Dimineţi vii. Însemnări la 18 ani (1996)

plapanda viata

În această dimineaţă am plâns de doruri multe. Am plâns cu lumina zilei, pentru că între himere nu se văd decât cifrele rotunde, ca nişte săgeţi de arc.

Am plâns pentru că zidurile nu sunt ridicate şi pentru că ceea ce se vede nu se vede. Mi-am împreunat amândouă mâinile dar nu m-am simţit întreg.

Cum să se simtă întreg omul, care ştie că perfecţiunea este în unul? Unu este pentu el însuşi şi în el însuşi. Doi înseamnă a exista. Trei: a fi, a rămâne.

*

Am plâns cuvintele şi nimeni nu m-a oprit.

*

Tot ceea ce este, este iubire. Iubirea este aceea care traversează fiecare literă, lăsând în urmă o geometrie impecabilă.

*

Pentru mine infinitul este o mărime ridicolă de măsurare a sentimentului. Numai Absolutul este plinătatea. Numai în El viaţa este din viaţă.

*

Misterul copacilor este neted ca lumina. În mijlocul sevei lor cresc împreună cu iarba. Lângă mine curge izvorul ca o înserare roşie. Ascultând murmurul lui diafan orice lucru insignifiant mi se pare enorm.

*

Văd cum piatra, căzând, formează cercuri concentrice, care se dilată, care se dilată continuu…până apa devine o tăcere sublimă. De nu ştiu câte ori mi-am pierdut serile, ca să văd cum tăcerea devine abisală!

*

Poezia este vorbirea sufletului. Tocmai de aceea ea este oricând posibilă.

*

Nu cred că ceea ce se numeşte poezie are vreun nume. Pentru că noi, oamenii, punem nume, am pus şi acestui lucru cu sufletul, acestui lucru care e o vorbire a sufletului. Însă poezia nu are nume.

*

Merg adesea pe stradă şi caut nu lucruri, ci esenţele lucrurilor. Ce sunt lucrurile în ele însele. De aceea merg pe stradă fără să văd lucruri.

Dacă eşti un om al spiritului nu poţi să vezi lucruri. Lucrurile sunt pentru cei ce nu văd.

Mă entuziasmez de o picătură de ploaie care cade pe o frunză, de încolţirea unui fir de iarbă în pământul înrourat al dimineţii, de o lacrimă ce se naşte pe ochiul frumos al unui copil, de o înserare roşiatică, care mă face, pur şi simplu, să îmi explodeze inima.

De toate acestea şi de multe altele mă înnebunesc prin dragoste. Un poet nu poate fi decât nebun de atent şi de simplu, de raţional. Dacă e nebun de dragoste e un geniu. E sigur acest lucru! Pentru că frumuseţea artei constă în cât poţi iubi de mult.

*

Esenţele nu-şi caută locuri, pentru că ele sunt în toate locurile. Trebuie numai să le vezi, să le admiri, să le crezi.

*

Omul e cel mai înalt privitor al universului.

*

Nu am simţit niciodată că stelele sunt departe.

*

Pizmuiesc păsările cu o pizmă curată. Cel mai mare vis al spiritului meu este să zbor spre Absolut.

Îmi place libertatea, sinceritatea şi marele curaj al păsărilor. Cred în zbor. Zborul este o biruinţă asupra limitărilor existenţei.

*

Somnul nu este pentru genii. Geniile nu au somnul vieţii.

*

Creaţia e o suferinţă a iubirii.

*

Mi-am gândit întotdeauna personajele ca pe nişte fiinţe vii. Ele se mişcă, gândesc, iubesc, suferă, mor…Însă personajele mele îşi ştiu întotdeauna desinenţa şi asta le face să fie foarte conştiente de rolul lor în viaţă.

*

Sentimentele pe care le amplific în cărţile mele sunt ca nişte turme de zimbri care împung cerul.

*

Când creez este ca şi cum aş spune o rugăciune. De aceea oricine mă citeşte trebuie să mă citească ca pe o rugăciune. Altfel nimic din ceea ce citesc la mine nu are sens.

*

Nu cred că va înţelege cineva ceva din ceea ce am scris sau voi scrie dacă nu sunt nişte oameni ai rugăciunii şi ai contemplaţiei. Sunt multe lucruri care vor scăpa din vedere oamenilor care se grăbesc. Ca să mă citeşti nu trebuie să te grăbeşti niciodată.

*

Pentru mine contemplaţia nu este o pierdere în, ci o mişcare continuă înspre şi întru ceea ce contemplu.

*

De multe ori rugăciunea mea este una a iubirii fără cuvinte.

*

Am o slăbiciune enormă pentru arte. Îmi place pictura liberă, pictura în care sentimentele au culori. Sculptura îmi dă fiorii palpabilului. Muzica mă îmbată şi mă face să mă cutremur. Arcuşul viorii îmi dă senzaţia de zbor, de înălţare.

Nimic însă nu e mai frumos ca teatrul. Sunt obsedat de lacrimi, de dramele dintre cuvinte. Însă comedia mă face să uit, pentru puţin, sinuosul drum al vieţii mele.

*

Râsul este bun numai amestecat cu plâns. Nichita, când a vorbit despre râsu’ plânsu’, s-a referit la acest lucru.

*

Însă poezia este marea, singura şi ultima mea iubire.

*

Filosofia e trupul meu. De aceea, vă rog să nu credeţi filosofia, care nu ştie să înveţe din învăţare! Pentru ca să filosofezi trebuie să te răstigneşti şi această răstignire te duce la o filosofie autentică.

*

Romanul este o taină a celor mari. Mulţi văd într-un roman ceea ce nu ar trebui să vadă. Romanul este însă o armonie perfectă. El trebuie să aibă înălţime, adâncime şi lăţime. În rest nu contează nimic.

*

Nuvela e un gând pe care ţi-l furi ţie şi îl vinzi, împachetat frumos, criticului. Ea întotdeauna valorifică marele cotidian al fiinţei umane. Fără nuvelă o durere este imperfectă. Nuvela adevărată însă este un imn adus imperfecţiunii, din păcate.

*

Am scris nuvele din disperarea de-a scrie. Tot ce am scris a devenit vindecare de mine însumi.

*

Sublimul este harul lui Dumnezeu care ne orbeşte. De aceea Dumnezeu este adoraţie, suprema adoraţie.

*

Cine a cunoscut sublimitatea apusului de soare ştie de ce poţi să mori de inimă frumos.

*

Nu Manole a zidit-o pe Ana, ci Ana pe Manole! Manole a fost cel care s-a zidit în zid odată cu iubirea lui. Nebunia geniului este nebunia perfecţiunii iubirii. Ca să creezi trebuie să te jertfeşti cu totul, să dai tot ceea ce preţuieşti mai mult.

*

Manole zidindu-se întru capodoperă a lăsat-o pe Ana în zid, ca să plângă frumuseţea operei perfecte.

*

Ana plânge geniul lui Manole în albul mănăstirii iar Manole o iubeşte pe Ana în ochiul de apă al iubirii.

*

Un poet care ştie că moare nu e un poet adevărat.

*

Rilke se ruga pentru o moarte pe măsură. Eu mă rog pentru o înviere pe măsură.

*

Ah, nopţile acestea, ca nişte agrafe de păr, care mi se înfig în spate!

*

Oboseala este somnul visului meu.

*

O obsesie pentru mine este ca o priveghere.

*

Iubesc perfecţiunea. Tocmai de aceea nu-mi ajunge niciodată înălţimea la care ajung.

*

Luciditatea e un ochi care îşi ţine răsuflarea.

*

Eu nu aştept niciodată să scriu versuri. Eu le scriu, pentru că ele sunt din sufletul meu.

*

Dacă mă citeşti cum citeşti o minune mă vei iubi, cu siguranţă.

*

A scrie înseamnă a descifra.

*

Astăzi am trăit ploaia ca pe o mare binecuvântare a lui Dumnezeu. Pasul ei era proaspăt şi cald ca o sărutare. Mi-a căzut pe frunte ca o pană de porumbel. Astăzi a fost o zi de sărbătoare.

*

Liniştea este numai pentru oameni liberi.

*

Minunile, toate minunile trebuie lăsate moştenire la urmaşi.

*

A te dărui înseamnă să fii înţeles înţelesul ultim.

*

Poţi scrie uneori cuvinte care nu au oameni. Poţi scrie imagini care nu au ochi. Însă le scrii pentru viitorul care poate avea inimă, ochi şi bucurie.

*

2 comments

  • […]Cand creez este ca si cum as spune o rugaciune.De aceea oricine ma citeste trebuie sa ma citeasca ca pe o rugaciune.Altfel nimic din ceea ce citeste la mine nu are sens.[…]

    …Parinte,nici nu pot sa va citesc altfel. L-am rugat pe Dumnezeu: „Doamne aratami-l mie pe Parintele Dorin,descopera-l sufletului meu”. Si cu fiecare articol pe care-l citesc ma apropii cate putin de sufletul Sfintiei voastre…

    Imi plac mult insemnarile…si cand ma gandesc cat de tanar erati…eu nici acum nu sunt capabila de atata profunzime.

    Numai bine,Parinte.

    Doamne ajuta!

  • Vă mulţumim frumos, doamnă Brânduşa!

    Acesta e şi motivul pentru care îmbin trecutul cu prezentul, ceea ce scriam atunci cu ceea ce scriu acum, pentru ca să se vadă cum am evoluat, cum gândesc şi cum gândeam şi pentru ca să fiu mai explicit pentru cât mai mulţi.

    Eu nu sunt de astăzi aşa, căutător a multe şi făcător de multe…ci dintotdeauna am fost aşa.

    În acelaşi timp şi eu sunt uimit de preocupările mele, pentru că pe unele le-am uitat deja. Când îmi recitesc notele şi scrierile e ca şi când le-aş descoperi pentru prima dată.

    Sunt rare momentele când le recunosc fir a păr. Şi eu le-am uitat…

    Vă doresc numai bine, dv., domnului Ovidiu, doamnei Camelia şi lui Yudhie, care, iată!, că mă citeşte cu Google Translate… de la mii de kilometrii depărtare.

    Adică cei de aproape ai mei departe au stat…şi s-au apropiat de mine cei de departe.

    La fel s-a petrecut şi cu Domnul şi se petrece şi cu noi. Mesia venise pentru Israel, Israelul Îl aşteptase şi când a venit…L-au răstignit.

    Ne va rezerva multe surprize viitorul în materie de comunicare. Când vom avea mijloace instant de traducere a tuturor paginilor web, din toate limbile, graniţa între neamuri…la nivelul limbii, va fi eradicată.

    Şi, de atunci, începe comunicarea reală, cu cine vrei şi cu cine vrea o comunicare reală, frumoasă.

    Însă, pentru acea clipă…trebuie să te pregăteşti cu aducerea de noi şi noi surse la nivel online, pentru ca această comunicare duhovnicească şi ideatică în acelaşi timp să se producă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *