

    Altfel,ramanem in egoismul nostru,in dispretul fata de altii,caci nu avem puterea sa ne miscam spre unirea cu ei prin iubire,daca nu inaintam in unirea cu Hristos si in viata fara sfarsit in El.”[…]

    Toate cele bune,Parinte!

    Doamne ajuta!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *