Lipsa figurilor de stil
„Domnilor şi doamnelor, ambasadelor străine şi ambasadelor nestrăine, tânăra absolventă, tânăra cercetătoare, tânăra femeie de mare nobleţe a avut un contact brutal cu realitatea. În loc de ovaţii a primit un şut în…speranţă şi un pumn, sănătos şi invidios, în…credinţa că vom scăpa, mama lui!, de nepotism provincial şi de lipsa brutală de profesionalism, dacă tot suntem în Europa patriilor, în Europa naţiunilor.
Dar nu numai ea, ci şi tânărul, da, şi tânărul ei soţ, cu ample potenţe vizibile şi invizibile, a primit…ce nu i-a trebuit şi ce nu a cerut, deşi nu cerea prea mult, pentru că a îndrăznit (cum de a putut să muncească atât pe degeaba?!) să fie el însuşi şi să nu şteargă podelele cu pupături îngâlate.
Doi tineri, sărmani, fără viitor, fără speranţă, într-o lume cucernică, într-o lume amabilă, într-o lume transparentă, într-o lume legală, într-o lume ilegală, într-o lume corectă, într-o lume infectă, într-o lume colorată, într-o lume sigilată, într-o lume amprentată de tot felul de interese meschine.
El şi ea. Noi şi voi. Ei şi ele”…
Atât îşi mai aduse aminte (ce vis ciudat?!) pisicul Scumpi, când se trezi din pătuţul lui neted, creionat la colţul infamiei. De pe timpul tătarilor, de când se purtau blugii rupţi în genunchi şi de când belciugul în nas era o modă evazivă şi putredă, pisicul dormea noaptea în acelaşi loc.
Tanti Elvira venea adesea şi îl mângâia. Noi o lăsam, că nu doream să îi stricăm cheful femeii, deşi ea venea ca să stea şi să se joace cu pisicul şi când noi nu aveam chef de nimeni. De fapt tanti Elvira, o tânără doamnă trecută de 60 de ani, se gândea, că viaţa e scurtă şi că trebuie să vorbeşti şi să mângâi pe cineva. Da, fie el chiar şi orătania de Scumpi.
Pentru că un bărbat avea o vorbă: „dacă nu ştii să iubeşti un om, iubirea pentru un câine sau pentru o pisică este un egoism în doi”. Şi avea dreptate. Mă uitam la un pas., care a început şi el să mânuie laptopul. Şi mă gândeam: dacă ar vorbi laptopul ar dori să fie exorcizat, la contactul brutal cu acest zemzec de pas.
Pisicul Scumpi s-a învăţat cu îmbolnăvirea parfumului de femeie. Când îi simte parfumul strident şi greoi tantii Elvirei, el sare din pătuţul lui şi, cu un botic enervant şi obraznic, se pisiceşte în limba lui, se miorlăieşte pe nervii noşti, se bălăngăneşte ba pe lustră, ba pe computer…deşi noi nu avem pisic.
Figurile de stil lipsesc. Dacă odată lipsea pâinea şi o luai pe cartelă, acum lipseşte, din ce în ce mai agonic, omenia. Praful nesimţirii te înjectează în nări. Goana după bani te indispune la tot pasul. Semnele de întrebare apar pe televizor, apar pe online…şi urmăresc, ba când un preşedinte, ba când un demnitar, ba când un slujbaş, ba când un tartore, ba câte un peşte mic, ba câte o solniţă, ba câte o oglindă…
Astăzi, spre exemplu, atât somnul, cât şi tanti Nela ( o altă vecină imaginară) au plecat în vacanţă. Se spune că: la mare. Da, la mare distanţă de casă, pentru ca să îşi facă de cap. Acum, ce poate să însemne pentru tanti Nela, o puştoaică de 18 spre 19 ani…făcutul de cap? Adică ce poate să facă ea, sărmana, dacă nici nu o duce mintea?!!!
Ca să faci rele trebuie să ai şcoala vieţii, să ştii să faci…fără urme, să nu se vadă pe niciunde. Dar Nela, Nelişoara…Neluţa…cum o mângâiem noi sau tanti Nela, abia nu şi-a dat BAC-ul, că l-a picat…şi acum, de nervi, e plecată puţin la mare, ca să se relaxeze.
Dar nu ştie sărmana, e copilă, e mică, cum să se distreze. Mi-a lăsat numărul de telefon, pentru ca să mă uit eu pe net…şi să găsesc ceva distracţii, pentru ca să le experimenteze şi ea la mare, că nu are experienţă.
V-am spus: nu are şcoala vieţii! Nu are nici măcar BAC-ul luat…dar se simte bine. Dv. ce sugestii mi-aţi da, ca eu să o sun pe Neluţa, ca să îi spun ce să facă, în lipsa şcolii vieţii? Aşteptăm răspunsuri chiar şi din străinătate, numai bune să fie.
