Teologie pentru azi

O platformă ortodoxă pentru o reală postmodernitate

Zi: 12 iulie 2009

Mai uşor cu bisturiul pe răni!

amandoua

*

Însemnări începute în data de 26. 10. 1996.

***

A te naşte. Viaţa tinde spre a se naşte. În spirit se naşte viaţa. Când îţi dai seama despre viaţă eşti un om al spiritului.

*

„Să nu vă fie frică de timp!”: acesta e un dicton pentru oamenii de geniu. Orice geniu trebuie să ştie că se are pe el însuşi.

*

Viaţa trăită până la linie este adevăratul adevăr. Când nu ai dus totul până la simplificarea absolută nu ai ajuns la adevărata viaţă.Viaţa rezidă în însăşi esenţa ei: spiritul.

*

În faţa unui ceas am întotdeauna senzaţia că alerg…şi numai el stă pe loc. E o alergare cu propria mea fiinţă după ea însăşi.

Monoton, minut de minut, ceasul duce cu el moartea mea. Trupul meu duce moartea, pe care ceasul o sărută prin prezenţa lui draconică, ultimativă.

*

Răsăritul de soare, cu toată enigma lui, rămâne ca o minune fixă pe lângă continua alergare de moarte, care e viaţa, viaţa de zi cu zi.

*

Când cineva se va întreba de fruntea mea o va găsi, aplecată, cu siguranţă, peste aceste cuvinte roşii, strivite de durere, pe care le nasc.

*

Ca într-o colivie, viaţa poetului este un drum de calvar. Nu îmi lipseşte nici ochiul critic şi nici cel simplu. Totul se adună spre a-mi zdrobi liniştea.

*

O, vino, tu, cel care nu ştii şi învaţă să asculţi zbaterea unei inimi care vorbeşte despre tine! Ochiul greu trebuie privit cu smerenie mare. Mergi încet! Fii atent! Poetul scrie despre nemurirea umanităţii. El cântă dorurile, singurătăţile, şansele pe care ea nu şi le acordă.

Nu-i stricaţi lacrimile! Poetul îşi adună sufletul său din lacrimile voastre!

*

…E bine să mori cu zâmbetul pe buze. E bine să mori privind cerul în nesfârşita lui măreţie.

În ultima clipă să fii senin şi, mai ales, iertător şi smerit. Ultima clipă nu e pentru tine, ci pentru Dumnezeu. Ultima clipă e nemurirea vieţii.

Atunci să fii fericit, atunci când numai o clipă este de ajuns pentru o moarte.

*

Surâsul e ca un zbor de pasăre, ca o sărutare a pleoapelor unui gând ferice.

*

Iubirea e o voluptate a nesfârşitului.

*

Atunci când poţi să fii fericit să nu vrei altceva! Fericirea nu există decât pentru cei care ştiu că sunt nemuritori.

*

Mai mult decât în orice altceva, cred în sentimentele vii. Ele nu pot minţi. Ele nu pot fi clonate, pentru că sunt un dar al lui Dumnezeu. Iar sentimentele vii sunt cele care au multă eleganţă, atenţie, raţiune faţă de altul.

*

Doresc să îmi scriu sufletul. Dacă l-aş putea scrie pe o singură filă aş înceta să mai scriu. Însă sufletul e mereu un nescris care se scrie.

*

Scriu despre ochiul care plânge în toate lucrurile.

*

De ce să nu mai mor, Doamne?

*

Am învăţat, din ce în ce mai mult, să cred în cuvinte.

*

Mă văd adesea mort. Însă ştiu că moartea nu e veşnică, ci numai viaţa.

*

Dorin Streinu, Un cer pentru stele albastre (vol. 8 de versuri; 1997) [1]

intinsi spre cer

***

E un volum format din 43 de poeme, care nu au  titlu, ci toate sunt notate cu litere romane. Un volum de poezie fixă, în care am transmutat o mentalitate modernă, în mod demitizant, în forma sobră a poeziei clasice.

Deşi, la prima vedere, totul pare o şaradă, efectul acestei poezii e format tocmai din gradul de adevăr pe care o şaradă îl are, atunci când schimbă accentele, când le recalibrează.

Însă am scris acest volum tocmai pentru a mă deparazita de  excesul de sentimentalism al volumelor de versuri clasice, romantice şi parnasiene pe care le citisem şi le citeam şi care, cu toatele, încercau să laude banalul, derizoriul, comunul ridicat la nivel absolut în fiinţa artistului.

*

I

Foşnesc trei nopţi în mine
Şi urmele-mi s-adun;
În cupa-mi cu tristeţe,
În ea, eu tot mă pun.

Rotesc săgeata iute,
Pândesc şacalul zis,
Gândind că într-un cuget
Voi fi iar paradis.

Sărut încet, doar noaptea,
Pe pântecu-i brodat,
Să-i gust din nestemate,
Sfânt: încă un oftat.

*

IV

Sunt numai vânt aprins
Şi felinar regesc;
Pe stradă trece tancul
Ce ronţăie zambile.

În pacea despărţirii
Am gândul plin de fum
Si prind nebun de sfârc
Stingherul plâns al nopţii.

Gând care-mi treci aprins
În gheaţa ta mă-nchin!

*

V

Cam de la răsărit
Mă trece iar zăpada
Şi tu nu mă săruţi,
Mă laşi călcat de şine.

Îmi ies ochii, încet,
Din spate, ca la melc,
Ca să te văd întins
Şi numai, doar, pe tine.

Bând vinul din pahar
Mă-ntorc în vis cu sete
Şi numai că uitând
În noi domnind tăcerea.

Nu este foc aprins
Ca să nu-l stingi cu vrerea.

*

VI

Îmi zboară fereastra în lună
Şi trenul mi-ascultă-n cenuşă,
Cum mâna se gudură-n tină
Şi-ndreaptă un deget spre uşă.

Deschis e focul de aştri,
Plăpând, al vrerii de-oţel,
Cum vântul îmi suflă oglina
Ce văd în ea un căţel.

Metania se face cu trudă,
Un psalm se rosteşte-n tăcere,
Clopotul adânc îmi răsună
Şi ţipătul nu-i decât o părere.

*

VIII

Eşti tu frumoasă
De-mi albesc vederea
Şi se-albăstreşte totul
Şi-mi retopesc durerea.

Şi fug după ninsoare
Şi-o chem în umbra ta,
Să văd în mine cerul
Albit, de mucava.

Căci singură-i sortită
Ca să se nască tura,
Să nu mă vadă fi-mea
Cum eu mă dau de-a dura.

*

XI

Toţi cei cu inimi sterpe
Se vând pe trei copite,
Căci brânza e o doamnă
Ce bâzâie ispite.

Şi saxofonul ţipă
Trezind o stradă-n noapte;
În accident de gală
Pândind prin patru şoapte.

Şi creierul de ceară
Arzând pe tastatură
Îi fură morţii-o pană,
Un os cu-n câine-n gură.

*

XII

Sonet pentru nebuni
Am ca să-ţi scriu în iţe,
Ca într-un malaxor
Să ard zece cosiţe.

Şi ca să sorb petrol
Din sonda de metal,
Cum peştele de aur
Se-ndreaptă spre santal.

Sinucigaş de sâmburi,
Armurier de tablă,
Am ca să-mi scriu, copile,
O inimă pe-o geoavlă.

Ca să o ştiu prea bine,
Să-mi par-o veche snoavă.

[Sonetul e poemul poeziei clasice, e stilul în care  şi-a cântat dragostea Aligheri, Shakespeare, Rimbaud, Eminescu… A demitiza sonetul, a-i disloca conţinutul serios, grav, patetic  nu a însemnat, pentru mine, o  ridiculizare a  sentimentelor lor, ci o repunere a sonetului în albia prezentului. Putem scrie şi astăzi sonete numai că modul în care trebuie să o facem e cu totul altul. ]

XIII

Rărit sunt de o boală,
Mă-ndrăgostesc de-o casă,
Alerg printr-o cetate
Şi n-am un loc la masă.

Îmi plâng nefericirea,
O leg de-o sfoară lată;
Femeia mea-i artistă
Şi caldă ca o vatră.

Copilul nu mă ştie
Şi moartea-mi e vecină;
Din nori îmi cade raţe,
Mă simt ca o grădină.

*

Powered by WordPress & Theme by Anders Norén

ücretsiz porno

antalya escort istanbul escort ataköy escort istanbul escort beylikdüzü escort escort istanbul ataşehir escort şişli escort ataşehir escort kadıköy escort escort beylikdüzü escort kadıköy

antalya escort istanbul escort ataköy escort istanbul escort beylikdüzü escort escort istanbul ataşehir escort şişli escort ataşehir escort kadıköy escort escort beylikdüzü escort kadıköy